BIZANTINOLOGIA LA ROMÂNI - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Thursday, 2016-12-08, 1:11 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

BIZANTINOLOGIA LA ROMÂNI

Termenul de Bizanţ în sensul său de lume bizantină a apărut la noi, în anul 1785, atunci când Ioniţă Tăutu foloseşte în traducerea romanului popular Istoria lui Erotocrit cu Arteusa expresia „împărăţia Vizantiei”. În text se face de mai multe ori referire la „ficiorul împăratului de Vizantea” precizându-se, „adică de Ţarigrad”. Termenul de Bizanţ în expresia slavonă Vizantia, pentru Imperiul roman de Răsărit, nu era străin nici de veacul al XVI-lea în Ţările române. Astfel, la sfârşitul acestui secol, Ieremia Movilă zideşte o mănăstire în ţinutul Vrancei pe care o numeşte Vizantea şi pe care a închinat-o la Muntele Athos.

Cea mai veche istorie a Imperiului roman de Răsărit este cuprinsă în Hronograful lui Mihai Moxa, fiind prezentată istoria Romei şi a Imperiului până la căderea Constantinopolului din anul 1453. Lucrarea este, de fapt, o compilaţie prescurtată după o versiune bulgară a cronicii lui Manasses încheiată pe la anul 1620 de către monahul Mihai Moxa, care a lucrat la îndemnul episcopului Teofil al Râmnicului. Nici măcar opera sa nu este una de pionierat deoarece cronicarii Macarie şi Azarie, autori de cronici cu privire la istoria Moldovei, au scris cu aproape un secol mai devreme, influenţaţi de Manasses.

Pe căi ocolite, prin prelucrări şi adesea prin intermedieri slave, cel puţin trei cronicari bizantini din secolele XI-XII – G. Kedrenos, I. Zonaras şi C. Manasses  - au fost cunoscuţi de cărturarii români dinainte de sfârşitul veacului al XVII-lea. Dar aceste informaţii au fost preluate prin intermediul unor prelucrări care n-au  cuprins şi informaţiile despre români deoarece pe cei ce le-au întocmit, nu i-a interesat. Miron Costin a utilizat informaţii de provenienţă bizantină probabil prin intermediul lucrării lui Laurenţiu Toppeltin Origines et occasus Transsylvanorum.

O perioadă mai deosebită o reprezintă ultima treime a secolului al XIV-lea, când o serie de cercetători, mai ales germani, dar şi unguri (Roesler, Jung, Hunfalvy, Rèthy) au atacat tezele de bază ale continuităţii românilor în spaţiul carpato-dunărean. Le-a răspuns o întreagă literatură istorică reprezentată de Alexandru D. Xenopol (1847-1920) şi Dimitrie Onciul (1856-1923), care se vor baza pe izvoarele bizantine, pentru apărarea tezelor tradiţionale ale istoriei noastre.

Începând cu anul 1878 a apărut opera postumă a lui Eudoxiu Hurmuzaki (1812-1874), Fragmente zur Geschichte der Rumänen, primul volum fiind tradus de Mihail Eminescu în limba română în anul 1879. Acest volum a fost consacrat vlahilor balcanici, începând cu răscoala din anul 1185 şi cu dinastia Asăneştilor. Sunt cuprinse în acest volum un mare număr de texte bizantine.

Primele preocupări propriu-zise pentru studiile bizantine datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, deşi contactele cu sursele greceşti sunt, după cum s-a văzut, anterioare acestei date. În pragul secolului al XX-lea profesorul Constantin Erbiceanu (1838-1913) de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, bun elenist, a folosit excerpte largi din actele patriarhale referitoare la români, publicând lucrările: Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului (1888), Întâiele seminţe ale creştinătăţii în Ţările române. Creştinismul prin Sfântul Andrei şi Petru (1892), Ulfila. Viaţa şi doctrina lui sau starea creştinismului în Dacia Traiană şi Aureliană în secolul al IV-lea (1898).  Trebuie menţionat şi un studiu referitor la epoca lui Isaac al II-lea Angelos şi la romanitatea balcanică de la sfârşitul veacului al XII-lea: Două acte oficiale necunoscute de pe timpul împăratului bizantin Isaac II Anghel privitoare la românii din Peninsula Balcanică spre finele secolului al XII-lea (1901). Autorul a folosit şi producţiile retoricii aulice precum şi texte din Nicetas Choniates, Ana Comnena şi Georgios Acropolites. De asemenea, profesorul C. Erbiceanu s-a ocupat de manuscrisele greceşti de la noi şi de activitatea cărturarilor greci care au activat în Ţara Românească şi Moldova: Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă (1888).

