Biserica din Tara Romaneasca si Moldova in Evul Mediu (mijlocul secolului al XIV-lea - 1821)
Biserica din Tara Romaneasca si Moldova in Evul Mediu (mijlocul secolului al XIV-lea - 1821)
Biserica din Tara Romaneasca si Moldova in Evul Mediu (mijlocul secolului al XIV-lea - 1821)
In prima jumatate a secolului al XIV-lea a avut loc procesul de
unificare statala a formatiunilor politice existente atunci la sud si
est de Carpati, sub un singur conducator. Dar odata cu unificarea
cnezatelor si voievodatelor romanesti de la sud de Carpati intr-un
singur stat independent, Tara Romaneasca, precum si dupa formarea celui
de al doilea stat, Moldova, la rasarit de Carpati, a avut loc si
unificarea bisericeasca din cele doua state romanesti independente.
Deci, in locul mai multor ierarhi, existenti pe langa fiecare voievod, a
fost ales unul singur, purtand titlul de mitropolit. Cu alte cuvinte,
procesul de unificare politica a fost urmat, in chip firesc, de
unificarea bisericeasca, asa cum s-a intamplat si in cazul statelor
slave invecinate si cum era in traditia ortodoxa, ca organizarea
bisericeasca sa se adapteze celei politice.
La scurt timp dupa aceasta, domnii celor doua tari au cerut Patriarhiei
Ecumenice din Constantinopol - cea mai inalta autoritate bisericeasca
in Rasaritul ortodox - sa recunoasca oficial sau canonic cele doua
Mitropolii romanesti, care urmau sa stea sub dependenta aceleia. In
1359, Patriarhia a recunoscut oficial Mitropolia Ungrovlahiei sau Tarii
Romanesti, cu scaunul la Arges si pe unicul ei titular Iachint, pana
atunci mitropolit la Vicina, in nordul Dobrogei. In 1517, scaunul
mitropolitan a fost mutat la Targoviste, iar in 1668 la Bucuresti, unde a
ramas pana astazi. Intre anii 1370-c. 1401, in Tara Romaneasca a
functionat o noua Mitropolie, a Severinului, pentru tinuturile din
dreapta Oltului. La inceputul secolului al XVI-lea s-au creat
Episcopiile Ramnicului si Buzaului, care functioneaza pana azi. Intre
anii 1793-1949 a functionat o Episcopie la Arges, reactivata in 1990.
Mitropolia Moldovei este mentionata pentru prima data in anul 1386.
Recunoasterea ei a intampinat greutati din partea Patriarhiei Ecumenice,
care intentiona sa impuna un ierarh grec, pe cand tara voia un roman.
Abia la 26 iulie 1401 a fost recunoscut ca mitropolit moldoveanul Iosif -
hirotonit la Halici - inrudit cu domnul tarii. Resedinta Mitropoliei
era la Suceava, iar in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, a fost
mutata la Iasi.
Exista un scaun vladicesc la Radauti, pe langa biserica Sfantul
Nicolae, se pare inca din timpul lui Bogdan intemeietorul (1359-c.
1365). Episcopia de Radauti a functionat timp de cateva secole, iar in
1781 a fost mutata la Cernauti, ca urmare a anexarii Moldovei de nord la
imperiul austriac (1775). In timpul lui Alexandru cel Bun s-a creat o
noua eparhie, la Roman, care exista pana azi, iar in 1598 a luat fiinta a
treia eparhie la Husi, care a existat pana in 1949, cand s-a contopit
cu cea a Romanului (a fost reactivata in 1976).
