Întrebare: Părinte Petru, cum trebuie să interpretăm profeţiile apocaliptice făcute în ultima vreme şi cum putem evita apocalipsa? Ce crede Biserica despre sfârşitul lumii?
Întrebarea este de o permanentă actualitate, nu doar una de moment, dar trădează o necunoaştere a noţiunilor şi a învăţăturii creştine despre sfârşitul lumii. Voi încerca să dau un răspuns câte de cât sistematic, care sper să-i lămurească pe cât mai mulţi.
1. Cuvântul „apocalipsă” înseamnă (din limba greacă) revelaţie, descoperire şi nu trebuie înţeles nicidecum ca un sfârşit al lumii. „A evita apocalipsa” înseamnă a evita o descoperire de la Dumnezeu sau chiar a lui Dumnezeu Însuşi, şi cred că nu la asta v-aţi referit, pentru că noi nu fugim de descoperirile divine, ci le aşteptăm şi ne rugăm să le primim în chip nemincinos. În altă ordine de idei, este adevărat că noţiunea de „apocalipsă” este redusă adeseori la descoperirile profetice despre sfârşitul lumii date de Dumnezeu Sfântului Ioan Teologul, pe care acesta le-a scris în cartea numită „Apocalipsă” chiar dacă numai o mică parte a acestei cărţi biblice se referă la sfârşitul lumii, iar restul textului exprimă în simboluri şi metafore viaţa morală şi liturgică a Bisericii din primul secol creştin. Este deci o greşeală fundamentală să identifici apocalipsa cu sfârşitul lumii, chiar dacă mass-media şi industria cinematografică o face cu nonşalanţă şi cu spirit manipulator.
2. Biblia şi învăţătura Bisericii face deosebire între semnele vremurilor de apoi, numite impropriu „sfârşitul lumii”, şi a doua venire a Mântuitorului Hristos (parusía – gr.). Cu toate acestea, manipulatorii pseudo-religioşi şi pseudo-științifici vorbesc despre sfârşitul lumii ca despre o dispariţie a omenirii ca urmare a unor cataclisme naturale (cutremure, tsunami, inundaţii de proporţii etc.), dar despre toate acestea Biblia spune că sunt doar semne ale apropierii sfârşitului, dar nu sfârşitul propriu-zis. Semnele de care vorbeşte Biblia şi Sfinţii Părinţi sunt menite să ne avertizeze şi să ne ţină în starea de veghe, mai ales că ele pot însemna sfârşitul subit al unora dintre noi sau chiar al unor comunităţi mai mici sau mai mari. Dar înainte de sfârşitul definitiv al lumii, conform Apocalipsei, va fi o perioadă de trei ani şi jumătate de stăpânire a lui Antihrist şi abia după aceea va avea loc sfârşitul lumii, care se va realiza prin venirea Mântuitorului şi Judecata de Apoi (cf. Matei 24 şi textele paralele). Însuşi Dumnezeu a promis că nu va mai pierde pământul cu potop de apă (Facere 9:8-17), iar cei care speculează în continuare cu astfel de idei (cum sunt regizorii filmului „Apocalipsa 2012”, de exemplu) sunt, de fapt, defăimători ai Cuvântului lui Dumnezeu.
3. A doua venire a Mântuitorului va marca sfârşitul definitiv al acestei lumi, de care absolut nimeni nu va putea scăpa. Pe de altă parte, parusía va însemna sfârşitul răului şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Iată de ce creştinii adevăraţi ar trebui să fie permanent pregătiţi şi să aştepte cu bucurie acest sfârşit al lumii, dar nu să caute modalităţi lumeşti de a evita sau de a amâna venirea Domnului. Însuşi Mântuitorul Hristos ne-a învăţat să ne rugăm „[să] vie Împărăţia Ta” (Matei 6:10), iar noi spunem zilnic aceste cuvinte în rugăciunea „Tatăl nostru”, fără să mai înţelegem sensul lor real: acela de a dori sfârşitul acestei lumi şi intrarea în veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu. Şi Apocalipsa se încheie cu cuvintele „Vino, Doamne Iisuse!” (cap. 22:20), iar această chemare şi aşteptare plină de nădejde a devenit un adevăr de credinţă general, mărturisit prin cuvintele: „Cred… în Iisus Hristos…, care S-a înălţat la ceruri şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”, încheind Crezul cu cuvintele: „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”. Prin urmare, cine crede altfel despre sfârşitul lumii, nu este în acord cu învăţătura Bisericii şi nici măcar cu cuvintele pe care le rosteşte în rugăciuni.
