Intr-adevar, acest stil a inflorit de asemenea in Serbia, unde a fost introdus de pictorii bizantini la care au apelat in cateva randuri stapanitorii din partea locului. Este greu de precizat daca acesti artisti au venit de la Salonicul aflat in imediata vecinatate, de la Niceea, pe atunci infloritoare si investita cu prestigiul de capitala, sau de la Constantinopol, de unde ei ar fi fugit pentru a scapa de dominatia latina. Dupa marturia semnaturii, care ia forma unei smerite invocari a milei lui Dumnezeu, un pictor grec, al carui nume a disparut din nefericire din inscriptie, a decorat, in 1209, pentru marele jupan Vukan, fiul lui Stefan Nemania, altarul si transeptul sud al bisericii Fecioarei de la Studenica.
Artistul acesta a zugravit figuri solide cu gesturi simple si calme, ale caror sentimente par cu atat mai intense cu cat sunt redate cu o mare sobrietate de mijloace. Capul lui Hristos mort, marcat de o tristete impacata, este unul dintre cele mai uman emotionante din arta bizantina.
Tot niste pictori greci, pe care sfantul Sava i-a adus pe la 1220 de la Constantinopol, daca dam crezare traditiei istorice, au decorat biserica inaltarii de la Zica. Aici avem de-a face cu mesteri intarziati, care ramasesera credinciosi linearismului din secolul al XII-lea: fara indoiala faceau parte dintre acei pictori care, in lipsa unor mari comenzi la Constantinopol, nu putusera participa la reinnoirea stilului ce se desfasura in provincii si in teritoriile periferice.
Stilul monumental, pe cale de a se constitui la Studenica, a capatat o mai mare amploare in picturile din biserica manastirii de la Milesevo, zidita pe la 1236 de catre unul din fiii lui Stefan-Primul-incoronat, regele Vladislav (1234-1243). O uimitoare forta de expresie insufleteste nu numai chipurile pline ale ctitorilor si ale membrilor familiei lor (Vladislav, fratele sau Radislav, tatal lor Stefan-Primul-incoronat, unchiul lor sfantul Sava si bunicul lor Stefan Nemania), ci si pe acelea ale personajelor din istoria sfanta. Un simtamant clasic al formei confera atitudinilor o noblete lipsita de raceala si tinde sa restituie trupurilor volumul si greutatea de care le vaduvise arta bizantina.
Redarea emotiilor poate atinge o maretie tragica, asa cum se intimpla in Coborarea de pe Cruce, unde Fecioara este ea insasi urcata pe scara din spatele Crucii, pentru a primi in brate trupul Fiului ei, de obrazul caruia isi lipeste duios fata, pe cand una din mironosite isi asaza capul in mana dreapta a Mantuitorului, iar cealalta isi duce mana lui stinga la obraz, in semn de jale. Pornita din dorinta de a reactiona impotriva tendintelor secolului al XII-lea, aceasta arta gaseste prilejul de a inflori in incercarea ei de a raspunde aspiratiilor tanarului regat al Serbiei, pe atunci in plina forta de expansiune, unde energiile individuale puteau sa se desfasoare in voie.
Nu stim cu certitudine ce nationalitate aveau autorii acestor fresce. Unii au crezut ca pot citi numele lor - Gheorghe, Dumitru, Teodor - scrise in litere grecesti sub o forma prescurtata alaturi de fiecare dintre cei trei sfinti cu acelasi nume, dar nu ar fi imposibil ca aceste trei inscriptii sa fi fost facute de seful atelierului, pentru a indica locul rezervat personajelor respective. in orice caz, folosirea limbii grecesti pare sa indice ca avem de-a face cu pictori de origine elenica. Arta de la Milesevo isi trage obirsia din imitarea unor mozaicuri paleocrestine de la Salonic, luminate inca de reflexele frumusetii antice. in numeroase panouri fondul albastru traditional a fost inlocuit cu fondul de aur al mozaicului, copiindu-se pana si reteaua de cubulete.
