Site pages Site News Blog Publisher File Catalog Photo Albums FAQ Forum

Antonie cel Mare

ˇ         Oamenii se socotesc rationali insa pe nedrept, caci nu sunt rationali. Unii au invatat cuvintele si cartile vechilor intelepti. Dar rationali sunt numai aceia care au sufletul rational, pot sa deosebeasca ce este binele si ce este raul, se feresc de cele rele si vatamatoare sufletului si toata grija o au spre cele bune si folositoare sufletului; iar acestea le savarsesc cu multa multumire catre Dumnezeu. Numai acestia trebuie sa se numeasca rationali.(Antonie cel Mare)7

ˇ         Omul cu adevarat rational are o singura grija: sa asculte de Dumnezeul tuturor si sa-L placa; si numai la aceasta isi deprinde sufletul sau: cum sa-i placa lui Dumnezeu, multumindu-i pentru o asa de mare purtare de grija si pentru carmuirea tuturor, orice soarta ar avea el in viata. Pentru ca este nepotrivit sa multumim pentru sanatatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare si neplacute, iar lui Dumnezeu sa nu-I multumim pentru cele ce ni se intampla cum trebuie, spre folosul nostru si dupa purtarea Lui de grija. Caci in cunostinta si credinta cea catre Dumnezeu sta mantuirea si desavarsirea sufletului. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Cel ce poate imblanzi pe cei neinvatati, ca sa iubeasca invatatura si indreptarea, facator de om trebuie sa se numeasca. Asemenea si aceia care indreapta pe cei desfranati catre petrecerea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, ca unii ce schimba alcatuirea oamenilor. Caci blandetea si infranarea este fericire si nadejde buna pentru sufletul oamenilor. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Om se numeste sau cel rational, sau cel ce ingaduie sa fie indreptat. Cel ce nu poate fi indreptat este neom, caci aceasta se afla la neoameni. Iar de unii ca acestia trebuie sa fugim, caci celor ce traiesc laolalta cu pacatul nu li se ingaduie sa se afle niciodata printre cei nemuritori. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Dupa cum corabierii carmuiesc corabia cu grija, ca sa n-o izbeasca de vreo stanca vazuta sau nevazuta, asa si cei ce se silesc spre viata duhovniceasca trebuie sa cerceteze cu frica ce trebuie sa faca si ce sa nu faca. De asemenea sa creada ca legile lui Dumnezeu le sunt de folos, taind de la suflet toate gandurile pacatoase. (Antonie cel Mare)10

ˇ         Dupa cum carmacii si cei ce tin franele cu sarguinta si cu luare aminte ajung la tinta, tot asa cei ce se silesc spre viata cea dreapta si virtuoasa, trebuie sa calatoreasca cu sarguinta si cu grija, precum se cuvine si dupa cum e voia lui Dumnezeu. Cel ce vrea si cugeta ca se poate aceasta, crezand isi face loc in nemurire. (Antonie cel Mare)10

ˇ         Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Caci toate acestea se indrepta spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si inchide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte. (Antonie cel Mare) 27

ˇ         Celui nu stie sa deosebeasca binele de rau nu-i este ingaduit a judeca pe cei buni sau pe cei rai. Caci bun este omul care cunoaste pe Dumnezeu, dar el nu este, nu stie nimic si nu va sti vreodata. Caci calea cunostintei lui Dumnezeu este bunatatea. (Antonie cel Mare)11

ˇ         Omul bun si iubitor de Dumnezeu nu mustra pe oameni pentru rele cand sunt de fata; iar in dos nu-i barfeste. Dar nici celor ce incearca sa-i graiasca de rau nu le ingaduie. (Antonie cel Mare)11

ˇ         In cuvantari orice asprime sa lipseasca. Pentru ca sfiala si neprihanirea stiu sa infrumuseteze pe oamenii cu judecata mai mult decat pe fecioare, caci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumina care invaluie sufletul, cum invaluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)3

ˇ         Nestatornicii si nepriceputii sa nu ispiteasca pe cei intelepti. Iar cel intelept este barbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeste putine si pe cele de trebuinta si placute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Cel ce urmareste vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu grijeste de virtutile sufletului, caci acestea sunt bogatia si hrana sa vesnica. De cele vremelnice se impartaseste numai pe cat se poate, dupa cum da si voieste Dumnezeu, folosindu-se cu multumire si bucurie de ele oricat de smerite ar fi. Mancarea scumpa hraneste numai trupul; cunostinta lui Dumnezeu insa, infranarea, bunatatea, facerea de bine, buna cinstire si blandetea, acestea indumnezeiesc sufletul. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricarui alt lucru, sa stie intai ca trebuie sa se multumeasca cu cele date de Dumnezeu; iar cand trebuie sa le dea inapoi, sa fie gata a face aceasta cu recunostinta, intru nimic scarbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru inapoierea lor. Caci dupa ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarasi inapoi. (Antonie cel Mare)27 41