Ştiri suficiente, îndeosebi privind raporturile slavilor sud-dunăreni, dar şi ale românilor cu Bizanţul găsim în opera aromânului Constantin Jireček (1854-1918) în lucrările Geschichte der Bulgaren (1876) şi Geschichte der Serben, vol. 1: până la 1371; vol. 2: 1371-1537 (1911-1918).  

În anul 1905, filologul şi istoricul aromân George Murnu (1868-1957). Născut la Veria, în Macedonia, s-a stabilit în România în anul 1889. S-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, unde a fost remarcat de Titu Maiorescu (1840-1917) şi Ioan Bogdan (1862-1919) pentru calităţile sale intelectuale deosebite şi pentru buna cunoaştere a limbii greceşti. A fost trimis la München, unde s-a specializat în probleme de istorie, filologie şi cultură bizantină şi a valorificat izvoarele bizantine privitoare la românii nord şi sud-dunăreni. A studiat la München doi ani (1899-1901), ca elev al marelui profesor K. Krumbacher, care a insistat în mod deosebit să rămână acolo ca colaborator al său. Teza sa de doctorat se intitulează: „Rumänische Lehnwörter im Neugriechischen mit historischen Vorbemerkungen”, München, 1902. S-a ocupat de cercetarea izvoarele bizantine referitoare la vlahii balcanici, fapt concretizat în studii precum: Când şi unde se ivesc românii întâia dată în istorie ?, în „CONVORBIRI LITERARE”, XXXIX, 1905, nr. 2, pp. 97-102, Kekaumenos şi românii în veacul al XI-lea, în „CONVORBIRI LITERARE”, XXXIX, 1905, nr. 7-8, pp. 577-650, şi Vlahia Mare de la 1205-1903. în „CONVORBIRI LITERARE”, XL, 1906, pp. 1110-1116 şi XLI, 1907, pp. 810-824. El subliniază, de pildă, originea vlahă a împăraţilor din dinastia Comnenilor. Este autorul unei antologii de texte din Nicetas Choniates referitoare la răscoala Asăneştilor, în al cărei studiul introductiv intitulat: Bizanţul până la revoluţia Asanizilor este prezentată situaţia Imperiului îndeosebi după moartea lui Manuel I Comnenul (1180). A mai publicat lucrări importante precum:  Studiu asupra elementului grec antefanariot în limba română (1894), Momente antice din Roma (1908), Istoria românilor din Pind. Studiu istoric după izvoare bizantine (1913), reeditată cu un studiu introductiv şi comentarii de Nicolae-Şerban Tanaşoca, sub titlul: Studii istorice privitoare la trecutul românilor de peste Dunăre (1984); Contributions à l’histoire de Cetatea Albă (Akkerman aux XIII-e et XIV-e siècles) (1927) şi Românii din Bulgaria medievală (1939). De remarcat că a fost primul autor român care a tradus în româneşte cele două mari odisei antice: Iliada şi Odiseea. 

