Site pages Site News Blog Publisher File Catalog Photo Albums FAQ Forum

ˇ         Trezvia e propriu zis curatia inimii, care, din pricina maretiei si a frumusetii ei, sau mai bine zis din neatentia si negrija noastra, e azi atat de rara printre monahi. Pe aceasta o fericeste Hristos, zicand: ''Fericiti cei curati cu inima caci aceia vor vedea pe Dumnezeu''. Asa fiind, ea se cumpara foarte scump. Trezvia dainuind mult in om, se face calauza a vietii drepte si placute ale lui Dumnezeu. Iar urcusul in aceasta ne deprinde cu contemplatia si cu felul cum trebuie sa punem in miscare, in chip cuvenit, cele trei parti ale sufletului si sa ne pazim fara greseala simturile. Ea sporeste in fiecare zi cele patru virtuti generale, in cel ce impartaseste de ea.

ˇ         Trezvia e fixarea staruitoare a gandului si asezarea lui in poarta inimii, ca sa priveasca gandurile hotesti care vin sa asculte ce zic si ce fac ucigasele si care este chipul faurit si inaltat de diavoli, care incearca sa amageasca mintea prin naluciri. Insusindu-se aceste osteneli, ele ne invata, cu multa stiinta, iscusinta razboiului mintii.

ˇ         Asadar, un fel (mod) al trezviei e sa-ti supraveghezi des fantezia, adica atacul ca, neavand fantezia la dispozitie, Satana sa nu poata fauri ganduri mincinoase, pentru a le infatisa mintii spre amagire mincinoasa.

ˇ         Altul consta in a avea pururi inima tacand adanc si linistita de orice gand; si sa ne rugam.

ˇ         Altul sa chemam cu smerenie neincetat pe Domnul Iisus Hristos in ajutor.

ˇ         Alt mod sta in a avea in suflet neincetat amintirea mortii.

ˇ         Cel ce se lupta inlauntru trebuie sa aiba in aceeasi clipa aceste patru: smerenie, atentie deplina, impotrivire si rugaciune. Smerenie - fiindca lupta lui este fata de dracii cei mandri, protivnici smereniei; si ca sa aiba in mana inimii ajutorul lui Hristos, pentru ca Hristos uraste pe cei mandri. Atentie - ca sa-si faca inima pururi fara de nici un gand, chiar bun daca ar parea. Impotrivire - pentru ca atunci cand ar cunoaste cu agerime pe cel ce vine, indata sa se opuna cu manie celui viclean. ''Si voi raspunde, zice, celor ce ma ocarasc: oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu?'' Rugaciune - ca indata dupa impotrivire sa strige catre Hristos intr-un suspin negrait; si atunci cel ce lupta va vedea pe vrajmas risipindu-se prin numele sfant si inchinat al lui Iisus Hristos, ca praful de vant, sau ca fumul ce se mistuie, impreuna cu nalucirile lui.

ˇ         Precum cel ce tine in mana o oglinda, daca sta in mijlocul multora si priveste in ea isi vede fata asa cum este, dar vede si pe a altora, care se apleaca spre aceeasi oglinda, tot astfel cel ce se apleaca spre inima sa isi vede starea sa in ea, dar vede si fetele negre ale Arapilor spirituali.

ˇ         Dar mintea nu poate sa biruiasca numai prin sine. Sa nu cumva sa indrazneasca aceasta. Caci fiind vicleni, se prefac ca sunt biruiti, dar pe de alta parte o fac sa cada prin slava desarta. Prin chemarea lui Iisus insa, ei nu rabda sa stea si sa te insele nici macar o clipa.

ˇ         Vezi sa nu-ti faci pareri inalte despre tine, ca Israel cel de odinioara, si sa te predai si tu vrajmasilor spirituali. Caci acela, fiind izbavit de Egipteni prin Dumnezeul tuturor, si-a nascocit sie-si ca ajutor idol turnat.

ˇ         Iar prin idol turnat sa intelegi mintea noastra slaba, care, cata vreme cheama pe Iisus Hristos impotriva duhurilor rautatii, le izgoneste usor si cu stiinta maiastra pune pe fuga puterile nevazute si razboinice ale vrajmasului. Dar cand indrazneste nesabuita sa se reazeme cu totul pe sine, se rostogoleste ca pasarea zisa Oxypteros (repede zburatoare). ''Spre Dumnezeu, zice, a nadajduit inima mea si am fost ajutat; si a inflorit iarasi trupul meu''. Sau: ''Cine, afara de Domnul, ma va ridica pe mine si va sta impreuna cu mine impotriva nenumaratelor ganduri uneltite cu viclenie?'' Iar cel ce se nadajduieste in sine si nu in Dumnezeu va cadea cadere jalnica.

