Edictul de la Milan - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 9:38 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Edictul de la Milan

În februarie 313, Constantin şi  Liciniu s-au întâlnit la Milan, unde au  sărbătorit şi nunta lui Liciniu cu sora vitregă a lui Constantin. Aici cei doi împăraţi au luat importante hotărâri privind situaţia creştinismului. Este cunoscut faptul că Galeriu a dat, pe patul de moarte, în anul 311, un edict de toleranţă, prin care recunoştea creştinilor posibilitatea existenţei libere în faţa legilor. „Creştinii au dreptul să existe din nou, să-şi ţină adunările, cu condiţia să nu tulbure ordinea publică. În schimbul acestei bunăvoinţe ei trebuie să se roage Dumnezeului lor pentru prosperitatea noastră şi a Statului. Tot aşa ca şi pentru a lor proprie”.

Acum, Constantin şi Liciniu au mers mai departe recunoscând deplina libertate de credinţă pentru creştini şi pentru oricine. Deoarece nu guverna încă singur, Constantin a negociat cu Liciniu celebru act prin care toate religiile deveneau permise în Imperiul roman. În acest condiţii şi religia creştină a trecut din starea de ilicită în aceea de licită. Celelalte culte păgâne aveau şi ele libertate totală de manifestare. Textul hotărârilor celor doi împăraţi a fost privit de unii învăţaţi ca un edict, de alţii doar ca o scrisoare adresată iniţial guvernatorului Bithiniei şi transmisă apoi tuturor guvernatorilor de provincii, cărora le-au fost transmise instrucţiuni despre cum să trateze pe creştini.

Acest text ne-a fost transmis de Lactanţiu[1] şi de Eusebiu de Cezareea[2] şi preluat de Nichifor Calist Xanthopoulos.[3] Ultimii doi au un preambul care nu se găseşte la Lactanţiu. Probabil că Constantin şi Liciniu au alcătuit o serie de instrucţiuni pentru guvernatorii de provincii, pe care să le aibă în vedere în tratarea creştinilor. Deşi Lactanţiu ne spune că n-a fost un edict, ci o scrisoare a lui Liciniu redactată cu înştiinţarea lui Constantin către guvernatorul (praeses) provinciei Bithinia; totuşi Eusebiu[4] vorbeşte de diataxis, cuvântul înrudit cu diatagma şi care este echivalentul termenului latin edictum.

Diferenţele dintre textul lui Lactanţiu şi al celorlalţi autori s-ar explica prin faptul că instrucţiunile au fost copiate cu unele deosebiri.

În ceea ce priveşte pe Liciniu nu trebuie să ne mire că el păgân fiind a fost de acord cu acest edict. Se ştie că deşi nu simpatiza pe creştini, el a fost de acord şi cu edictul de toleranţă al lui Galeriu, din anul 311. Meritul lui Constantin este cu atât mai mare cu cât cumnatul său Licinius era stăpân peste partea orientală a Imperiului, unde se găseau principalele resurse financiare, economice şi umane ale Imperiului. De asemenea, tot aici se aflau şi cei mai mulţi creştini, oricum mult mai mulţi decât în partea apuseană unde stăpânea Constantin. În aceste condiţii, gestul lui Constantin a fost unul cu adevărat îndrăzneţ.[5] Gândind în profunzime gesturile sale religioase, Constantin a avut în vedere o politică pe termen lung faţă de creştinism, pe care îl considera, în viitor, liantul unităţii Imperiului roman.[6]

În afară de libertatea deplină de manifestare pentru creştini, aceste hotărâri mai cuprindeau: încetarea oricăror măsuri de urmărire în justiţie a lor, recunoaşterea Bisericii ca o persoană juridică (organism corporativ), primirea înapoi a bunurilor confiscate de stat sau compensaţii financiare pentru ele, deplina libertate de manifestare şi pentru celelalte culte religioase, care au dreptul să-şi urmeze obiceiurile şi credinţele lor şi să cinstească divinităţile pe care le doresc.

Astfel, aşa zisul Edict de la Milan a pus creştinismul pe acelaşi plan cu celelalte religii păgâne. Nu se poate vorbi deci decât de un triumf parţial al creştinismului faţă de păgâni. Vom vedea că împăratul Constantin a favorizat şi protejat religia creştină. Se poate, totuşi, afirma că dând libertate creştinismului Constantin a scos păgânismul din condiţia privilegiată, pe care o avea de jure, aşezându-l pe acelaşi plan cu celelalte.

Deoarece actul din 313 acorda la modul general libertate de manifestare creştinismului asemenea celorlalte culte păgâne, împăratul Constantin cel Mare a dorit să protejeze şi chiar să favorizeze credinţa în Dumnezeul creştin, care i   s-a revelat şi i-a venit în ajutor contra lui Maxenţiu. De aceea, printr-o serie de alte dispoziţii, împăratul şi-a manifestat întreg sprijinul pentru credinţa la care  s-a convertit ca şi pentru slujitorii ei.

Astfel, la sfârşitul anului 313 a trimis scrisori către episcopii Bisericii şi către autorităţile imperiale din domeniul finanţelor prin care ordona acordarea de subvenţii în bani clerului Bisericii creştine. Acesta a fost scutit şi de obligaţiile personale (munera), privilegiu de care beneficiau doar colegiile oficiale ale preoţilor păgâni. Dar aceste privilegii au făcut ca mulţi membri ai Sfatului municipal (curia, ordo decurionum) să intre în cler şi să mărească în chip exagerat numărul preoţilor. De aceea, împăratul s-a văzut obligat să limiteze acest drept numai pentru decurionii (membrii Sfatului) care înlocuiau pe preoţii decedaţi.

