Caracteristici generale - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 9:36 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Caracteristici generale

Ultimele patru secole ale istoriei Imperiului bizantin au fost cele mai frământate. În acest interval de timp, perioadele de acalmie sau chiar de refacere parţială (1081-1180; 1024-1282), au alternat cu scurte perioade de criză violentă (1071-1081; 1180-1204), înainte de lunga agonie (1282-1453) care anunţa catastrofa finală.

Două procese au dominat istoria social economică a Bizanţului acestor ultime secole. Pe de o parte, asistăm la feudalizarea Imperiului, fenomen progresist în esenţă, prin deplasarea centrului vieţii economice din capitală spre provincie. În cadrul acestui proces mica proprietate ţărănească liberă a fost distrusă, iar în prim-planul vieţii social-politice a ajuns aristocraţia provincială. De cealaltă parte, concesiunile acordate Republicilor maritime italiene, datorită nevoilor politice ale împăraţilor Comneni şi amplificate, sub comandamentul aceloraşi nevoi, de către succesorii lor, au avut ca rezultat, într-o primă etapă, cucerirea pieţei bizantine de către negustorii peninsulari şi, apoi, transformarea Imperiului într-o „anexă economică” a Veneţiei şi Genovei. Aceşti negustori au pătruns treptat pe pieţele din Imperiu, reuşind, în cele din urmă, să deţină poziţiile cheie în economia statului bizantin.

Totuşi, vechile structuri sociale şi economice n-au dispărut, fără a dezarticula organismul statului bizantin, în special în plan militar şi administrativ. Improvizaţiile la care au recurs basileii pentru a salva situaţia s-au dovedit ineficiente şi, în plus, au introdus noi factori de dezordine în stat. Pe plan militar, noile trupe recrutate din rândurile aristocraţiei pentru a înlocui dispariţia stratioţilor, nu s-au dovedit la înălţimea sarcinilor reclamate de gravitatea momentului. De aici, a rezultat creşterea ponderii mercenarilor străini, factor deosebit de primejdios pentru soarta statului în aceste momente statului în vremurile tulburi de atunci. Creşterea importanţei sociale  a aristocraţiei s-a manifestat în plan administrativ, prin dizolvarea vechilor structuri centralizate de stat şi prin divizarea teritoriului statului într-o serie de mici principate ce o existenţă mai mult sau mai puţin autonomă. În aceste condiţii, viaţa politică  internă a fost dominată, în toată această perioadă de  efortul autorităţii centrale de a rămâne stăpână pe situaţie, în confruntarea cu forţele descentralizatoare.

Succesul împăraţilor Comneni şi Lascarizi, care s-au sprijinit pe resursele economice ale aristocraţiei dar şi pe cele ale vechilor stratioţi, a fost de scurtă durată. În timpul Angelilor şi, apoi definitiv, sub Paleologi, aristocraţia bizantină a înclinat balanţa în favoarea ei. Această evoluţie internă a statului bizantin avea loc într-un moment în care se anunţau primejdii tot mai grave în exterior: în Peninsula Balcanică, vlaho-bulgarii şi sârbii se vor emancipa de sub autoritatea Imperiului, punând bazele unor state proprii, proces în urma căruia şi-au disputat cu Constantinopolul supremaţia în regiune. Expansiunea economică a Republicilor maritime italiene a constituit aspectul cel mai durabil şi mai periculos pentru Imperiu, având o contribuţie majoră, în cadrul fenomenului cruciat, la cucerirea Constantinopolului de către latini, în aul 1204. În fruntea expansiunii occidentale antibizantine au stat Regatul normand din Sicilia şi Imperiul romano-german, dar fructele eforturilor lor aveau să fie culese de negustorii din Veneţia şi Genova.

În sfârşit, la graniţa orientală, turcii selgiucizi au smuls Bizanţului cea mai mare parte a Asiei Mici, baza sa vitală, pentru ca mai apoi, turcii otomani să desăvârşească opera lor. Din acest moment, căderea Constantinopolului era o problemă de timp. Evenimentele tragice din anul 1453 erau consecinţele transformărilor profunde care au avut loc în societatea bizantină. Subminat din interior de tendinţele centrifuge ale aristocraţiei feudale şi de cucerirea poziţiilor cheie din economie de către negustorii italieni, Imperiul bizantin a devenit o pradă uşoară în faţa cuceritorilor otomani.

În domeniul cultural, secolele XII-XIV au reprezentat două perioade distincte. Dacă secolul al XII-lea şi, în parte, cel următor  au constituit o prelungire a veacului al XI-lea prin tot mai pronunţatul fenomen al atticizării, prin gustul pentru retorică, prin puternica influenţă a metropolei constantinopolitane asupra provinciei, de unde şi menţinerea unităţii culturale, ultimele două sute de ani de istorie bizantină au adus importante înnoiri, în cadrul aşa-numitei „Renaşteri a Paleologilor”. Aceasta s-a caracterizat prin formarea de „şcoli” regionale cu o anumită autonomie faţă de Constantinopol, prin ataşamentul lumii bizantine faţă de tradiţiile sale elenice, prin naşterea umanismului bizantin, ce cultiva un nou ideal, în care se îmbina cunoaşterea universală cu gustul pentru acţiune şi prin tot mai intensele legături cu lumea ortodoxă şi occidentală.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-09-07)
Views: 170 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, teologie istorie, istoria bizantului, referat, Istoria Bizantului online | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016