ˇ         Chipul si randuiala linistii inimii acesta este: Daca vrei sa lupti, sa-ti fie mica ganganie a paianjenului pururi pilda. Iar de nu, inca nu te-ai linistit cum trebuie cu mintea. Acela vaneaza muste mici. Iar tu, daca faci asa si vrei sa-ti castigi linistea sufletului cu osteneala, nu inceta sa ucizi pururi ''pruncii babilonesti''. Caci pentru aceasta ucidere vei fi fericit de Duhul Sfant, prin David.

ˇ         Daca petreci pururi in inima ta cu cuget smerit, cu pomenirea mortii, cu invinuirea de sine, cu impotrivire si cu chemarea lui Iisus Hristos si umbli cu luare aminte in fiecare zi cu aceste arme, pe calea stramta, dar aducatoare de bucurie si de desfatare a mintii, vei ajunge la sfintele vedenii (contemplatii) ale Sfintilor si ti se vor lumina taine adanci de catre Hristos, ''in care sunt ascunse comorile intelepciunii si ale cunostintei'' si ''in care locuieste toata plinatatea Dumnezeirii trupeste''. Caci vei simti langa Iisus ca Duhul Sfant salta in sufletul tau. Pentru ca de la El se lumineaza mintea omului sa priveasca cu fata descoperita. ''Caci nimeni nu numeste pe Iisus Domn, fara numai in Duhul Sfant'', care adevereste in chip tainic pe Cel cautat.

ˇ         Dar iubitorii de invatatura trebuie sa mai stie si de aceea ca pizmasii draci adeseori ascund si retrag de la noi razboiul, pizmuindu-ne vrajmasii pentru folosul, cunostinta si urcusul spre Dumnezeu ce le-am avea din razboi si pentru ca, nepurtand noi de grija, sa ne rapeasca fara de veste mintea si sa ne faca iarasi neatenti cu cugetul. Caci scopul necontenit si lupta lor este sa nu ne lase sa fim cu luare aminte la inima noastra, cunoscand bogatia adunata in suflet din atentia de fiecare zi. Dar noi sa ne ridicam atunci cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos spre vederi (contemplatii) duhovnicesti si razboiul iarasi vine in minte; dar toate sa le facem numai cu sfatul, ca sa zic asa, al Domnului insusi, si cu smerenie.

ˇ         Caci petrecand in chinovie, trebuie sa taiem toata voia noastra din proprie hotarare si cu draga inima, insusi Dumnezeu fiind cu proestosul nostru. Si asa sa ne facem si noi ca niste lucruri de vanzare, lipsite de vointa. Iar ca metoda in acestea se cuvine sa nu punem in miscare iutimea fara judecata si impotriva firii, si pe urma sa ne aflam fara indrazneala in razboiul nevazut. Caci voia noastra, netaiata de noi de buna voie, obisnuieste sa se manie pe cei ce incearca sa o taie fara sa vrem. Iar din aceasta, iutimea starnindu-se cu latraturi rele, nimiceste cunostinta luptei, pe care abia cu multa osteneala a putut-o dobandi. Caci iutimea are putere stricatoare. Daca e miscata spre ganduri dracesti, le strica si le omoara pe acelea; daca iarasi se tulbura impotriva oamenilor, strica gandurile cele bune din noi. Asadar iutimea, precum vad, e stricatoare a oricarui fel de ganduri, fie rele, fie de-a dreapta, daca se nimeresc. Caci ea ni s-a dat de Dumnezeu ca arma si ca arc, daca nu e folosita in amandoua partile. Iar daca lucreaza in chip diferit, e stricatoare. Caci eu am cunoscut un caine, de altfel indraznet impotriva lupilor, care sfasia oile.

ˇ         Astfel trebuie sa fugim de semetie, ca de veninul de aspida si sa ocolim multele intalniri, ca pe niste serpi si pui de vipere. Caci acestea pot sa ne duca repede la desavarsita uitare a razboiului celui dinauntru si sa coboare sufletul de la bucuria inalta, pe care o are inima din curatie. Fiindca blestemata uitare se opune atentiei ca apa focului si in toata vremea o razboieste cu puterea. Caci de la uitare ajungem la negrija, iar de la negrija la dispret, la lancezeala si la pofte necuviincioase. Si asa ne intoarcem iarasi indarat, ca si cainele la varsatura sa. Si fugim asadar de semetie, ca de un venin de moarte. Iar raul uitarii si cele ce izvorasc din ea le vindeca sigur paza mintii si chemarea neincetata a Domnului nostru Iisus Hristos. Caci fara El nu putem face nimic.

