Site pages Site News Blog Publisher File Catalog Photo Albums FAQ Forum

ˇ         Cand nu mai esti suparat de nici o patima si dorul dupa Dumnezeu sporeste in inima ta si cand socotim moartea ca un somn, nu te mai temi de ea, ci mai degraba doresti dezlegarea, atunci ai castigat precum trebuie arvuna mantuirii si porti inauntru Imparatia Cerurilor, bucurandu-te cu o bucurie negraita.

Despre preotie - I -

ˇ         Nimic nu este mai de trebuinta si mai de folos decat cuvantul drept si decat cunostinta. Caci de aici vine frica lui Dumnezeu si dorul dupa El. Iar din acestea, cea dintai curateste prin evlavie si sfiala, iar celalalt desavarseste prin deprinderea luminatoare� si din dreapta socoteala si face mintea sa calatoreasca pe culmi, prin inalta suire si vedere. Dar fara frica este nu neputinta mintii sa ajunga la dragostea dumnezeiasca si prin ea sa zboare spre cele nadajduite si sa se odihneasca in ele.

ˇ         Deci vino si asculta-ma pe mine, cel ce doresti aprins si fara sovaire mantuirea. Alearga pana ce vei primi, cautand cu incordare, cerand neincetat si batand cu rabdare, pana ce vei dobandi, implantand ca temelie neclintita credinta tare si smerenia. Atunci vei primi ceea ce doresti, nu cand vei primi numai iertarea pacatelor, ci cand nu te vei mai speria, nici nu te vei mai teme de rascoala vreunei patimi, despartindu-te fara frica si cu indraznire de trup.

ˇ         Cand iese sufletul din trup, vrajmasul vine asupra lui cu obraznicie, luptandu-se si osandindu-l si facandu-se un paras amarnic si infricosat pentru greseli. Dar sufletul iubitor de Dumnezeu, chiar daca a fost mai-nainte ranit adeseori de multe pacate, nu se inspaimanta de repezirile si de amenintarile aceluia, ci mai vartos se intareste intru Domnul si zboara cu bucurie, incurajat de sfintele Puteri care il calauzesc si ingramadit de lumina credintei, strigand cu multa indrazneala vicleanului: Ce este tie si noua, fugarule din cer si sluga vicleana? Nu tu ai stapanirea peste noi, caci Hristos Fiul lui Dumnezeu are stapanirea peste noi si peste toti. Lui I-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avand zalog al milostivirii Lui fata de noi si al mantuirii Lui fata de noi si al mantuirii noastre, cinstita Lui cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzatorule. Caci nimic nu este tie si slugilor lui Hristos. Zicand aceasta sufletul cu indrazneala, diavolul intoarce spatele tanguindu-se cu glas mare, neputand sa tea impotriva numelui lui Hristos. Iar sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, palmuindu-l ca pasarea numita Oxypteryx (repede zburatoare) pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de Sfintii Ingeri la locurile potrivite lui, potrivit cu starea lui.

ˇ         Chiar daca ai indeplini toata faptuirea, sa nu te increzi in tine, socotind ca ai ajuns la nepatimire, si sa nu petreci in lume fara grija; ca nu cumva, incarcandu-te cu intipariri de patimi de aici, sa-ti fie grea retragerea din ea. Ci calauzindu-te pururi de frica, ai grija de firea ta schimbacioasa si nestatornica. Departeaza-te cu intelepciune de pricinile patimilor. Caci nepatimirea statornicita la culme nu se afla decat in cei ce au ajuns la dragoste desavarsita si prin complementare neintrerupta s-au ridicat deasupra celor supuse simturilor si au depasit trupul smereniei. De acestia nu se mai atinge vapaia patimilor, caci a fost taiata de glasul Domnului, pentru faptul ca acestia s-au preschimbat intru nestricaciune.

ˇ         Nu pofti nepatimirea inainte de vreme, ca sa nu patesti ceea ce a patit cel dintai zidit, impartasindu-se fara vreme de pomul cunostintei. Ci lucrand cu rabdare prin infranare cuprinzatoare si prin cerere staruitoare si pazind dispretuire de sine si prin smerenie desavarsita cele infaptuite, asteapta dupa acestea, la vreme bine randuita, darul nepatimirii, ca pe un liman de odihna, dupa multa furtuna si tulburare. Caci nu este nedrept Dumnezeu, ca sa nu le deschida, cand trebuie, usa nepatimirii, celor ce au umblat drept.

