Site pages Site News Blog Publisher File Catalog Photo Albums FAQ Forum

ˇ        Lucrarea rugaciunii si a cuvantului savarsita cum se cuvine e mai presus de orice virtute si porunca. Martor pentru aceasta este insusi Domnul. Caci intrand in casa Martei si a Mariei si Marta indeletnicirea cu slujirea, iar Maria sezand la picioarele Lui si impartasindu-se de mierea graiului Sau dumnezeiesc, fiind mustrata de sora ei ca nu lucreaza impreuna cu ea, ci sta langa El, Acesta punand lucrul de capetenie inaintea celui de al doilea, zice catre acesta: ''Marto, Marto, te grijesti si spre multe te silesti, dar un lucru trebuie. Iar Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la dansa''. Iar aceasta a zis-o, precum am spus, nu pentru a lepada lucrarea slujirii, ci pentru a pune ceea ce e mai mare inaintea a ceea ce e mai mic. Caci cum s-ar fi gandit una ca aceasta, El care a savarsit insusi aceasta lucrare si a spalat picioarele ucenicilor? Atat de departe a fost de a impiedica slujirea, incat le porunceste ucenicilor sa faca si ei la fel unii altora. Dar si pe Apostolii insisi ii vei afla punand mai presus lucrul mai mare al rugaciunii si al cuvantului, dupa ce s-au ostenit mai inainte cu slujirea la mese. ''Nu e drept, zic, ca lasand cuvantul cuvantul lui Dumnezeu, sa slujim meselor. Alegand barbati plini de Duh Sfant, sa-i randuim pentru slujirea aceasta, iar noi sa staruim in slujirea cuvantului si in rugaciune''. Vezi cum au pus mai presus cele dintai decat cele de al doilea, cu toate ca stiau ca amandoua sunt odraslele unei singure radacini bune?

• Cei ce vor sa asculte de cuvantul lui Dumnezeu si produc rod bun, sunt insotiti de aceste semne: suspinul, tanguirea, tristetea, linistirea, plecarea capului, rugaciunea, tacerea, staruinta, plansul, durerea, osteneala inimii pentru evlavie. Iar faptele lor sunt: privegherea, postul, infranarea, blandetea, indelunga-rabdare, rugaciunea neincetata, meditarea dumnezeiestilor Scripturi, credinta, smerenia, iubirea de frati, supunerea, osteneala, greaua patimire, dragostea, bunatatea, cuviinta si toata lumina care este Domnul. Iar semnele celor ce nu dau rodul vietii sunt acestea: trandavia, semetia, privirea imprejur, neatentia, cartirea, tulburarea mintii. Iar faptele: saturarea pantecelui, mania, iutimea, barfirea, mandria, vorbirea fara rost, necredinta, nestatornicia, uitarea, neoranduiala, castigurile urate, iubirea de argint, cearta, dispretul, flecareala, rasul fara rost, bunul plac si tot intunericul care este satana.
• Amagind vrajmasul pe Adam si prin aceasta facandu-se domn peste el, a rapit de la el stapanirea si s-a facut stapanitor al veacului acestuia. Capetenia a veacului acestuia si stapanitor al celor vazute, a fost la inceput omul, fiind randuit la aceasta de catre Domnul. Caci nici focul nu putea ceva impotriva lui, nici apa sa-l inece, nici fiara nu-l vatama, nici otrava nu-si producea efectul asupra lui. Dar odata ce s-a supus amagirii, a predat stapanirea amagitorului. Din aceasta pricina vrajitorii si descantatorii se vadesc cu ingaduinta lui Dumnezeu, printr-o lucrare potrivnica, facatori de lucruri minunate. Ei stapanesc otravurile si cuteaza impotriva focului si apelor, cum arata cei din jurul lui Iani si Iamvri, ce s-au impotrivit lui Moise, si Simon, ce s-a impotrivit corifeului Petru.
• Vrajmasul amagind pe Adam prin femeie, ca prin cineva asemenea lui, a facut sa i se ia slava ce-l invaluia. Si asa s-a aflat gol si si-a vazut uratenia lui pe care mai inainte nu o vedea, intrucat cugetul lui se desfata cu frumusetile ceresti. De fapt, dupa cadere cugetarile lui s-au facut pamantesti si tindeau in jos. Iar cugetul lui simplu si bun s-a amestecat cu cugetul trupesc al pacatului. Cat priveste inchiderea Raiului si porunca data Heruvimului, ca sa-i opreasca intrarea, credem ca s-au intamplat in lumea vazuta, precum s-a zis. Dar aceasta se afla si in fiecare suflet intru ascuns. Caci in jurul inimii roteste acoperamantul intunericului, adica focul duhului lumesc, care nu lasa nici mintea sa se intalneasca cu Dumnezeu, nici sufletul sa se roage, sau sa creada, sau sa iubeasca pe Domnul dupa voia sa. Toate acestea ii invata experienta pe cei ce s-au incredintat pe ei cu adevarat Domnului, prin staruinta rugaciunii si prin pornirea intinsa impotriva celui ce-i razboieste.
