Site pages Site News Blog Publisher File Catalog Photo Albums FAQ Forum

ˇ         Omul fiind facut la inceput de Dumnezeu si asezat fiind in Rai, a calcat porunca si prin aceasta a cazut in stricaciunea mortii. Pe urma, fiind carmuit prin Providenta felurita a lui Dumnezeu generatie dupa generatie, a staruit totusi sa sporeasca in rau, fiind dus de feluritele patimi ale trupului, pana la deznadejdea de viata. Din aceasta pricina Fiul cel unul nascut al lui Dumnezeu, Cuvantul cel mai dinainte de veci, care este Dumnezeu Tatal, izvorul vietii si al nemuririi, ni s-a aratat noua celor ce sedeam in intunericul si in umbra mortii. Intrupandu-se din Duhul Sfant si din Fecioara Maria, ne-a aratat chipul unei vietuiri de forma dumnezeiasca.

ˇ         Domnul a spus dupa inviere Apostolilor: ''mergand invatati toate neamurile, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i sa pazeasca toate cante v-am poruncit voua''. Prin urmare tot omul, care s-a botezat in numele Treimii Dumnezeiesti si de viata facatoare, trebuie sa tina toate cate a poruncit Domnul. Din aceasta pricina Domnul a impreunat pazirea tuturor poruncilor cu dreapta credinta, stiind ca nu e cu putinta sa-i aduca omului mantuirea numai una dintre ele, despartita de celelalte. De aceea si David, avand credinta cea dreapta, a zic catre Dumnezeu: ''Spre toate poruncile Tale m-am indreptat; toata calea cea nedreapta am urat-o''. Caci toate poruncile Domnului ni s-au daruit noua impotriva a toata calea cea nedreapta. De vom nesocoti asadar fie si numai una, ni se va deschide indata calea pacatului, opusa ei.

ˇ         Nimeni din cei robiti de materia lumii nu poate sa imite pe Domnul. Dar cei ce pot zice: ''Iata noi am lasat toate si am urmat Ţie'', acestia primesc puterea sa-L imite pe El si sa implineasca toate poruncile Lui. Zice fratele: Toata puterea? Raspunse batranul: Auzi-L pe El zicand: ''Iata v-am dat voua puterea sa calcati peste serpi si scorpii si peste toata puterea vrajmasului; si nimic nu va va vatama pe voi''. Aceasta putere si stapanire primind-o, Pavel zice: ''Faceti-va urmatorii mei precum si eu al lui Hristos''. Sau iarasi: ''Nu este acum osanda asupra celor ce sunt in Hristos, care nu umbla dupa trup, ci dupa duh''. Sau iarasi: ''Iar de sunt ai lui Hristos, au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele lui''. Si iarasi: ''Mie lumea mi s-a rastignit, ca si eu lumii''. Despre aceasta stapanire si ajutor proorocind David a zis: ''Cel ce locuieste intru ajutorul Celui Preainalt se va odihni sub acoperamantul Dumnezeului cerului. Si va zice Domnul: ajutorul meu esti si scaparea mea, Dumnezeul meu, si intru El voi nadajdui''. Iar putin dupa aceea: ''Peste aspida si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si balaur, caci va porunci ingerilor Sai pentru tine, ca sa te pazeasca pe tine in toate cararile tale''. Iar cei ce se lipesc de trup si iubesc materia lumii, asculta, ce aud de la Acela: ''Cel ce iubeste pe tatal sau, sau pe mama sa, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine!'' Iar dupa putin: ''Cel ce nu ia crucea sa ca sa-mi urmeze Mie nu este vrednic de Mine''. Si: ''Cel ce nu se va lepada de toate avutiile sale nu poate sa imi fie ucenic''. Asadar cel ce vrea sa se faca ucenicul Lui si sa se afle vrednic de El si sa primeasca de la El putere impotriva duhurilor rautatii se desface de toata legatura trupeasca si se goleste de toata impatimirea dupa cele materiale si asa ia lupta cu vrajmasii nevazuti pentru poruncile Lui, precum insusi Domnul ni S-a facut pe Sine pilda, ispitit fiind in pustie de catre capetenia lor, iar dupa ce a venit in lume, de catre cei stapaniti de acela.