4. Chiar dacă unele „semne apocaliptice” par a se împlini mai mult ca altă dată, nouă nu ne este dat să cunoaştem timpul parusíei sau alte etape premergătoare, pentru că Dumnezeu vrea ca să noi să fim într-o permanentă vigilenţă („privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” – Matei 25:13). Orice speculaţie sau încercare de a ghici sau prezice sfârşitul lumii şi venirea Domnului, despre care „nici îngerii din cer nu ştiu când va fi” (cf. Matei 24:36), este o minciună care nici nu trebuie luată în seamă, pentru că este de la diavol. Adventiștii, Martorii lui Iehova şi multe alte secte sau mişcări religioase, au prezis deja de mai multe ori sfârşitul lumii, dar acesta nu a avut loc şi nici nu poate avea loc în viitorul foarte apropiat. De ce? Pentru că mai multe profeţii biblice încă nu s-au îndeplinit, iar Cuvântul lui Dumnezeu nu este mincinos; deci ele trebuie să se îndeplinească. Acestea însă nu trebuie să ne lase indiferenţi, pentru că este mult mai corect şi mai util să ne gândim şi să ne pregătim pentru sfârşitul (moartea) fiecăruia dintre noi, care poate surveni oricând, iar odată cu moartea, aşteptarea sfârşitului lumii este o aşteptare a învierii de obşte. La a doua venire a Domnului cei adormiţi vor învia, iar cei pe care îi va prinde parusía în viaţă se vor transfigura (cf. I Corinteni 15:51-52) şi aşa vor fi judecaţi şi unii şi alţii fără deosebire. Creştinismul este bazat pe aceste învăţături şi fără ele nu există creştinism.
5. Tot la această întrebare ar trebui să vorbim şi despre politica de globalizare şi îndosariere a persoanelor, care reprezintă nişte paşi pregătitori foarte concreţi pentru venirea lui Antihrist. Pe adevăraţii creştini însă, acestea nu trebuie să-i sperie, pentru că primirea unui cod numeric personal sau luarea unui paşaport cu cip nu pot reprezenta o lepădare de Dumnezeu, dar sunt, fără îndoială, o aprofundare a dependenţei noastre de „sistem”, până la imposibilitatea de a trăi în afara lui. La moment, anume acest substrat trebuie avut în vedere şi nu formalitatea de a lua sau nu un act, care în oricând poate fi aruncat. Deci, dacă e să fim realişti, nu putem nega implicaţia socio-economică a introducerii actelor biometrice sau alte măsuri de genul acesta, dar nu avem nicio dovadă că ele ar însemna acum o lepădare de Dumnezeu. În scurt timp însă (poate 20-30 de ani, dar nimeni nu poate şti asta), facilităţile pe care le acordă „sistemul” (asigurare medicală, studii, posibilităţi de vânzare-cumpărare, libera circulaţie etc.) vor deveni atât de „fireşti şi indispensabile”, încât vom fi tentaţi să le acceptăm chiar dacă va trebui să alegem între ele şi Dumnezeu. Şi ni se va cere să facem această alegere! Formal ea va fi una liberă, dar de fapt, va fi una cât se poate de condiţionată, mai ales pentru cei cu familii. Atunci va fi pecetluirea şi domnia lui Antihrist, despre care vorbeşte Apocalipsa. Ea nu va fi foarte lungă (trei ani şi jumătate), dar necruţătoare pentru cei care vor dori să rămână cu Hristos care, la venirea Sa, îi va răsplăti pe fiecare pentru cele făcute în viaţă: bune sau rele.