• Stapanitorul lumii acesteia le este celor prunci cu duhul toiag de povatuire si bici care bate. Prin aceasta, precum s-a mai spus si inainte, lor le pricinuieste slava mare si cinste tot mai multa prin necazuri si ispite, caci din acestea iau prilejul de a se face desavarsiti, iar siesi isi gateste o mai mare si mai grea osanda. Peste tot, prin el se implineste o mare iconomie. Cum s-a zis undeva, raul ajuta binelui printr-o intentie care nu vrea binele. Caci sufletelor bune si cu o vointa buna si cele ce par de intristare li se sfarsesc in bine, precum zice Apostolul: ''Celor ce iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucreaza spre bine.
• Toiagul acesta de povatuire li s-a lasat pentru aceea ca prin el sa se faca ceea ce se face cu vasele care sant arse intr-un cuptor de foc ca sa devina si mai tari, iar cele slabe sa fie vadite sfaramicioase, nerabdand arderea focului. Dar acesta, fiind rob si faptura a Domnului, nu ispiteste cat socoteste el si nici nu aduce atatea necazuri cate voieste, ci atat cat incuviinteaza Domnul prin ingaduinta. Caci El stiind ale tuturor cu de-amanuntul, cata putere are fiecare, atata incercare ii si lasa sa sufere, cum socoteste si Apostolul care zice: ''Credincios e Dumnezeu care nu va va lasa pe voi sa fiti ispititi peste ceea ce puteti, ci va face impreuna cu ispita si sfarsitul, ca sa puteti rabda''.
• Iubitorul de virtute trebuie sa se ingrijeasca mult de discernamant, ca sa cunoasca deosebirea intre bine si rau, si ca sa probeze si sa descopere uneltirile felurite ale celui rau, care insala de obicei pe multi prin naluciri ce par bine intemeiate. Dar paza sigura este oricui de folos. Precum cel ce vrea sa aiba o proba despre neprihanirea sotiei sale, vine noaptea la ea ca un strain si daca o vede ca-l respinge, mai degraba se bucura ca nu se poate apropia si e fericit de aceasta paza a ei, asa si noi daca ne vom pazi cu grija de cercetarile duhurilor si le vom respinge chiar pe cele ceresti pentru cele ce nu sunt ceresti, le vom pricinui mai degraba bucurie si ne vor ajuta sa ne impartasim de si mai mult har si ne vom umple de bucurie duhovniceasca, dand marturie chiar din aceasta pricina despre dragostea noastra catre Dumnezeu. Deci sa nu te predai cu cuget usor indrumarilor duhurilor ce vin la tine, chiar daca sunt insisi Ingerii ceresti, ci ramai greoi, proband cu cea mai mare grija acestea. Si asa insuseste-ti ce e bun si leapada ceea ce e rau, caci in felul acesta vei spori in tine roadele harului, pe care pacatul, chiar daca ia fata binelui, nu le va putea da: ''Caci stiu, zice Apostolul, ca satana se inghesuie si in inger al luminii, pentru a amagi''. Dar chiar daca s-ar imbraca in aratari stralucite, nu poate darui o lucrare buna. Prin aceasta se si cunoaste sigur inselaciunea lui. Caci el nu poate pricinui nici dragostea catre Dumnezeu sau catre aproapele, nici blandete, nici smerenie, nici bucurie, nici pace, nici linistirea gandurilor, nici ura de lume, nici odihna duhovniceasca, nici dorul celor ceresti; si nu poate linisti nici patimile, nici placerile, lucruri care sunt in chip vadit roadele harului. ''Caci roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea'' si cele urmatoare. Mai degraba acela sadeste ingamfare si cuget mandru despre destoinicia si puterea proprie. Caci din lucrare vei lumina spirituala ce se afla in cugetul tau, daca e de la Dumnezeu, sau nu de la satana. Dar si sufletul insusi, daca s-a inradacinat in el puterea de discernamant, indata ii sunt vadite semnele deosebirii, printr-o simtire intelegatoare. Caci precum otetul si vinul, la vedere sunt una, dar prin simtul gustului, gatlejul deosebeste ce este al fiecaruia, asa si sufletul, prin simtirea si lucrarea intelegatoare, poate judeca si hotari care sunt darurile Duhului si care nalucirile celui potrivnic.
• Sufletul stapanit de trandavie, este tinut si de necredinta. De aceea lasa sa treaca zi dupa zi, fara sa primeasca cuvantul. In schimb isi da aripi siesi prin visuri, nebagand de seama razboiul dinauntru, ca unul ce-i stapanit de parerea de sine. Iar parerea de sine este o tocire a sufletului, care nu-l lasa nicidecum sa-si cunoasca neputinta sa.