Adevăratul fondator al şcolii româneşti de Bizantinologie cu ample preocupări în acest domeniu, în sensul deplin al noţiunii, a fost profesorul Nicolae Iorga (1871-1940). Savantul român a dominat istoriografia noastră timp de patru decenii. Prin uriaşa sa capacitate de analiză şi sinteză, Nicolae Iorga a depăşit faza de până atunci a cercetării de la noi, strâns legată de relaţiile Bizanţului cu lumea daco-romană şi apoi românească, dând sinteze de mare valoare cu privire la istoria şi civilizaţia propriu-zisă a Imperiului roman de Răsărit. Desigur nu a fost abandonată de către marele nostru savant nici preocuparea pentru adâncirea studierii interferenţelor politice, sociale şi culturale româno-bizantine, domeniu în care de asemenea, a publicat numeroase şi importante lucrări. Nicolae Iorga a intuit locul central pe care Bizanţul l-a ocupat în istoria sud-estului european, a ţării noastre şi  a Europei întregi. Bizanţul „a fost - scria el - nu numai creatorul uneia dintre cele mai mari civilizaţii, ci şi un factor de unitate”. (Études byzantines, vol. I, 1939, p. 239) Un volum mare de muncă l-a consacrat, la începutul afirmării sale ca istoric, documentelor privind istoria cruciadelor târzii şi implicit a Bizanţului: Notes et extraits pour servir a l’histoire des croisades au XV-e siècle, (6 vol., 1899-1916). În aceeaşi perioadă Nicolae Iorga a manifestat un interes mare adunării şi editării documentelor greceşti bizantine referitoare la ţara noastră. Aşa au apărut Acte şi fragmente relative la istoria Românilor, (3 vol., 1895-1897) şi colaborarea sa la colecţia lui Eudoxiu Hurmuzaki – Nicolae Densuşianu, unde a participat cu lucrarea: Documente greceşti privitoare la istoria Românilor, vol. XIV, fasc. 1, 2, Bucureşti, 1915, 1917. Alte lucrări în domeniul istoriei bizantine sunt: The Byzantine Empire (sub îngrijirea lui Dan Zamfirescu, 1907), Geschichte des Osmanischen Staates (2 vol., 1908-1909), La survivance byzantine dans les Pays roumains (1913), Sârbi, bulgari şi români în Peninsula Balcanică în Evul Mediu (1915), Roumains et Grecs au cours des siècles (1921), Formes byzantines et réalités balkaniques (1922), Une nouvelle histoire de l’Empire byzantin” (1925), Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, vol. I-II, 1928, 1930, Le grandes familles byzantines et l’idée byzantine en Roumanie (1931). Remarcabilă este lucrarea sa Histoire de la vie byzantine. Empire et civilisation d’après les sources (3 vol., 1934; vol. I: L’empire oecuménique (527-641); vol. II: L’empire moyen de civilisation hellénique (641-1081); vol. III: L’empire de pénétration latine (1081-1453), cu o traducere românească, prescurtată, realizată de Maria Holban, 1974). Ideea fundamentală de la care a pornit Nicolae Iorga a fost că Imperiul bizantin a fost o sinteză de patru elemente: politic (moştenirea vechii Rome), cultural (elenismul), religios (Ortodoxia) şi uman (Orientul) care au contribuit la realizarea unei civilizaţii noi. În cadrul unui eseu publicat în anul 1929, intitulat „Caracterul comun al instituţiilor sud-est europene”, Nicolae Iorga punea în circulaţie internaţională formula „Bizanţ după Bizanţ” pentru a desemna fenomenul complex petrecut între anul 1453 şi începutul secolului al XIX-lea când apare grecitatea modernă. De altfel, această expresie a constituit şi titlul unei lucrări importante Byzance après Byzance. Continuation de l’histoire de la vie byzantine (1935, tradusă şi în limba română de Liliana Iorga-Pippidi, cu o postfaţă de Virgil Cândea, 1972, ediţia a doua, 2002). În această lucrare autorul subliniază pentru prima oară în chip pregnant continuitatea civilizaţiei şi spiritualităţii bizantine în lumea europeană, dar mai ales în Ţările române, Rusia şi sud-estul Europei după căderea Constantinopolului sub turci în anul 1453. De altfel, pentru Ţările române el a relevat aceste idei încă din anul 1913 în lucrarea La survivance byzantine dans les Pays Roumains, iar pentru sud-estul european în 1922 în studiul Formes byzantines et realites balkaniques. Alte lucrări: Les Francs de Constantinople et de Morée. Conférences en Sorbonne (1935), Histoire des Roumains et de la romanité orientale (3 vol., 1937), Études byzantines (2 vol., 1939-1940), Sinteza bizantină. Conferinţe şi articole despre civilizaţia bizantină (1972). Marele învăţat a fost multă vreme preşedintele Comisiunii Monumentelor istorice şi editor al Buletinului Monumentelor Istorice, care avea ca obiectiv central bisericile ortodoxe de tradiţie bizantină. El a fost şi iniţiatorul şi organizatorul primului Congres internaţional de studii bizantine care a avut loc la Bucureşti în anul 1924 (al XIV-lea Congres a avut loc tot la Bucureşti în anul 1971).

