Valentinian I (364-375) şi Valens (364-378) - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Thursday, 2016-12-08, 1:11 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Valentinian I (364-375) şi Valens (364-378)

Trecerea de la domnia lui Iulian la cea a lui Valentinian I şi Valens a fost făcută de împăratul Iovian, creştin care a domnit foarte puţin (363-364), găsindu-şi sfârşitul în Gallia.

După moarte acestuia tronul a rămas vacant timp de zece zile. Alegerea noului împărat a avut loc la Niceea, în Bithinia, fiind ales Valentinian (364-375), un pannonian, în vârstă de 40 de ani, pe atunci tribun militar. El era recunoscut pentru energia şi devotamentul său pentru binele public. La 27 februarie 364, în faţa armatei, Valentinian a primit mantia de purpură şi coroana imperială. I s-a cerut însă, să-şi asocieze un coleg la domnie. El a acceptat şi i-a acordat titlul de augustus fratelui său Valens (364-378). Acesta a fost prezentat armatei la 28 martie 364.

Imperiul a fost împărţit între cei doi fraţi: Valens a primit prefectura Orientului, de la Dunărea de Jos până la graniţa cu Persia, având reşedinţa la Constantinopol, iar Valentinian conducea prefectura Illyricului, Italia şi Gallia, cu reşedinţa la Milan. Ei au inaugurat dinastia valentiniano-teodosiană, care a durat până în anul 457.

Cunoscut cu numele său întreg ca Flavius Valentinianus, a fost autorul unor ample reforme în Imperiu. Stabilindu-şi reşedinţa la Mediolanum, el a dat o serie de legi privitoare la armată a cărei principală problemă era recrutarea. Pentru atragerea voluntară a recruţilor a acordat însemnate privilegii celor care se înrolau ca şi veteranilor din armată. Dezertorii şi cei care îi ascundeau erau trimişi în mină şi pierdeau jumătate din avere. Cu toate aceste măsuri, împăratul a trebuit să accepte în armată şi o serie de mercenari barbari.

S-a îngrijit să stabilească impozite echitabile, oprind abuzurile funcţionarilor, uşurând sarcinile curialilor (colectorii de impozite) şi reorganizând serviciul poştal. Bunurile condamnaţilor nu mai erau confiscate, ci reveneau copiilor.

Pentru a sigura liniştea şi prosperitatea oraşelor, a creat funcţia defensorilor care aveau sarcina de a ocroti pe cei slabi în faţa abuzurilor de orice fel, a le sprijini drepturile şi a le expune plângerile în faţa tribunalelor. A suprimat taxele de judecată pentru ţărănime şi a interzis celor bogaţi să se erijeze în judecători. Prin aceasta a intrat în conflict cu Senatul din Roma şi cu interesele clasei senatoriale.

Din nevoia de a asigura producţia de bunuri materiale şi a funcţionării normale a administraţiei, Valentinian I a întărit prin legi principiul transmiterii ereditare a sarcinilor funcţionăreşti.

Cheltuielile pentru apărarea Imperiului l-au adus în situaţia de a întări fiscalitate. Dările în bani sau natură se achitau în trei rate anuale. 

Valentinian I a fost un bun creştin, dar a rămas neutru în conflictele religioase. Ereziile, schismele şi celelalte frământări religioase îl interesau numai dacă afectau interesele statului. A persecutat numai pe manihei şi pe donatişti deoarece se opuneau legilor romane. A interzis persecutarea evreilor. Libertatea religioasă acordată de Valentinian I a favorizat întărirea păgânismului în rândul aristocraţiei romane, fapt care i-a indignat pe creştini. A interzis, prin lege, preoţilor să accepte în folosul Biserici testamente şi donaţii provenind de la văduve şi fecioare, datorită abuzurilor care se făceau în această privinţă.

În ceea ce priveşte apărarea Imperiului, Valentinian I, intuind pericolul barbar, a acordat o mare atenţie fortificării tuturor graniţelor Imperiului. A poruncit să se construiască tabere pentru garnizoanele de graniţă, castre, forturi, valuri, diguri de baraj, maşini de război, colonizând şi o serie de populaţii germanice pentru a securiza frontierele de stat.