ˇ         De aceea as vrea sa aud un cuvant scurt ca, tinandu-ma de el, sa ma mantuiesc prin el. Si a raspuns batranul: Cu toate ca sunt multe, frate, ele sunt cuprinse intr-un singur cuvant: ''Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau din toata puterea ta si din tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti''. Cel ce se straduieste sa tina acest cuvant implineste toate poruncile. Dar cel ce nu s-a desfacut, precum s-a zis mai-nainte, de impatimirea dupa cele materiale, nu poate sa iubeasca cu adevarat, nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele. caci este cu neputinta ca cineva sa se lipeasca si de cele materiale si sa iubeasca si pe Dumnezeu. aceasta este ceea ce zice Domnul: ''Nimeni nu poate sa slujeasca la doi Domni!'' Sau: ''Nimeni nu poate sa slujeasca lui Dumnezeu si lui Mamona''. Caci in masura in care mintea noastra se alipeste de lucrurile lumii, e robita de ele si nesocoteste porunca lui Dumnezeu, calcand-o.

ˇ         Si zise fratele: Iata, Parinte, eu am lasat toate, familie, avutie, desfatari si slava lumii, si nu mai am nimic in viata decat trupul. Dar pe fratele care ma uraste si ma ocoleste nu-l pot iubi, desi ma silesc in fapt sa nu rasplatesc raul cu rau. Spune-mi deci ce trebuie sa fac, ca sa pot sa-l iubesc din inima, chiar daca ma necajeste si-mi intinde tot felul de curse. Raspunse batranul: Este cu neputinta sa iubeasca cineva pe cel ce-l necajeste, chiar daca se arata a se fi lepadat de materia lumii, daca nu cunoaste cu adevarat scopul Domnului. Iar daca din darul Domnului va putea sa-l cunoasca si se va sili sa umble potrivit cu el, va putea sa iubeasca din inima pe cel ce-l uraste si-l necajeste, precum si Apostolii, cunoscandu-l, l-au iubit.

ˇ         Stiind asadar Domnul ca toata legea si prorocii atarna in aceste doua porunci ale legii: ''Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti'', s-a grabit sa le pazeasca intocmai ca un om de la inceput pana la sfarsit. Dar diavolul, care a amagit de la inceput pe om si avea de aceea stapanirea mortii, vazandu-L marturisit la botez de Tatal si primind ca om pe Duhul inrudit din ceruri si mergand in pustie ca sa fie ispitit de el, a pornit impotriva Lui tot razboiul, doar va putea cumva sa-L faca si pe El sa puna materia lumii mai presus de iubirea lui Dumnezeu. Stiind prin urmare diavolul ca trei sunt lucrurile in jurul carora se invarteste tot ce-i omenesc, adica mancarile, avutia si slava, prin care a pravalit totdeauna pe om in prapastia pierzarii, cu aceste trei l-a ispitit si pe El in pustie. Dar Domnul nostru, aratandu-se mai presus ca ele, a poruncit diavolului sa plece indarat.