Este necesar sa subliniem ca in secolele XIV-XVIII Biserica din Tara
Romaneasca si Moldova trebuie privita ca o Biserica de stat, oficiala -
mostenire din Bizant, - ea detinand un rol important in viata politica a
tarii si indrumand intreaga activitate culturala si de asistenta
sociala-umanitara. Detinand un astfel de rol, intre mitropolitii
Ungrovlahiei s-au remarcat o seama de personalitati, din care vom
mentiona doar cateva nume. In prima jumatate a secolului al XVI-lea au
pastorit mitropolitii Maxim Brancovici (c. 1505-1508), retras la
manastirea Crusedol, din Serbia, ctitoria sa (+1516, trecut de Biserica
sarba in randul sfintilor); Macarie (c. 1512-c. 1521), fost tipograf,
care a imprimat primele carti slavone pe pamant romanesc (Liturghierul
1508, Octoihul 1510 si Tetraevanghelul 1512); iar la sfarsitul secolului
Eftimie (1594-1602), omul de incredere al lui Mihai Viteazul, care l-a
trimis in cateva misiuni diplomatice. La inceputul secolului al XVII-lea
a pastorit mitropolitul Luca din Cipru (1602-1629), fost episcop de
Buzau (1583-1602), un talentat copist-miniaturist, care a fost trimis in
misiuni diplomatice de Mihai Viteazul la principele Transilvaniei si la
tarul Rusiei. In timpul lui Matei Basarab au pastorit doi mitropoliti
carturari, Teofil (1636-1648), sub care s-au infiintat tipografiile de
la Campulung, Govora, Dealul si Targoviste, imprimandu-se mai multe
carti in slavoneste si romaneste (Pravila de la Govora, 1640, Cazania de
la Govora-Dealu, 1642-1644) si Stefan (1648-1653 si 1655-1668), care a
tiparit primele carti de slujba cu tipicul in romaneste. In a doua
jumatate a secolului consemnam pe mitropolitii Varlaam (1672-1679), care
a infiintat o noua tipografie la Bucuresti, ctitorul a trei schituri si
Teodosie (1668-1672 si 1679-1708), sprijinitor al activitatii
cultural-artistice sub domnitorii Serban Cantacuzino si Constantin
Brancoveanu (Biblia de la Bucuresti din 1688 s. a.). Un loc aparte in
istoria Bisericii si a culturii romanesti ocupa mitropolitul Antim
Ivireanul (1708-1716), originar din Iviria sau Gruzia (canonizat in
1992), unul din marii ierarhi carturari, indrumatorul tipografiilor din
Bucuresti, Snagov, Ramnic si Targoviste, in care s-au imprimat peste 60
de carti, in limbile romana, greaca, slava si araba, cel care a
desavarsit procesul de romanizare al slujbelor bisericesti, autorul
cunoscutelor „didahii”, ctitorul manastirii „Toti Sfintii” din
Bucuresti. In secolul al XVIII-lea, consemnam pe mitropolitii Daniil
(1719-1731), Neofit Cretanul (1738-1753), originar din insula Creta,
Grigorie II (1760-1787), Dositei Filitti (1793-1810), indrumatori ai
activitatii cultural-tipografice si altii.
La Ramnic consemnam pe episcopii Damaschin Dascalul (1708-1725), Climent
(1737-1748), ctitorul catorva schituri si biserici de mir, Grigorie
Socoteanu (1748-1764), Chesarie (1774-1780) si Filaret (1780-1792), care
au continuat actiunea de traducere si tiparire de carti in limba
romana. La Buzau s-au remarcat episcopii Serafim (1648-1668), Grigorie
(1668-1691), ctitorul schitului Golesti, moldoveanul Mitrofan
(1691-1702), care a pus bazele tiparnitei de acolo, Cosma Popescu
(1763-1787), ajuns apoi mitropolit, Constandie Filitti (1793-1819), iar
la Arges primul episcop Iosif (1793-1820), alt mare carturar si ctitor
de lacasuri sfinte.
Intre mitropolitii moldoveni s-au impus Teoctist I (1453-1478) si
Gheorghe (1478-1508), amandoi pastorind in timpul lui Stefan cel Mare,
Teoctist II (1508-1528), ierarh carturar, Teofan I (1530) si Grigorie
Rosca (1546-1551, +1570), care au contribuit la impodobirea Voronetului
cu picturi in interior si exterior, Gheorghe Movila (1588-1591 si
1595-1605), ctitorul Manastirii Sucevita, Anastasie Cruimca (1608-1617
si 1619-1629), ultimul mare miniaturist moldovean, ctitorul Manastirii
Dragomirna si fondatorul unui spital la Suceava. In timpul lui Vasile
Lupu a pastorit marele mitropolit Varlaam (1632-1653, +1657), cunoscutul
carturar care a tiparit Cartea romaneasca de invatatura sau Cazania din
1643 si alte lucrari. In a doua jumatate a secolului, retinem numele
mitropolitului Dosofte (1671-1674 si 1675-1686), primul mare poet roman
(Psaltirea in versuri, 1673), primul mare prozator (Viata si petrecerea
sfintilor, 4 vol. 1682-1686), primul traducator din dramaturgia
universala (drama Erofili, ramasa in manuscris) si cel care a tiparit
pentru prima oara in Moldova carti de slujba in romaneste (Liturghierul
in 1679 si 1683, Molitvelnicul in 1681). In secolul al XVIII-lea s-au
impus - prin activitatea lor - mitropolitii Iacob Putneanul (1750-1760),
om de cultura, sprijinitor al aspiratiilor sociale ale poporului,
Gavriil Calimachi (1760-1786), care, desi roman, a fost mitropolit al
Salonicului, Leon Gheuca (1786-1788) si Iacob Stamati (1792-1803), toti
indrumatori ai activitatii cultural-tipografice.
