Reviste şi periodice de Bizantinologie - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 11:35 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Reviste şi periodice de Bizantinologie

În afara unei extinderi marcată de cercetare şi editare, studiile bizantine şi-au găsit expresia în congresele internaţionale de specialitate, centre de studii bizantine şi apariţia unor periodice şi reviste specializate. După cum s-a putut constata, Bizantinologia a depăşit prin activitatea cercetătorilor ei sfera naţionalului evoluând şi progresând acolo unde exista interes deosebit pentru acest domeniu şi unde apăreau reviste mari de specialitate. Congresul Internaţional de Studii Bizantine de la Bucureşti din anul 1924, a determinat un avânt al cercetării acestui domeniu în Europa. După Byzantinische Zeitschrift (1892) şi Vizantijskij Vremennik (1894) începând cu anii ’20 au luat naştere o serie de noi reviste specializate cum au fost: Byzantion (1925) la Bruxelles, sub conducerea lui Henri Grégoire, care a reuşit să stimuleze puternic cercetarea ştiinţifică. Graţie acestei reviste şi admirabilei activităţi a directorului ei, Bruxelles-ul a devenit un centru important al studiilor bizantine.

Datorită „L’Annuaire de l’Institut d’Histoire et de Philologie Orientale et Slave”, întemeiat la Bruxelles în anul 1932, revista Byzantion a putut apărea şi în timpul celui de al doilea război mondial (1939-1945)

În acelaşi grup al revistelor de specialitate se remarcă şi Byzantinisch-Neugriechische Jahrbücher, fondată de N. Béès la Berlin, în anul 1920, şi mutată apoi, în anul 1926, la Atena.

Revista Studi bizantini e neoelenici publicată la Roma, sub conducerea lui Silvio Giuseppe Mercati, după anul 1924, conţine în volumele V (1939) şi VI (1940) referatele prezentate la al V-lea Congres Internaţional de Studii Bizantine, ţinut la Roma şi, în vol. VII şi VIII (1953), referatele celui de-al VIII-lea Congres Internaţional de Studii Bizantine de la Palermo. 

Revista Seminarium Kondakovianum (Analele Institutului Kondakov), apărută la Praga, a fost mult timp organul de presă al institutului, întemeiat în anul 1926. Mutat la Belgrad, după anul 1938, acesta a reprezentat un important centru al studiilor bizantine şi arheologice. Revista Byzantinoslavica, apărută tot la Praga, în anul 1929, sub conducerea lui Milos Weingart, şi-a întrerupt apariţia în timpul celui de-al doilea război mondial, dar a reapărut imediat după acesta, sub conducerea lui M. Pavlovà, B. Havánek şi N. L. Okunev. Fără a se limita doar la studiul relaţiilor bizantino-slave, Byzantinoslavica a cuprins în paginile ei o problematică deosebit de diversă.

Un centru mai vechi de studii, care are o importanţă mare pentru Bizantinologie, este „Institutul  de  Cercetări şi Studii Orientale”, fondat la Kadiköy (fost Calcedon, azi în Turcia), în anul 1897, aparţinând Congregaţiei Asumpţioniştilor.[1] Câţiva dintre membrii marcanţi ai ordinului (Louis Petit, Jules Pargoire, Siméon Valihé, Sévérien Salaville, Raymond Janin, Vitalien Laurent şi Martin Jugie), cunoscuţi şi sub numele de „Patres Chalcedonenses” au desfăşurat, la Bucureşti şi Paris, o amplă activitate în domeniul studiilor bizantine. Organul lor, Échos d’Orient (Revue trimestrielle d’histoire, de géographie et de liturgie orientale) care a apărut începând din anul 1897, s-a transformat într-o revistă de Bizantinologie specializată. Mai târziu ea a devenit Études Byzantines (1943-1945), iar apoi Revue des Études Byzantines (1946 - ).

În S.U.A. a apărut revista Byzantina Metabyzantina (vol. I, 1946; vol. II, 1949), dar cel mai important centru de studii bizantine, consacrat, mai ales, arheologiei, artei şi civilizaţiei este Institutul de cercetări Dumbarton Oaks, care editează prestigioasele reviste Dumbarton Oaks Papers (începând din 1941) şi Dumbarton Oaks Studies (începând din 1950).