• Cuvantul spus de Facatorul, lui Cain, la aratare: ''Gemand si tremurand vei rataci pe pamant'', este un chip si o icoana a tuturor pacatosilor, intru ascuns. Caci neamul lui Adam cazand din porunca si facandu-se vinovat de pacate, e zbuciumat de ganduri nestatornicie si e plin de frica si de tulburare, insusi vrajmasul invaluind tot sufletul care nu s-a nascut din Dumnezeu, in pofte si placeri felurite si invartindu-l ca pe grau cu o lopatica. Dar si Domnul insusi ii arata pe cei ce asculta de voile celui rau, ca pastrand chipul lui Cain. Caci mustrandu-i pe aceia zice: ''Voi vreti sa faceti poftele tatalui vostru, omoratorul de oameni. Caci acela de la inceput a fost omorator de oameni si intru adevar n-a statut''.
• Fiecare cumpaneste ceea a pornit sa faca si nu uita sa vada daca nu cumva nu e nepotrivit ceea ce face. Intai se iveste deci in inima indoiala, care asemenea unui cantar descopera inauntru cunostintei fiecaruia cumpana dintre dragostea lui Dumnezeu si dragostea lumii si dupa cum atarna mai greu una sau alta, purcede la savarsirea celor de afara. De pilda, daca e pe cale sa spuna o vorba de cearta fratelui, se imparte intai in el insusi si se impotriveste: sa-i spun, sau sa nu-i spun? Sa-i raspund la ocarile acestea pe care mi le-a adus, sau mai bine sa tac? Vrea sa se tina si de poruncile lui Dumnezeu, dar nu vrea sa uite nici de cinstea sa si nu se hotaraste sa se lepede cu totul de sine. Daca prin urmare talerul dragostei de lume trage spre sine cantarul din inima, indata cuvantul cel rau iese pana la buze, apoi intinzandu-l mintea dinauntru ca pe-o sageata il arunca in aproapele prin limba. Ba uneori raul iese si prin maini pana la raniri si la ucidere. Uneori insa nu se baga de seama de unde a inceput aceasta miscare mica a sufletului. De aceea ia aminte la fiecare pacat si lucru ce ti se intampla, cand raul iti linguseste si clinteste voia sufletului prin pofte lumesti si prin placeri trupesti. Caci asa ia fiinta curvia, furtul, lacomia, slava desarta si orice alt rau.
• Cei ce vor sa infaptuiasca o viata crestina in chipul cel mai frumos, trebuie sa se ingrijeasca intai de toate, cu toata sarguinta, de partea cugetatoare, deosebitoare si conducatoare a sufletului, ca intarindu-si puterea de deosebire a binelui si a raului si despartind patimile care au intrat impotriva firii, de firea cea curata, sa vietuiasca fara sa se poticneasca, folosindu-se de puterea deosebirii, ca de un ochi, si ramanand curati de pornirile spre pacat. Caci voia sufletului este sa pastreze madularele gandurilor ei, ci sa le stranga din toate partile si sa le adune din grijile si din placerile de jos. Si cand vede Domnul pe cineva vietuind astfel si pazindu-se si supraveghindu-se pe sine cu frica, hotarat sa-I slujeasca Lui, ii intinde si ajutorul harului Sau. Dar ce va face Dumnezeu cu cel ce se da pe sine de buna voie lumii si umbla dupa placerile ei?
• Sufletul care s-a invrednicit sa primeasca in sine salasluirea puterii de sus si care este amestecat in madularele sale focul acela dumnezeiesc si dragostea cereasca a Duhului cel bun, se desface fara greutate de toata dragostea lumeasca. Caci precum fierul sau plumbul, aurul si argintul, predandu-se focului se topesc si isi leapada duritatea firii si se fac moi si cu cat stau mai mult in atingere ca focul, cu atat se inmoaie si se desfac mai mult lepadand soliditatea naturala din pricina puterii focului, asa si sufletul, primind focul ceresc al dragostei Duhului, se desface din impatimirea duhului lumesc si din lanturile pacatului si se preschimba din invartosarea fireasca a pacatului, socotindu-le si dispretuindu-le pe toate ca neinsemnate. Chiar daca ar avea niscai frati cat se poate de iubiti, dar care l-ar impiedica de la aceasta dragoste, s-ar intoarce si de catre ei sufletul care este mistuit de o astfel de iubire. Caci daca dragostea casatoriei trupesti desface pe cineva de tata, de mama si de frati si chiar daca iubeste pe careva dintre acestia, il iubeste asa de deasupra si toata simtirea si tot dorul si le indreapta spre sotia sa, daca deci dragostea trupeasca desface orice alta dragoste a lumii, cat nu s-ar amari cei cuprinsi de dorul acesta nepatimitor, daca ar fi impiedicati in ea de dragostea fata de ceva din cele ale lumii?