ˇ         Nu suntem mai tari ca Samson, nici mai intelepti ca Solomon, nici mai cunoscatori ca David, nici mai iubitori de Dumnezeu ca Petru verhovnicul. Sa nu ne incredem, asadar, in noi. Caci zice Scriptura: ''Cel ce se increde in sine va cadea cadere jalnica''.

ˇ         Sa invatam de le Hristos smerita cugetare; de la David umilinta; iar de la Petru sa plangem pentru caderile ce ni se intampla. Dar sa nu deznadajduim ca Samson, ca Iuda si ca Solomon cel prea intelept.

ˇ         ''Caci diavolul umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita'', impreuna cu puterile sale. Prin urmare, sa nu inceteze niciodata atentia inimii, trezvia, impotrivirea si rugaciunea catre Hristos Iisus, Dumnezeul nostru. Caci ajutor mai mare, afara de Iisus, nu vei afla in toata viata ta. Fiindca numai Domnul singur cunoaste, ca Dumnezeu, vicleniile, mestesugirile si inselaciunile dracilor.

ˇ         Asadar sufletul sa se increada in Hristos si sa-l cheme pe El si sa nu se infricoseze nicidecum. Caci nu lupta singur, ci cu infricosatul Iisus Hristos, Facatorul tuturor celor ce sunt, trupesti si netrupesti, sau vazute si nevazute.

ˇ         Precum copilul mic si fara rautate, vazand pe vreun facator de naluciri, se bucura si se ia dupa el din nevinovatie, asa si sufletul nostru, fiind simplu si bun (caci asa a fost creat de bunul Stapan) se desfata de momelele nalucirilor diavolului; si, amagit, alearga spre cel rau ca la cineva bun, precum alearga porumbita spre cel ce intinde curse puilor ei. Si asa isi amesteca gandurile sale cu nalucirea momelii diavolesti. Daca intalneste fata unei femei frumoase, sau altceva oprit cu totul de poruncile lui Iisus Hristos, voieste sa planuiasca ceva cu ele, ca sa prefaca in fapta ceea ce i s-a aratat frumos. Si atunci, cazand la consimtire, preschimba, prin mijlocirea trupului, in fapta nedegiuirea din cugetare, spre osanda proprie.

ˇ         Acesta-i mestesugul vicleanului; si cu aceste sageti otraveste tot sufletul. De aceea nu e fara primejdie. De aceea nu e fara primejdie sa lasam sa intre in inima noastra gandurile, inainte ca mintea sa ne fi fost mult cercata in razboi, si mai ales la inceput. Fiindca intr-o clipa sufletul nostru se incanta de momelile diavolesti, se indulceste de ele si le urmeaza. Ci trebuie numai sa le intelegem si indata sa le taiem de cum rasar si ne ataca (ne momesc). Dar dupa ce, prin razboire indelungata in acest lucru minunat, mintea s-a exercitat in el si-l intelege si a dobandit deprinderea neincetata a razboiului, incat patrunde cu adevarat gandurile, si cum zice Proorocul: ''Poate stapani usor vulpile cele mici'', atunci trebuie sa lase gandurile sa vina inauntru, apoi sa le razboiasca in Hristos, sa le vadeasca cu stiinta si sa le doboare.

ˇ         Intai este momeala (atacul); al doilea, insotirea sau amestecarea gandurile noastre cu ale dracilor vicleni; al treilea, consimtirea (invoirea) mintii de a afla intre cele doua feluri de ganduri ce se sfatuiesc in chip pacatos; al patrulea este fapta din afara, sau pacatul. Daca, prin urmare, mintea va fi atenta prin trezvie, prin impotrivire si chemarea Domnului Iisus, va pune pe fuga nalucirea momelii de la rasarirea ei, cele ce urmeaza din ele ramanand fara implinire. Caci cel viclean, fiind minte netrupeasca, nu poate amagi altfel sufletele decat prin nalucire si ganduri. Despre momeala David zice: ''In dimineti am ucis pe toti pacatosii pamantului'' si celelalte; iar despre consimtire, marele Moise zice: ''Si nu te vei invoi cu ei''.