ˇ         Lupta-te sa iei arvuna mantuirii in chip ascuns inlauntrul inimii tale, cu o incredintare neindoielnica, ca sa nu afli in vremea iesirii tulburare si spaima neasteptata. Si atunci ai luat, cand nu mai ai inima osandindu-te pentru lipsuri si constiinta intepandu-te pentru suparari; cand s-a domesticit salbaticia patimilor fiara in tine, cu harul lui Dumnezeu; cand isi izvorasc lacrimile de mangaiere si mintea se roaga curat si neimprastiat; si cand primesti cu bucurie si cu inima pregatita moartea cea infricosata, de care fug multi.

ˇ         Cuvintele vietii vesnice, pe care le-a marturisit verhovnicul apostolilor ca le are Dumnezeu Cuvantul, sunt ratiunile celor facute de El, pe care cel ce le primeste tainic de la El, ca un neintinat, a dobandit inca de aici, deodata cu ele, viata vesnica si arvuna Duhului si nadejdea nerusinata a mantuirii. Dar nu se invredniceste de aceasta cel ce pretuieste mai mult trupul decat sufletul si e impatimit si legat de cele pamantesti.

ˇ         Cuvantator nu este cel ce are putinta cuvantului vorbit, caci aceasta o are tot omul, ci cel ce prin puterea ratiunii cauta sa afle urmele lui Dumnezeu. Dar ceea ce este fiinta Celui mai presus de fiinta nu va afla nicidecum. Caci acesta este un lucru cu neputinta intregii firi. Ci Il va cunoaste din intelepciunea ziditoare a lucrurilor, din purtarea de grija, din indrumarea, tinerea la un loc, carmuirea si sustinerea lor. Prin acestea se afla si oarecum se vede minunatul mester, in chipul in care zidarul se vede din lucrul mainilor sale.

ˇ         Credinta si nadejdea nu sunt niste lucruri simple si intamplatoare. Ci credinta are nevoie de un suflet tare, iar nadejdea de o socotinta si de o inima dreapta. Caci cum va crede cineva cu usurinta in cele ce nu se vad, fara har? Si cum va nadajdui in lucrurile viitoare neinvederate, de nu va avea prin curatie vreo experienta a darurilor Domnului, prin care primeste adeverirea acelora, ca a unora ce sunt de fata? Deci pentru amandoua este nevoie de virtute, dar si de inraurirea si de ajutorul lui Dumnezeu, pe care daca nu le avem, in zadar ne ostenim.

ˇ         Mantuindu%te in dar, multumeste Mantuitorului Dumnezeu. Iar de vrei sa aduci si daruri, adu-l din sufletul tau vaduvit, cu recunostinta, cei doi banuti, adica smerenia si dragostea. Si stiu bine ca le va primi pe acestea mai mult decat multimea virtutilor aruncate de multi in vistieria mantuirii. Facand asa, chiar de vei avea trebuinta ca Lazar de inviere, dupa ce ai fost omorat de patimi, trimite-le pe acestea, ca pe niste surori bune, ca mijlocitoare catre El si vei dobandi fara indoiala ceea ce cauti.

ˇ         Nu vom fi pedepsiti si osanditi in veacul ce va sa vie pentru ca am pacatuit, o data ce am primit o fire nestatornica si schimbacioasa. Ci fiindca, pacatuind, nu ne-am pocait, nici nu ne-am intors de la calea cea rea spre Domnul, dupa ce-am primit putere si vreme pentru pocainta, ca sa aratam si mai mult ca dumnezeirea e buna si nu, dimpotriva, patimasa, ca una ce pedepseste si se manie. Dar el pedepseste pacatul si nu pe noi. Caci El este in afara de orice patima si pedeapsa, desi se zice ca se conformeaza faptelor si dispozitiilor noastre, intorcand fiecaruia dupa valoarea celor facute in viata.