La Roman consemnam pe episcopii Macarie (15311548 si 1551-1558),
autorul unei Cronici in limba slavona, ctitorul Manastirii Rasca,
Pahomie (1707-1713), ucenic al Sfantului Dimitrie, mitropolitul
Rostovului, ctitorul Schitului Pocrov, Ghedeon (1734-1743), ctitroul
Manastirii Sihastria etc.
La Radauti au pastorit, intre altii, Ioanichie (1472-1504), in timpul
lui Stefan cel Mare, Eftimie (1558-c. 1561), autorul unei Cronici in
limba slavona, Isaia (c. 1564-1577), carturar, trimis in misiuni
diplomatice, Teodosie Barbovschi (1598-1605), devenit, pentru scurt timp
mitropolit, Efrem (1608-1613 si 1616-1623), copist de manuscrise in
limba slavona, Dosoftei Herescu (1750-1789), cu o pastorire indelungata,
sub care scaunul episcopal s-a mutat la Cernauti. La Husi, consemnam pe
primul episcop Ioan (1598-1605) si pe Inochentie (1652-1782) care a
condus o delegatie moldoveana la tarina Ecaterina a II-a a Rusiei.
Mentionam aici si faptul ca teritoriile romanesti ocupate de turci si
transformate in raiale (Giurgiu, Turnu, Tighina, Braila), au fost scoase
de sub conducerea ierarhilor munteni si moldoveni si organizate intr-o
unitate bisericeasca aparte, sub numele de Mitropolia Proilaviei
(Brailei), cu sediul la Braila (uneori in alte parti), in frunte cu
ierarhi greci, sub jurisdictia directa a Patriarhiei Ecumenice. A
functionat de la sfarsitul secolului al XV-lea pana in 1828.
Credinciosii ortodocsi romani din Dobrogea au ajuns sub carmuirea
mitropolitilor greci de la Braila, pana in 1828, si de la Dristra
(Silistra) pana in 1878.
*
Paralel cu aceste institutii bisericesti superioare, s-a dezvoltat si
viata monahala. Stiri despre existenta acesteia avem inca din secolele
IV-VI (Sfantul Ioan Casian, Cuv. Dionisie Exiguul, „calugarii sciti”,
bisericutele de la Murfatlar), continuand cu manastirea de la Morisena,
la inceputul secolului al-XI-lea, cu asezarile monahale rupestre de la
Cheile Cibinului (jud. Alba) si din partile Salajului (Moigrad, Jac,
Creaca, Brebi). Din a doua jumatate a secolului al XIV-lea, odata cu
organizarea statelor romanesti independente si a mitropoliilor lor,
domnii tarii, unii dintre marii boieri si dintre ierarhi au ridicat
numeroase biserici, schituri si manastiri. Unele din ele exista pana
azi, altele au disparut. Un rol insemnat in reorganizarea vietii
monahale de la noi a avut Sfantul Nicodim (+1406), un aroman din Prilep
(Serbia), calugarit la Muntele Athos, care a ridicat Manastirile Vodita
(langa Turnu Severin) si Tismana (jud. Gorj), cu ajutorul material al
domnitorilor de atunci. In acelasi timp, Mircea cel Batran a ctitorit
Manastirile Cozia pe Valea Oltului si Cotmeana, in partile Argesului. In
primele decenii ale secolului al XV-lea, s-au ridicat Manastirile
Nucei, Snagov, Glavacioc, Comana, si altele. Dintre bisericile de mir,
notam pe cea cu hramul Sfantul Nicolae sau „domneasca” de la Curtea de
Arges, pe la mijlocul secolului al XIV-lea.
In Moldova, consemnam Manastirea Neamt, in a doua jumatate a secolului
al XIV-lea, pe locul uneia mai vechi, iar la inceputul secolului urmator
Bistrita, ctitoria lui Alexandru cel Bun, Itcani, Horodnic, Bohotin,
apoi Varzaresti si Capriana, dincolo de Prut etc. In a doua jumatate a
secolului, notam ctitoriile lui Stefan cel Mare (1457-1504): Manastirile
Putna, Voronet, Dobrovat, Tazlau, Sfantul Ilie, precum si bisericile
din Borzesti, Vaslui, Razboieni, Piatra Neamt, Husi, Botosani, Dorohoi,
Harlau, Reuseni si altele, existente pana azi.