ˇ         Mintea cu minte se incaiera la lupta in chip nevazut; mintea draceasca cu mintea noastra. De aceea e de trebuinta sa strigam catre Hristos ca sa departeze mintea draceasca, iar biruinta sa ne-o dea noua, ca un iubitor de oameni.

ˇ         Chip al linistii din inima sa-ti fie cel ce are o oglinda si se uita in ea; si atunci vei vedea cele scrise spiritual in inima ta, rele si bune.

ˇ         Mintea atenta la lucrarea ei ascunsa va dobandi impreuna cu celelalte bunuri, care izvorasc din lucrarea neincetata a pazirii de sine, si izbavirea celor cinci simturi de relele din afara. Caci fiind neincetat atenta prin virtutea si prin trezvia sa, si vrand sa se desfateze cu gandurile cele bune, nu ingaduie sa fie furata prin cele cinci simturi, cand se apropie de ea gandurile materiale si desarte. Ci cunoscand inselaciunea lor, le retrage de cele mai adeseori inlauntrul sau.

ˇ         Staruie inlauntrul mintii si nu vei obosi in ispite; dar daca pleci de acolo, rabda cele ce-ti vin asupra.

ˇ         Mintea se orbeste prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava desarta si prin placere.

ˇ         Cunostinta si credinta, tovarasele firii noastre, nu se slabesc pentru nimic altceva, decat din pricina acelora.

ˇ         Iutimea, mania, razboaiele, uciderile si toata lista celorlalte rele, din pricina acelora s-au intarit atat de mult intre oameni.

ˇ         Bunul smereniei e greu de castigat. Aceasta fiindca e aducator de inaltare si iubit de Dumnezeu si pierzator aproape al tuturor rele urate de Dumnezeu si aflatoare in noi. Vei afla usor intr-un om lucrarile partiale ale altor virtuti. Dar cautand in el mireasma smereniei, anevoie o vei gasi. De aceea trebuie multa trezvie pentru a dobandi bunul acesta. Scriptura zice ca diavolul este necurat, fiindca a lepadat de la inceput acest bun al smeritei cugetari si a iubit mandria. De aceea e si numit duh necurat in toate Scripturile. Caci ce necuratie trupeasca poate sa-si adune cel ce este cu totul necorporal, netrupesc, neasezat intr-un loc, ca sa i se zica, din aceasta latura, necurat? Este vadit ca din pricina mandriei a fost numit necurat, deoarece din Inger curat si luminos s-a aratat pe urma spurcat. Caci necurat este inaintea Domnului tot cel ce se inalta cu inima. Fiindca primul pacat este, zice, mandria. De aceea a zis si mandrul Faraon: ''Pe Dumnezeu tau nu-l stiu si pe Israel nu-l voi lasa sa plece''.

ˇ         Zice gura lui Hristos, stalpul Bisericii, marele nostru Parinte Vasile: ''Mult ne ajuta sa nu pacatuim, nici sa cadem in ziua urmatoare in aceleasi greseli, ca, dupa incheierea zilei, sa cercetam in constiinta noastra noi insine cele ale noastre: ce am gresit si ce am savarsit dupa dreptate? Aceasta o facea si Iov pentru sine si pentru copiii sai. Caci socotelile din fiecare zi lumineaza ceea ce se face sau e de facut in fiecare ceas''. Si iarasi tot el zice: ''Masura e lucrul cel mai bun''.

ˇ         Iar altul dintre inteleptii in cele dumnezeiesti a zis: ''Inceputul rodirii este floarea si inceputul faptuirii infranarea''. Prin urmare, sa ne infranam; iar aceasta, cu masura si cu cantar, cum ne invata Parintii. Toata ziua celor douasprezece ceasuri sa o petrecem intru pazirea mintii. Caci facand asa, vom putea sa stingem, cu Dumnezeu, pacatul si sa-l micsoram printr-o anumita sila. Deoarece silita este si petrecerea virtuoasa, prin care se da Imparatia Cerurilor.

ˇ         Cel ce se ocupa neincetat cu cele dinauntru este cumpatat. Dar nu numai atat, ci si contempla, cunoaste pe Dumnezeu si se roaga. Aceasta este ceea ce zice Apostolul: ''Umblati in duh, si pofta trupului sa nu o savarsiti''.

ˇ         Cel ce nu stie sa umble pe calea duhovniceasca, nu poarta grija de cugetarile patimase; ci toata preocuparea lui se misca in jurul trupului. Iar urmarea e ca sau petrece in lacomia pantecelui, in desfranare, in intristare, in manie si pomenirea raului si prin aceasta isi intuneca mintea, sau se deda la o nevointa fara masura si-si tulbura intelegerea.

