Sunday, 2017-12-17, 11:03 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Caracterizare generală a Bizantului

Cruciadele şi dominaţia latină au lăsat Imperiul Bizantin într-o stare de epuizare economică accentuată, cu un teritoriu ce reprezenta numai umbra celui din vremea Comnenilor. La Constantinopol, palate şi cartiere întregi se găseau în ruină, iar oraşul îşi revenea cu greu de pe urma celor întâmplate în 1204. Celelalte localităţi ale Imperiului erau de asemenea imaginea capitalei, speranţele revenirii la prosperitatea de altădată fiind minime: negustorii veneţieni şi genovezi exploatau la maxim comerţul cu Orientul grecesc. Imperiul era redus în Asia Mică, la teritoriul Imperiului de la Niceea; în Europa, la Tracia şi la o parte a Macedoniei: „un corp debil, slăbit şi mizerabil, având un cap enorm, Constantinopolul” (Charles Diehl). De jur împrejur erau state independente sau ostile: Imperiul de Trapezunt sau Trebizonda, care până la cucerirea de către turci, a trăit din propriile resurse; despotatul de Epir şi ducatul Nepratos, state greceşti care acceptau destul de greu suzeranitatea bizantină. Ducatul Atenei, a continuat să aparţină francezilor, după care a trecut în mâna catalanilor, iar principatul Moreei a revenit în cele din urmă Imperiului. În sfârşit, nenumăratele insule şi o mare parte a localităţilor de coastă erau în mâna genovezilor şi a veneţienilor. Ceva mai departe de acest Imperiu dislocat şi aflat în agonie, se găseau statele din Occident, Serbia, Bulgaria şi turcii.

Aceasta era situaţia în momentul în care trupele lui Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), au pătruns în Constantinopol. În această ultimă perioadă a istoriei Bizanţului (1261-1453) distingem două etape: domnia lui Mihail al VIII-lea şi cea a succesorilor săi. Anul 1282, când moare Mihail al VIII-lea şi ajunge la tron Andronic al II-lea (1282-1328), a marcat de fapt o ruptură însoţită de decadenţa bizantină; Mihail al VIII-lea a avut ca principal obiectiv împiedicarea ofensivei latine în Orient, activitatea şi succesul politicii făcându-l drept ultimul mare împărat al Bizanţului. Un om singur nu putea însă înlătura cauzele profunde ale declinului unui Imperiu epuizat, de aceea succesorii săi nu au putut face mai mult decât să întârzie deznodământul final. Andronic al II-lea (1282-1328) şi Andronic al III-lea (1328-1341) au asistat neputincioşi la creşterea puterii turcilor în Asia. Ioan al V-lea (1341-1391), împreună cu Ioan al VI-lea Cantacuzino (1341-1355) au văzut cum sârbii lui Duşan ajungeau la porţile Constantinopolului precum şi primele cuceriri turceşti în Europa. Sub Manuel al II-lea (1391-1425) şi Ioan al VIII-lea (1425-1448), progresul turcilor a redus Imperiul la capitală şi la împrejurimile acesteia, iar călătoriile umilitoare ale ultimilor doi în Occident pentru a cere ajutor, au rămas infructuoase. „Nu se dorea decât profitul de pe urma mizeriei Imperiului grec, pentru a-l domina religios, pentru a-l cuceri politic şi a-l exploata economic”, spunea Charles Diehl. Deznodământul era deci inevitabil şi a survenit în 29 mai 1453, când ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea a murit eroic pe zidurile Constantinopolului asaltat de turci.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-09-06)
Views: 378 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, istoria bizantului, teologie istorie, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017