Omul din zilele noastre este tot mai atras de ceea ce inseama iesirea din firesc; cauta miracolul, minunea, extraordinarul, cu orice pret, desi cel mai adesea, nu stie sa discearna intre fals si autentic si nici nu stie sa se comporte cum trebuie in fata unor astfel de evenimente sau experiente.
Fiind preocupat de tot ceea ce este "altceva" decat cotidianul, omul contemporan este tot mai atras de experientele suprafiresti, paranormale. Pornind de la cele mai naive forme - superstitiile, interpretarile benefice sau malefice date unor lucruri sau fapte cu totul conjuncturale - si pana la cele mai elaborate reprezentari din punct de vedere psihic, el cauta sa le imbrace pe toate acestea cu semnificatii spirituale, cel mai frecvent exclusivist exagerate. Adesea se intreaba daca trebuie sa creada in vise, daca ele sunt de la Dumnezeu sau nu.
Trebuie sa precizam ca teologia nu lucreaza cu ipoteze si probabilitati, cu posibilitati si cu aproximari, ci are ca obiect de traire si nu doar de observare si analiza, realitati si certitudini.
Nevoia de a visa, face parte din trebuintele fundandamentale ale fiintei umane.
Visul are un rol esential in dinamica psihismului uman. De aceea, psihologia vorbeste despre o "functie multidimensionala" a visarii, care include un raport de comunicare (cu lumea, semenii, dar si cu sine si doar arareori cu Dumnezeu si lumea cea inteligibila); o relatie psihofiziologica (de exteriorizare a trairilor umane interioare, nu totdeauna exprimate manifest); si o functie psihosociala (intelegand prin aceasta o raportare ierarhica la realitatile sociale ce ne inconjoara).
Cercetarile psihologice moderne confirma faptul psihic ca visele noastre cuprind, de obicei, imagini din viata reala, fragmente din evenimentele petrecute in stare de veghe. Visele noastre descopera legatura noastra - curata sau patimasa - cu realitatile obiective; sincera sau interesata, fata de tot ceea ce este in afara sau chiar in insusi sufletul nostru. Visele, pornind din zonele inconstiente, subconstiente, ale vietii noastre sufletesti si dezvoltandu-si continutul, prin adaugarea si a altor elemente ale vietii noastre, sunt expresia pe care o iau, in stare de somn, sentimentele, gandurile, dorintele, intr-un cuvant, experientele noastre cotidiene.
Atat din punct de vedere psihologic, dar si teologic, cea mai mare parte a viselor omului sunt expresia unor experiente trecute, mai apropiate sau mai indepartate de momentul real, prezent, elemente pozitive sau negative, fericite sau triste, arhivate in zonele subconstiente ale constiintei si care rabufnesc la suprafata.
Sfantul Simeon Noul Teolog ne descrie si modul in care fiecare facultate sufleteasca influenteaza continutul viselor. Astfel, cand partea poftitoare a sufletului e impinsa spre patimile desfatarilor si spre placerile vietii, tot pe acelea le vede si sufletul in vis. Cand mania si iutimea nu sunt controlate, cel tulburat de ele viseaza certuri, atacuri, razboaie cu presupusii sai rivali. Iar atunci cand este stapanit de mandrie si de slava desarta, el isi inchipuie demnitati si onoruri deosebite, acte de cinstire deosebita si de veneratie, sederi pe tronuri inalte, domnie asupra celorlalti, iar in plan duhovnicesc, descoperiri extraordinare.
Pentru cel curat sufleteste, lumea din vis este lumea ideala, conducand spre arhetipurile ei, spre ratiunile ei si toate acestea, spre Dumnezeu. Visul celor ce lupta neincetat pentru progres duhovnicesc este un vis tot mai controlat, pe masura eforturilor de curatire sufleteasca, in care fantasticul si imaginarul sunt inlocuite de real si de idealul duhovnicesc. Cel desavarsit isi controleaza trairile din vis, visand lumea nu doar asa cum ar vrea el sa fie, la modul ideal; ci asa cum este ea, de fapt, in realitate, din punct de vedere duhovnicesc.
Cel duhovnicesc vede lumea si cele ce exista in ea, nu ca pe o proiectie imaginara a realitatilor, ci in esenta elementelor sale componente si in legatura lor interioara cu Dumnezeu, de aceea, el citeste in toate experientele sale voia lui Dumnezeu.
Cel trupesc devine rob trupului, nemaiputandu-se elibera din aceasta supunere si robie decat cu pretul unor eforturi ascetice sustinute, in timp ce omul duhovnicesc, traitor al celor spirituale, traieste viata in adevarata ei bogatie.
Daca la cel duhovnicesc, lumea visata se transfigureaza, restrangandu-se la sensurile si semnificatiile ontologice ale realitatii, lumea visata de cel pacatos este o lume ingrosata, covarsita de povara materiei si a semnificatiei pe care el o da acesteia, cel mai adesea una pacatoasa si patimasa.
Felurile viselor: vise dumnezeiesti, vise firesti si vise provocate de demoni. Sfantul Diadoh al Foticeii considera visele firesti a fi "chipuri ale gandurilor", iar visele cele rele "batjocuri ale demonilor".
Potrivit lui, visele bune sunt trimise sufletului de catre Dumnezeu, din iubire, iar trasaturile lor esentiale sunt: "nu trec de la o infatisare la alta, nici nu ingrozesc simtirea, nici nu aduc rasul sau plansul deodata". Dumnezeu se apropie de suflet, prin ele cu "toata blandetea", umplandu-l de bucurie duhovniceasca.