ˇ         Nu se cuvine ca cei mai slabuti cu firea sa deznadajduiasca si sa paraseasca vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu si sa o dispretuiasca ca una ce nu ar putea fi ajunsa nici inteleasa de ei. Caci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtutii si mantuirii, prin sarguinta si dorinta, totusi se fac mai buni sau in nici un caz mai rai. Iar acest folos al sufletului nu este mic. (Antonie cel Mare)9

ˇ         Cand afli pe unul galcevindu-se si luptandu-se impotriva adevarului si a lucrului vadit, pune capat galcevii, parasind pe unul ca acela, fiindca si-a impietrit cu totul mintea. Caci precum apa cea rea strica vinul, cu vrajba strica pe cei virtuosi cu viata si cu socotinta. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Daca intrebuintam orice sarguinta si iscusinta ca sa scapam de moartea trupeasca, cu atat mai vartos suntem datori sa ne straduim ca sa scapam de moartea sufleteasca, pentru ca cel ce voieste sa se mantuiasca nici o piedica nu are, fara numai negrija si lenea. (Antonie cel Mare)38

ˇ         Moartea, de o va avea omul in minte, nemurire este; iar neavand-o in minte, moarte ii este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului. (Antonie cel Mare)24

ˇ         Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toata bunavointa si, dorind cele ceresti, dispretuiesc cele pamantesti. Unii ca acestia nu plac la multi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urati, ci si luati in ras de multi smintiti. Ei insa rabda toate in saracie, stiind ca cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Caci cel ce intelege cele ceresti crede lui Dumnezeu, stiind ca toate sunt fapturile voi Lui. Cel ce insa nu le intelege nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mantuirea omului. (Antonie cel Mare)43

ˇ         Cei ce nu sunt multumiti cu cele ce le au la indemna pentru trai, ci poftesc la mai mult, se fac robi patimilor, care apoi tulbura sufletul si ii insufla ganduri si inchipuiri ca cele ce le au sunt rele. Si dupa cum hainele mai mari mai mari decat masura impiedica la miscare pe cei ce se lupta, asa si dorinta avutiei peste masura impiedica sufletele sa lupte sau sa se mantuiasca. (Antonie cel Mare)41

ˇ         Starea in care se afla cineva fara sa vrea ii este si paza si osanda. Deci indestuleaza-te cu cat ai, ca nu cumva purtandu-te cu nemultumire, sa te pedepsesti singur fara sa simti. Iar calea spre aceasta este una singura: dispretuirea celor pamantesti. (Antonie cel Mare)41

ˇ         Nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia. Nu e pacat a manca, ci a manca nemultumind, fara cuviinta si fara infranare. Caci esti dator sa tii trupul in viata, insa fara nici un gand rau. Nu e pacat a privi curat, ci a privi cu pizma, cu mandrie. Nu e pacat neinfranarea limbii la multumire si rugaciune, dar e pacat la vorbire de rau. E pacat sa nu lucreze mainile milostenie, ci ucideri si rapiri. Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste, cand din sloboda alegere lucreaza cele rele in loc de cele bune, impotriva voii lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Cei ce cunosc binele, dar nu vad ce le este de folos, isi orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi li s-a impietrit. De aceea nu trebuie sa ne indreptam mintea spre acestia, ca nu cumva sa cadem si noi, in chip silnic, in acelasi lucruri, fara bagare de seama, ca niste orbi. (Antonie cel Mare)10

ˇ         Nu trebuie sa ne maniem pe cei ce pacatuiesc, chiar de-ar fi facut crime vrednice de osanda. Ci pentru dreptatea insasi, pe cei ce gresesc sa-i intoarcem si sa-i certam daca se nimereste, fie prin ei insisi, fie prin altii. Dar sa ne maniem sau sa ne infuriem nu se cade, pentru ca mania lucreaza dusa de patima si nu de dreptate si de judecata. De aceea nu primi sa te sfatuiasca nici oamenii prea milosi, caci pentru binele insusi si pentru dreptate trebuie sa certi pe cei rai, insa nu pentru patima maniei. (Antonie cel Mare)3