S-au remarcat de asemenea unele asemanari izbitoare intre anumite capete de la Milesevo - de pilda ingerul ce li se arata mironositelor dinaintea mormantului - si chipurile unor sfinti din cupola bisericii Sfantul Gheorghe de la Salonic. Cu toate acestea, exigentele unui gust clasic mai sever au dus la abandonarea fundalurilor de arhitecturi fantastice cu aspect baroc care, la Salonic, ca si in baptisteriul catedralei de la Ravenna, aveau drept scop sa evoce viziuni ceresti. O noua prospetime a expresiei si o tendinta generala catre realism, deosebit de vadite in unele scene ca Intampinarea Domnului, Intrarea in Ierusalim sau Sarutul lui Iuda, par sa se datoreze gustului clientelei locale si poate si atmosferei de mai mare libertate in care lucrau pictorii. Dar inspiratia ramane profund bizantina, datorita imperativelor religiei ortodoxe privind programele iconografice.
Maniera de la Milesevo se regaseste, intr-un stadiu ceva mai avansat, in frescele din cupola si absida bisericii Sfintii Apostoli, ridicata in anii 1233 si urmatorii de catre arhiepiscopul Arsene I, la Pec, unde fusese transferat de curand sediul arhiepiscopiei din Serbia. Iconografia ramane conservatoare. Dupa modelul Sfintilor Apostoli de la Constantinopol, s-a reprezentat in cupola inaltarea. Conca absidei cuprinde un Deisis, ca in vechile biserici din Cappadocia. Dedesubt se desfasoara o impartasanie a apostolilor. Figurile au o vigoare plastica demna de Milesevo. Frescele din absida au acea puritate si acea limpezime a coloritului care confera picturii din secolul al XIII-lea in Serbia un farmec tineresc si lipsit de tristete.
Stilul din aceasta epoca a atins cea mai inalta culme prin picturile realizate in biserica manastirii Sopocani, construita intre anii 1258 si 1265 de catre Stefan Uros, fratele si urmasul lui Vladislav. De o frumusete adinc emotionanta, ele pot fi asezate in randul celor mai desavarsite capodopere ale artei universale. Ele ofera maximum de libertate compatibila cu rigoarea indispensabila picturii murale. Traditia bizantina a dat una dintre cele mai puternice si mai maiestrite creatii ale sale in acest ansamblu, unde se poate vedea o afirmare a inaltului grad de civilizatie atins de tanarul regat al Serbiei in vremea cand ajunsese la o mare dezvoltare economica, datorita exploatarii minelor. Si, ca semn al independentei unui stat ce nu uitase totusi patrimoniul la care Bizantul il facuse partas, in absida episcopii sarbi se insiruie in urma Ierarhilor greci.
Compozitiile, originale, sunt adaptate in chipul cel mai fericit cadrului arhitectural. O extrema sobrietate a prezidat la alegerea scenelor, restranse ca numar, si, in interiorul majoritatii panourilor, la distribuirea personajelor. Nu ne aflam dinaintea repetarii unor clisee, ci a unei opere profund gindite si simtite. Expresia personajelor atinge aici cea mai mare plenitudine, fara sa dauneze armonioasei elegante a facturii. in coloritul transparent si bogat predomina tonurile violete si verzi.
Amploarea unui desen savant, intensitatea luminilor, un viguros modeleu in culoare daruie figurilor o forta robusta. Adormirea Maicii Domnului arata la ce anvergura putea ajunge acest stil cand dispunea de suprafete imense pentru a se desfasura. Clasicismul artei de la Sopocani se confirma pana si in ornamentele pictate si sculptate unde, in maniera ordinului ionic din Grecia antica, frizele de ove sunt subliniate de un sir de perle si de rasucituri.
Milesevo, Pec, Sopocani reinnoada traditia picturii murale clasice asa cum supravietuise ea in opere de tipul frescelor din Santa Maria Antiqua de la Roma. Ne aflam departe de arta fin de siecle din epoca dinastiei Comnenilor.
Bulgaria
In Bulgaria, in aceeasi vreme, pictura nu a cunoscut o inflorire comparabila cu cea din Serbia. La Tirnovo, capitala noului Imperiu bulgar, Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a ridicat in 1230 o biserica intru cinstirea celor Patruzeci de soldati mucenici, a caror protectie ii asigurase victoria din acel an, la Klokotnita, asupra lui Teodor Anghel, imparatul de la Salonic. Neputand desigur sa faca apel la artisti de la Constantinopol, el incredinta decorarea bisericii unor pictori bulgari. Acestia au copiat cu mare fidelitate fata de iconografie si stil manuscrisele constantinopoli-tane din secolul al XII-lea.
