Arhiva ortodoxa

După moartea lui Zenon, văduva sa, Ariadna s-a căsătorit cu un funcţionar de la Curte, Anastasie I (Silenţiarul).[1] La venirea sa pe tron Imperiul era frământat de două probleme: una era de natură religioasă, datorită persistenţei problemelor de după Sinodul de la Calcedon, iar cealaltă era de natură etnică, anume problema străinilor, mai cu seamă a isaurienilor, care au devenit un pericol intern în timpul lui Zenon. De aceea, poporul a cerut cu insistenţă ca viitorul împărat să fie un ortodox şi roman. Noul ales, Anastasius I nu era însă un ortodox convins.[2] Mama sa era ariană, un unchi era maniheu, iar el avea înclinaţii monofizite. Înainte de alegerea sa ca împărat a avut un conflict cu patriarhul Eufimie, datorită faptului că a ţinut în biserica Sfânta Sofia mai multe conferinţe cu caracter eterodox. Din acest motiv, patriarhul nu a fost de acord cu alegerea făcută de împărăteasa Ariadna, de Senat şi de armată. Până la urmă s-a ajuns la un compromis, în sensul că Anastasie s-a angajat în scris că va respecta hotărârile Sinodului de la Calcedon. În ciuda promisiunii solemne pe care a făcut-o, el nu şi-a respectat angajamentul.

Încă de la începutul domniei sale, Anastasie I a rezolvat problema isaurienilor. Trupele acestora, pe care se sprijinise Zenon, au ajuns prin protecţia acestuia, atotputernice, terorizând populaţia. Ele au devenit un real pericol pentru stabilitatea Imperiului, împăratul Anastasie I fiind nevoit să le alunge din capitală şi să le retragă sumele de bani pe care le primeau pe timpul predecesorului său. Astfel, s-a ajuns la un adevărat război civil, purtat în părţile sudice ale Asiei Mici. Trupele isauriene s-au revoltat sub conducerea mai multor conducători militar între care se afla şi Longinus, fratele lui Zenon. Acesta, nemulţumit că nu a fost ales împărat, a pornit, în anul 491, împotriva Constantinopolului. Trupele imperiale conduse de Ioan Gotul şi Ioan Kyrtos au obţinut o importantă victorie la Kutahia, în Frigia, şi l-au obligat pe Longinus să se retragă în munţii Taurus. Aici el a rezista mulţi ani înainte de a depune armele (497), după care a fost ucis. În anul 498 ultimele trupe isauriene au fost înfrânte, o mare parte a populaţie isauriene fiind strămutată în Tracia.

Cealaltă mişcare populară‚ mult mai amplă, a avut loc în dioceza Traciei, sub conducerea generalului Vitalian, fiind îndreptată împotriva politicii monofizite a lui Anastasie I. Aceste mişcări interne au aruncat Imperiul într-o gravă criză socială şi religioasă, care a făcut ca la moartea împăratului, nepoţii săi, aspiranţi la tronul imperial, să fie eliminaţi de către aristocraţia senatorială şi populaţia ortodoxă a capitalei.