Dezvoltarea social-economică - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 9:38 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Dezvoltarea social-economică

În noul cadrul teritorial, redus la Asia Mică şi, în Europa la Constantinopol şi Tesalonic, Imperiul a reuşit să-şi găsească echilibrul, în urmă deplasării centrului de greutate al vieţii economice din oraşele orientale în cele din Asia Mică. Prin procesul de ruralizare a societăţii bizantine, statul s-a adaptat mai bine la noile condiţii de viaţă. Asia Mică, transformată în grânarul Imperiului, a cunoscut o mare dezvoltare agricolă şi a devenit principalul factor de stabilitate în viaţa economică a statului. Dar această transformare din economia bizantină a avut ca şi corespondent în plan social o schimbare profundă, prin preponderenţa micii proprietăţi ţărăneşti libere în faţa marii proprietăţi funciare a aristocraţiei. Această schimbare a avut drept cauză dificultăţile întâmpinate de marii proprietari de pământ de a se adapta noilor condiţii economice şi politice din secolul al VII-lea, dar şi climatului de insecuritate provocat de invaziile străine. La acestea aveau să se asocieze şi efectele puterii politicii imperiale, care era deplin conştientă de interesele ei fiscale şi militare, prin protejarea micii proprietăţi ţărăneşti libere. Noua celulă a vieţii agricole bizantine devine comunitatea rurală (chôrion), în care ţăranul deţinea în proprietate deplină şi ereditară lotul de pământ pe care îl lucra şi, în comun cu ceilalţi membri ai comunităţii, păşunile, pădurile şi întreg pământul necultivat. Comunitatea rurală forma o unitate fiscală şi administrativă, membrii ei fiind împreună responsabili la plata impozitelor, precum şi la distribuirea periodică a loturilor de pământ abandonate de stăpânii lor. Această nouă realitate socială a fost statuată în Legea rurală (Nomos geôrgikos), elaborată de împăratul Iustinian a II-lea.

Începând din secolele VIII-IX a apărut o nouă clasă de proprietari funciari, menţionaţi în izvoarele vremii sub numele de puternici (dynatoi), formată din membrii aristocraţiei militare şi ai clerului înalt, beneficiari ai unor importante prerogative, funcţii şi imunităţi. Acestea au făcut ca, în secolul al X-lea, creşterea puterii lor economice şi politice să ameninţe însăşi stabilitatea statului, fapt ce a determinat riposta împăraţilor Macedoneni.

Viaţa urbană a înregistrat în această perioadă un declin evident, fără a cunoaşte însă eclipsa totală din Occident. Acest declin s-a manifestat prin scăderea considerabilă a schimburilor comerciale, scăderea numerică a monedei pe piaţă, scăderea numărului populaţiei urbane mai ales prin transferul activităţii acesteia de la oraş la sat, în agricultură. În aceste condiţii vechile oraşe au devenit mai degrabă centre militare şi administrative decât economice, înconjurându-se de ziduri puternice, fiind desemnate în izvoarele vremii sub numele de castra (fortăreţe). Mai târziu, arabii au reuşit să monopolizeze comerţul în Marea Mediterană, iar bizantinii au fost obligaţi să se retragă în Marea Egee şi Marea Neagră.

La mijlocul secolului al IX-lea s-a produs o revigorare a schimburilor comerciale, care a stat la baza dezvoltării vieţii economice din Marea Mediterană, în secolul al X-lea, la care a participat şi Bizanţul. Aceasta s-a produs ca urmare a noilor cuceriri teritoriale bizantine şi a restabilirii thalassocraţiei imperiale în Marea Mediterană, în urma recuceririi insulelor mediteraneene. Activitatea comercială s-a intensificat, pe măsură ce negustorii bizantini şi-au extins aria de activitate. Ei au ajuns pe toate pieţele Orientului, după care au pătruns în Italia şi, de aici, în Occident. Constantinopolul a devenit, în această perioadă cel mai important centru urban al lumii mediteraneene, în care se întâlneau negustori din întreaga lume. Au apărut chiar colonii şi, mai târziu, cartiere de negustori arabi, ruşi, bulgari, ş. a. De la sfârşitul secolului al IX-lea şi-au făcut apariţia negustorii italieni, în special, amalfitani şi veneţieni, apoi şi cei genovezi şi pisani, care, treptat, s-au substituit celor bizantini şi chiar celor străini. Ei au acaparat, dominat şi chiar condus întreg comerţul în Bizanţ, până la căderea acestuia, în anul 1453.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-09-22)
Views: 125 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, teologie istorie, istoria bizantului, referat, Istoria Bizantului online | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016