Crearea în anul 1934, de către Nicolae Iorga, a Institutului Român de Studii Bizantine a dat cercetărilor în acest domeniu un caracter mai organizat şi a contribuit în mod considerabil la dezvoltarea Bizantinologiei româneşti. Prin grija aceluiaşi savant, statul român a cumpărat biblioteca foarte bogată în lucrări de specialitate a bizantinologului August Heisenberg, succesorul lui Karl Krumbacher la Universitatea din München. S-a pus astfel la dispoziţia cercetătorilor un fond de documente deosebit de preţios. Institutul Român de Studii Bizantine a iniţiat şi publicarea unei colecţii de studii bizantine, în care au apărut câteva lucrări valoroase, în primul rând cele două volume de Études byzantines ale lui Nicolae Iorga. După moartea acestuia Institutul a fost condus, până în anul 1948, de Nicolae Bănescu.  

Prin dispariţia marelui savant, Bizantinologia românească a cunoscut o perioadă de recul datorată nu atât lipsei unor cercetători de frunte, cât dificultăţilor ideologice şi materiale care i-au stat în cale mai ales după anul 1948.

Ca disciplină de studiu la Universitate, Bizantinologia a fost introdusă în anul 1909 când la Bucureşti a luat fiinţă catedra de Istoria civilizaţiei bizantine, cu rangul de Conferinţă, în fruntea căreia a fost numit profesorul Constantin Litzica (1873-1921). El a studiat la München unde l-a avut ca profesor pe Karl Krumbacher. În cursurile şi lucrările sale Litzica a încercat să aplice ceva din experienţa dobândită la şcoala marelui său maestru de la München şi a abordat probleme de literatură bizantină, influenţa Bizanţului în Ţările române, publicând unele izvoare referitoare la ţara noastră. A publicat ca teză de doctorat lucrarea: Poezia religioasă bizantină [Das Mayerische Satzschlußgesetz in der byzantinischen Prosa mit einem Anhang über Prokop von Caesarea] (1989). Lucrarea principală a profesorului C. Litzica se intitulează: Catalogul manuscriselor greceşti din Biblioteca Academiei R. S. R. [Katalog der griechischen Handschriften aus Bibliothek der Rumänischen Akademie der Wissenschaften] (1909), în care descrie 830 de manuscrise. A mai publicat lucrările: Studii şi schiţe greco-române (vol. I, 1912), Texte greceşti privitoare la noi (1913) şi Procopie din Cezareea. Contribuţiuni la topografia balcanică în Evul Mediu [Prokopios von Caesarea, Beitrage zur mittelalterlichen Balkantopographie] (1926).

Succesorul său la catedra de Istoria civilizaţiei bizantine, începând din anul 1915 a fost profesorul Demostene Russo (1869-1938), prin ridicarea în rang a conferinţei deţinute de C. Litzica. Născut la 22 ianuarie 1869 la Perisasi, în Tracia, şi-a făcut studiile secundare la vestita Meg£lh toà g˜nouj scol» din Fanar. A urmat apoi cursurile Universităţilor din Atena, Berlin şi Leipzig, la aceasta din urmă susţinându-şi teza de doctorat în litere, redactată în greceşte, despre filosofia şcolii din Gaza, având titlul: Drei Gazäer: Beitrage zur Geschichte der Philosophie der Gazäer (1893). Unul din colegii săi de studii din Germania, Constantin Rădulescu-Motru l-a îndemnat să vină în România, lucru care s-a întâmplat în anul 1894. Un timp a funcţionat ca profesor la Liceul grecesc „Venieri” din Galaţi, unde a predat limbile greacă, latină, germană şi filosofia. În anul 1897 s-a stabilit în Bucureşti, iar în anul următor şi-a început colaborarea la ziarul grecesc Patr…j, care apărea pe atunci în capitală. La 1 februarie 1900 a ocupat prin concurs postul de interpret de limbă greacă la Ministerul Afacerilor Străine, iar din ianuarie 1904 a fost şi interpret de limbă engleză la acelaşi Minister, unde a funcţionat până la 1 mai 1920. Deşi i s-a oferit, de mai multe ori, un post în diplomaţie, unde datorită culturii şi darurilor cu care a fost înzestrat, putea face o frumoasă carieră, a refuzat, preferând să se dedice ştiinţei.  A fost şi director al Seminarului de filologie bizantină din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde a format mai multe generaţii de specialişti în limba medio-greacă, capabili să traducă izvoarele istoriei bizantine şi în limba română.  Începând din anul 19191 a fost membru corespondent al Academiei Române. Dintre lucrările sale amintim: Studii bizantino-române (1907), Studii critice (1910), Elenizmul în România. Epoca bizantină şi fanariotă (1912), Mitrofan Grigoraş (1935) şi Studii istorice greco-române. Opere postume (2 vol., 1939).