Preoţii au fost eliberaţi de obligativitatea satisfacerii serviciului militar ca şi de obligaţia de a primi funcţii civile, socotindu-se că prin serviciul lor îndeplinesc o slujbă tot atât de importantă ca şi cele civile şi militare. S-au restituit bunurile comunităţilor creştine confiscate în cursul persecuţiilor anterioare, au fost opriţi clericii creştini să se angajeze în slujba necreştinilor. În anul 316 s-a dat episcopilor dreptul de a elibera pe sclavi, fie printr-un act solemn în Biserică, în faţa poporului, fie printr-o hotărâre particulară, fără martori, drept avut până atunci numai de guvernatorii de provincie. A oferit bisericilor dreptul de a acorda azil, aşa cum aveau şi unele temple păgâne. Printr-o lege din anul 318 s-a dat dreptul episcopilor să judece şi în cauze civile, obligând pe judecătorii civili să respecte hotărârile luate de episcopi (orice acţiune judecătorească începută într-un tribunal civil putea fi oricând transferată într-un tribunal religios). O dispoziţie din anul 319 a interzis sacrificiile păgâne şi practicarea vrăjitoriei şi a ghicitului în case particulare În anul 321 s-a acordat Bisericii dreptul de a primi donaţii, iar creştinilor dreptul de a lăsa prin testament averile lor Bisericii, şi tot în anul 321, duminica, reprezentând până atunci pentru păgâni ziua soarelui (dies Solis), a devenit ziua Soarelui Dreptăţii (Sol justitiae), adică a lui Iisus Hristos, fiind declarată zi de odihnă pentru toţi cetăţenii Imperiului roman, indiferent de convingerea religioasă. S-a luat, de asemenea, hotărârea ca ziua de Paşti să fie sărbătorită de toţi creştinii în aceeaşi zi, după formula adoptată ulterior la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325).

Biserica a primit din partea statului donaţii foarte mari, fie proprietăţi, fie bunuri materiale (bani, grâu). Sub influenţa Bisericii au fost îndulcite multe pedepse date criminalilor.

Lui Constantin i se atribuie construirea a numeroase biserici: la Roma: biserica Sfântul Petru şi cea din Lateran; la Constantinopol: Sfinţii Apostoli, Sfânta Irina şi, probabil, Sfânta Sofia în forma anterioară celei zidite de Iustinian în secolul al Vi-lea; la Ierusalim: biserica Sfântului Mormânt (apoi a Învierii); la Bethleem: biserica Naşterii; pe Muntele Măslinilor: biserica Înălţării; ca şi la Cirta (Numidia), Nicomedia şi Antiohia.

El a donat bisericilor ridicate din ordinul său mari domenii. De pildă, domeniile date bisericilor din Roma aduceau anual un venit de peste 30.000 solizi (monede de aur) numai din închirierea lor. Tuturor bisericilor din Imperiu le-a  dat grâu pentru hrana clerului şi a oamenilor săraci. Aceste danii în grâu au fost atât de mari, încât împăratul Iovian (363), deşi foarte credincios, a fost nevoit să le reducă la două treimi.

Constantin a favorizat pe creştini să intre în administraţie chiar şi în posturile cele mai înalte, unde se cerea să fii de origine nobilă. De pildă, Ablabius, care a îndeplinit funcţia de praefectus praetorio, a fost un creştin de origine modestă, fiu al unui funcţionar din Creta. O cercetare recentă a arătat că în timpul său au fost 16 înalţi demnitari păgâni şi 10 creştini.

El a favorizat de asemenea, comunităţile compuse în majoritate de creştini. Maiuma, portul creştin al Gazei, a obţinut rangul de cetate, iar Orkistos, sat pe teritoriul Nacoleei în Frigia, a primit rangul de civitaspentru că toţi locuitorii sunt cunoscuţi a fi adepţi a celei mai sfinte religii”.

O lege din anul 323 prevedea pedepse grave pentru cei care i-ar fi obligat pe creştini să participe la sărbători păgâne. Totuşi, Constantin s-a arătat tolerant faţă de păgâni. Mai târziu, în anul 324 a promulgat o lege împotriva prezicerilor, lucru care i-a încurajat pe creştinii zeloşi să oprească orice sacrificiu.

Un alt edict promulgat de împărat obliga pe păgâni să treacă la creştinism, dar îi autoriza în acelaşi timp să-şi venereze vechile divinităţi, interzicând creştinilor să-i maltrateze. În cadrul acţiunilor sale de limitare a păgânismului, Constantin a dat ordin să fie distruse trei temple celebre, unele cunoscute prin prostituţia sacră. În anul 331, Constantin a confiscat pământurile şi tezaurele templelor, despuind chiar statuile divinităţilor de placajul lor de aur. În sfârşit, cu puţin timp înainte de moarte, a interzis sacrificiile păgâne.



[1]Op. cit., XLVIII [Decretul lui Constantin şi Licinius privind libertatea religiei creştine], 2-12, în vol. cit., pp. 223-229.  

[2]Op. cit., cartea a X-a,V, 2-14, în vol. cit., pp. 379-382.

[3] Historia ecclesiastica, 7, 41.

[4] Op. cit., cartea a X-a, I: Despre pacea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu, 1, în vol. cit., p. 361.

[5] Peter BROWN, Society and the Holy in the Late Antiquity, Berkeley, 1982, p. 97.

[6] Idem, Religion and Society in the Age of Saint Augustin, London, 1972, p. 67.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2012-01-05)
Views: 1114 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, teologie istorie, istoria bizantului, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016