• A vorbi altcuiva despre anumite lucruri numai prin cuvant este un lucru usor si la indemana. Caci e usor fiecaruia a zice: ''painea aceasta ( o dam ca pilda) se face din grau''. Dar a infatisa in amanunt pregatirea ei nu stie sa o faca oricine, ci numai cei experimentati. Tot asa a vorbi simplu despre nepatimire si desavarsire e usor, dar a cunoaste lucrul prin cercare si intru adevar, inseamna a intelege cu lucrul si cu adevarul lucrarea desavarsirii.
• Evanghelia, zice, porunceste cu hotarare fiecarui om ca acestea sa nu le faca, sau sa le faca si asa sa ajunga prieten al iubitorului de oameni Imparat: Sa nu te manii, zice, sa nu poftesti, daca te loveste peste obrazul drept, intoarce si pe celalalt. Dar Apostolul, mergand pe urmele celor poruncite, invata cum trebuie sa se faca lucrarea curatirii, cu rabdare si cu indelunga-rabdare, hranindu-ne intai cu lapte ca pe niste prunci, apoi ducandu-ne la crestere si pe urma la desavarsire. Astfel, ca sa dam o pilda, Evanghelia spune ca haina sa se faca desavarsita din lana. Iar Apostolul desluseste cum trebuie toarsa lana, cum trebuie tesuta si cum trebuie cusuta haina.
• Dar chiar fara acele bunuri ceresti, zice, judecand pe sfinti numai dupa cele de aici, nu te vei indoi ca sunt mai presus decat toti. Sa judecam numai. Cand Nabucodonosor, care stapanea peste Babilon, a adunat toate neamurile sa se inchine la chipul pe care-l turnase - iar aceasta o oranduise Dumnezeu cu intelepciune, sa se faca cunoscuta virtutea tinerilor evreiesti si sa afle toti ca unul este Dumnezeu adevarat care locuieste in ceruri - trei tineri, robi si ei cu libertatea rapita, au cutezat sa-i stea impotriva. Si cand toti s-au inchinat cu multa frica si n-au indraznit sa se impotriveasca, ci aproape fara glas, asemenea dobitoacelor, s-au lasat dusi de nas, acestia atata s-au impotrivit sa faca acelasi lucru ca ceilalti, incat nici n-au sa nu li se cunoasca dreapta credinta, sa rabde in a ascunde, ci au strigat in auzul tuturora: ''Dumnezeilor tai, imparate, nu le slujim si chipului de aur pe care l-ai asezat nu ne inchinam''. Pe acestia, drept pedeapsa, primindu-i infricosatul cuptor de foc, acesta nu le-a fost cuptor si nu si-a aratat puterea sa, ci parca respectandu-i si el pe acestia, i-a pazit nevatamati de rele. Si toti, chiar si imparatul insusi, au cunoscut prin el pe Dumnezeul cel adevarat si s-au mirat de dansii nu numai cei de pe pamant, ci si cetele celor din ceruri. Caci nici cei din ceruri nu stau departe de ispravile barbatesti ale sfintilor, ci le sunt aproape, cum arata dumnezeiescul Apostol, care zice: ''Ne-am facut priveliste ingerilor si oamenilor''. Lucruri asemanatoare poti vedea si la Ilie, care fiind un om singur, i-a biruit pe cei multi prin coborarea focului din cer. Dar si Moise a biruit tot Egiptul si pe tiranul Faraon. Aceasta o poti vedea si la Lot, la Noe si la multi altii, care fiind neinsemnati la aratare, au biruit pe multi vestiti si puternici.
• Pe cat se deosebeste pastorul cuvantator de dobitoacele necuvantatoare, pe atat se deosebeste un om in intelegere, in cunostinta si in puterea de a deosebi, de ceilalti oameni. Caci el se impartaseste de alt Duh, de alta minte, de alta intelegere si de alta intelepciune decat intelepciunea lumii acesteia. ''Graim, zice, intelepciunea intru cei desavarsiti, dar nu intelepciunea veacului acestuia, nici a stapanitorilor pieritori ai veacului acestuia, ci intelepciunea lui Dumnezeu in taina''. De aceea unul ca aceasta se deosebeste, cum s-a zis, in toate de toti oamenii care au duhul lumii, fie chibzuiti, fie intelepti. Si pe toti oamenii ii judeca, dupa cum s-a scris. Unul ca acesta cunoaste pe fiecare de unde graieste, unde sta si ce ape inoata. Dar pe el nu-l poate cunoaste si judeca nici unul dintre cei ce au duhul lumii, decat acela care are acelasi duh al dumnezeirii, asemanand, cum zice dumnezeiescul Apostol: ''cele duhovnicesti cu cele duhovnicesti''. ''Iar omul sufletesc nu primeste cele ale lui Dumnezeu, caci nebunie ii sunt lui. Dar cel duhovnicesc toate le judeca, el insa nu e judecat de nimeni''.