O activitate prodigioasă, înainte şi după primul război mondial, a depus profesorul de la Iaşi, Oreste Tafrali (1876-1937). Format la Şcoala franceză ca elev al lui Charles Diehl, şi-a adus o contribuţie importantă la reliefarea raporturilor artistice bizantino-române dar şi prin lucrările sale privind Tesalonicul, al doilea mare oraş al Imperiului după Constantinopol. Aceste lucrări i-au adus o mare faimă internaţională chiar dacă astăzi sunt depăşite, însă pot fi utilizate cu folos: Topographie de Thessalonique et Thessalonique au quatorzième siècle (1913), Thessalonique au XIV-e siècle (1913) şi Histoire de Thessalonique des origines au XIV-e siècle (1919). În domeniul arheologiei şi artei bizantine a scris lucrările: Mélanges d’archéologie et d’épigraphie byzantines (1913), Bizanţul şi influenţele lui asupra ţării noastre (1914), Les fresques de l’église Saint Nicolas de Curtea de Argeş (1919), Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de Boucovine (în „Mélanges offerts à M. Gustave Schlumberger, t. II, 1924, pp. 456-461), Le trésor byzantin et roumain du monastère de Poutna (1925), La cité pontique de Dionysopolis (Kali-Acra, Cavarna, Téké et Ekréne) (1927), Arhitectura bizantină şi naţională (1928), Arhitectura bisericească (1931-1932) şi Monuments byzantins de Curtea de Argeş (text şi album, 2 vol., 1931).

Cu preocupări de drept bizantin Constantin A. Spulber (1876-1947) a publicat lucrările: Cea mai veche Pravilă românească (1930), Les Nouvelles de Léon le Sage (1934), Études de droit byzantin (1938) şi Le code d’Alexandre le Bon et les Basiliques dans les Principautés Roumaines. (1943)    

După primul război mondial şi după primul Congres Internaţional de Studii Bizantine din anul 1924, s-au înmulţit cercetătorii în domeniul istoriei bizantine. Ei au fost, în mare măsură, elevii lui Demostene Russo şi ai lui Nicolae Iorga.

Iulian Ştefănescu (1880-1937) a fost asistent al lui Demostene Russo, între anii 1924-1935, apoi conferenţiar la Universitatea din Bucureşti şi s-a ocupat de cronografele, vocabularele şi lexicoanele greceşti, care au circulat în Ţările române în Evul Mediu, şi de izvoarele privind istoria lui Mihai Viteazul.

Nicolae A. Constantinescu (1886-1971), medievist şi conferenţiar la catedra de Istorie Universală condusă de Nicolae Iorga, a pus accentul pe cunoaşterea vieţii interne a Bizanţului, ocupându-se instituţii şi dregătorii, de aspecte sociale şi economice, în special de probleme agrare, subliniind importanţa ţărănimii şi a feudalismului în Bizanţ. Sunt de amintit în această privinţă studiile: Réformes sociales ou réformes fiscales, în „Bulletin de la Section Historique”, XI, 1924, în care tratează reformele din timpul dinastiei isauriene, La communaute des villages byzantines et ses rapports avec le petit traite fiscal byzantin, în „Bulletin de la Section Historique”, XIII, 1927, Introduction a l’étude de la question agraire dans l’Empire byzantin, în „Revue Historique du Sud-Est Européen”, 1-ere année, 1924, nos. 7-9 (juillet-septembre), pp. 233-250, retipărit în Histoire des classes rurales dans l’Empire byzantin et ses succeseurs, vol. I, Bucureşti, 1941. Abordarea acestor probleme de Nicolae A. Constantinescu se înscria într-o preocupare europeană mai largă, efectuată la timpul respectiv de mari bizantinologi ca Franz Dölger şi Georges Ostrogorsky. În cursurile şi seminariile sale de la Universitate sunt sugestive problemele care l-au preocupat: Dregătoriile bizantine (1937-1938), Aşezămintele politice şi sociale în Bizanţ şi sud-estul Europei (1943-1945), Istoria claselor rurale în Bizanţ în textele contemporane (1939-1940) şi Histoire des classes rurales dans l’Empire byzantin (1941).