ˇ         Diavolul indemna pe nelegiuitii Farisei si Carturari la feluritele mestesugiri impotriva Lui, ca neputand rabda incercarile, cum credea el, sa inceapa a uri pe cei ce-i intindeau viclenii si asa sa-si ajunga ticalosul scopul lui, facandu-L sa calce porunca iubirii de-aproapelui.
Dar Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscand gandurile lui, nu a urat pe Fariseii pusi la lucru de el (caci cum ar fi facut-o, fiind prin fire bun?), ci prin iubirea fata de ei, batea pe cel ce lucra prin ei, iar pe cei purtati de el nu inceta sa-i sfatuiasca, sa-i mustre, sa-i osandeasca, sa-i planga ca pe unii ce puteau sa nu se lase purtati de el, ci rabdau de bunavoie sa fie purtati din pricina nepasarii. Blestemat de ei se purta cu indelunga rabdare, patimind se arata ingaduitor si le arata toate faptele iubirii. Iar pe cel ce lucra prin ei il batea cu iubirea de oameni fata de cei purtati de el. O, minunat razboi! In loc de ura arata iubirea si rapune pe tatal rautatii prin bunatate. In acest scop, rabdand atatea rele de la ei, sau mai adevarat vorbind pentru ei, s-a straduit pana la moarte in chip omenesc pentru porunca iubirii si, dobandind biruinta deplina impotriva diavolului, a primit cununa invierii pentru noi. Astfel noul Adam a innoit pe cel vechi. Acestea este ceea ce zice dumnezeiescul Apostol: ''Aceasta sa o cugetati intru voi, ceea ce si in Hristos Iisus�'' s.a.m.d. Acesta a fost asadar scopul Domnului, ca pe de o parte sa asculte de Tatal pana la moarte, ca un om, pentru noi, pazind porunca iubirii, iar pe de alta sa biruiasca pe diavol, patimind de la el, prin Carturarii si Fariseii pusi la lucru de el. Astfel prin faptul ca s-a lasat de bunavoie invins, a invins pe cel ce nadajduia sa-L invinga, si a scapat lumea de stapanirea lui. In felul acesta ''Hristos a fost rastignit din neputinta'', neputinta prin care a omorat moartea si ''a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii'', in telul acesta era si Pavel slab prin el insusi si ''se lauda intru neputintele, ca sa se salasluiasca in el puterea lui Hristos''. Cunoscand chipul acestei biruinte, el zicea scriind Efesenilor: ''nu este lupta noastra impotriva sangelui si a trupului, ci impotriva incepatoriilor, stapaniilor � s. a. m. d. '' Si le porunceste ''sa imbrace platosa dreptatii, coiful nadejdii, pavaza credintei si sabia Duhului'', ca cei ce poarta razboiul cu vrajmasii nevazuti sa poata atinge toate sagetile cele aprinse ale vicleanului. Aratand cu fapta chipul razboirii zice: ''Eu deci asa alerg si nu orbeste. Asa ma lupt, nu batand vazduhul, ci strunesc si supun trupul meu, ca nu cumva vestind altora, eu insumi sa ajung de lepadat''. Si iarasi: ''Pana in ceasul de fata, flamanzim si insetosam, goi umblam si primim batai''. Sau iarasi: ''In osteneala si in munca, in privegheri prin adesea, in frig si dezbracati, lasand la o parte cele din afara''. Astfel lupta impotriva dracilor, care lucreaza in trup placerile, alungandu-i prin neputinta trupului sau. El ne arata insa prin fapte si chipul biruintei impotriva dracilor care lupta ca sa aduca pe credinciosi la ura si de aceea starnesc impotriva lor pe oamenii mai nebagatori de seama, ca ispititi fiind prin acestia, sa-i urasca si sa calce porunca iubirii. Zice asadar Apostolul: ''Ocarati fiind, binecuvantam; prigoniti noi rabdam; huliti, noi mangaiem; ca niste lepadaturi ale lumii ne-am facut, ca gunoiul tuturor pana astazi''. Dracii au pus la cale ocararea, hulirea si prigonirea lui, ca sa-l miste la ura celui ce-l ocaraste, il huleste si-l prigoneste, avand ca scop sa-l faca sa calce porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscand gandurile lor, binecuvanta pe cei ce-l ocarau, rabda pe cei ce-l prigoneau si mangaia pe cei ce-l huleau, ca sa departeze pe dracii care lucrau acestea si sa se uneasca cu bunul Dumnezeu. iar pe dracii care lucrau acestea ii batea prin acest chip al luptei, biruind pururi raul prin bine, dupa asemanarea Mantuitorului. Astfel a slobozit toata lumea de sub puterea dracilor si a unit-o cu Dumnezeu el si ceilalti Apostoli, biruind prin infrangerea lor pe cei ce nadajduiau sa invinga. Daca deci si tu, frate, vei urmari acest scop, vei putea sa iubesti pe cei ce te urasc. Iar de nu, este cu neputinta.

ˇ         Dar te rog, Parinte, sa-mi spui cum pot sa dobandesc trezvia atentiei? Si raspunse batranul: Negrija totala de cele pamantesti si ocuparea neintrerupta cu Sfanta Scriptura aduce sufletul la frica lui Dumnezeu. Iar frica lui Dumnezeu aduce trezvia atentiei. Atunci sufletul incepe sa vada pe dracii care il razboiesc prin ganduri si incepe sa se apere. Despre aceasta a zis David: ''Si a strabatut ochiul meu in vrajmasii mei''. Spre aceasta fapta indemnand si Petru, corifeul Apostolilor, pe ucenici, le-a zis: ''Fiti treji, privegheati, ca potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita; caruia stati-i impotriva, vartosi in credinta''. De asemenea Domnul ne spune: ''Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita''. Ecleziastul inca zice: ''Daca se va urca peste tine duhul stapanitorului, sa nu-ti parasesti locul tau''. Iar locul mintii este virtutea, cunostinta si frica lui Dumnezeu. Minunatul Apostol, luptand cu mare trezvie si vitejie, zice: ''Umbland in trup, nu ne ostim trupeste. Caci armele cu care luptam nu sunt trupesti, ci puternice inaintea lui Dumnezeu ca sa darame intariturile; noi surpam cugetarile si orice inaltare care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu, si tot gandul il robim spre ascultarea lui Hristos; si gata suntem sa pedepsim orice neascultare''. Daca asadar vei imita si tu pe sfinti si desfacandu-te de toate vei sluji cu osteneala numai lui Dumnezeu, vei dobandi trezvia atentiei.