• Cele vazute socoteste-le ca sunt chipuri si umbre ale celor ascunse: biserica cea vazuta, chip al bisericii inimii; pe preot, chip al preotului adevarat al harului lui Hristos si asa mai departe. Daca nu s-ar desfasura in biserica vazuta mai intai citirile, apoi cantarile si toata randuiala slujbei bisericesti, nu ar veni la rand savarsirea de catre preot a insasi tainei trupului si sangelui lui Hristos. Apoi, chiar daca s-ar implini tot dreptarul bisericesc, daca nu s-ar savarsi Euharistia tainica a jertfei prin preot si impartasirea trupului lui Hristos, nu s-ar implini nici randuiala bisericeasca si ar lipsi si slujirea tainei. Asa sa cugeti si despre crestinism. Daca ar tine cineva tot postul, toata privegherea, cantarea, toata nevointa si ar dobandi toata virtutea, dar lucrarea Duhului nu s-ar savarsi si odihna duhovniceasca, toata randuiala nevointei ar fi nedeplina si aproape fara rost, neavand veselia Duhului lucrandu-se tainic in inima.
• Bun este postul, buna privegherea, buna de asemenea nevointa, buna este si vietuirea care minuneaza. Dar acestea sunt numai un inceput al vietuirii iubitoare de Dumnezeu. De aceea e un lucru cu totul nesocotit sa se increada cineva simplu in acestea. Se intampla uneori ca ne impartasim si vreun har, iar rautatea sezand inauntru, ne inseala, cum s-a zis inainte, retragandu-se de bunavoie si nesavarsind ale sale. Astfel face pe om sa creada ca s-a curatit cu mintea si-l duce la inchipuirea desavarsirii. Apoi navaleste hoteste asupra lui si-l coboara pana la cele mai pe jos ale pamantului. Caci daca oameni, adeseori de douazeci de ani, facandu-se hoti, sau fiind ostasi de meserie, cunosc fel de fel de mestesuguri impotriva vrajmasilor, se ascund si iscodesc curse, iau pe dusmani de la spate si ii omoara cand nu se asteapta, cu cat mai mult rautatea care a ajuns la varsta atator mii de ani si si-a propus, ca lucrul cel mai ravnit, sa piarda suflete, nu va sti sa iscodeasca in ascunsul inimii, curse, iar in anumite vremuri sa ramana nemiscata si in nelucrare, ca sa atraga sufletul spre inchipuirea desavarsirii. Deci, temelia crestinismului este ca chiar daca ar implini cineva toate dreptatile, sa nu se bizuie pe acestea, nici sa se increada, nici sa-si inchipuie ca a facut ceva mare. Chiar daca s-a facut partas de har, sa nu-si inchipuie ca a ajuns la ceva, nici sa se socoteasca satul, ci sa flamanzeasca si sa inceteze si mai mult, sa planga si mai mult, si sa aiba inima zdrobita cu totul.
• Cand auzi ca Hristos, pogorandu-se in iad, a izbavit sufletele tinute acolo, nu socoti ca sunt departe acestea nici de cele ce se savarsesc acum. Socoteste ca mormantul este inima si acolo stau ingropate gandurile si mintea, cuprinse de intuneric adanc. Deci vine Domnul la sufletele care striga catre El in iad, adica in adancul inimii, si acolo porunceste mortii zicand: Da afara sufletele incuiate, care Ma cauta pe Mine cel ce pot sa le izbavesc, apoi rostogolind piatra cea grea care zace asupra sufletului, deschide mormantul, invie pe cel mort cu adevarat si izbaveste sufletul incuiat din inchisoarea fara lumina.
• Se intampla, zice, adeseori sa-ti sopteasca satana in inima si sa-ti spuna: stii toate relele cate le-ai facut; sufletul tau s-a umplut de faradelegi, s-a ingreunat de multe si cumplite pacate. Sa nu-ti ramana ascuns ca el face aceasta ca sa te impinga la deznadejde pe motiv de paruta smerenie. Caci de cand a intrat prin neascultare rautatea, a avut intrare libera ca sa graiasca in fiecare zi sufletului ca un om catre alt om si sa-i puna in minte cele necuvenite. Deci tu raspunde-i asa: Dar eu am asigurarile scrise ale lui Dumnezeu, care zice: ''Nu vreau moartea pacatosului, ci sa se intoarca prin pocainta si sa fie viu''. Caci ce a vrut altceva prin pogorarea Lui, decat sa mantuiasca pe cei pacatosi, sa lumineze pe cei din intuneric si sa invie pe cei morti?
