Friday, 2017-09-22, 2:49 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Editoriale

Călătorind împreună cu mitropolitul Antonie Plămădeală

Omul meu e silit să îndure o singurătate nedorită: şi eu.

Omul meu e silit să simuleze: şi eu sunt silit să simulez.

Omul meu e un revoltat şi un resemnat: şi eu sunt la fel şi cu aceeaşi tărie.

†Antonie Plămădeală (1926-2005)

(Fragment dintr-o epistolă aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)

Într-un dorit ceas de linişte mă bucur să pot lectura o pagină proaspătă sau... veche, îndulcindu-mă cu reflecţia, minunându-mă de-a dreptul de darurile contemporanilor sau ale înaintaşilor. M-am tot gândit în timpul din urmă la pierderea preţioaselor scrisori care au constituit multă vreme literatura epistolară şi care acum se află într-un real pericol, ca să nu spun că genul respectiv de scriere se află aproape pe cale de dispariţie.

Scrisorile de altădată sunt înlocuite cu mesaje pe celular sau poştă electronică, scrise de multe ori în grabă şi şterse printr-un simplu click. Cum însă pot fi înlocuite atât de uşor frumuseţe de scrisori cu simple mesaje de telefon/internet în graba veacului prin care trecem.

Citesc cu vădit interes epistolele trimise de ieromonahul şi apoi arhiereul Antonie Plămădeală unei familii preoţeşti - preotul Petru şi doamna preoteasă Angela din Slatina Fălticenilor - care devenise de fapt propria lui familie. Scrisorile cu pricina se desfăşoară pe o durată de aproape jumătate de veac, începând cu anul 1953 şi surprind momente din procesul formării şi devenirii personalităţii acestui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române: vieţuirea la Mănăstirea Slatina, perioada de pribegie şi "munca de jos" după ce a fost îndepărtat din mănăstire (bibliotecar, secretar la şcoală, controlor ITB, contabil principal şi administrator la Spaţiile verzi în Bucureşti), munca în Fabrica de mase plastice din Bucureşti, instruirea ca funcţionar la Secretariatul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, rodnica activitate din perioada studiilor teologice în Anglia, ostenelile în slujirea de Episcop-vicar patriarhal, titular al Episcopiei Buzăului şi de Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului.

Prietenia este sau nu este. În cazul lor, a fost vorba despre o prietenie adevărată, care nu se întâlneşte pe toate drumurile...

"Poate sunt incomod, poate am multe defecte şi oamenii se pun la adăpost. Poate sunt rău şi intrigant cum mă cred ei, poate nu prezint acele calităţi care să-i facă să doarmă liniştiţi dinspre partea mea. Voi mă ştiţi ca prieten al vostru şi poate, în virtutea prieteniei, îmi treceţi cu vederea defectele.

Iată e noapte târziu (spre 10 noiembrie) şi îmi place să mi-o petrec cu voi. Sunt departe, în lume şi culcuşul cald al prieteniei mă solicită mai mult ca oricând. Existăm în lume prin prietenii pe care ni-i facem şi pe care învăţăm să-i păstrăm. Altfel ne înghite singurătatea" (Scrisoarea 200 din arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei).

Viitorul ierarh se plângea celor doi destinatari de o oarecare singurătate, dorind comunicarea cu cei cărora le trimitea gânduri sincere, frământări, nelinişti: "Fiindcă n-am cui mă plânge, mă plâng hârtiei şi cum voi v-aţi declarat dispuşi să primiţi aceste hârtii vor putea vreodată constitui o "arhivă" care să prezinte interes pentru cineva? Dacă aţi avea copii, poate că vreun urmaş le va răsfoi - să răsfoieşti o viaţă! Ce superficiali sunt oamenii! Dar aşa, probabil le va arunca cineva la gunoi, să arunci la gunoi o viaţă, şi încă atât de firesc cum o vor face ei, cu sentimentul că nu împietează asupra nimănui!" (Scrisoarea 115 din arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei).

În timpul studiilor la Oxford, Antonie Plămădeală a beneficiat de câteva călătorii, în diferite locuri ale Europei, arătând un interes special pentru Ierusalim şi Muntele Athos.

Să călătorim aşadar împreună cu viitorul ierarh pe drumurile Ţării Sfinte, pe "urmele paşilor Tăi, Iisuse...":

"...De la Atena m-am îndreptat cu avionul, grecesc, spre Tel-Aviv. Am ajuns noaptea. Era Sărbătoarea Corturilor şi am avut noroc să găsesc totuşi un arab cu un taxi care să mă ducă la Ierusalim. Am trăit prima senzaţie a Ţării Sfinte: am urcat spre Ierusalim! Evreii în sărbători nu fac nimic. Într-adevăr, drumul urca. Am găsit Biserica şi Casa românească, unde mă aştepta Părintele Lucian Florea şi Maica Nazaria. Ba chiar mai mult. Erau sosite din ţară Stareţa Agapiei, Maica Eustohia cu Maica Eufrasia Sârbu, Egumena Văratecului Maica Hristofora şi Maica Ana, şi Maica Agnia de la Antim. Am făcut un sobor românesc, cu mâncare românească, cu ţuică (aşa de gustare, şi din patriotism) şi cu slujbă în limba noastră.

