Site pages Site News Blog Publisher File Catalog Photo Albums FAQ Forum

Evagrie imparte viata spirituala in activa si contemplativa sau gnostica. Viata activa este numai pregatirea pentru cea gnostica. Toata stradania omului trebuie sa duca la cunoastere sau la gnoza, a carei incoronare este contemplarea Sfintei Treimi. Rostul ascezei este sa inlature piedicile ce stau in calea cunoasterii, prin curatirea sufletului de patimi.

Virtutile, care sunt treptele vietii active, se randuiesc in urmatoarea ordine: cea mai de jos e credinta, care naste frica de Dumnezeu. Aceasta naste pazirea poruncilor, ale carei fiice sunt: infranarea, cumintenia, rabdarea si nadejdea. Toate duc la nepatimire, al carei rod e dragostea. De acum parasim viata activa. Dragostea ne introduce in viata contemplativa.

Treapta cea mai de jos a vietii contemplative este "gnoza naturala". Dupa ea urmeaza "teologia", gnoza cea mai inalta, contemplarea Sfintei Treimi, care e si treapta "rugaciunii curate".

Cunoasterea lui Dumnezeu, ca tinta suprema a vietii duhovnicesti, nu se realizeaza prin cugetare discursiva. Cel curatit ajunge pana la o cunoastere intuitiva a Lui, in lumina sufletului indumnezeit. In timpul rugaciunii, sufletul contemplativului este asemenea cerului, in care straluceste lumina Sfintei Treimi. Dar pentru acestea se cere o curatire de toate patimile si de toate gandurile in legatura cu ele. Acesta e curatirea ce se cere sufletului, care e sediul patimilor. Dar se cere si o curatire a mintii, varful cunoscator, sau ochiul sufletului. Pana ce mintea mai pastreaza chiar si numai ganduri nestrabatute de patimi, ea poate cunoaste prin ele pe Dumnezeu in chip mijlocit. Dar daca vrea sa ajunga la vederea Sfintei Treimi, trebuie sa se curete si de aceste ganduri, ca sa devina cu totul pura. La aceasta stare nu poate ajunge decat prin harul lui Dumnezeu. Ajuns omul aci, in inima lui straluceste lumina Sfintei Treimi, el vede lumina dumnezeiasca. Lumina aceasta este fara forma", intrucat si Dumnezeu este fara chip, simplu si nepatruns. In cunoasterea aceasta a lui Dumnezeu nu e nimic care sa se intipareasca in mintea omului. De aceea mintea trebuie sa se elibereze de orice intiparire a lucrurilor si intelesurilor lor. Cunoasterea lui Dumnezeu e dincolo de orice chip. Viziunile imaginative sunt suspecte. Cunoasterea aceasta e simpla, necompusa, indescriptibila, fara imagini. Este o cucerire a mintii de catre nemarginirea Celui infinit. Tocmai de aceea lumina aceasta este intr-un anumit inteles si intunericul cel mai adanc, "nestiinta fara margini". Dar aceasta cunoastere are si alta latura. Cand lumina dumnezeiasca rasare in minte, aceasta se vede pe sine insasi. Vederea proprie este o conditie a desavarsirii minti. Astfel mintea in vremea rugaciunii se vede pe sine, stralucind ca safirul si ca cerul, ca locul unde s-a coborat Sfanta Treime.

Mult vorbeste Evagrie de starea de nepatimire - apatia, ca o conditie a vederii lui Dumnezeu. Semnul ca cineva ajuns la adevarata lipsa de patimi sta in faptul ca se poate ruga netulburat si neimprastiat, eliberat de toate grijile si de toate gandurile si imaginile lucrurilor. Dar aceasta nepasare fata de lucrurile lumii, nu este diferenta fata de Dumnezeu si fata de semeni, ci o conditie pentru ca sa-i poata iubi cu adevarat.

Patimile, care pun stapanire pe om si de care trebuie sa se curateasca pentru a ajunge la nepatimire, iubire si groaza, le aduce Evagrie in legatura cu demonii, incat lupta cu ele este in acelasi timp o lupta cu ei. Aceasta idee devine un leit-motiv important al intregii asceze rasaritene.

Tot la Evagrie gasim pentru prima data teoria celor opt patimi, sau vicii, sau ganduri pacatoase, teoria ce va reveni mereu la scriitorii ascetici de dupa el, la Casian, Nil, Ioan Scararul, Ioan Damaschin etc.

La Evagrie sunt trasate directivele ascezei si misticei ulterioare, la el se cuprind sistematizate aproape toate invataturile psihologice si pneumatologige, aplicate in viata ascetica si mistica din Rasarit.