• Trebuie sa pazim sufletul si sa-l pastram neinsotit cu gandurile intinate si rele. Caci precum trupul impreunandu-se cu alt trup se spurca prin necuratie, asa si sufletul se strica unindu-se cu gandurile rele si intinate, conglasuind si invoindu-se cu ele. Dar nu numai cu cele ale rautatii si curviei, ci si cu ale fiecarui pacat, ca de pilda cu ale necredintei, vicleniei, slavei desarte, maniei, pizmei si certei. Aceasta inseamna a ne curata pe noi insine de toata intinaciunea trupului si a duhului. Caci cugeta ca in ascunsul sufletului se gaseste si stricaciune si curvie, lucrandu-se prin ganduri necuviincioase. Si precum, dupa marele Apostol, ''pe cel ce strica biserica lui Dumnezeu, care este trupul, si Dumnezeu il strica'', asa si cel ce strica sufletul si mintea, prin aceea ca consimte si se invoieste cu cele necuviincioase, e vinovat osandei. Drept aceea se cuvine ca precum pazim trupul de pacatul vazut, asa sa pazim si sufletul de gandurile necuviincioase, fiindca e mireasa lui Hristos. ''Ca v-am logodit, zice, unui barbat, ca sa va infatisez fecioara curata lui Hristos''. Si iarasi asculta Scriptura zicand: ''Cu toata paza, pazeste inima ta, ca din aceasta sunt iesirile vietii''. Si iarasi afla ca dumnezeiasca Scriptura invata ca ''gandurile viclene despart de Dumnezeu''.
• Trebuie sa patrundem cu agerime din toate partile amagirile, vicleniile si uneltirile vrajmasului. Caci precum Duhul Sfant s-a facut prin Pavel, tuturor toate, ca pe toti sa ii castige, asa si rautatea se sarguieste sa se faca toate, ca pe toti sa-i impinga la pierzanie. Asa cu cei ce se roaga, se prefac ca se roaga, ca scopul ca sub pretextul rugaciunii, sa-i amageasca, impingandu-i la parerea de sine; cu cei ce postesc impreuna posteste, vrand sa-i insele cu mandria postirii; cu cei ce stiu Scripturile lucreaza la fel, dorind sa-i clatine pe motiv de cunostinta; celor ce s-au invrednicit de lumina descoperirii le apare in chip asemanator, caci satana se preface in inger al luminii, ca amagindu-i cu parerea luminii sa-i atraga la sine; si simplu graind se acomodeaza in chip felurit cu fiecare si se face asemenea tuturor, ca folosindu-se de ceea ce e asemanator, sa le pricinuiasca pierzania, printr-o aparenta ce le pare binecuvantata. ''Surpand, zice, gandurile si orice inaltare ce se ridica impotriva cunostintei de Dumnezeu''. Vezi pana unde isi inalta trufasul indrazneala, cand vrea sa doboare si pe cei ce au indumnezeirea prin cunostinta adevarului. Drept aceea trebuie sa pazeasca fiecare cu toata strajuirea inima sa si sa ceara multa intelegere de la Dumnezeu, ca sa ne dea sa vedem uneltirile. Iar mintea si gandurile noastre se cuvine sa lucreze si sa se osteneasca neincetat intru intelegere si sa ne potrivim pe noi insine voii lui Dumnezeu. Caci nu este un lucru mai mare si mai de cinste ca aceasta. ''Marturisirea, zice, si marea cuviinta sunt lucrul Lui''.
• Cand o femeie se insoteste cu un barbat spre convietuire si unire, toate ale fiecaruia din ei se fac comune. Si casa e una si avutia. Si nu numai peste lucrurile lui, dar si peste trupul lui poate stapani femeia. ''Caci barbatul, zice dumnezeiescul Apostol, trupul sau nu-l stapaneste, ci femeia''. Asa si unirea adevarata si tainica a sufletului cu Hristos, il face un duh cu el. Urmeaza deci numaidecat ca sufletul este oarecum stapan si peste visteriile Lui negraite, deoarece s-a facut mireasa Lui. Fiindca Dumnezeu s-a facut al sufletului, e limpede ca toate sunt ale sufletului, fie lumea, fie avutia, fie ingerii, fie incepatoriile, fie cele de fata, fie cele viitoare.
• Drept aceea, cel ce vrea sa se faca urmator lui Hristos, ca sa se poata numi si el fiu al lui Dumnezeu, nascut din Duh, se cuvine, inainte de celelalte, sa poarte necazurile care-i vin, sau bolile trupesti, sau ocarile si osandirile de la oameni; pe langa acestea si uneltirile celor nevazuti, cu curaj si cu rabdare. Caci proba feluritelor necazuri e ingaduita, dupa iconomia lui Dumnezeu, sa vina asupra sufletelor, ca sa se faca aratate cele ce iubesc cu adevarat pe Domnul. Iar semnul care a deosebit in tot veacul pe Patriarhi, Prooroci, Apostoli si Mucenici nu a fost altul, decat trecerea prin calea cea stramba a incercarilor si necazurilor, pentru a bine-placea astfel lui Dumnezeu. ''Fiule, zice Scriptura, cand te apropii sa slujesti Domnului, gateste-ti sufletul spre ispita, indreapta-ti inima si rabda''. Iar in alta parte: ''Toate cele ce-ti vin, primeste-le ca bune, stiind ca fara Dumnezeu nu se face nimic''. Drept aceea sufletul care vrea sa placa lui Dumnezeu, trebuie sa se prinda inainte de orice de rabdare si de nadejde. Caci mestesugul pacatului este mai ales acela de a ne sadi molesire in vremea necazului, ca sa ne departeze de la nadejdea catre Domnul. Iar Dumnezeu niciodata n-a lasat sufletul care nadajduieste intr-Insul sa fie covarsit de incercari incat sa deznadajduiasca. Pentru ca zice Apostolul: ''Credincios este Dumnezeu care nu va lasa pe voi sa fiti ispititi peste ceea ce puteti, ci va face impreuna cu ispita si sfarsitul, ca sa puteti rabda''.