În explozia ştiinţifică şi culturală cunoscută în România după primul război mondial se înscriu şi studiile de bizantinologie efectuate în alte centre universitare decât Bucureştiul, fie în cadrul catedrelor propriu-zise de Istorie a Bizanţului, fie a celor de Istorie universală. Acest lucru este valabil pentru Cluj, Cernăuţi şi Iaşi, unde lucrează specialişti de frunte precum: Nicolae Bănescu, Vasile Grecu şi Gheorghe I. Brătianu.




[1] A se consulta Lista lucrărilor profesorului Al. ELIAN, în vol. „Pr. lect. dr. Adrian GABOR, Studia ecclesiastica. Contribuţii în domeniul Istoriei Bisericeşti ale profesorilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1881-1989)”, Bucureşti, Editura Bizantină, f. a., pp. 233-235. Prezentări exhaustive ale vieţii şi operei prof. ELIAN realizează şi Pr. prof. dr. Vasile V. MUNTEAN, acad. Alexandru Elian. Etape spre o monografie, în „ANALELE UNIVERSITĂŢII DE VEST”, vol. II-IV (1996-1998), pp. 227-237, reluat şi în vol. „SPIRITUALITATE BIZANTINĂ ŞI ROMÂNEASCĂ”, Timişoara, Editura Marineasa, 2004, pp. 247-255. A se vedea şi sumarul în limba engleză din antologia îngrijită de Pr. prof. dr. Vasile V. MUNTEAN, Bizanţul, Biserica şi cultura românească, Iaşi, Editura Trinitas, 2003, pp. 424-427.   

[2] Bibliografii exhaustive ale Părintelui T. BODOGAE găsim în Enciclopedia istoriografiei româneşti, Bucureşti, 1978, p. 63; Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, 1786-1986, Sibiu, 1987, pp. 334-336; Idem, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996, pp. 53-54; ediţia a doua, revăzută şi întregită, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, pp. 55-57; Idem, Preotul Profesor Dr. Teodor Bodogae la 80 de ani, în „REVISTA TEOLOGICĂ”, serie nouă, anul I (73), 1991, nr. 2, pp. 82-88 şi Pr. prof. dr. Vasile V. MUNTEAN, Părintele Profesor Dr. Teodor Bodogae – la a optzecea aniversare, în „TELEGRAFUL ROMÂN”, nr. 11-12, 1991, p. 4, reluat şi în vol. „SPIRITUALITATE BIZANTINĂ ŞI ROMÂNEASCĂ”, Timişoara, Editura Marineasa, 2004, pp. 244-246.   

[3] O listă completă a lucrărilor şi studiilor lui Petre Ş. NĂSTUREL se găseşte la adresa: http://www.cfeb.org/curiculum/mba_nasturel.doc  O scurtă bibliografie realizează Mihai Sorin RĂDULESCU, Petre Ş. Năsturel, Bibliografie selectivă, în „STUDII ŞI MATERIALE DE ISTORIE MEDIE”, XVI, 1998, pp. 11-16, iar o bio-bibliografie se găseşte şi în vol. Pr. prof. dr. Vasile V. MUNTEAN, Spiritualitate bizantină şi românească, Timişoara, Editura Marineasa, 2004, pp. 258-261.

[4] Pentru întreaga operă a Prof. dr. Emilian POPESCU, a se vedea Pr. lect. dr. Adrian GABOR, op. cit., pp. 251-261.

[5] O listă completă a lucrărilor prof. Stelian BREZEANU, găsim la adresa: http://unibuc.ro/ro/cdpubl_stbrezeanu_ro iar una selectivă la adresa: http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ideologie/2.htm


Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2012-01-30)
Views: 883 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, istoria bizantului, teologie istorie, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016