Scurtă expunere a evoluţiei rupturii Bizanţului de Occident - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 11:37 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Scurtă expunere a evoluţiei rupturii Bizanţului de Occident

În istoria creştinătăţii anul 1054 este cunoscut ca cel în care a avut loc Schisma cea mare sau separarea dintre cele două Biserici creştine: cea Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. Separarea dintre cele două Biserici poate fi cercetată sub două aspecte: unul istoric şi altul dogmatic. Din punct de vedere istoric fenomenul rămâne deosebit de complex şi o studiere a lui mai puţin subiectivă şi lipsită de onestitate poate conduce la o învinuire exclusivă a uneia sau alteia dintre cele două părţi implicate. Din punct de vedere dogmatic, maniera în care s-a făcut separarea contează mai puţin decât fondul, adică afirmaţiile Bisericii romane cu privire la propria instituţie (dogma infailibilităţii papale), iar apoi cu privire la credinţa Bisericii (învăţătura despre Duhul Sfânt, dogma despre immaculata conceptio a Sfintei Fecioare), pe care ortodocşii le-au considerat mereu contrare adevărului esenţial al creştinismului.

În Biserica primară unitatea era percepută de către primii creştini nu formal, ci mai ales după conţinut. Mântuitorul a venit în lume pentru a aduna pe «copiii dispersaţi», de a-i uni pe cei care au fost separaţi de „cauze naturale” în unitatea supranaturală a noului popor al lui Dumnezeu, în care nu mai există       „ … nici evreu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat, nici femeie, toţi sunt una în Hristos Iisus.” (Gal. 3, 28) Această unitate se realiza în fiecare Biserică locală, care era condusă de un episcop şi exprima imaginea unui singur corp, al cărui cap era Hristos. Unitatea era dată şi de aceeaşi credinţă, aceeaşi succesiune apostolică, de o viaţa dusă în comun.

În perioada apostolică, centrul indiscutabil al unităţii tuturor Bisericilor era comunitatea de la Ierusalim, Biserica-mamă în sensul absolut şi deplin al cuvântului, izvorul şi norma celorlalte comunităţi. La sfârşitul iudeo-creştinismului palestinian, apar în Biserică mai multe centre, consacrate prin autoritatea Sfinţilor Apostoli, dar a căror importanţă era dată şi de numărul de credincioşi sau de numele oraşului. Într-o primă etapă, aceste centre – Antiohia şi Efesul în Orient, Roma în Occident – nu beneficiau de vreun drept jurisdicţional sau canonic. De asemenea, Bisericile mai vechi se simţeau păstrătoare ale unităţii universale a creştinilor: Biserica Romei, a Sf. Apostoli Petru şi Pavel, dar şi capitala Imperiului, bucurându-se în acest sens de o recunoaştere specială. Din păcate, episcopii Romei au avut adesea tendinţa să confunde propria lor autoritate cu unele privilegii formale şi să interpreteze în termeni juridici „conducerea lor în dragoste”. În orice caz, la începutul secolului al IV-lea, primul loc al Romei nu era contestat de nimeni în sânul Bisericii, în timp ce structura ecumenică bisericească îşi va găsi expresia finală în patriarhate, regrupări ale Bisericilor locale în jurul unui mare centru regional.

Aceasta era situaţia pe scurt la începutul erei constantiniene. Din acest moment însă a început neînţelegerea fundamentală dintre cele două jumătăţi, cea orientală şi cea occidentală, care a dus în final la separare. În timp, Roma a impus progresiv o interpretare fără echivoc a papalităţii ca un ansamblu de privilegii, lăsate de Dumnezeu episcopului Romei asupra Bisericii universale. Acest punct de vedere s-a amplificat odată cu căderea Imperiului Roman de Apus, când Biserica Romei a rămas singurul reper într-un haos instaurat, teorie pe care o regăsim uşor în scrierile papei Leon cel Mare din secolul al V-lea. Practic în secolele V-VI am avut de-a face în sânul Bisericii cu două eclesiologii, două învăţături nu numai distincte, dar care se şi excludeau una pe cealaltă.