• Iar cel rau nu supara sufletul cat e voia lui, ci cat e lasat de Dumnezeu. Caci daca oamenilor nu le este nestiut cata povara poate duce catarul, cata asinul, cata camila, ci pune pe fiecare povara pe care o poate duce, si daca olarul stie cata vreme trebuie sa lase vasele la foc, ca nu cumva ramanand prea mult sa se sfarame, nici scotandu-le inainte de arderea indeajuns, sa nu fie de folos, daca omul are o asemenea intelegere, nu va sti cu mult mai mult si nesfarsit mai mult intelepciunea lui Dumnezeu, cata incercare trebuie sa se aduca asupra fiecarui suflet, ca sa se faca cercat si bun pentru Imparatia cerurilor?
• Precum canepa, daca nu e batuta mult nu se poate folosi la scoaterea celor mai subtiri fire si cu cat se bate si se piaptana mai mult, cu atat se face mai curata si de mai bun folos, si precum vasul nou facut, daca nu e bagat in foc, nu poate fi folosit de oameni; si precum pruncul e inca neiscusit pentru lucrurile lumii, caci nu poate nici zidi, nici semana, nici sadi, nici altul din lucrurile lumii, asa e adeseori si cu sufletele. Chiar daca s-au impartasit de harul dumnezeiesc si pentru pruncia lor sunt pline, prin bunatatea Domnului, de incredintarea dulcetii si a odihnei Duhului, daca nu sunt inca cercate, nici cercetate prin felurite necazuri de catre duhurile rele, sunt stapanite inca de pruncie, ca sa zic asa nu sunt destoinice pentru Imparatia Cerurilor. Caci zice dumnezeiescul Apostol: ''Daca sunteti fara certare, de care s-au facut partasi toti, sunteti din faradelegi, iar nu fii''. Drept aceea si ispitele si necazurile sunt aduse asupra omului cu folos, ca sa faca sufletul mai incercat si mai intarit. Si daca rabda pana la sfarsit cu nadejde in Domnul, e cu neputinta sa nu dobandeasca fagaduinta Duhului si izbavirea de patimile rautatii.
• Daca vrem sa rabdam tot necazul si toate ispitele cu usurinta, sa dorim moartea pentru Hristos si sa o avem pururi inaintea ochilor. De altfel aceasta ne este si porunca: Sa ne luam crucea si sa-I urmam Lui, ceea ce inseamna sa fim aplecati si pregatiti sa murim. Daca vom avea aceasta stare de suflet, vom rabda, cum s-a zis, tot necazul vazut si nevazut, cu multa usurinta. Caci cel ce doreste chiar sa si moara pentru Hristos, cu greu se va teme de dureri si de necazuri. Caci de aceea socotim necazurile grele, pentru ca nu dorim moartea pentru Hristos si nu atarnam cu gandul pururi de El. Iar cel ce pofteste sa-L mosteneasca pe El, sa pofteasca, de asemenea, a ravni patimile Lui. Asadar, cei ce zic ca iubesc pe Domnul, intru aceasta se fac vaditi, ca rabda nu numai cu vitejie, ci si cu inima buna tot necazul care le vine asupra, pentru nadejdea in El.