 În Grecia, la Atena, a apărut, după anul 1924, sub conducerea lui Phedon Koukoules Epétèris Hetaireias Byzantinôn Spoudôn (Anuarul Asociaţiei de Studii Bizantine ), preluat după anul 1928, sub numele de Hellenika, de K. Amantos şi S. Kougeas.

La Viena, „Österreichische Byzantinische Gesellschaft” a publicat, începând cu anul 1951, Jahrbücher der Österreichischen Byzantinischen Gesellschaft (vol. I, 1951; vol. II, 1952).

La Sofia au apărut Balkan Studies şi Cyrillomethodianum.

La Bucureşti, începând cu anul 1943, a văzut lumina tiparului Études Byzantines (din anul 1946 Revue des Études Byzantines şi apărând la Paris). Sub îngrijirea Centrului de cercetări de istorie şi civilizaţie bizantină de la Sorbona, începând cu anul 1965, apare revista Travaux et Mémoires.

La Belgrad, Institutul bizantin al Academiei Sârbe de Ştiinţe, editează, începând cu anul 1952 Zbornik Radova Vizantinološkog Instituta (Recueil des travaux de l’institut d’études byzantines), consacrată mai ales istoriei relaţiilor bizantino-slave.

În ceea ce priveşte literatura teologică a Bizanţului, actele de cancelarie ale Patriarhiei Ecumenice – Acta Patriarchatus – sunt cuprinse în primele două volume ale culegerii Acta et diplomata graeca medii aevi sacra et profana (6 vol.), publicate între anii 1860-1890 de Francisc Miklosič şi Joseph Müller, la Viena. Ele sunt importante pentru români deoarece găsim aici pentru prima oară corespondenţa oficială între Patriarhia Ecumenică şi cele două Ţări româneşti, în legătură cu crearea ierarhiei bisericeşti în Ţara Românească şi Moldova, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Sunt cuprinse, de asemenea, dovezile scrise ale celor mai vechi legături canonice cu Biserica bizantină. O colecţie mai recentă este cea a lui Venance Grumel, intitulată Les Regestes des Actes du Patriarchat de Constantinople din care trei fascicole (1932, 1936, 1947) corespund perioadelor 381-715; 715-1043; 1043-1206.

O importanţă deosebită o are şi editarea actelor emise de mănăstirile de la Muntele Athos, tome I: Archives de l’Athos, Paris, 1937 şi tome II: Actes du Kutlumus, Paris, 1945. G. Bouillard şi P. Collomp au editat Actes du Lavra, iar Franz Dölger Aus den Schatzkammern des Heiligen Bergen (München, 1948). Aceste ediţii se  disting de cele vechi nu numai prin albumele cu reproduceri de acte şi sigilii, ci şi prin stabilirea mai critică a textului, un comentariu detaliat şi solid şi indexuri complete.

În ceea ce priveşte editarea actelor oficiale ale administraţiei imperiale, trebuie menţionate Regesten der Kaiserurkunden des oströmischen Reiches, din care au apărut doar trei fascicole corespunzătoare perioadelor 565-1025; 1025-1204 şi 1204-1282 (München, 1924, 1925, 1932). Pentru perioada 311-476 avem Regesten der Kaiser und Päpste, editate de O. Seeck (Stuttgart, 1919).

În domeniul textelor canonice şi juridice trebuie să mai amintim pe cele ale lui J. Leunclavius, Jus greco-romanum; J. Cotelerius, Monumenta Ecclesiae Grecae (3 vol., 1677-1686); J. A. Assemani, Bibliotheca Iuris Orientalis canonici et civilis (5 vol., 1762-1766); Heimbach, Basilicorum (6 vol., 1850-1883); J. B. Pitra, Juris Ecclesiastici Graecorum Historia et Monumenta (1861); K. E. Zachariä von Lingenthal, Ecloga Leonis et Constantini (1852) şi Jus greco-romanum (7 vol., 1856-1884).

Cea mai utilizată colecţie de izvoare narative privind istoria eclesiastică şi laică a Bizanţului o reprezintă cea apărută sub îngrijirea lui Jacques Paul Migne Patrologiae cursus completus - Series Graeca, Paris, 1857-1866 (161 vol., cu text grec şi traducere latină).