ˇ         Parinte, spune-mi ce insemneaza a avea indelunga rabdare? Si raspunse batranul: A sta neclintit in imprejurari aspre si a rabda relele; a astepta sfarsitul incercarii si a nu da drumul iutimii la intamplare, a nu vorbi cuvant neintelept, nici a gandi ceva din cele ce nu se cuvin unui inchinator al lui Dumnezeu. Caci zice Scriptura: ''Pana la o vreme va rabda cel cu indelunga rabdare si pe urma i se va rasplati lui cu bucurie; pana la o vreme va ascunde cuvintele lui, si buzele multora vor spune intelepciunea lui.'' Acestea sunt semnele indelungii rabdari. Dar nu numai acestea, ci propriu indelungii rabdari mai este si a se socoti pe sine pricina incercarii. Si poate ca asa si este de fapt. Fiindca multe dintre cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute, sau spre indreptarea neatentiei prezente, sau spre ocolirea pacatelor viitoare. Cel ce socoteste asadar ca pentru una din acestea i-a venit incercarea, nu se razvrateste cand e lovit, mai ales daca e constient de pacatul sau, nici nu invinovateste pe acela prin care i-a venit incercarea, caci fie prin acela fie prin altul, si a avut sa bea paharul judecatilor dumnezeiesti. Ci el priveste spre Dumnezeu si-I multumeste Lui care a ingaduit incercarea, si se invinovatesc pe sine si primeste certarea cu inima buna, purtandu-se ca David cu Semei, sau ca Iov cu sotia sa. Nebunul insa roaga pe Dumnezeu sa-l miluiasca; dar mila nu o primeste, fiindca nu a venit precum a voit el, ci precum doftorul sufletelor socotit ca e de folos. Si de aceea se face nepasator si se tulbura si uneori se razboieste aprins cu dracii, alteori huleste pe Dumnezeu; astfel aratandu-se nemultumit, nu primeste decat bata.

ˇ         Caci placerea si saturarea de mancari si bauturi incalzeste stomacul si aprinde dorinta spre pofta de rusine, impingand intreg animalul spre amestecare nelegiuita. Acesta nu mai este atunci decat ochi nerusinati, mana desfranata, limba vorbitoare de lucruri care nu desfata auzul, ureche care primeste cuvinte desarte, minte dispretuitoare de Dumnezeu si suflet care desfraneaza cu intelegerea si starneste trupul spre fapta neingaduita.

ˇ         Si zise fratele: Dar cum poate mintea sa se roage neincetat? Caci cantand si cetind, intalnindu-ne mai multi si slujind, o tragem spre multe ganduri si vederi. Si raspunse batranul: Dumnezeiasca Scriptura nu porunceste nimic din cele cu neputinta, caci si Apostolul canta, cetea si slujea si totusi se ruga neincetat. Rugaciunea neintrerupta sta in a avea mintea alipita de Dumnezeu cu evlavie multa si cu dor si a atarna pururi cu nadejdea de El si a te increde in El in toate, orice ai face si ti s-ar intampla. Aflandu-se in aceasta dispozitie, Apostolul zicea: ''Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau stramtorarea7''� s. a. m. d. Si dupa putin: ''Sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii''. Sau iarasi: ''In toate obijduiti, dar nu striviti, in mare cumpana, dar nu deznadajduiti, prigoniti, dar nu napastuiti, trantiti jos, dar nu nimiciti. Totdeauna purtam in trup moartea Domnului Iisus, ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru muritor''. In astfel de dispozitie aflandu-se Apostolul, neincetat se ruga. Caci in toate cele ce facea si i se intampla, atarna cu nadejdea de Dumnezeu. De aceea toti Sfintii cand se aflau in necazuri se rugau neincetat, ca sa dobandeasca aptitudinea dragostei. Si de aceea zicea Apostolul: ''Deci cu dulceata ma voi lauda intru neputintele mele, ca sa locuiasca intru mine puterea lui Hristos''. Iar putin mai departe: ''Cand sunt slab, atunci sunt tare''. Dar vai noua, netrebnicilor, ca am parasit calea Sfintilor Parinti si de aceea suntem pustii de orice rod duhovnicesc.