În anul 367, Valentinian I s-a îmbolnăvit grav şi îndată au apărut pretendenţi la tron, fiecare sperând să obţină favoarea armatei. După ce s-a însănătoşit, împăratul l-a proclamat augustus pe fiul său Graţian, în vârstă de 9 ani.

Spre sfârşitul domniei sale, Valentinian I a fost nevoit să ducă mai multe lupte cu o serie de triburi barbare. În cadrul acestor campanii militare a fost ajutat de generalul Teodosie cel Bătrân, tatăl viitorului împărat Teodosie I.

Aflat în timpul unor tratative de pace cu unul din triburile barbare, Valentinian I a suferit un atac cerebral şi a murit la scurt timp, la 17 noiembrie 375, în vârstă de 55 de ani.

Împăratul din Occident, Valens a fost nevoit să facă faţă la două mari probleme: atacurile goţilor la frontiera dunăreană şi uzurparea de tron a lui Procopius (365), fost general în armata lui Iulian Apostatul. A reuşit să-i alunge pe perşi din cea mai mare parte a Armeniei şi Iberiei şi a restabilit acolo statutul de protectorat al Imperiului. După ce l-a înlăturat pe Procopius, Valens a organizat o campanie de pedepsire a goţilor în nordul Dunării, care l-au sprijinit pe uzurpator. El şi-a stabilit cartierul general la Marcianopolis, de unde a întreprins, între anii 367-369, mai multe incursiuni împotriva goţilor, conduşi de Athanaric, reuşind să-i înfrângă. S-a încheiat o pace între Valens şi Athanaric, favorabilă celui dintâi. I s-a cerut lui Athanaric să nu-i mai persecute pe creştinii autohtoni, ceea ce el nu a respectat. În această perioadă a cunoscut moartea martirică Sfântul Sava Gotul, misionar creştin din Capadocia, care a fost înecat în râul Museos (identificat cu râul Buzău), la 12 aprilie 372.

Când vizigoţii au căutat refugiu pe teritoriul Imperiului fiind alungaţi de huni, Valens a început colonizarea lor în Tracia. Deoarece numărul lor a crescut foarte mult, unii înalţi demnitari nu le-au asigurat acestora hrana, înfometându-i şi determinându-i să-şi vândă obiectele de preţ şi copiii ca sclavi. Ei s-au răsculat şi au devastat o bună parte din provinciile Traciei. Valens a pornit o campanie militară împotriva lor. Au avut loc mai multe ciocniri între romani şi vizigoţi, dar bătălia decisivă a avut loc la 9 august 378 lângă Adrianopol. După ce a avut mult timp un final imprevizibil, romanii au suferit o grea înfrângere, însuşi Valens fiind ucis, ars probabil de viu într-o casă în care se retrăsese pentru a-şi lega rănile.

Fratele său, Valentinian I murise cu puţin timp în urmă, lăsându-l, ca moştenitor, în Apus, pe fiul său Graţian. Acesta nu l-a mai numit pe fratele său Valentinian al II-lea în Răsărit, ci l-a preferat pe un general foarte capabil, Teodosie.

Dezastrul de la Adrianopol a avut consecinţe grave pentru Imperiu întrucât din acel moment goţii au rămas pentru multă vreme pe teritoriul Imperiului, ajungând chiar să se amestece în treburile sale interne.

În ceea ce priveşte politica sa religioasă, Valens i-a favorizat pe arieni, probabil şi datorită faptului că fusese botezat de episcopul semiarian Eudoxiu, iar soţia sa Domnica era şi ea de credinţă ariană. Mulţi episcopi ortodocşi au fost trimişi în exil, după cum şi mulţi monahi au fost înrolaţi cu forţa în armată. Cu prilejul campaniilor sale împotriva goţilor în nordul Dunării, împăratul Valens a încercat să impună credinţa ariană şi în Dobrogea unde păstorea episcopul Bretanion al Tomisului. Acesta s-a opus intenţiilor împăratului şi a fost exilat, Biserica din Tomis rămânând fidelă Ortodoxiei. 

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2012-01-03)
Views: 374 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, istoria bizantului, teologie istorie, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016