A urmat vizitarea Ierusalimului. Prima zi, cu Părintele Allchin, anglicanul, pe care l-am întâlnit acolo. Via Dolorosa, Pretoriul, Sfântul Mormânt, şi tot Ierusalimul. Zile la rând după aceea, am colindat toate locurile. Sionul, Eleonul, Muntele măslinilor, Ghetsimani, Casa Veronicăi, Casa unde a avut loc Cina, Casa Sf. Ioan Botezătorul în satul lui de lângă Ierusalim, Betania, Betleem, Templul cu Zidul Plângerii, Siloamul, Valea lui Iosafat, locul unde a fost omorât Sf. Ştefan, locul unde a adormit Maica Domnului, locul unde s-a pogorât Sf. Duh, mormintele Profeţilor, vizită la Pataiade (am poze).

Apoi am plecat la Ierihon, pe teritoriul ocupat al Iordaniei. De la Ierihon am mers la Pustia Qarantaniei, locul Ispitirii, apoi la Marea Moartă şi la Qumran, locul unde s-au descoperit acele manuscrise celebre... Am văzut Iordanul, dar nu m-am putut apropia, din cauza frontului care era aproape. Aveam să intru în Iordan mai sus, spre izvoare.

Cu o maşină, de la Ierusalim, am plecat spre Emaus apoi la Cezareea Palestinei. De acolo am mers la Carmel, patria Sf. Ilie. Am vizitat două mânăstiri acolo, şi am plecat spre Nazaret. Am văzut locul Casei Mântuitorului. Acum e o biserică. Am vizitat pe Mitropolitul Isidor al Nazaretului, un adevărat călugăr şi apoi am plecat spre Cana Galileei. Galileea e frumoasă. Peisajul e mai uman. Jos la Ierihon e pustie adevărată. Cât vezi cu ochii nisip, piatră şi soare. Am văzut cârduri de cămile alergând să caute un izvor. La Ierihon un izvor e binecuvântarea întregului oraş. Fără el, oraşul ar fi mort. Apa în Marea Moartă era fierbinte, iar la Qumran abia puteai ţine ochii deschişi din cauza soarelui puternic. Cum vor fi trăit esenienii, sau cine vor mai fi fost ei, acolo? M-am întors iar în sud! Să mergem înapoi în nord, unde rămăsesem adineaori.

La Cana Galileei, am văzut vasele de piatră în care s-a făcut transformarea apei în vin. Sunt într-o biserică. Cana e un sătuleţ frumos, colorat, cu nuanţe de albastru. Pe vale sunt ogoare. Am trecut pe lângă ogoarele prin care trecând Iisus cu ucenicii, mâncau spice de grâu. Apoi am ajuns în oraşul Tiberiada. Am coborât urmând ţărmul Mării Galileei, şi am ajuns la Magdala. Acolo este o mănăstire cu două maici rusoaice. Am mâncat acolo şi ne-am scăldat în Marea Galileei. Ore întregi am stat în apă caldă. Am şi pescuit. Am prins vreo 15 peşti, pe care i-am şi mâncat în aceeaşi seară.

Apoi am plecat la Capernaum, trecând prin Betsaida. Am văzut casa Sf. Petru şi Sinagoga din Capernaum.

Am trecut pe la picioarele muntelui Fericirilor.

La întoarcerea spre Ierusalim, am ocolit pe aproape Taborul şi am trecut prin faţa Nainului. Am uitat să spun că la Ierihon am văzut şi Dudul lui Zaheu. Dar cine ştie câte nu voi fi uitat să mai amintesc. Când mă voi întoarce, vă voi arăta de peste tot fotografii sau vederi. Le-am făcut anume ca să vi le arăt, ca să vă fac părtaşi la această călătorie minunată.

Şi apoi a venit ziua întoarcerii. Am zburat cu un avion evreiesc de la Tel-Aviv până la München, în Germania federală. Acolo am făcut escală, şi pe urmă am ajuns la Londra. Acasă! Acolo mă aştepta unul din editorii romanului meu, cu care am putut sta de vorbă în ultima lui zi de stat în Anglia.

Cartea mea e acum la Editură. Aveţi grija să o cumpăraţi. V-am mai scris despre asta. Posibil să iasă pe piaţă în Dec. 69 sau Ian. 970.

Cer iertare pentru lungime şi pentru scrisul în grabă, dar sunt mereu în criză de timp. Am atâtea de făcut!

Aştept să-mi scrieţi..."

(Scrisoarea 172, 17 noiembrie 1969, expediată din Oxford, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)

Category: Editoriale | Added by: teologie (2011-05-19)
Views: 429 | Tags: preot, Biserica, catedrale, mantuire, Inger, editoriale, calendar, manastiri, credinta, articole | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017