După
moartea lui Zenon, văduva sa, Ariadna s-a căsătorit cu un funcţionar de la
Curte, Anastasie I (Silenţiarul).
La venirea sa pe tron Imperiul era frământat de două probleme: una era de
natură religioasă, datorită persistenţei problemelor de după Sinodul de la
Calcedon, iar cealaltă era de natură etnică, anume problema străinilor, mai cu
seamă a isaurienilor, care au devenit un pericol intern în timpul lui Zenon. De
aceea, poporul a cerut cu insistenţă ca viitorul împărat să fie un ortodox şi
roman. Noul ales, Anastasius I nu era însă un ortodox convins.
Mama sa era ariană, un unchi era maniheu, iar el avea înclinaţii monofizite.
Înainte de alegerea sa ca împărat a avut un conflict cu patriarhul Eufimie,
datorită faptului că a ţinut în biserica Sfânta Sofia mai multe conferinţe cu
caracter eterodox. Din acest motiv, patriarhul nu a fost de acord cu alegerea
făcută de împărăteasa Ariadna, de Senat şi de armată. Până la urmă s-a ajuns la
un compromis, în sensul că Anastasie s-a angajat în scris că va respecta
hotărârile Sinodului de la Calcedon. În ciuda promisiunii solemne pe care a
făcut-o, el nu şi-a respectat angajamentul.
Încă de la începutul domniei sale, Anastasie I a rezolvat problema
isaurienilor. Trupele acestora, pe care se sprijinise Zenon, au ajuns prin
protecţia acestuia, atotputernice, terorizând populaţia. Ele au devenit un real
pericol pentru stabilitatea Imperiului, împăratul Anastasie I fiind nevoit să
le alunge din capitală şi să le retragă sumele de bani pe care le primeau pe
timpul predecesorului său. Astfel, s-a ajuns la un adevărat război civil,
purtat în părţile sudice ale Asiei Mici. Trupele isauriene s-au revoltat sub conducerea mai
multor conducători militar între care se afla şi Longinus, fratele lui Zenon.
Acesta, nemulţumit că nu a fost ales împărat, a pornit, în anul 491, împotriva
Constantinopolului. Trupele imperiale conduse de Ioan Gotul şi Ioan Kyrtos au
obţinut o importantă victorie la Kutahia, în Frigia, şi l-au obligat pe
Longinus să se retragă în munţii Taurus. Aici el a rezista mulţi ani înainte de
a depune armele (497), după care a fost ucis. În anul 498 ultimele trupe
isauriene au fost înfrânte, o mare parte a populaţie isauriene fiind strămutată
în Tracia.
Cealaltă mişcare populară‚ mult mai amplă, a avut loc în dioceza
Traciei, sub conducerea generalului Vitalian, fiind îndreptată împotriva
politicii monofizite a lui Anastasie I. Aceste mişcări interne au aruncat
Imperiul într-o gravă criză socială şi religioasă, care a făcut ca la moartea
împăratului, nepoţii săi, aspiranţi la tronul imperial, să fie eliminaţi de
către aristocraţia senatorială şi populaţia ortodoxă a capitalei.
C. CAPIZZI, L’imperatore Anastasio I. Studio sulla sua vita, la sua opera e la sua
personalità, Roma, 1969.
H. W. G. LIEBESCHÜTZ, Barbarians and Bishops. Army, Church and State in the Age of Arcadius
and Chrysostom, Oxford, 1992.
|