Probleme multiple de istorie, mai ales internă, a Bizanţului, sunt adesea tributare moştenirii monedelor şi sigiliilor. Pentru studiul istoriei monedei şi economiei, pe de o parte, pentru cea a simbolismului puterii imperiale, pe de alta, numismatica reprezintă un instrument indispensabil. În domeniul numismaticii şi al sigilografiei, importante ştiinţe auxiliare ale studierii istoriei bizantine, preocupările au început de foarte timpuriu. Ch. du Fresne du Cange a publicat lucrarea Dissertatio de imperatorum Constantinopolitanorum numismatibus, iar Anselmo Banduri a editat, în anul 1718, lucrarea în două volume intitulată Numismata imperatorum romanorum. Lucrările de bază în aceste domenii apar în veacul al XIX-lea şi se datorează lui De Saulcy, Essai de classification des suites monétaires byzantines (1836), J. Sabatier, Description générale des monnaies byzantines (1862) şi Gustave Schlumberger, Sigillographie byzantine (1884). Cea  mai importantă lucrare în acest domeniu rămâne însă cea a lui Vitalien Laurent Documents de sigillographie byzantine: la collection Orghidan (Paris, 1952). Un bogat material numismatic şi de sigilografie găsim, de asemenea, în publicaţiile de specialitate şi în studiile sau buletinele speciale referitoare la descoperirile de monede şi sigilii.

Dintre lucrările mai recente care valorifică texte teologice bizantine amintim lucrarea lui Hans-Georg Beck, Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich, München, 1959.

În zilele noastre, Bizantinologia se profilează tot mai mult pe studiul interferenţelor cu lumea înconjurătoare Imperiului, adică pe ceea ce se poate numi, pe bună dreptate The Byzantine Commonwealth. În anul 1963 a apărut lucrarea lui R. J. H. Jenkins Byzantium and Byzantinism care prezintă o viziune de ansamblu a cercetărilor actuale, în domeniul Bizantinologiei, iar Klaus Wesel, în Die Kultur von Byzanz lansează formula: „Byzanz war die Mutter der nationalen Kulturen der Bulgaren, Russen, Serben und Rumänen” (Bizanţul a fost mama culturilor naţionale ale bulgarilor, ruşilor, sârbilor şi românilor), ceea ce, evident, nu acoperă complexitatea cuprinsă în noţiunea de cultură naţională la aceste popoare în prezent.

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm rolul deosebit al Congreselor Internaţionale de Studii Bizantine, organizate de Asociaţia Internaţională de Studii Bizantine, în schimbul de idei şi în fixarea unor obiective ale cercetării ştiinţifice. Cel dintâi congres a fost organizat în anul 1924 la Bucureşti, însă ele au dobândit o importanţă deosebită după cel de-al doilea război mondial, când s-au organizat Congresul al VI-lea la Paris (iulie-august 1948), al VII-lea la Bruxelles (august 1949), al VIII-lea la Palermo (aprilie 1951), al IX-lea la Salonic, (aprilie 1953), al X-lea la Istanbul (septembrie 1955), al XI-lea la München (septembrie 1958), al XII-lea, la Ohrida (septembrie 1961), al XIII-lea la Oxford (septembrie 1966), al XIV-lea la Bucureşti (septembrie 1971), ş. a. Aceste congrese publică buletine oficiale de comunicare, ce oferă oricui posibilitatea de a fi la curent cu lucrările apărute sau cercetările întreprinse în fiecare ţară. Buletinul reflectă totodată marile proiecte internaţionale pe care Asociaţia le coordonează. În prezent, fiecare ţară membră contribuie la realizarea unei lucrări monumentale: editarea critică şi traducerea tuturor surselor bizantine, ce vor alcătui noul Corpus Fontium Historiae Byzantinae, operă de largă respiraţie care a prins deja contur, fiind editată la Berlin, Bruxelles, Paris, Viena sau Washington şi care oferă, în sfârşit, o versiune sigură a marilor texte bizantine.



[1] Ordin misionar catolic, fondat la Nîmes, în anul 1850, de către abatele Emmanuel d’Alzon (1810-1887) cu acordul papei Pius al IX-lea (1846-1878), care a desfăşurat activităţi caritative şi educative în Răsărit, cunoscut şi sub numele de „Congregaţia Înălţării la cer”. A înfiinţat câteva sute de aşezăminte la Constantinopol. În calitate de discipoli ai Fericitului AUGUSTIN ei trăiesc într-o comunitate de credinţă, rugăciune şi apostolat. Institutul, înfiinţat de ei la Constantinopol, s-a bucurat de o bună reputaţie.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2012-01-30)
Views: 570 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, istoria bizantului, teologie istorie, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016