Secolul al XVI-lea cunoaste un alt sir lung de ctitorii domnesti si
boieresti in Tara Romaneasca: Dealu si Govora ale lui Radu cel Mare,
Arges a lui Neagoe Basarab, Viforata, Sfanta Troita (Radu Voda) din
Bucuresti, apoi ctitoriile boieresti: Brancoveni, Strehaia, Caluiu, Gura
Motrului, Stanesti, Bucovat (Cosuna), Cernica, ctitoriile vladicesti de
la Izvorani si Olteni etc. In Moldova au fost ridicate acum ctitoriile
voievodale de la Probota, Rasca, Moldovita, catedrala episcopala din
Roman si cateva biserici de mir, toate ale lui Petru Rares, Slatina si
Pangarati ale lui Alexandru Lapusneanu, Agapia, Galata si Hlincea ale
lui Petru Voda Schiopul, Sucevita familiei Movilestilor, apoi ctitoriile
boieresti de la Humor, Cosula, Golia (in Iasi) si altele.
Secolul al XVII-lea este cel mai bogat sub raportul ctitoriilor. S-au
ridicat acum numeroase manastiri si biserici de catre domnii celor doua
tari, de mitropoliti si episcopi, de mari dregatori, de calugari si
preoti de m ir, de locuitori ai targurilor si credinciosi tarani. Intre
marile ctitorii de acum trebuie sa fie consemnate manastirile: Arnota,
Sadova, Caldarusani, Maxineni, Plataresti, Strehaia, Plumbuita, Slobozia
si cateva biserici de mir, toate ctitorite de Matei Basarab, apoi
Hurezi, Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti si un numar de biserici noi
la manastirile mai vechi (Brancoveni, Mamul s. a. ), cat si unele
biserici de mir, ctitorite de Constantin Brancoveanu. Tot in acest secol
s-au ridicat si ctitoriile brancovenesti de la Dintr-un lemn,
Margineni, Bradu, Polovragi, Jitianu, Cornet, Aninoasa, apoi ctitoriile
familiei Cantacuzinilor: Adormirea din Ramnicu Sarat, Zlatari si Coltea
din Bucuresti, Sinaia si Poiana, ca si ctitoriile vladicesti: Trivale de
langa Pitesti, Turnu, pe Valea Oltului si Antim din Bucuresti.
In Moldova, numarul ctitoriilor a fost mai redus, dar mai valoroase sub
raport arhitectonic-artistic: Secu, ctitoria parintilor cronicarului
Grigorie Ureche, Dragomirna mitropolitului Anastasie Crimca, Barnova din
Iasi si Buhalnita ale lui Miron Barnovschi, Sfintii Trei Ierarhi si
Golia din Iasi si cateva biserici de mir, ale lui Vasile Voda Lupu,
Cetatuia din Iasi a lui Gheorghe Duca, precum si cateva ctitorii
boieresti.
In secolul al XVIII-lea, deci in timpul regimului „fanariot”
(1711/1515-1821), s-au ridicat putine ctitorii domnesti: Vacaresti a lui
Nicolae Mavrocordat (demolata in 1986), Sfantul Pantelimon (demolata
tot atunci), Sfantul Spiridon Nou, toate in Bucuresti, Precista si
Proorocul Samuil din Focsani. In schimb, numarul bisericilor de mir si
al manastirilor ctitorite de boieri a fost in crestere.
Altele au fost ctitorite de ierarhi, preoti de mir, calugari si
calugarite ca Pocrov, Sihastria, Horecea, Varatec in Moldova, Harbovat,
Harjauca, Saharna, Cindruta, Curciri, Japca, Surnceni, Dobrusa, dincolo
de Prut: manastirile Stavropoleos (in Bucuresti), Lainici, Pasarea,
Ghighiu in Tara Romaneasca; unele erau zidite de calugarii ardeleni, ca
Suzana, Pedeal, Cheia, Stanisoara, in Tara Romaneasca, Cocos in
Dobrogea.