ˇ         Nu-ti inchina toata atentia ta trupului, ci hotaraste-i lui nevointa dupa putere. Si toata mintea ta intoarce-o spre cele dinauntru. Caci ''nevointa trupeasca la putin foloseste, iar evlavia spre toate e de folos''.

ˇ         Cand patimile s-au potolit, vine mandria. Iar aceasta se intampla fie pentru ca n-au fost taiate pricinile, fie pentru ca s-au retras dracii cu viclenie.

ˇ         Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi, si celor ce slujesc Lui bine le daruieste slobozirea. Caci zice: ''Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau''. Dar inca e sluga credincioasa cel ce se cinsteste pe Stapan face cele poruncite de El. Iar gresind sau neascultand, rabda cele ce vin asupra sa ca cele ce i se cuvin. Fiind deci iubitor de invatatura, fa-te si iubitor de osteneala. Caci cunostinta simpla ingamfa pe om.

ˇ         Incercarile ce ne vin pe neasteptate ne invata cu bun rost sa ne facem iubitori de osteneala.

ˇ         E proprie stelei lumina din jurul ei; tot asa e proprie cinstitorului si tematorului de Dumnezeu simplitatea si smerenia. Caci nu este alt semn care sa faca cunoscuti si sa arate pe ucenicii lui Hristos, ca cugetul smerit si infatisarea umilita. Aceasta o striga toate cele patru Evanghelii. Iar cel ce nu vietuieste asa, adica intru smerenie, cade din partasia Celui ce s-a smerit pe Sine pana la cruce si moarte, care este si legiuitorul cu fapta al dumnezeiestilor Evanghelii.

ˇ         ''Iar sfarsitul cuvantului tot auzi-l: teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui'' si cu mintea si de simtirea. Caci daca te silesti sa le pazesti cu mintea, putina trebuinta vei avea de osteneli trupesti ca sa le pazesti. Caci zice David: ''Voit-am sa fac voia Ta si legea Ta in mijlocul pantecelui meu''. De nu va face omul in mijlocul pantecelui, adica in mijlocul inimii, voia lui Dumnezeu si legea lui, nu o poate face cu usurinta nici in afara. Si va zice catre Dumnezeu cel fara trezvie si nepasator: Nu vreau sa cunosc caile Tale. Desigur o va spune aceasta pentru lipsa iluminarii dumnezeiesti, de care e plin cel partas de ea, devenind tot mai neclintit in cele dumnezeiesti.

ˇ         Trebuie sa ne ostenim pentru pazirea celor cinstite. Iar cistite cu adevarat sunt acelea care ne pazesc de tot pacatul prin simturi si prin minte. Acestea sunt: paza mintii, impreuna cu chemarea lui Iisus Hristos; privirea neincetata in adancul inimii; linistea necontenita a cugetarii, ca sa zic asa chiar si din partea gandurilor ce ni se par de-a dreapta; si silinta de-a ne afla goliti de ganduri, ca sa nu ne insele hotii. Caci desi ne ostenim staruind in inima, dar si mangaierea e aproape.

ˇ         Caci inima pazita neincetat, chiar daca nu i se ingaduie sa primeasca formele, chipurile si nalucirile duhurilor intunecate si viclene, obisnuieste totusi sa nasca din ea ganduri luminoase. Precum carbunele naste flacara, tot asa cu mult mai mult Dumnezeu, care locuieste in inima de la Botez, daca afla vazduhul cugetarii noastre curat de vanturile rautatii si pazit de supravegherea mintii, aprinde puterea noastra de intelegere spre contemplatie, ca flacara ceara.

ˇ         Trebuie sa invartim pururi in cuprinsul mintii noastre numele lui Iisus Hristos, precum se invarteste fulgerul in vazduhul tariei, cand e sa inceapa ploaia. Aceasta o stiu cu exactitate cei ce au experienta mintii si a razboiului dinauntru. Deci sa purtam dupa o ordine razboiul mintii astfel: intai atentie; pe urma cunoscand ca vrajmasul a aruncat un gand, sa-l lovim in inima cu cuvinte de manie si de blestem; in al treilea rand, sa ne rugam indata impotriva lui, adunandu-ne inima in chemarea lui Iisus Hristos, ca indata sa se risipeasca naluca draceasca, ca sa nu se ia mintea dupa nalucire, ca un prunc amagit de oarecare facator de naluciri (scamator).