Efectul lor este ca sufletul cauta sa prelungeasca bucuria si linistea adusa de un astfel de vis, chiar si dupa ce s-a trezit.
Visele rele, provocate de diavoli, sunt tulburi. O minte curata, in astfel de momente, recunoscand viclesugul diavolesc, trezeste trupul si imprastie aceste duhuri straine si viclene.
Sfintii Parinti spun ca visele tulburatoare pot izvori si din firea noastra, de la natura noastra. Astfel de vise poate primi si cel ce s-a culcat dupa rugaciune indelungata. Acestea sunt totusi expresia faptului ca el nu este deplin liber de necuratii.
Cuviosul Nichita Stithatul vorbeste despre vise simple sau firesti, despre vederi si despre descoperiri, in somn.
Visele firesti, potrivit lui, pot fi recunoscute foarte usor prin varietatea si instabilitatea lor, ca unele ce "nu raman neschimbate in inchipuirea mintii, ci se amesteca, se alunga si se schimba des dintr-unul in altul ". Din astfel de vise, ne spune acest Parinte, nu vine nici un folos.
Superioare viselor simple sunt vederile. Acestea sunt clare, ferme, nu se prefac dintr-una in alta ci "raman intiparite in minte si neuitate timp indelungat". Scopul lor este aratarea celor ce vor urma.
Descoperirile sunt specifice sufletului curatit deplin de pacat si luminat de Duhul Sfant. Cele ce i se descopera in vis sufletului nepatimitor, sunt tainele dumnezeiesti si minunate, tainele ascunse ale dumnezeirii, raspunsurile cele mai bune si conform voii lui Dumnezeu la unele probleme ale noastre si ale semenilor.
Atunci cand Duhul Sfant i se arata sufletului, cu scopul de a-i face descoperiri, nu-i arata lucruri obisnuite, nici cele ale lumii cunoscute cu simturile, ci ii arata pe acelea pe care nu le-a vazut niciodata de la sine, nici nu si le-a inchipuit.
Sfantul Ioan Scararul, spune:"cand incepem sa credem in visul demonilor, ei isi bat joc de noi si cand nu dormim".
Ava Filimon ne da urmatorul sfat, primit de la batranii asceti: "Sa nu te lenevesti si sa nu te faci nepasator, ci inainte de a te culca, fa multe rugaciuni in inima ta si impotriveste-te gandurilor, ca nu cumva sa fii dus de voile diavolului si sa te lepede Dumnezeu. Grijeste cu puterea ca sa adormi dupa psalmi si dupa aceasta meditatie in minte, si sa nu lasi cugetarea ta sa primeasca ganduri straine; ci in gandurile in care ai fost rugandu-te, in acelea sa te culci meditand, ca sa fie cu tine cand adormi si sa-ti graiasca tie cand te trezesti".
Lucrarea de discernere sau de deosebire a duhurilor, lupta impotriva acestora, pana la biruirea si izgonirea lor deplina, este o lucrare grea si de durata, extinzandu-se pe timpul intregii vieti si este masura a curatiei depline, a dobandirii nepatimirii, insa nu in sensul lipsei ispitei, ci in biruirea ei.
Cunoscand viclenia diavolului, Diadoh al Foticeii recomanda celor ce se nevoiesc sa nu primeasca nici un fel de aratare, fie ca ea este lumina, figura in chip de foc, glas sau chip.
Motivatia pe care o da el acestei recomandari este aceea ca o astfel de experienta este cel mai adesea o inselaciune a vrajmasului, prin care i-a amagit pe multi si i-a indepartat de la adevar.
Sfantul Grigorie Sinaitul intareste aceasta recomandare, cerandu-ne sa nu primim niciodata nimic din ceea ce mintea si simtirile ar primi din afara sau dinauntru, fie ca este chipul unui inger, al unui sfant sau chiar al Mantuitorului Hristos.
Acelasi Sfant Parinte ne spune ca "Dumnezeu nu se supra pe cel ce ia aminte la sine cu de-amanuntul de teama amagirii, chiar daca acesta n-ar primi nici ceea ce trimite El, fara multa intrebare si cercare".
In acest sens Diadoh al Foticeii ne da ca pilda o sluga chemata de stapanul care a lipsit mult timp de acasa, noaptea, la poarta curtii, dar care, nerecunoscand precis glasul stapanului ei, nu-i deschide poarta, de teama ca nu cumva sa se insele si sa fie amagita. Iar consecinta este ca "Domnul acesteia, nu numai ca nu se va mania pe ea cand se va face ziua, ci o va invrednici de multe laude, fiindca a socotit ca si vocea stapanului este inselaciunea si n-a voit sa piarda lucrurile lui".
Mai transant decat toti este Sfantul Ioan Scararul care considera ca acela care crede visurilor este asemenea celui care "alearga dupa umbra sa si incearca sa o prinda".
Daca totusi Parintii duhovnicesti ne recomanda sa credem unele vise, acestea sunt visele care ne vestesc judecata si osanda vesnica, dar nici pe acestea oricand, ci doar atunci cand duc la pocainta si smerenie. Daca pricinuiesc sufletului deznadejde, este semn ca si acestea sunt de la diavoli.
In concluzie, nu trebuie sa primim si sa credem oricarui vis, insa nici nu trebuie respinse toate in bloc, ca unele ce sunt toate rele, ci sa stam in ascultare permanenta fata de un duhovnic.