Despre preotie - II -

ˇ         Daca nu poti sa te desfaci de deprinderea patimasa a curgerii de samanta, din pricina obisnuintei indelungate, cum cutezi, nenorocitule, sa te apropii de cele pe care nici Ingerii nu le ating? Deci sau tremura si stai departe de aici inainte de slujba dumnezeiasca si asa vei castiga indurarea lui Dumnezeu, sau asteapta-te sa cazi cu urgie, ca un nesimtit si ca un indreptat, in mainile Dumnezeului celui viu, care nu te va cruta cu iubire de oameni, ci te va pedepsi fara mila, fiindca ai cutezat cu nerusinare sa intri la nunta imparateasca cu sufletul si cu haina intinata, desi nu esti vrednic nici macar de intrare, dar inca de asezare.

ˇ         Am cunoscut un preot care indraznea sa savarseasca cele dumnezeiesti cu nevrednicie, ca unul ce cazuse in patima curviei. Acesta cazu mai intai intr-o boala grea si de nevindecat, si se apropia de moarte. Dupa ce facu totul pentru tamaduirea bolii, dar nu folosi nimic, ci boala se intindea si mai tare, veni la constiinta ca are sa moara din pricina ca a slujit cele sfinte cu nevrednicie. Drept aceea oprindu-se indata cu juramant de la sfanta Liturghie, a urmat degraba si tamaduirea, incat nici urma de boala n-a mai ramas in el.

ˇ         Mantuirea se castiga prin umilinta si virtute, nu prin slavita preotie, care cere o vietuire intocmai cu a Ingerilor. Deci fa-te nepatimitor ca Ingerii, petrecand afara de lume si de trup cu cugetul, si asa paseste pe aceasta scara cereasca, sau recunoscandu-ti neputinta ta, teme-te de inaltime, ca de una ce pricinuieste mare cadere celor ce sunt in stare sa ramana pe ea, si alege vietuirea iubita de multi, care apropie de Dumnezeu nu mai putin ca aceea. Caci intru aceasta, chiar daca ti s-ar intampla sa cazi, usoara iti va fi iarasi ridicarea prin cainta, cu mila si cu harul lui Dumnezeu.

ˇ         Nefiind inaintea ochilor tai frica lui Dumnezeu, socotesti ca e un lucru simplu sa savarsesti cele sfinte cu nevrednicie, amagit de iubirea de sine si inchipuindu-ti pe Dumnezeu bun. Aceasta au patimit-o si Datan si Aviron odinioara, pana ce i-a inghitit pamantul. Temandu-te de aceasta si infricosandu-te Cel de care trebuie sa-ti fie frica, cugeta la maretia lucrului si sau savarseste cu vrednicie si curatie, ca sa nu zic intocmai ca un Inger, lucrul dumnezeiestii preotii, sau opreste-te, ca un om chibzuit, de la slujba infricosata, ca nu cumva, dispretuind aceasta si nesocotindu-ti constiinta care te mustra, sa zici cu durere atunci cand vei fi osandit, si cand toate se vor judeca si indrepta: ''Frica de care m-am temut a venit peste mine'', si ''aceea ce ma va infricosa mi s-a intamplat mie''.

ˇ         Iti spun un cuvant strain, si nu te minuna: Chiar daca nu ai dobandit nepatimirea, pentru obisnuintele care poate te stapanesc, daca te afli in vremea iesiri in adancul smereniei, daca te afli in vremea iesirii in adancul smereniei, te vei inalta, nu mai putin ca cel fara patima, mai presus de nouri. Caci desi comoara celor nepatimitori s-a adunat in toate virtutile, piatra pretioasa a smereniei e mai de pret decat toate. Ea nu prilejuieste numai impacare de la Dumnezeu celui ce o are, ci si intrare impreuna cu cei alesi in locasurile de nunta ale Imparatiei Sale.

ˇ         Primind ispasire de pacate de la Dumnezeu, slaveste pe Cel ce nu tine minte raul si nu se razbuna, asigurandu-te dinspre greselile cu voia, din toata puterea. Caci desi este ispasire si pentru ele, pana la moarte, prin pocainta de fiecare zi, dar te arati nemultumitor, daca pacatuiesti cu usurinta intru cunostinta. Alungand cainele deznadejdii cu piatra bunei nadajduiri si cerand totdeauna cu indraznire si cu staruinta, ti se vor ierta multe pacate, ca indatorat, sa iubesti si tu mult in veacul ce va sa vie, pe Cel impreuna patimitor si prea bun.