Unul dintre cele mai sigure indicii asupra acestui fapt il aflam in imprejurarea ca sfintii, a caror viata a fost reprezentata in sinaxarul care acoperea peretii si desigur si boltile pronaosului, sunt aceia onorati la Constantinopol, fara nici una din adaugirile introduse in "prologurile" slave si ca, dupa marturia inscriptiilor care le insotesc, sarbatorile lor erau celebrate in ziua fixata de calendarul din capitala Imperiului bizantin.
Culorile, dense si vii, cu o preponderenta a tonurilor de verde-inchis, rosu-deschis si brun sunt cele din miniaturi. Cel mai important ansamblu din aceasta epoca in Bulgaria este acela executat in 1259 la Boiana, la opt kilometri sud de Sofia, intr-o biserica mai veche (de la sfarsitul secolului al XI-lea sau de la inceputul celui de-al XII-lea si in capela funerara cu doua etaje, consacrata sfintilor Nicolae si Pantelimon, pe care a adaugat-o la vest sevasto-cratorul Caloian - var al tarului domnitor Constantin Asan - impreuna cu sotia sa, Desislava. Aceste picturi, realizate fara indoiala de artisti bulgari, raman foarte conservatoare prin stil: personajele sunt lipsite de volum si au atitudini rigide; proportiile lor sunt zvelte si miscarile tepene. Rastignirea pastreaza acea retinere severa pe care o avusese in secolele anterioare, fara sa fie cu nimic influentata de pateticul stapanit care se exprima pe atunci in arta Serbiei la Milesevo si la Sopocani.
Profesorul A. Grabar a aratat ca iconografia picturilor de la Boiana se inspira direct din modelele constantinopolitane apartinind secolelor al XI-lea si al XII-lea. Astfel, scenele din viata sfantului Nicolae cuprind doua episoade proprii Constantinopolului: un anume Demetrius salvat de la un naufragiu si miracolul covorului rascumparat de la batranul mester sarac al carui patron era sfantul. in plus, pictorul Boianei a copiat doua icoane ale lui Hristos deosebit de vestite in capitala Imperiului: aceea de la poarta Chalke si aceea a lui Hristos Evergetul ( = Binefacatorul), existenta in manastirea cu acelasi nume. Insusi epitetul, de un tip raspandit in acea epoca, raspunde nevoii pe care oamenii o simteau de a-si intari credinta in bunavointa lui Dumnezeu.
Anumite elemente isi fac aparitia, inspirate din dorinta de innoire care va creste tot mai mult in deceniile ulterioare. Personajele devin mai numeroase, la fel ca si notatiile realiste. In Pogorarea in Iad, Melhisedec este alaturat grupului traditional format din David si din Solomon, si tustrei sunt invesmantati ca imparatii. La stanga, Abel, insotit desigur de Isaia si de Ieremia, este reprezentat tinand toiagul de cioban, in Schimbarea la Fata, Iacob este infatisat cazand abrupt pe spate si acoperindu-si ochii cu amandoua mainile.
Pe masa Cinei s-a asezat hrana obisnuita a taranilor bulgari: piine, ridichi si usturoi, in locul pestilor din iconografia traditionala. O nota noua reprezinta si trasaturile cu adevarat copilaresti pe care le-a capatat obrazul Pruncului Iisus, sau acel aer de blanda tristete ce se imbina cu gravitatea chipului in figura lui Hristos adult. Ca si in Iugoslavia, portretele ctitorilor, Caloian si sotia sa, si ale suzeranilor lor, Constantin Asan si sotia sa Irina, au fost executate cu multa grija.
Aceasta predilectie pentru portret se remarca si in capetele unor sfinti care isi pierd caracterul de spiritualitate usor conventionala si capata un aer de individualitate mai apropiata de viata pamanteasca. Coloritul bogat si nuantat tinde sa redea tonul exact al obiectelor. Cu toate acestea, modeleul carnatiei nu are amploarea monumentala din Iugoslavia. El este obtinut prin delicata juxtapunere de tonuri galbene, verzi si cafenii, pensulate foarte usor.