ˇ         Nu se cuvine ca sufletul rational si luptator sa se sperie si sa se infricoseze indata de patimile care vin asupra lui, ca nu cumva sa fie batjocorit de draci, ca fricos. Caci tulburat de nalucirile lumesti sufletul isi iese din limanul sau. Sa stim ca virtutile noastre sufletesti ni se fac inaintemergatoare ale bunurilor vesnice, iar pacatele de bunavoie pricini ale muncilor. (Antonie cel Mare)8

ˇ         Dintre cei ce se afla intr-o ospatarie, unii inchiriaza paturi; altii neputand avea pat si dormind pe jos, sforaie nu mai putin decat cei ce dorm in pat. Si asteptand masura noptii, dimineata toti se duc, lasand paturile ospatariei si luand numai lucrurile lor. Asemenea este si cu toti cei ce vin in viata: si cei ce au trait cu putine si cei ce au vietuit in slava si bogatie, ies din viata ca dintr-o ospatarie, neluand nimic din desfatarea si bogatia vietii, fara numai faptele lor, bune sau rele, savarsite de ei in viata lor. (Antonie cel Mare)24

ˇ         A scapa de moarte este cu neputinta. Cunoscand aceasta, oamenii intelepti si deprinsi in virtute si in cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fara suspine, fara frica si fara plans, aducandu-si aminte de neinlaturarea ei si de izbavirea din relele vietii. (Antonie cel Mare)24

ˇ         Nu trebuie sa uram pe cei ce au uitat de vietuirea cea buna si placuta lui Dumnezeu si care nu recunosc dogmele drepte si iubite de Dumnezeu. Ci mai vartos sa ne fie mila de ei, ca fiind slabi in puterea de a deosebi lucrurile si orbi cu inima si cu intelegerea. Caci primind raul ca bine, se pierd din pricina nestiintei, si nu cunosc pe Dumnezeu, sarmanii si nechibzuitii de ei. (Antonie cel Mare)11

ˇ         Nu spune multimii cuvinte despre evlavie si buna vietuire. Nu pentru pizma zic, dar socotesc ca vei fi luat in ras de cei smintiti. Caci cel asemenea se bucura de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte putini auzitori gasesc. Mai bine este dar a nu grai, decat ceea ce voieste Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Sufletul este in trup, iar in suflet este mintea si in minte cuvantul. Prin ele Dumnezeu fiind inteles si preamarit face sufletul nemuritor, dandu-i nestricaciunea si fericirea vesnica. Caci Dumnezeu le-a daruit tuturor fapturilor existenta numai pentru bunatatea Sa. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Numai daca am fost incercati de suparari, simtim placerile si bucuria. Caci nu bea cu placere cel ce n-a insetat si nu mananca cu placere cel ce n-a flamanzit; de asemenea nu doarme cu placere cel ce n-a privegheat indelung si nu simte bucuria cel ce mai intai nu s-a intristat. Tot asa nu ne vom bucura de bunurile vesnice, daca nu le vom dispretui pe cele vremelnice. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Cuvantul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea talcuieste cuvantul. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Mintea vede toate, chiar si cele din Ceruri. Si nimic nu o intuneca fara numai pacatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neinteles, iar cuvantului sau nimic nu-i este cu neputinta de exprimat. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Prin trup omul este muritor. Dar prin minte si cuvant nemuritor. Tacand intelegi si dupa ce ai inteles graiesti. Caci in tacere naste mintea cuvantul. Si rostind cuvant de multumita lui Dumnezeu, iti lucrezi mantuirea. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Cel ce vorbeste fara socoteala nu are minte, caci graieste fara sa inteleaga nimic. Cerceteaza dar ce-ti este de folos sa faci pentru mantuirea sufletului. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Cuvantul care are inteles si este folositor sufletului este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba cea desarta, care cauta sa masoare cerul si pamantul, marimea soarelui si departarea stelelor, este o nascocire a omului care se osteneste in desert. Caci cautand cele ce nu folosesc nimic, osteneste in zadar, ca si cum ar vrea sa scoata apa cu ciurul. Deoarece este cu neputinta oamenilor a afla acestea. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Precum trupul, dupa ce s-a desavarsit in pantece trebuie sa se nasca, asa si sufletul dupa ce si-a plinit in trup masura hotarata lui de Dumnezeu, trebuie sa iasa din trup. (Antonie cel Mare)24