ˇ         Cel ce iubeste pe Dumnezeu pretuieste cunostinta Lui mai mult decat toate cele facute de El si staruieste pe langa ea neincetat cu mare dor.

ˇ         Daca viata mintii este lumina cunostintei, iar aceea e nascuta de dragostea catre Dumnezeu, bine s-a zis ca nimic nu este mai mare decat dragostea dumnezeiasca.

ˇ         Cel ce isi pastreaza trupul nesupus placerii si sanatos il are impreuna slujitor spre lucrarea celor bune.

ˇ         Cel ce fuge de toate poftele lumesti se aseaza pe sine mai presus de toata intristarea lumeasca.

ˇ         Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca.

ˇ         Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca.

ˇ         Cand vei fi ocarat de cineva, sau dispretuit in vreo privinta oarecare, fii cu luare aminte dinspre gandurile maniei, ca nu cumva, despartindu-te de dragoste din pricina supararii, sa te asezi in tinutul urii.

ˇ         Cand vei suferi pentru vreo ocara sau necinste, sa stii ca te alegi cu un folos. Caci prin ocara e alungata de la tine slava desarta.

ˇ         Nepatimirea este o stare pasnica a sufletului, care face ca sufletul sa se miste cu anevoie spre rautate.

ˇ         Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata.

ˇ         Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu intristeaza pe nimeni si nu se intristeaza pentru cele vremelnice. Intristeaza si se intristeaza insa cu singura intristare mantuitoare, cu care si fericitul Pavel s-a intristat si a intristat pe Corinteni.

ˇ         ''Iar Eu zic voua: sa nu stati impotriva celui rau, ci celui ce te va lovi peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt; si celui ce vrea sa se judece cu tine ca sa-ti ia haina, lasa-i lui si camasa; si celui ce te sileste sa mergi cu el o stadie, mergi cu el doua'' de ce? Ca pe tine sa te pazeasca nemanios, netulburat si neintristat, iar pe acela sa-l indrepteze prin rabdarea ta, si pe amandoi sa va aduca, ca un Bun, sub jugul dragostei.

ˇ         Lucrurile fata de care am simtit vreodata vreo patima ne fac sa le purtam dupa aceea inchipuirile patimase. Cel ce a biruit asadar inchipuirile patimase dispretuieste desigur si lucrurile ale caror inchipuiri le purta. Caci lupta cu amintirile e cu atat mai anevoioasa, ca lupta cu lucrurile insesi, cu cat este mai usoara pacatuirea cu cugetul, ca cea cu fapta.

ˇ         Mai anevoie de biruit sunt patimile iutimii decat ale partii poftitoare. De aceea a si dat Domnul, ca o doctorie mai tare impotriva ei, porunca dragostei.

ˇ         Toate patimile tin sau numai de iutimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea rationala, cum e uitarea sau nestiinta. Dar moleseala, facandu-se stapana peste toate puterile patimile. De aceea este si cea mai grea dintre toate celelalte patimi. Bine zice asadar Domnul, cand da doctoria impotriva ei: ''intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre''.

ˇ         Sa nu lovesti vreodata pe vreunul dintre frati, mai ales fara pricina si fara judecata, ca nu cumva, nerabdand jignirea, sa plece si sa nu mai scapi niciodata de mustrarea constiintei, aducandu-ti pururea intristare in vremea rugaciunii si rapindu-ti mintea de la dumnezeiasca indraznire.

ˇ         Smerenia si reaua patimire slobozesc pe om de tot pacatul. Cea dintai taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului. Aceasta se arata facand-o si fericitul David, cand se roaga lui Dumnezeu zicand: ''Priveste la smerenia mea si la osteneala mea, si iarta poate pacatele mele''.

ˇ         Prin porunci Domnul face nepatimasi pe cei ce le implinesc; iar prin dumnezeiestile dogme le daruieste luminarea cunostintei.

