Patronatul – Închinarea - Drept Canonic - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 9:32 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Drept Canonic

Patronatul – Închinarea

Un mod cu totul deosebit şi mult controversat prin care s-a asigurat, în trecutul Bisericii, un număr sau o cantitate de bunuri însă numai cu titlul de folosinţă, iar nu cu titlul de proprietate a fost aşa-numitul patronat, care apoi s-a transformat – în Răsărit – în aşa-zisa închinare sau afierosire, pe când în Apus, acest mod a continuat să se numească până astăzi patronat.

Patronatul se deosebeşte de ctitorat. Numele patronului vine de la cuvântul patronus care înseamnă patron în sens de stăpân sau de proprietar. El se dă acelor persoane care având în proprietatea lor un bun oarecare îl puneau la dispoziţia Bisericii spre a fi folosit, fără a-l trece în proprietatea acesteia. Această instituţie a început a se cristaliza mai întâi în Biserica din Apus încă din secolul V, extinzându-se şi în Biserica din Răsărit, unde din secolul al VI-lea împăratul Justinian a luat măsuri pentru a fi înlocuită instituţia ctitoratului de aceea a patronatului. Cu toate acestea, sub numele specific răsăritean de ctitorat, patronatul a pătruns tot mai adânc în viaţa Bisericii din Răsărit, aşa încât a fost nevoie să se ia măsuri şi prin sinoade împotriva practicării patronatului. Astfel prin canonul 1 al Sinodului VII ecumenic şi prin canonul 7 al Sinodului I-II din Constantinopol se dispune ca nimeni, nci episcopii, nici alte persoane să nu mai construiască biserici sau mănăstiri patronale care să rămână în proprietatea celor care le construiesc, cu dreptul de a dispune de ele când vor.

Din instituţia patronatului s-a născut apoi instituţia numită a închinării sau a afierosirii, care s-a întins în întreaga Biserică de Răsărit, inclusiv în viaţa Bisericii din Ţările Române, unde numeroşi boieri, domnitori şi ierarhi au început, de prin secolul al XVI-lea, să închine diferite bunuri ca: biserici, mănăstiri, alte clădiri şi mai ales moşii, unor scaune patriarhale din Răsărit sau unor aşezăminte monastice de la Muntele Athos şi din alte părţi ale Orientului apropiat. Cei ce făceau asemenea închinări îşi rezervau drepturile de proprietate asupra bunurilor închinate.

În Biserica de Apus, instituţia patronatului nu a cunoscut faza şi forma de închinare pe care a dobândit-o în Răsărit. Ea s-a cristalizat însă de drept particular şi sub aceea a patronatului de drept public. Prin patronatul de drept particular sau privat se înţelege totalitatea normelor care reglementează instituţia patronatului născută din voinţa şi din actele de libertate ale unui particular, care pune la dispoziţia Bisericii, cu titlul de folosinţă sau de uzufruct, o sumă de bunuri. Prin patronatul de drept public se înţelege ansamblul normelor prin care se reglementează instituţia patronatului creată printr-un act de liberalitate a unei persoane care deţine o demnitate sau o dregătorie publică, sau printr-un act al unei instituţii din aparatul de stat sau din cel bisericesc.

Instituţia patronatului se deosebeşte de aceea a ctitoratului prin următoarele:

- patronul îşi păstra dreptul de proprietate asupra bunurilor puse la dispoziţia Bisericii şi îşi asigura exerciţiul acestui drept, extinzându-şi-l până la amestecul în chestiuni de natură strict religioasă;

- Biserica dobândea numai posesiunea în condiţii precare şi uzufructul temporal al bunurilor patronale, pe când în cazul instituţiei ctitoratului, ctitorul trecea prin donaţie un bun în proprietatea Bisericii pentru totdeauna.

Category: Drept Canonic | Added by: PortalOrtodox (2012-01-04)
Views: 315 | Tags: curs, canoane, rindueli bisericestidespre dreptul , Ortodoxie, referat, drept canonic online | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016