ˇ         Fiind purtator de trup, nu incerca sa iscodesti cum sunt cele inteligibile, chiar daca partea mintala a sufletului tinde spre acelea prin curatie. Caci pana ce partea netrupeasca, legata de suflare si de sange, nu se va desface de grosime si nu va fi in cele inteligibile, nu va putea cugeta si intelege cum trebuie acelea. Prin urmare, pregatindu-te sa iesi din materie, ca dintr-un al doilea pantece intunecat al mamei, catre cele nemateriale si luminoase, bucura-te slavind pe Binefacatorul care ne trece prin moarte spre cele nadajduite. Si vegheaza pururi pentru dracii necinstitori care dau tarcoale in jurul nostru si uneltesc impotriva cinstei noastre si pazesc cu viclenie calcaiul nostru, adica savarsirea vietii. Tremura pana la iesire, necunoscandu-ti viitorul si neavandu-l sigur, ca unul ce esti zidit schimbacios si nestatornic, din pricina voii slobode.

ˇ         Cand vrajmasul simte ca sufletul nostru a ajuns la mari masuri ale virtutii, ne intampina cu ispite salbatice si infricosate. Aceasta stare ne-o cunoaste el din cuvintele rugaciunii si din ridicarea mai presus de perechea materiala: trupul si simturile. Si atunci cu atata pizma ne ispiteste uratorul de oameni, incat ne face sa ne scarbim chiar si de viata. Dar nu stie, desertul, cator bunatati ni se face pricinuitor, facandu-ne in chipul acesta ceresti prin rabdare si impletind mai stralucite cununile noastre.

ˇ         Nu este alta lupta mai mare decat a neprihanirii si a fecioriei. Chiar si Ingerii se minuneaza de cel ce cinsteste nenuntirea, care se incununeaza nu mai putin ca Mucenicii. Caci cel ce, legat fiind cu trupul si cu sangele, se straduieste sa imite necontenit viata nemateriala a celor netrupesti, prin curatie, de cate osteneli si sudori nu are trebuinta? Atat de mare si de inalta este cu adevarat aceasta virtute, incat putin lipseste ca sa-i para cu neputinta, ca fiind mai presus de fire, daca nu ar ajuta Dumnezeu de sus, intarind neputinta firii si proptind putreziciunea ei si usurand-o in oarecare chip, ca sa se ridice de la pamant, prin dragoste de Dumnezeu si prin nadejdea bunatatilor celor gatite ei.

ˇ         Trupul umplut de must prin multa bautura si prin mult somn e mare piedica spre neprihanire. Iar neprihanirea adevarata ramane nemiscata si in fata nalucirilor din somn. Caci alergarea mintii catre ele este o dovada ca poarta inca in adanc boala patimii. Iar daca se invredniceste prin har sa vorbeasca cu Dumnezeu in somn fara de trup, inseamna ca patimile s-au linistit si ea ramane neatinsa si pasnic treaz al sufletului si al trupului, ca un caine care vegheaza asupra lupilor ce stau la panda, nelasandu-se inselat de ei.

ˇ         Iti spun un cuvant strain si sa nu te minunezi. Este intre Dumnezeu si suflet o taina, ce se savarseste intr-ascuns. Dar este a masurilor celor mai inalte, a curatiei, a dragostei si a credintei desavarsite. Cand omul, impacat la culme, se uneste cu Dumnezeu prin apropiere deplina, in rugaciune si vederea neincetata (caci prin acestea Ilie incuie cerul cu seceta si arde cu foc ceresc jertfa, iar Moise taie marea si biruieste prin intinderea mainilor pe Amalec, si Iona se mantuieste din chit si din adanc, fiindca sila aduce pe Dumnezeu cel prea iubitor de oameni, ori unde vrea), invrednicindu-se de El, macar ca este in trup, a covarsit masura stricaciunii care-l supune mortii, asteptand moartea ca pe un somn obisnuit, care-l transporta dulce spre cele nadajduite.