ˇ         Mai intai amintirea aduce gandul simplu in minte; acesta zabovind, se starneste patima. Aceasta, la randul ei, nefiind scoasa afara, incovoaie mintea la invoire; intamplandu-se aceasta, se ajunge, in sfarsit, la pacatul cu fapta. Prea inteleptul Apostol, scriind catre cei din neamuri, porunceste asadar ca mai intai sa despartim rezultatul pacatului, apoi, pasind pe rand spre inceput, sa sfarsim cu pricina pacatului. Iar pricina este, cum s-a zis mai inainte, lacomia, care naste si face sa creasca patima. Si socot ca aici este aratata lacomia pantecelui, care este maica si doica curviei. Caci lacomia nu este rea numai cand se indreapta spre avutie, ci si cand se indreapta spre mancari, precum si infranarea nu e buna numai cand se retine de la mancari, ci si cand se retine de la avutie.

ˇ         Daca mintea e curata cand primeste intelesurile lucrurilor, acestea o starnesc spre contemplarea duhovniceasca a lor. Dar daca din trandavie s-a facut necurata, ramane simplu la intelesuri, cand e vorba de alte lucruri; iar cand e vorba de oameni, le preface in ganduri spurcate si viclene.

ˇ         Cand sufletul incepe sa-si simta sanatatea proprie, incepe sa vada si nalucirile din visuri ca niste lucruri desarte ce nu-l mai tulbura.

ˇ         Mare lucru este sa nu fii cuprins de patima fata de lucruri. Dar cu mult mai mare este sa ramai fara patima si fata de nalucirile lor. Caci razboiul dracilor impotriva noastra prin ganduri e mai cumplit ca razboiul cel prin lucruri.

ˇ         Cel ce a dobandit virtutile si s-a imbogatit in cunostinta, privind de aici inainte lucrurile in chip natural, pe toate le face si le spune dupa dreapta jucata, nealunecand nicidecum de la aceasta. Caci dupa cum intrebuintam lucrurile cu dreapta judecata sau fara judecata, devenim virtuosi sau rai.

ˇ         Prin implinirea poruncilor, mintea se dezbraca de patimi; prin contemplarea duhovniceasca a celor vazute, se dezbraca si de intelesurile patimeste ale lucrurilor. In sfarsit, prin cunoasterea celor nevazute, leapada si contemplarea celor vazute. Iar de acestea se dezbraca prin cunostinta Sfintei Treimi.

ˇ         Precum soarele, rasarind si luminand lumea, se arata si pe sine si arata si lucrurile luminate de El, tot asa si Soarele dreptatii, rasarind mintii curate, se arata si pe sine, dar arata si ratiunile tuturor celor ce au fost facute sau vor fi facute de El.

ˇ         Semnul celei mai depline nepatimiri sta in aceea ca totdeauna se urca la inima numai intelesurile simple ale lucrurilor, fie in vremea de veghe a trupului, fie in vreme de somn.

ˇ         Nu ajunge faptuirea morala pentru a se slobozi mintea cu desavarsire de patimi, ca sa poata sa se roage neimprastiat, daca nu vin in ea unele dupa altele contemplatiile duhovnicesti. Caci aceea slobozeste mintea numai de neinfranare si de ura, pe cand contemplatiile duhovnicesti o izbavesc si de uitare si de nestiinta. Si numai asa va putea sa se roage cum trebuie.

ˇ         Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti nici nu-i urasti, pe altii iarasi ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care cere sa iubesti pe tot omul dimpotriva.

ˇ         ''Fugi de rau si fa binele'', adica razboieste pe vrajmas ca sa-ti micsorezi patimile, apoi tine-te treaz ca sa nu creasca. Si iarasi: lupta ca sa dobandesti virtutile, si dupa aceea tine-te treaz, ca sa le pastrezi. Aceasta inseamna a lucra si a pastra.

ˇ         Cei ce ne ispitesc cu ingaduinta lui Dumnezeu, sau incalzesc partea poftitoare, sau tulbura iutimea, sau intuneca partea rationala, sau inveselesc trupul in dureri, sau ne jefuiesc de cele trupesti.

ˇ         Dracii sau ne ispitesc prin ei insisi, sau inarmeaza impotriva noastra pe cei ce nu se tem de Domnul. Prin ei insisi ne ispitesc cand vietuim despartiti de oameni, ca pe Domnul in pustie; prin oameni, cand ne aflam impreuna cu oamenii, ca pe Domnul prin Farisei. Dar noi, cautand la Cel ce ne este pilda, sa-i respingem din amandoua partile.

