Dezvoltarea social-economică - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Saturday, 2016-12-10, 9:34 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Dezvoltarea social-economică

Evoluţia societăţii bizantine în aceste ultime patru secole a fost dominată de două procese. Pe plan intern, pe fondul declinului vieţii urbane bizantine, datorită monopolului strict exercitat de stat asupra economiei, s-a înregistrat pătrunderea rapidă a negustorilor italieni pe pieţele Imperiului, urmată apoi de transformarea economiei bizantine într-o „anexă” a economiei peninsulare. Fenomenul a coincis cu începutul unei mari expansiuni economice şi politice a Occidentului, sub forma cruciadelor, fapt care a rupt echilibrul mediteranean şi a deplasat drumurile comerciale care veneau din Orient şi din Asia Mică spre Siria, unde au fost monopolizate de latini. Această expansiune a găsit Imperiul într-o perioadă de refacere, parţială şi vremelnică, după criza din secolul al XI-lea. În aceste condiţii, basileii au fost constrânşi să plătească cu concesiuni economice slăbiciunile politice şi militare ale statului bizantin. În fapt, noile realităţi economice bizantine erau expresia raportului de forţe din lumea mediteraneană, defavorabil Imperiului bizantin.

Împăratul Alexios I Comnenul a inaugurat politica de concesiuni economice, în schimbul ajutorului militar primit de la veneţieni în lupta împotriva invaziei normande în Balcani. El a acordat negustorilor veneţieni, în mai 1082, un chrysobul, prin care aceştia erau scutiţi de orice taxă comercială în Imperiu şi primeau un cartier şi debarcadere în Constantinopol. În cursul secolului al XII-lea, la aceste privilegii, considerabil lărgite, s-au adăugat cele acordate pisanilor (1111) şi genovezilor (1169), în încercarea basileilor de a contracara influenţa veneţiană, devenită ameninţătoare pentru Imperiu. Dar nici, alungarea veneţienilor din Imperiu (1171), nici reacţiile populare antilatine (1182) nu au putut opri ascensiunea negustorilor italieni, care au reuşit să-i elimine pe cei autohtoni de pe propriile pieţe. Secolul al XIII-lea a coincis cu o nouă etapă în expansiunea comercială italiană în Bizanţ. Din punct de vedere economic, prosperitatea Imperiului rămânea aparent foarte mare. Cronicile vremii spun că 2/3 din bogăţiile lumii se găseau la Constantinopol. Însă, din motive politice, Bizanţul a renunţat treptat la însăşi sursa acestei prosperităţi, şi anume rolul său de intermediar între Orient şi Occident, în favoarea Republicilor maritime italiene (Veneţia, Genova şi Pisa). În anul 1204, în urma Cruciadei a IV-a, s-au pus bazele imperiului colonial veneţian în Orient, iar prin tratatul cu genovezii de la Nymphaion, din anul 1261, Mihail al VIII-lea Paleologul a abandonat monopolul comerţului bizantin în Pont şi a transformat cartierele latine din Imperiu într-un „stat în stat”, scoţându-le de sub autoritatea imperială.

În următoarele două secole, rivalitatea dintre Veneţia şi Genova pentru dominaţia economică în Marea Neagră şi strâmtori au ruinat Imperiul, rămas fără flotă şi resurse. Evoluţia monedei bizantine din această perioadă reflectă mişcările profunde ale economiei imperiale. După prăbuşirea monedei bizantine sub Nichifor Botaneiates, Alexios I Comnenul a reuşit să restabilească titlul şi prestigiul ei internaţional, dându-i un nou nume, hyperper (hyperpyron). Sub Comneni, hyperperul şi-a menţinut titlul ridicat (21-22 de karate), dar fărâmiţarea economică a Imperiului de după anul 1204 şi politica greşită a Paleologilor au provocat scăderea precipitată a conţinutului în aur al monedei: 18 karate sub Lascarizi, 16 sub Mihail al VIII-lea Paleologul, 12 şi apoi 10 sub Andronic Paleologul, pentru ca să-şi înceteze emisiunea sub Andronic al III-lea Paleologul, în jurul anului 1340. Apariţia florinului şi a ducatului, care s-au substituit pe piaţa internaţională monedei bizantine după un mileniu de supremaţie a acesteia, constituie rezultatul mutaţiilor profunde din economia mediteraneană.

Feudalizarea Imperiului bizantin, proces cu implicaţii profunde în societatea bizantină, a fost rezultatul transformărilor din structura socială din secolele X-XI, în care proprietatea ţărănească liberă a cedat definitiv locul marii proprietăţi aristocratice. S-au format acum vaste domenii funciare, lucrate de pareci (paroikoi) şi înzestrate cu imunităţi fiscale, juridice şi administrative.

Sub împăraţii Comneni, în condiţiile dominaţiei economice şi politice a aristocraţiei, au apărut principalele forme de stăpânire funciară de tip feudal, specifice societăţii bizantine: pronoia şi apanajul. Pronoia, în forma sa definitivă, era o donaţie cu titlu viager, condiţionată de îndeplinirea de către beneficiar a unor obligaţii faţă de stat, în principal de natură militară. Împăratul ceda pronoiarului suma globală a impozitelor ţăranilor de pe o anumită suprafaţă de pământ, ce trebuia percepută de fisc, în schimbul unor obligaţii ce reveneau beneficiarului. Spre deosebire de vechea proprietate stratiotică, deţinută de ţăranii liberi, noua stăpânire funciară era o posesiune de tip feudal, în cadrul căreia beneficiarul (pronoiarul) se substituia organului de stat (fiscul), primind o rentă anuală sub forma impozitelor percepute de la ţăranii dependenţi (pareci).

Sub guvernarea împăraţilor Paleologi, pronoia s-a transformat treptat într-un adevărat domeniu feudal, în limitele căruia posesorul se bucura de o largă imunitate, dar fără ca ea să aibă un caracter ereditar, iar statul îşi menţinea dreptul de revocare a concesiunii.

Celălalt tip de stăpânire feudală, apanajul sau pronoia ereditară, era o concesiune imperială de proprietăţi funciare sau de domenii importante formate din aglomerări rurale şi urbane cu titlu ereditar, acordată unor membri ai familiei imperiale sau marilor familii aristocratice. Apărut sub Comneni, apanajul a fost practicat şi în timpul împăraţilor Angeli şi Paleologi, când a stat la baza formării unor adevărate principate teritoriale autonome, contribuind în mod decisiv la feudalizarea societăţii bizantine şi la descentralizarea Imperiului. Prin generalizarea regimului stăpânirii feudale asupra pământului, vechea ţărănime liberă era aservită în masă şi transformată în pareci, categorie socială asemănătoare întrucâtva şerbilor din Occident. Deşi aservită economic, ţărănime bizantină îşi menţinea libertatea juridică. Comunitatea rurală constituia o persoană juridică în raporturile cu stăpânul feudal.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-09-06)
Views: 180 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, teologie istorie, istoria bizantului, referat, Istoria Bizantului online | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016