ˇ         Precum cel ce priveste la soare e cu neputinta sa nu-si umple privirile de lumina imbelsugata, la fel cel ce se apleaca sa priveasca vazduhul inimii nu se poate sa nu se lumineze.

ˇ         Dracii ne duc pururi spre pacatuire prin nalucire si minciuna. De fapt, prin nalucirea iubirii de argint si a castigului l-au facut pe ticalosul de Iuda sa vanda pe Domnul si Dumnezeu tuturor. Si prin minciuna unei odihne trupesti fara pret, a cinstei, a castigului si a slavei, l-au dus la spanzuratoare si i-au pricinuit moartea vesnica. Ticalosii l-au rasplatit cu ceea ce era contrar nalucirii sau momelii lor.

ˇ         Stiinta stiintelor si mestesugul mestesugurilor e mestesugul gandurilor viclene. Deci este nu mod desavarsit si un mestesug minunat impotriva lor. El sta in a privi in Domnul nalucirea momelii si a pazi cugetarea, precum pazim ochiul sensibil si privim ager cu el la ceea ce vine, poate, sa-l loveasca si departam, cat putem, orice gunoi din el.

ˇ         Suntem datori sa miscam cele trei parti ale sufletului in chip cuvenit si potrivit cu firea, cum au fost create de Dumnezeu: Mania, impotriva omului nostru din afara si a sarpelui Satan. Maniati-va, zice, impotriva pacatului, adica maniati-va pe voi insiva si pe diavolul. ''Maniati-va, ca sa nu pacatuiti impotriva lui Dumnezeu''. Pofta trebuie sa o miscam spre Dumnezeu si virtute. Iar ratiunea sa o punem in fruntea acestora amandoua cu intelepciune si cu stiinta, spre a porunci, a sfatui, a pedepsi si a stapani cum stapaneste imparatul peste robi; si atunci ratiunea din noi le carmuieste pe acestea dupa Dumnezeu. Iar daca patimile se rascoala impotriva ratiunii si vreau sa o conduca, sa punem ratiunea peste ele. Caci zice fratele Domnului: ''Daca nu greseste cineva in cuvant, acela e barbatul desavarsit, puternic sa infraneze si intreg trupul'' si celelalte. Fiindca, vorbind adevarat, toata nelegiuirea si pacatul se savarsesc prin acestea trei, precum toata virtutea si dreptatea se sustin iarasi prin acestea trei.

ˇ         Mintea se intuneca si ramane neroditoare atunci cand graieste cuvinte lumesti, sau cand, primindu-le in cuget, sta de vorba cu ele, sau cant trupul impreuna cu mintea se ocupa in desert cu niscai lucruri supuse simturilor, sau cand monahul se deda la desertaciuni. Caci atunci indata pierde caldura, strapungerea, indraznirea in Dumnezeu si cunostinta. Caci cu cat suntem mai atenti la minte, ne luminam, si cu cat suntem mai neatenti, ne intunecam.

ˇ         Calatorul, care incepe sa faca o cale lunga, anevoie de umblat si plina de necazuri, gandindu-se sa nu se rataceasca la intoarcere, aseaza niste semne si niste tarusi in drumul sau, ca sa-i faca usoara intoarcerea la ale sale. Iar barbatul care calatoreste cu trezvie isi inseamna cuvintele (auzite), gandindu-se si el la acelasi lucru.

ˇ         Sfintii Parinti privesc pe legiuitorul Moise ca pe un chip al mintii. Caci el vede pe Dumnezeu in rug, i se umple fata de slava, e facut Dumnezeu al lui Faraon de catre Dumnezeul Dumnezeilor, bate Egiptul, scoate pe Israel si da legea, care luate figurat, dupa duh, sunt fapte si drepturi de-ale mintii.

ˇ         Iar Aaron, fratele legiuitorului, este socotit chip al omului din afara. De aceea si noi, mustrandu-l pe acesta cu manie, ca Moise pe Aaron care a gresit, ii zicem: ''Ce ti-a gresit Israel, ca te-ai grabit sa-i departezi pe ei de la Domnul Dumnezeul cel viu, Atottiitorul?''

ˇ         Precum fara corabie mare nu e cu putinta a trece marea, asa fara chemarea lui Iisus Hristos nu e cu putinta a izgoni momeala gandului rau.