ˇ         Cand incepe mintea sa inainteze in dragostea de Dumnezeu, atunci si dracul hulirii incepe sa o ispiteasca, si-i sopteste astfel de ganduri, pe care nu le poate nascoci nici un om, ci numai diavolul, tatal lor. Iar aceasta o face pentru ca pizmuieste pe cel iubitor de Dumnezeu. El vrea ca aceasta, venind la deznadejde, pentru ca a cugetat unele ca acestea, sa nu mai indrazneasca sa se avante catre Dumnezeu prin rugaciunea obisnuita. Dar cu nici un folos nu se alege din aceasta ticalosul pentru scopul sau, ci si mai tari ne face. Caci razboiti fiind de el si razboindu-ne impotriva lui, ne aflam mai cercati si mai adevarati in dragostea lui Dumnezeu ''Iar sabia lui va intra in inima lui si sagetile lui se vor zdrobi''.

ˇ         Sau iarasi pacatosenia este o judecata gresita cu privire la intelesurile lucrurilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a lucrurilor (abuzul de lucruri). De pilda cand e vorba de femeie, judecata dreapta cu privire la impreunare trebuie sa vada scopul ei in nasterea de prunci. Deci cel ce urmareste placerea greseste in judecata, socotind ceea ce nu e bine ca bine. Asadar unul ca acesta face rea intrebuintare (abuzeaza) de femeie, impreunandu-se cu ea. Tot asa este cu celelalte lucruri si intelesuri.

ˇ         Cand dracii scot mintea ta din neprihanire, invaluind-o in ganduri de curvie, striga cu lacrimi catre Domnul: ''Scotandu-ma afara, acum m-au inconjurat''. Facand asa, vei fi mantuit.

ˇ         Apasator este dracul curviei si napraznic navaleste asupra celor ce lupta impotriva patimii, mai ales cand nu sunt cu bagare de seama la felul de hrana si in intalnirile cu femeile. Furand pe nebagate de seama mintea prin vraja placerii, pe urma navaleste prin amintire asupra isihastului, aprinzandu-i trupul si infatisand mintii felurite forme, indemnandu-l astfel sa consimta la pacat. Daca nu vrei sa zaboveasca acestea in tine, apuca-te de post, de osteneala, de priveghere si de buna isihie unita cu rugaciune staruitoare.

ˇ         Slujba de diacon implineste cel ce-si gateste mintea pentru luptele sfinte si departeaza cugetarile patimase de la ea; slujba de preot cel ce o lumineaza spre cunoasterea lucrurilor si alunga cunostinta mincinoasa; iar slujba de episcop cel ce o desavarseste prin sfantul Mir al cunostintei sfintei si inchinatei Treimi.

ˇ         Vrand sa cunosti pe Dumnezeu, sa nu cauti ratiunile din El (caci nu le va afla vreo minte omeneasca), dar nici pe ale altei existente de dupa Dumnezeu, ci cerceteaza-le pe cele din jurul Lui, atat cat se poate; de pilda pe cele privitoare la vesnicie, nemarginire si nehotarnicie, la bunatate si intelepciune, ca si pe cele privitoare la puterea creatoare proniatoare si judecatoare a fapturilor. Caci acela este intre oameni mare teolog care afla ratiunile acestora intrucatva.

ˇ         Dracii iau prilejurile de-a starni in noi gandurile patimase din patimile aflatoare in suflet. Pe urma, razboindu-ne mintea prin aceste ganduri, o silesc la consimtirea cu pacatul. Astfel biruitor fiind, o duc la pacatul cu cugetul. Iar acest pacat savarsindu-se, o duc in sfarsit, ca pe o roaba, la fapta. Dupa aceasta cei ce au pustiit sufletul prin ganduri se departeaza impreuna cu ele si ramane in minte numai idolul pacatului, despre care zice Domnul: ''Cand veti vedea uraciunea pustiirii stand in locul cel sfant, cel ce ceteste sa inteleaga'' ca loc sfant si biserica a lui Dumnezeu este mintea omului in care dracii, dupa ce au pustiit sufletul prin ganduri patimase, au asezat idolul pacatului. Iar ca acestea s-au petrecut si istoriceste, cred ca nu se va indoi nici unul dintre cei ce au cetit cartile lui Iosif. Unii insa zic ca acestea se vor intampla si pe timpul lui Antihrist.