ˇ         Necunostinta lui Dumnezeu este o nesimtire si nebunie a sufletului, caci raul se naste din nestiinta, iar binele, care mantuieste sufletul, din cunostinta lui Dumnezeu. Prin urmare daca te vei sargui sa nu faci voile tale, petrecand cu trezvie si cunoscand pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grija la virtuti. Daca insa te vei sili sa faci voile tale pentru placere, ametit de necunostinta lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetand la relele ce ti se vor intampla dupa moarte. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Ochiul priveste cele vazute, iar mintea intelege cele nevazute caci mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclie care lumineaza sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu si-a luminat inima sa si vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Cel care are minte se stie pe sine ca este om stricacios iar cel ce se stie pe sine pe toate le stie ca sunt fapturile lui Dumnezeu si s-au facut pentru mantuirea omului. Caci sta in puterea omului sa inteleaga toate si sa creada drept. Iar un asemenea barbat cunoaste sigur ca cei ce nu pun pret pe cele lumesti au osteneala foarte putina, iar dupa moarte dobandesc de la Dumnezeu odihna vesnica. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Precum trupul fara suflet este mort, asa si sufletul fara puterea mintii este nelucrator si nu poate mosteni pe Dumnezeu. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Sufletul se afla in lume fiind nascut. Mintea este mai presus de lume fiind nenascuta. Sufletul care intelege lumea si vrea sa se mantuiasca in fiecare ceas are o lege pe care nu o calca. El cugeta intru sine ca acum e vreme lunga si de cercetare si nu asteapta sa o faca aceasta judecatorul. El stie ca-si poate pierde mantuirea primind cea mai mica placere urata. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Cei ce sunt siliti de niscai trebuinte sau imprejurari sa treaca inot rauri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapa de primejdie chiar de-ar fi valuri potrivnice; si de se scufunda putin, prinzandu-se de ceva de la tarm, scapa. Dar cei ce vor fi beti, chiar daca de zeci de mii de ori vor lupta sa ajunga la tinta, nu vor putea, ci biruiti de vin se vor scufunda in valuri si isi vor afla moartea. Tot asa si sufletul, cazand in involburarea valurilor vietii, de nu se va trezi din pacatul materiei ca sa se cunoasca pe sine ca e dumnezeiesc si nemuritor si ca numai pentru scurta vreme a fost legat cu trupul cel muritor si plin de patimi, va fi atras de placerile trupesti spre pierzare; si dispretuindu-se pe sine si imbatandu-se de nestiinta, se va pierde si se va afla in afara de cei mantuiti. Caci trupul ne trage adeseori ca un rau spre placerile necuvenite. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Sufletul cu adevarat rational vazand fericirea celor rai si bunatatea celor nevrednici nu se sminteste, dorindu-si fericirea lor in viata aceasta, cum fac oamenii nesocotiti. El cunoaste lamurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vietii cu vremelnicia ei si judecata care nu poate fi mituita. Un suflet ca acela crede ca Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. (Antonie cel Mare)7

ˇ          Cei ce si-au innoroiat vesmantul, intineaza si haina celor ce se apropie de ei. Asa si cei rai cu voia si nedrepti la purtare, petrecand cu cei simpli si vorbind cele ce nu se cuvin, le intineaza sufletul prin auz. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Pofta din amintire este radacina patimilor, care sunt rudeniile intunericului. Iar sufletul zabovind in amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu. Si asa este dus spre pacat, nesocotind relele de dupa moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)28

ˇ         Numai omul este in stare sa primeasca pe Dumnezeu, caci numai acestui animal ii vorbeste Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Si prin toate prevesteste oamenilor vrednici de el bunatatile viitoare. (Antonie cel Mare)43

ˇ         Omului credincios si celui ce vrea sa inteleaga pe Dumnezeu nimic nu-i este anevoie. Iar daca vrei sa-L si vezi, priveste podoaba si pronia tuturor celor ce au fost facute si a celor ce se fac cu cuvantul Lui. Si toate sunt pentru om. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanirea, cu rabdarea, cu infranarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-i urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rand, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)43

ˇ         Cand te intorci cu multumire spre asternutul tau, aducandu-ti aminte de binefacerile si de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplandu-te de intelegerea cea buna, te vei veseli si mai mult, iar somnul trupului tau se va face trezvie a sufletului si inchiderea ochilor tai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. Atunci tacerea ta, umplandu-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adanc simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai mult decat toata jertfa cea de mare pret inaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)43