In toate aceste manastiri s-a desfasurat o intensa activitate
cultural-artistica. Sunt cunoscute „scolile de copisti” din secolul al
XV-lea de la manastirile Neamt (cu Gavriil Uric si Teodor Maresescu) si
Putna, iar la inceputul secolului al XVI-lea „scoala” de la Dragomirna,
indrumata de Mitropolitul Anastasie Crimca. In incinta manastirilor si a
centrelor eparhiale au fost scrise primele letopisete si cronici de la
noi: Pomelnicul de la Bistrita Moldovei (secolul al XV-lea), Letopisetul
de la Putna (prima jumatate a secolului al XVI-lea), Cronicile
episcopilor Macarie al Romanului si Eftimie al Radautilor si a
calugarului Azarie (secolul al XVI-lea), toate in limba slavona, apoi
Cronica universala a calugarului Mihai Moxa din Tara Romaneasca (prima
jumatate a secolului al XVII-lea) in romaneste.
Primele tipografii de la noi (Dealu, Targoviste, Colentina-Bucuresti,
Govora, Campulung, Iasi, apoi la Bucuresti, Buzau, Snagov, Ramnic,
Manastirea Neamt) au lucrat in incinta unor manastiri sau la centrele
eparhiale, iar primii mesteri tipografi au facut parte din cler:
ieromonahul Macarie, diaconul Coresi din Targoviste, stabilit in Brasov,
ieromonahul Mitrofan, viitor episcop la Husi si la Buzau, Antim
Ivireanul, viitorul mitropolit si altii.
Primele scoli slavone si romanesti au luat fiinta in incinta
manastirilor, apoi a bisericilor de mir, pregatind dieci pentru
cancelariile domnesti sau copisti de manuscrise; la fel si primele scoli
medii (Colegiul de la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi) si
superioare (Academia de la Sfantul Sava din Bucuresti). In secolul al
XVIII-lea au luat fiinta scoli noi, la toate centrele eparhiale, dar si
pe langa manastiri si biserici: Coltea, Sfantul Gheorghe Vechi, Antim si
Domnita Balasa din Pitesti, Barnovschi, Sfanta Vineri si Sfantul
Nicolae din Iasi. In cateva manastiri s-au infiintat scoli speciale
pentru pregatirea clerului, la Putna, Obedeanu din Craiova, Antim din
Bucuresti, iar in 1803 s-a infiintat Seminarul de la Socola-Iasi.
In toate manastirile mari s-au desfasurat si insemnate activitati
artistice, concretizate in confectionarea de vesminte si vase liturgice,
broderii, sculpturi in lemn, icoane, chiar in pictarea unor biserici si
trapeze de catre calugari etc.
Multe manastiri au indeplinit un insemnat rol social-umanitar. Inca din
secolul al XV-lea, manastirile mari dispuneau de „bolnite”, in care
erau ingrijiti calugarii batrani si bolnavi, dar si unii credinciosi:
Putna (secolul al XV-lea), Arges, Bistrita din Oltenia, Cozia (secolul
al XVI-lea), Dragomirna, Sadova, Hurezi (secolul al XVII-lea), Coltea si
Antim din Bucuresti, Sfantul Pantelimon, langa Bucuresti, Sfantul
Spiridon din Iasi, Proorocul Samuil din Focsani, Precista Mare din
Roman, Neamt, Cernica (secolul al XVIII-lea) si altele. Toate au
desfasurat o frumoasa activitate filantropica.
*
In Evul Mediu, Biserica Ortodoxa Romana a sustinut si alte Biserici
crestine, mai ales pe cele din tarile cazute sub dominatie otomana, prin
tiparirea de carti in limbile greaca, araba si gruzina, dar mai cu
seama prin numeroasele ajutoare materiale acordate aproape o jumatate de
mileniu bisericilor, scolilor si asezamintelor de asistenta sociala din
Balcani si Orientul Apropiat. In Tara Romaneasca si Moldova au
functionat cateva tipografii grecesti sprijinite de domnii si ierarhii
romani, la Cetatuia, Bucuresti, Snagov, Ramnic, Targoviste si Iasi.
