Imperiul bizantin - caracterul autoritar Totusi acest imperiu nu era acela al lui Augustus, si nici macar acela al lui Septimiu-Sever (193-211). Din reformele pe care Diocletian (284-337) le promulgase pentru a pune capat gravei crize prin care trecuse Imperiul roman in secolul al III-lea din era noastra iesise un stat autoritar, in care se abolise ceea ce mai ramasese sub principat din liberalismul provenit din regimul cetatilor. Societatea a fost ierarhizata si economia supusa conducerii de stat. Magistratilor romani le urmara functionarii bizantini. Coplesiti de vrajmasia vremurilor in care traiau si simtind ca nu mai puteau tine in frau evenimentele, locuitorii Imperiului isi incredintara soarta vointei imparatului si lui Dumnezeu. Din cetateni ce erau, devenira supusi. Stapanii statului se folosira de toate mijloacele pentru a intari credinta in caracterul sacru al puterii lor. Dealtfel aceasta era o veche idee inerenta monarhiilor din Rasarit, chiar si celor din regatele elenistice, si care patrunsese la Roma inca din epoca lui Sylla, Cezar si Antoniu, spre a se consolida odata cu trecerea veacurilor. Constantin si urmasii sai izbutira chiar sa realizeze sinteza intre aceasta religie imperiala si crestinismul triumfator. Imparatul era socotit ca fiind emanatia vie a lui Dumnezeu, de la care isi detinea puterea si al carui reprezentant era in aceasta lume. Tot ce il privea era sacru. Imparatia pamanteasca era facuta dupa asemanarea "imparatiei lui Dumnezeu ", cu fastul sau stralucitor, stricta sa ierarhie de titluri si functii, cu ritualul sau minutios randuit. intre ceremoniile curtii si cele ale bisericii s-au produs imprumuturi reciproce.
| 