ˇ         Trei sunt iarasi cele ce ne misca spre cele rele: Patimile, dracii si hotararea cea rea. Patimile, atunci cand dorim vreun lucru impotriva ratiunii, de pilda mancare fara vreme si fara trebuinta, femeie fara scopul nasterii de prunci, sau nelegitima; sau iarasi cand ne maniem sau ne suparam fara sa se cuvina, ca de pilda atunci cand, din neatentia noastra, folosind prilejul, starnesc deodata cu multa furie patimile pomenite si cele asemenea lor. Iar hotararea cea rea cand, cunoscand binele, alegem raul.

ˇ         Dracul mandriei e plin de o indoita rautate: caci sau indupleca pe monah sa puna in socoteala sa ispravile si nu in ale lui Dumnezeu, este si datatorul celor bune si ajutatorul spre izbutirea in ele, sau, neputandu-l indupleca la aceasta, ii insufla gandul sa dispretuiasca pe cei mai putin desavarsiti dintre frati. Iar cel ce primeste acest gand nu-si da seama ca si pe el il face sa se lepede de ajutorul lui Dumnezeu. Caci daca dispretuieste pe aceia, ca pe unii ce nu sunt in stare de ispravile lui, vadit este ca se socoteste pe sine ca unul ce-a infaptuit asemenea ispravi din proprie putere. Dar aceasta n-o poate nimeni, caci insusi Domnul a zis: ''Fara de Mine, nu puteti face nimic!''. Fiindca slabiciunea noastra, miscata spre cele bune nu poate ajunge la tinta, fara Datatorul celor bune.

ˇ         Numai cine a cunoscut slabiciunea firii omenesti a facut experienta puterii dumnezeiesti. Iar unul ca aceasta - izbutind prin ea in unele lucruri, iar in altele silindu-se sa izbuteasca, nu va dispretui niciodata pe nici un om. Caci stie ca precum i-a ajutat lui si l-a slobozit din multe si grele patimi, poate sa ajute tuturor daca vrea, si mai ales celor ce se nevoiesc de dragul Lui, desi pentru anumite judecati nu izbaveste pe toti deodata de patimi, ci, ca un doctor bun si de oameni iubitor, vindeca pe fiecare dintre cei ce se straduiesc, la timpul sau.

ˇ         Cand patimile isi inceteaza lucrarea, fie pentru ca se ascund pricinile lor, fie pentru ca se departeaza dracii in chip viclean, se strecoara mandria.

ˇ         Aproape tot pacatul se face dragul placerii. Iar desfiintarea lui se face prin reaua patimire si intristare, fie de bunavoie, fie fara de voie, prin pocainta, sau prin vreo certare adusa de Providenta dumnezeiasca. ''Caci daca ne-am judeca pe noi insine, n-am fi judecati; iar judecati fiind de Domnul ne pedepsim ca sa nu fim osanditi impreuna cu ea''.

ˇ         Cand iti va veni vreo incercare pe neasteptate, nu invinovati pe cel prin care a venit; ci intreaba pentru ce a venit? Si vei afla indreptare. Deoarece fie prin acela, fie prin altul, trebuie sa bei amaraciunea judecatii lui Dumnezeu.

ˇ         Daca ai purtari rele, nu ocoli reaua patimire, ca smerindu-te prin ea, sa versi trufia din tine.

ˇ         Unele ispite aduc oamenilor placeri, altele intristari, si iarasi altele dureri trupesti. Caci dupa pricina patimilor aflatoare in suflet, aduce si doctorul sufletelor prin judecatile Lui.

ˇ         Necazurile incercarilor sunt aduse peste unii pentru stergerea pacatelor savarsite, peste altii pentru oprirea celor ce vor avea sa le faca. Dar afara de acestea mai sunt si cele ce vin pentru dovedire, ca de pilda cele venite asupra lui Iov.

ˇ         Omul cuminte, gandindu-se la puterea tamaduitoare a judecatilor dumnezeiesti, poarta cu multumire necazurile care-i vin prin ele, nefacand pe nimeni vinovat pentru ele decat pacatele sale. Iar cel nebun, necunoscand Providenta atotinteleapta a lui Dumnezeu, pacatuieste si cand e mustrat, socotind fie pe Dumnezeu, fie pe oameni ca pricinuitori ai relelor sale.