Friday, 2024-03-29, 8:04 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Diverse

Scrisoare de suflet: sinceritatea (a)duce la Adevăr!
Ieri am primit de la un credincios baptist o scrisoare care m-a impresionat nespus de mult. Imediat am cerut acordul persoanei respective de a o publica, cu condiţia păstrării anonimatului (mai ales că eu am luat-o ca pe o spovedanie). Redau textul integral, fără modificări; eu doar am pus diacriticile pentru a fi mai uşor citită. Îi îndemn şi pe ortodocşi şi pe baptişti să mediteze mult la cele scrise, mai ales că sunt din inimă. Voi continua discuţia cu această persoană pentru a-i prezenta Ortodoxia aşa cum, din păcate, nu a avut posibilitatea să o cunoască. Ca el însă, dar mă tem că sub nivelul lui, avem încă 4 milioane de creştini doar în Republica Moldova. Şi ca să evit capitolul întrebărilor fără răspuns, redau scrisoarea:

    Bună ziua, părinte Petru!

    Am vizionat pe internet la „Cabinetul din umbră” emisiunea despre Paştile Blajinilor (a se vedea mai jos în blog – Ierom. Petru). V-am ascultat, parinte, şi cu alte ocazii. Ceea ce vreau să Vă spun, este ca Dumnezeu să Vă binecuvânteze!

    Eu sînt dintre acei neoprotestanţi (poate puţinii) care inţeleg bine că nu orice "apucătură" de pe la înmormîntări este şi o învăţătură a Bisericii Ortodoxe. Dar de ce se întamplă aşa, părinte, că la emisiunea la care aţi participat Dvs şi celălalt părinte, eraţi pe o lungime de undă, iar ceilalţi participanţi (declaraţi tot ortodocşi) pe altă lungime de undă? Am observat ceva asemănător şi în alte situaţii. Nu ştiu cîti neoprotestanţi au privit emisiunea aceasta, dar sînt sigur că ei V-au simţit mai aproape şi V-au înteles mai bine decît mulţi dintre ortodocşii care au vizionat emisiunea. De ce se întîmpla aşa, părinte? Aşa se face că deseori stînd de vorba cu baptişti de-ai mei, încerc să iau apărarea Ortodoxiei (nu că ar avea nevoie Biserica Ortodoxa de apărarea mea, dar de dragul obiectivităţii) şi  le zic că Ortodoxia nu înseamnă doar nişte ritualuri seci, după cum se crede prin mediile noastre, ci Ortodoxia are o teologie dezvoltată şi răspunsuri la multe întrebari la care noi, neoprotestanţii, deseori nu le avem. Şi incerc să le explic, la care ei îmi spun că niciodată n-au auzit de la preoţi, pe cînd erau ortodocşi, să le fi lămurit cum stau lucrurile. De ce se întamplă asta, părinte?

    Aş vrea sa fiu ortodox. Pentru că tot mai mult şi mai mult înteleg că adevărul este undeva în Ortodoxie. Am rezerve faţă de învăţătura baptistă despre botez, despre Cina Domnului, despre mântuire. Dar am rezerve şi faţă de învăţătura ortodoxă despre închinarea la sfinţi, moaşte, rugăciuni la Maica Domnului (deşi, pâna la urmă, argumentul că la Dumnezeu toţi sînt vii, îmi pare destul de consistent). Dar cea mai mare poticnire este că atît de puţin este traită Evanghelia printre ortodocşi. Nu vreau să judec. Este departe de mine gîndul acesta. Pentru că ştiu ce zace în mine – nimic bun, după cum spune Apostolul. Şi cu cît am încercat să cresc în asemănarea cu Domnul Hristos, cu atît mai mult mi-am dat seama cît de departe sînt de Dumnezeu. Dar totuşi, parcă printre baptiştii mei văd o mai mare trăire a credinţei, decît printre ortodocşi. Ştiu comparaţia Bisericii cu Arca lui Noe şi că nu trebuie să sărim din corabie, ci să luptăm fiind în ea. Dar dacă se duce la fund corabia, iar Domnul ne cheama ca pe Petru, să ieşim şi sa mergem pe ape…?

    Astazi, să fiu sincer, nu mai ştiu cine sînt. Baptist nu sînt, pentru că pun la îndoială învăţăturile fundamentale ale Bisericii Baptiste – cea despre botez, mîntuire, Cina Domnului. N-o să mă credeţi, dar mă rog pentru adormiţii mei – tata, socru, bunicii. Mai aproape îmi este învăţătura ortodoxă despre acestea. Dar nu sînt nici ortodox, pentru că, cum aţi spune Dvs, nu am comuniune cu Biserica şi Hristos prin sfînta liturghie şi împărtăşanie, dar nici nu pot accepta toate învăţăturile ortodoxe.

    Ziceţi Dvs, ce să fac, părinte? Chiar am nevoie de sfatul Dvs.

    Multă pace!
Category: Diverse | Added by: PortalOrtodox (2011-08-10)
Views: 398 | Tags: spiritualitate, hristos, duhovnic, staret, sfaturi duhovnicesti, parinte duhovnicesc, fiu duhovnicesc, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024