ˇ         Impotrivirea obisnuieste sa aduca la tacere, iar chemarea (lui Iisus Hristos) sa izgoneasca din inima gandurile. Caci atunci cand momeala ia chip in suflet prin nalucirea lucrului sensibil, de pilda cand fata celui ce ne-a suparat, sau nalucirea frumusetii femeiesti, sau a aurului, sau a argintului, vin una cate una in cugetul nostru, indata ni se dau pe fata gandurile tinerii de minte a raului, ale curviei si ale iubirii de argint care pricinuiesc nalucirile inimii. Si daca mintea noastra e incercata si disciplinata, avand deprinderea de a observa si de a vedea curat si limpede nalucirile si inselaciunile amagitoare ale celor rai, stinge cu usurinta, prin impotrivire si prin rugaciunea lui Iisus Hristos, sagetile aprinse ale diavolului indata, ce s-au aratat, neingaduind fanteziei patimase sa se miste deodata cu momeala si sa modeleze cu patima gandurile noastre dupa forma ce ni s-a aratat, sau sa stea de vorba cu ea in chip prietenos, sau sa gandeasca mult la ea, sau sa-si dea invoire cu ea. Caci din acestea urmeaza neaparat, ca noptile zilelor, faptele rele.

ˇ         Daca insa mintea noastra este neincercata in iscusinta trezviei, indata se amesteca in chip patimas cu chipul ce i s-a nalucit, oricare ar fi, si sta de vorba cu el, primind intrebari necuvenite si dand raspunsuri. Si atunci gandurile noastre se amesteca nu nalucirea draceasca, aceasta crescand si sporind si mai mult, ca sa para mintii, care a primit-o si pe care a pradat-o, vrednica de iubit, frumoasa si placuta. Mintea pateste atunci acelasi lucru care s-ar intampla, de pilda, daca s-ar arata un caine undeva intr-o livada, unde se nimeresc si niste miei, care, fiind fara rautate, alearga la cainele ce li se arata ca la maica lor, necastigand din apropierea cainelui altceva, decat ca se umplu de necuratia si de putoarea aceluia. In acelasi chip si gandurile noastre alearga prosteste spre toate nalucirile dracesti din minte si amestecandu-se, precum am spus, cu acelea, pot fi vazute voind impreuna sa darame Troia, ca Agamemnon cu Menelaos. Caci asa se sfatuiesc si ele ce trebuie sa faca spre a trece ćn fapta, prin trup, frumoasa si dulcea nalucire ce li s-a aratat in chip amagitor prin inraurirea draceasca. Asa se infaptuiesc inauntru caderile sufletului. Pe urma cele dinauntru ale inimii se prelungesc si in afara in chip necesar.

ˇ         Mintea e un lucru usor si fara rautate, care lesne se ia dupa naluciri si anevoie se retine de la nalucirile nelegiuite, daca nu are gandul stapanitor peste patimi, care sa o impiedice necontenit si sa o tina in frau.

ˇ         Greu si neplacut lucru pare oamenilor a se linisti sufleteste de orice gand. Si intr-adevar e anevoios si ostenitor. Nu e greu numai pentru cei neinvatati cu razboiul sa-si inchida si sa-si ingradeasca partea netrupeasca, ci si pentru cei ce au dobandit iscusinta luptei nemateriale dinauntru. Dar cel ce L-a salasluit in pieptul sau pe Domnul Iisus prin rugaciune neincetata nu va osteni urmandu-l Lui, dupa cuvantul Proorocului. Si unul ca acesta nu va dori zi petrecuta omeneste, pentru frumusetea, desfatarea si dulceata lui Iisus; iar pe dusmanii sai, necredinciosii draci, care umbla imprejur, nu se va teme, graindu-le din poarta inimii si, prin Iisus, izgonindu-i din spate.

ˇ         ''Intru multimea pacii se va desfata'', dupa David, cel ce nu primeste fata de om, judecand nedreptate in inima sa, adica primind chipuri de ale duhurilor rele si prin chipuri cugetand pacatul; sau judecand rau in pamantul inimii sale si prin aceasta predand pacatului pe cele drepte. Caci marii si cunoscatorii Parinti au numit intr-unele scrieri de ale lor si pe draci oameni, pentru facultatea lor rationala, cum este locul din Evanghelie, unde zice Domnul: ''Un om rau a facut aceasta'' si a amestecat in grau neghina. Iar raul de la acestia ne vine pentru ca nu ne impotrivim repede; de aceea suntem biruiti de gandurile rele.