Antim Ivireanul a imprimat doua carti greco-arabe pentru arabii
ortodocsi din Patriarhia Antiohiei, ca apoi tiparnita cu caractere arabe
sa fie daruita de Constantin Brancoveanu patriarhului Atanasie Dabas,
care a instalat-o la Alep, in Siria. Alte carti arabe s-au tiparit la
Iasi si Bucuresti, in secolul al XVIII-lea. Unul din ucenicii lui Antim
Ivireanul, Mihail Stefan, a fost trimis la Tbilisi, unde a tiparit carti
in limba georgiana. In 1806 s-a tiparit la Ramnic prima carte in limba
bulgara, in 1828 prima editie a Tetraevanghelului in limba bulgara, la
Bucuresti, cu ajutorul mitropolitului Grigorie Dascalul, iar in 1824
primul Abecedar bulgar la Brasov. Tipariturile slavone ale lui Macarie,
Filip Moldoveanul, diaconul Coresi si ale mesterilor tipografi din
veacul al XVII-lea au cunoscut o larga difuzare in tarile slave
sud-dunarene, unde nu existau tipografii. Tineri greci si de alte
neamuri au invatat in Academiile grecesti din Iasi si Bucuresti, multi
beneficiind de burse acordate de domnii romani. Zeci de scoli grecesti -
din Constantinopol, Athos, Ianina, Seres, Trapezunt, Smirna, din
insule, din Alexandria - au fost subventionate de domnii celor doua tari
romanesti, mai ales in secolul al XVIII-lea.
Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIV-lea, actele timpului ne
ofera stiri pretioase despre contributia Tarii Romanesti si a Moldovei
precum si a Bisericii romanesti la sustinerea celor 20 de manastiri mari
si a multor schituri din Muntele Athos (Cutlumus, numita si „marea
lavra a Tarii Romanesti”, Zhografu, Dionisiu, Dohiariu, Hilandar,
Ivison, Pantocrator s. a.). Cu ajutor romanesc s-au zidit aici biserici
noi, paraclise, turnuri de veghe, la care se adauga daniile in bani,
manuscrise, carti, icoane, vesminte si vase liturgice, din care multe se
gasesc pana ai in bibliotecile si muzeele Athosului. Domnii romani
le-au acordat numeroase mosii, paduri, vii, balti cu peste, mori,
pravalii, venituri la vama, mai ales incepand din secolul al XVI-lea, de
cand s-au facut primele „inchinari” de manastiri si schituri romanesti
catre manastirile de la Athos. De aceleasi beneficii s-au bucurat
Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai, ctitoria imparatului
Justinian, manastirile de pe stancile Meteore in Grecia Centrala, cateva
biserici din Ianina, Sfanta Lavra din Peloponez, Sfantul Ioan
Botezatorul din Sozopole (ctitoria lui Aron Voda al Moldovei), Mega
Spileon din Ahaia, cateva manastiri din insulele Cipru, Patmos, Rhodos,
Paros, Halchi, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria, Antiohia si
Ierusalim (se cunosc zeci de patriarhi si nenumarati alti ierarhi greci
veniti in tarile noastre dupa „milostenie”). Aceste danii romanesti au
continuat pana la secularizarea averilor manastiresti din anul 1863, in
timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, contribuind la supravietuirea
Ortodoxiei sub dominatia otomana, la promovarea culturii grecesti si la
cultivarea spiritului national elen, care a dus la marele razboi de
eliberare nationala a grecilor din anii 1821-1828.
Tarile Romane au ajutat si cateva asezaminte bisericesti din Serbia
(manastirile Crusedol, Lopusnia, Deciani, Sopociani, Hopovo, Milesevo,
Lipovina), din Bulgaria: Manastirea Kremikovski, zidita de domnitorul
muntean Radu cel Mare, bisericile din Svistov si Vidin, ridicate de
domnitoul Matei Basarab, Manastirea Rila.
Alte lacasuri de inchinare s-au zidit in Ucraina: biserica
„moldoveneasca” din Lvov, zidita de Alexandru Lapusneanu, domnul
Moldovei, refacuta de familia Movilestilor, Schitul Mare s. a. In prima
jumatate a secolului al XVII-lea, intreaga viata culturala si
bisericeasca a ucrainienilor ortodocsi, aflati pe atunci in regatul
polon catolic, a fost dominata de personalitatea romanului Petru Movila,
mitropolitul Kievului (1633-1646), fiu de domn moldovean, care a
intemeiat un colegiu umanist la Kiev, a indrumat activitatea
tipografiilor si a scolilor ucrainiene din Kiev, Lutk, Ostrog, a
intocmit lucrarea Marturisirea Ortodoxa, aprobata de un sinod convocat
la Iasi in 1642.
Ajutoarele si daniile romanesti consemnate aici au avut un rol pozitiv
in istorie, caci ocrotind Bisericile nationale din tarile aflate sub
stapaniri politice straine, era sprijinita insasi lupta acestor popoare
pentru cultura proprie si independenta nationala.
