Aspectul pe care l-a capatat pictura din epoca Paleologilor transplantata in Rusia pune mai bine in evidenta, prin opozitie, constrangerile care i-au orientat cursul inlauntrul granitelor Imperiului.
Cronicile ne-au pastrat amintirea unor artisti greci veniti sa lucreze ia Novgorod si la Moscova:, in 1338, " grecul Isaia si prietenii sai" au pictat frescele din biserica Intrarii in Ierusalim de la Novgorod, astazi disparuta, iar in 1344 alti mesteri greci au zugravit vechea catedrala a Adormirii de la Moscova.
Cel mai important dintre acesti pictori bizantini a fost Teofan Grecul, nascut pe la 1330, care, dupa ce decorase biserici la Constantinopol si in imprejurimi, la Galata si la Calcedonia, a venit la Novgorod prin jurul anului 1360 sau 1370. Pe drum s-a oprit in Crimeea, la Caffa (Theodosia), unde a pictat peretii unei biserici. La Novgorod, cu ajutorul unor ucenici, in parte recrutati pe loc, el a executat in 1378 frescele catedralei Spas Preobrajenie (Schimbarea la Fata). Prin nobletea personajelor cu proportii zvelte, el se leaga de traditia de la Kariye Djami. Dar, la Novgorod, bucurandu-se de mai multa libertate in compozitie si in executie, el si-a putut da friu liber temperamentului violent si pasionat. Niciodata in lumea bizantina un artist nu si-a afirmat personalitatea cu atata cutezanta.
Robustetea formelor confera deplina forta unei prezente reale a figurilor sale, pe care le simti insufletite de o apriga incordare spirituala. Intelegand din contactul direct cu vechile fresce de la Novgorod resursele pe care le oferea folosirea albului, el l-a utilizat in tuse mai spontane si mai energice decat inaintasii sai si nu ca pana atunci pentru redarea reliefului si nici dintr-o grija fata de eleganta formala, ci pentru a sublinia latura vizionara a personajelor sale stranii. Efectul produs este cu atat mai izbitor cu cat factura sobra neglijeaza detaliile si nu retine decat liniile esentiale. Aceasta simplificare nu are nimic rece sau intepenit. Dimpotriva, ea respira o viata puternica si confera figurilor o maretie tragica. Coloritul este redus si atenuat in acelasi spirit de schematizare dinamica.
El este dominat de semitonuri: carnatia chipurilor cu umbre de culoare a lutului ars; galben-pal, alb-sidefiu, trandafiriu si verde pentru vesminte. Pentru abundentele tuse de lumina care subliniaza pletele, barbile, trasaturile chipurilor si cutele vesmintelor, in afara de alb, Teofan a folosit albastrul, cenusiul si rosul. Figurile sale au fost comparate uneori cu negativele fotografice. Prin forta expresiva a coloritului, ca si prin vigoarea personala a stilului, frescele din biserica Spas Preobrajenie de la Novgorod se situeaza la polul opus fata de acelea din Peribleptos de la Mistra, aproape contemporane.
Unii cercetatori au crezut ca regasesc influenta lui Teofan Grecul in frescele bisericii Uspenia (Adormirea) de la Volotovo, care a fost zidita in 1352 si ale carei fresce, incepute in 1363, ar fi fost terminate prin anii 1370-1380 (biserica a fost distrusa de bombardamentele germane din timpul ultimului razboi). Teofan a mai lucrat un timp la Novgorod, apoi a plecat - cel mai tarziu in 1395 - la Moscova, unde a desfasurat o activitate nu numai de pictor de fresce, ci si de pictor de icoane si de miniaturist. El decora la Moscova, in 1395, biserica Nasterii Fecioarei, fiind ajutat de Simeon Ciornii, in 1399 catedrala Sfantul Mihail si in 1405 catedrala Blagovescenie (Bunavestire), cu colaborarea lui Prohor din Gorodet si a lui Andrei Rubliov insusi. A executat de asemenea picturi profane in palatul marilor cneji de la Moscova si in cel al lui Vladimir Andreievici, cneazul de Vladimir.
Din operele apartinand perioadei moscovite a lui Teofan nu ne-au ramas decat remarcabilele icoane alcatuind ansamblul Deisis pe care l-a pictat pentru iconostasul catedralei Blagovescenie.
Puternica personalitate a lui Teofan a produs o impresie profunda asupra rusilor, care l-au numit "inteleptul", admirandu-i atat vioiciunea mintii cat si indrazneala stilului. Actiunea pe care a exercitat-o asupra dezvoltarii artei ruse a putut fi comparata cu aceea pe care au avut-o in secolul al XVIII-lea Rastrelli, Quarenghi si Rossi.