ˇ         Lucrul trezviei necontenite, sau folosul si marele castig pe care-l aduce ea sufletului, este sa vada indata nalucirile gandurilor care au luat chip in minte; iar al impotrivirii este sa respinga si sa dea pe fata gandul care incearca sa intre in vazduhul mintii noastre prin nalucirea (inchipuirea) vreunui lucru supus simturilor. Dar ceea ce stinge si imprastie indata orice intentie a vrajmasilor, orice gand, orice nalucire, orice forma si orice statuie rea, este chemarea Domnului. Caci de fapt si noi insine vedem in minte infrangerea lor prin Iisus, marele nostru Dumnezeu, si izbavirea noastra, a smeritilor, a neinsemnatilor si a netrebnicilor.

ˇ         Cei mai multi nu stim ca toate gandurile nu sunt nimic altceva decat numai naluciri de ale lucrurilor sensibile si lumesti. Iar daca staruim mult timp in rugaciune, cu trezvie, rugaciunea goleste cugetarea de toata nalucirea materiala a gandurilor rele. Iar pe de alta parte ii face cunoscute gandurile vrajmasilor si marele castig al rugaciunii si al trezviei. ''Si cu ochii tai vei privi si rasplatirea pacatosilor spirituali vei vedea'' si tu insuti cu mintea, si vei intelege, zice David, dumnezeiescul cantaret.

ˇ         Orice monah va avea frica si va sta departe de lucrul duhovnicesc, inainte de a se indeletnici cu trezvia mintii, fie pentru ca nu cunoaste frumusetea ei, fie pentru ca, cunoscand-o, nu o poate urmari, din pricina lenii. Dar frica se va risipi fara doar si poate, cand va incepe lucrarea de pazire a mintii, care este si se numeste filosofia activa a mintii. Caci atunci va fi ca unul care a aflat calea care a zis: ''Eu sunt calea, invierea si viata''.

ˇ         Si iarasi va fi infricat vazand multime de ganduri si multime de prunci babilonesti. Dar si aceasta frica o risipeste Hristos, daca ne bazam necontenit pe El, ca pe fundamentul cugetarii; iar pruncii babilonesti ii aruncam la pamant, izbindu-i de aceasta Piatra, implinindu-ne, potrivit cuvantului, pofta noastra cu privire la ei: ''Cel ce pazeste, zice, porunca, nu va cunoaste cuvant rau''. ''Caci fara de mine, zice, nu puteti face nimic''.

ˇ         Gandurilor simple si fara patima le urmeaza cele patimase, precum am aflat intr-o indelungata experienta si observare. Precum sarpele urmeaza porumbelului ce intra in cuibul lui, socotesc ca cele dintai deschid intrarea celor de al doilea, si cele nepatimase celor patimase.

ˇ         Cu adevarat omul trebuie sa se taie, prin hotarare libera, in doua; si trebuie sa se rupa cu cea mai inteleapta intelegere, precum am spus. Se cuvine cu adevarat sa se faca el insusi dusman neimpacat al sau. Deci trebuie sa avem fata de noi insine dispozitia ce o are cineva fata de un om care l-a necajit si nedreptatit cumplit, ba chiar mai mult decat atata, daca vrem sa implinim marea si cea dintai porunca, adica sa dobandim vietuirea lui Hristos, fericita smerenie, felul vietii din trup a lui Dumnezeu. De aceea zice Apostolul: ''Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?'' Caci nu se supune legii lui Dumnezeu. Aratand apoi ca a supune trupul voii lui Dumnezeu face parte din cele ce stau in puterea noastra, a zis: ''Caci daca ne-am judeca pe noi insine, n-am fi judecati; dar judecandu-ne Domnul, ne pedepseste''.

ˇ         Inceputul rodirii este floarea, iar inceputul observarii mintii infranarea in mancari si bauturi, lepadarea si respingerea oricarui fel de ganduri si linistea inimii.

ˇ         Daca omul din launtru petrece in trezvie, cum zic Parintii, este in stare sa pazeasca si pe cel din afara. Dar noi si dracii facatori ai rautatii savarsim in comun amandoua felurite de pacate. Aceia dau chip pacatului in ganduri numai, sau in zugraviri de naluciri in minte, precum voiesc. Iar noi il savarsim si prin ganduri inauntru si prin fapte in afara. Dracii, fiind lipsiti de grosimea trupurilor, isi pricinuiesc si lor si noua muncile numai prin ganduri, prin viclenie si prin inselaciune. Daca n-ar fi lipsiti, blestematii, de grosimea trupului, n-ar intarzia sa pacatuiasca si prin fapte, pastrandu-si de-a pururi voia libera gata de a necinsti pe Dumnezeu.