• Cel ce vine la Hristos, trebuie la inceput sa se atraga de la sine cu sila la bine, chiar daca nu vrea inima. Caci zice Domnul cel nemincinos: ''Imparatia lui Dumnezeu se ia cu sila si silitorii o rapesc pe ea''. De aceea tot El zice: ''Nevoiti-va sa intrati prin poarta cea stramta''. Drept aceea trebuie, cum s-a zis, sa ne impingem pe noi chiar fara voie spre virtute si spre dragoste daca nu avem dragoste, spre blandete, daca suntem lipsiti de aceasta. Sa ne silim sa avem inima miloasa si iubitoare de oameni, sa rabdam ocari si nesocotiri si sa ramanem langa cei urgisiti daca nu avem inca aceasta deprindere: spre rugaciune, daca n-am dobandit inca rugaciunea Duhului. De ne va vedea Dumnezeu luptandu-ne astfel si manandu-ne cu sila spre bine, chiar daca inima noastra lucreaza impotriva, ne va da rugaciune adevarata, mila, rabdare, indelunga ingaduinta si, simplu, ne va umple pe noi de toate roadele Duhului. Iar daca cineva, desi lipsit de celelalte virtuti, se va sili poate numai spre rugaciune, ca sa aiba darul rugaciunii, iar spre blandete, spre smerita cugetare, spre dragoste si spre tot neamul bun al virtutilor, inca si spre credinta tare si spre increderea in Hristos va fi cu nepasare si fara grija, unuia ca acesta i se da uneori rugaciunea harului in parte, intru veselie si odihna, de catre Duhul cel bun, potrivit cu cererea lui; dar ramane pustiu de celelalte bunatati, deoarece, cum s-a zis, nu se sileste si spre dobandirea acelora, nici nu-l roaga pe Hristos pentru ele. De aceea trebuie sa se sileasca, chiar fara voie, spre virtutile pomenite, cerand sa le primeasca de la Dumnezeu; dar nu numai spre ele, ci si spre desprinderea de a nu judeca vrednice nici macar de rostit cuvintele nefolositoare si cu totul fara rost; in schimb sa ne indeletniceasca pururi, cu gura si cu inima, cu cuvintele lui Dumnezeu. Pe langa aceasta, inca si spre deprinderea de a nu se mania si de a nu striga. ''Toata amaraciunea, mania si strigarea sa se departeze de la voi'', zice. Si spre deprinderea de a nu vorbi de rau pe cineva, de a nu judeca, de a nu se ingamfa, ca vazandu-l astfel Domnul impingandu-se pe sine insusi si ducandu-se cu sila, sa-i dea putere ca sa faca fara osteneala si cu usurinta cele ce mai inainte nici cu sila nu puteau fi facute din pricina rautatii care salasluia in el. Atunci toate aceste indeletniciri virtuoase i se vor face lui ca o fire. Caci Domnul, venind de mai inainte si salasluindu-se in el, potrivit cu fagaduinta, iar el, in Domnul, va implini intru Acela, cu multa usurinta poruncile.
• Dupa caderea lui Adam, bunatatea dumnezeiasca hotarandu-i moartea, aceasta s-a aratat mai intai in suflet, stingandu-se in el simturile intelegatoare si nemuritoare ale sufletului, prin lipsa bucuriei ceresti si duhovnicesti, si facandu-se ca moarte. Pe urma a venit si moartea trupului dupa noua sute treizeci de ani. La fel si acum, impacat fiind Dumnezeu prin crucea si moartea Mantuitorului cu omenirea, readuce sufletul care crede cu adevarat, inca pana ce se afla in trup, la bucuria de luminile si tainele ceresti si deschide iarasi simturile lui prin lumina dumnezeiasca a harului. Iar pe urma imbraca si trupul insusi cu slava nemuritoare si nestricacioasa.
• Precum bogatia din lume se strange de oameni din diferite prilejuri si indeletniciri, ca de pilda unul din slujbe de conducere, altul din comert, altul din munca sarguincioasa si din agricultura, altul astfel, asa socoteste ca este randuiala si in cele duhovnicesti. Caci unii se imbogatesc din diferite daruri, cum arata Apostolul: ''Avand daruri diferite dupa harul lui Dumnezeu dat voua''. Altii strang bogatie cereasca din diferite nevointe, diferite dreptati si virtuti, savarsite numai pentru Dumnezeu. De aceea suntem opriti sa judecam pe aproapele, sau sa-l dispretuim, sau sa-l punem sub osanda. Nu lipsesc insa nici cei ce ingroapa aurul, adica cei ce alearga prin indelunga-rabdare si suportare si se imbogatesc numai in parte, sustinandu-se doar prin buna nadejde. Dar nu lipsesc nici cei nepasatori si greoi, asemenea simbriasilor, care mancand indata ceea ce le cade si educand la o crestere ceea ce au in mana, umbla pururi goi si saraci. Acestia sunt totdeauna gata si plini de ardoare sa primeasca harul, dar sunt trandavi si greoi la osteneala si la sporirea castigului, fiind foarte schimbatori si saturandu-se de la prima atingere. Fiind cunoscuti ca unii ce se dezgusta indata si se ingreuneaza la orice osteneala, se lipsesc si de harul de care s-au invrednicit. Caci vointa greoaie, lenesa, slaba si necultivata, e cunoscuta si in veacul de acum si se va afla si in veacul acela, ca fiind in impotrivire cu harul, pustie de faptele bune, necercata la Dumnezeu si lipsita de slava.
• Acestea asa sunt. Deci oare socotesti ca e drept ca slava aceasta stricacioasa si imparatia trecatoare si celelalte care sunt ca acestea dintre cele vremelnice, sa le castige cei ce le doresc cu multe osteneli si sudori, iar a imparati cu Hristos fara sfarsit si a se bucura de bunurile acelea negraite sa fie ceva asa de ieftin si de usor, incat sa le dobandeasca cel ce voieste, fara osteneli si silinte?