În actul separării, Orientul a greşit prin indiferenţa afişată faţă de creşterea evidentă a puterii papale. În vremea Sinoadelor Ecumenice, Roma învăţa deschis teoria „puterii” (potestas) primatului papal asupra ansamblului Bisericii, pe care un canonist protestant Theodor von Zahn a rezumat-o astfel: „Roma este capul Bisericii; fără ea Biserica nu este Biserică; numai prin unirea cu Roma comunităţile separate devin parte integrantă a Bisericii catolice”. Orientul nu vedea această teorie şi până în secolul al IX-lea, nu şi-a exprimat deloc dezacordul.

Istoricii catolici au obiceiul să invoce absenţa la Bizanţ a unei doctrine clare despre Biserică. Răspunsul trebuie căutat în primul rând în alianţa care exista începând cu Constantin cel Mare între Biserică şi Imperiu. O lungă perioadă de timp singurul cadru de punere în practică a creştinismului, rămânea Imperiul, oikumene, a cărui fondator era Sfântul Constantin. Această idee romană era comună întregii Biserici, atât celei din Orient cât şi celei din Occident, numai că în Occident căderea Imperiului a descoperit noi forme, devenind cauza dezvoltării papismului. În Orient, această idee s-a transformat treptat într-o ideologie politică şi religioasă conform căreia Biserica şi Statul erau legate în mod organic. Pe de altă parte, Orientul tulburat în mod constant de lupte dogmatice, folosea toate forţele pentru rezolvarea lor, apelând adesea la Occident, mai puţin expus ereziilor. Cu acest prilej episcopii orientali nu ezitau să acorde papei titlul de «Părinte», pentru că ştiau că acest apelativ nu schimba cu nimic organizarea Bisericii Orientale în cadrul Imperiului. Chiar şi împăraţii, interesaţi în soluţionarea rapidă a disputelor dogmatice şi doritori să evite eventualele tulburări politice care se puteau declanşa, încurajau adesea pe episcopii orientali la această «romanofilie» inconsecventă. Un exemplu avem pe vremea împăratului Iustinian I, când patriarhul Mina este consacrat de papa Agapet.

Pe plan religios, până la sfârşitul secolului al V-lea unitatea între cele două Biserici a putut fi menţinută. În urma publicării Henotikon-ului din octombrie 482 de către împăratul bizantin Zenon (474-491) pentru împăcarea monofiziţilor cu ortodocşii, a izbucnit aşa numita „schismă acachiană”, după numele patriarhului Acaciu (472-489) al Constantinopolului, care a durat până în 519.

Un alt moment de răceală a fost acela din timpul patriarhului Ioan al IV-lea Postitorul (582-595) cel care şi-a luat titlul de «patriarh ecumenic» la sinodul local de la Constantinopol din 588, fapt care l-a supărat pe papa Grigorie I cel Mare (590-604), care şi-a luat titlul de „servus servorum Dei”. Prin titlul de papă, de la pater, patrum, se considera patriarh al întregului Apus.

În Enciclica patriarhului Fotie adresată în anul 867 scaunelor arhiereşti din Răsărit găsim enumerate o serie de învăţături greşite, cultivate în Apus, cea mai importantă fiind „purcederea Sfântului Duh de la Tatăl şi de la Fiul – Filioque”. Adaosul a fost semnalat pentru prima dată la sinodul I de la Toledo din 447, din Spania, apoi la sinodul al III-lea de la Toledo din 589, de unde a fost introdus în Franţa, Germania, Anglia şi Nordul Italiei. În anul 809, la sinodul de la Aachen (Aix-la-Chapelle), Carol cel Mare, impunea adaosul Filioque în tot Imperiul carolingian. Introducerea adaosului în întreaga Biserică Romano-Catolică s-a făcut de către papa Benedict al VIII-lea (1012-1024), la 14 februarie 1014, la cererea împăratului german Henric al II-lea (1002-1024).

Prin secolele VIII-IX, s-a introdus în Apus şi folosirea azimei sau a pâinii nedospite, pentru săvârşirea Sfintei Euharistii, practică generalizată în secolul al X-lea.



Source: http://teologie.do.am
Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-09-07) | Author: teologie.do.am E W
Views: 154 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, teologie istorie, istoria bizantului, referat, Istoria Bizantului online | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016