ˇ          Cat priveste hainele, sa nu poftesti sa ai haine de prisos, ci ingrijeste-te numai de cele care sunt de trebuinta trupului. ''Arunca mai bine asupra Domnului grija ta si El va purta grija de tine''. ''Caci el se ingrijeste, zice, de noi''. Daca esti lipsit de hrana sau de haine, nu te rusina sa primesti cand ti le vor aduce altii, caci rusinea aceasta este un fel de mandrie. Iar daca prisosesti tu in aceasta, da si tu celui lipsit. Asa voieste Dumnezeu sa se chiverniseasca intre dansii copiii Sai. De aceea scrie Apostolul catre Corinteni cu privire la cei lipsiti: ''Prisosul vostru sa implineasca lipsa altora, ca si prisosul acelora sa implineasca lipsa voastra; ca sa se faca potrivire, precum este scris: Celui ce are mult, nu i-a prisosit si celui ce are putin, nu i-a lipsit''. Deci avand pentru timpul de acum cele de trebuinta, nu te griji pentru vremea ce vine, nici pentru o zi, nici pentru o saptamana si nici pentru o luna. Caci venind de fata ziua de maine, va aduce El cele de trebuinta. Tu cauta mai bine imparatia cerurilor si dreptatea lui Dumnezeu. ''Cautati, zice Domnul, imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua''.(Evagrie Ponticul)41

ˇ          Sa nu-ti iei tanar slujitor, ca nu cumva vrajmasul sa starneasca prin el vreo sminteala si sa-ti tulbure cugetul, ca sa te ingrijesti de mancari alese, caci nu vei mai putea sa te ingrijesti numai de tine. Sa nu faci aceasta gandindu-te la odihna trupeasca, ci cugeta la ce e mai bine, la odihna duhovniceasca, caci cu adevarat e mai buna odihna duhovniceasca decat cea trupeasca. Iar daca te gandesti la folosul tanarului, sa nu te invoiesti nici atunci, caci nu este a noastra datoria aceasta, ci a altora, a sfintilor parinti din chinovie. Grijeste-te numai si numai de folosul tau, pazind chipul linistii. Cu oameni cu multe griji si iubitori de materie sa nu-ti placa sa locuiesti, ci locuieste sau singur, sau cu frati neiubitori de materie si de acelasi cuget cu tine. Ca cel ce locuieste cu oamenii iubitori de materie si cu multe griji, vrand-nevrand va face si el tovarasie cu ei si va sluji poruncilor omenesti. Nu te lasa atras in vorbire desarta, nici in oricare alta napasta, ca mania, intristarea, nebunia dupa lucruri pamantesti, frica de sminteala, grija de nasteri, sau de rudenii, ba mai mult, ocoleste intalnirile dese cu acestea, ca nu cumva sa te scoata din linistea din chilie si sa te traga in grijile lor. "Lasa, zice Domnul, pe cei morti sa-si ingroape mortii lor, iar tu vino de urmeaza Mie". Iar daca si chilia, in care locuiesti, e incarcata cu multe, fugi, nu o cruta, ca nu cumva sa te topesti de dragul ei. Toate sa le faci, toate sa le implinesti, ca sa te poti linisti! Incalzeste-ti inima, sarguind sa te afli in voia lui Dumnezeu si in razboiul nevazut. (Evagrie Ponticul)22

ˇ         Daca nu te poti linisti usor in partile tale, grabeste spre instrainarea cu voia si intareste-ti gandul spre ea. Fa-te ca un negutator priceput, care le cearca pe toate cele folositoare linistii si pe toate caile pune stapanire pe cele linistitoare si de folos acestui scop. Te sfatuiesc iarasi: iubeste instrainarea, caci te izbaveste de imprejurarile tinutului tau si te lasa sa te bucuri numai de folosul linistii. Fugi de zabovirile in cetate si rabda cu barbatie pe cele din pustie: ''ca iata, zice Sfantul, m-am departat fugind si m-am salasluit in pustie''. De este cu putinta, in nici un chip sa nu te arati prin cetate. Caci nu vei vedea acolo nimic de folos si nimic bun pentru petrecerea ta. ''Am vazut, zice iarasi Sfantul, faradelege si pricini in cetate". Asadar cauta locurile netulburate si singuratice si sa nu te infricosezi de ecoul lor. Chiar naluciri de la draci de vei vedea acolo, sa nu te inspaimanti, nici sa fugi, lepadand alergarea ce iti e spre folosul tau. Sa stai pe loc fara frica si vei vedea maririle lui Dumnezeu: ajutorul, purtarea de grija si toata cunostinta spre mantuire. ''Caci am primit, zice fericitul barbat, pe Cel ce ma mantuieste de imputinarea sufletului si de furtuna''. ''Pofta vagabondarii sa nu biruie inima ta, caci vagabondarea impreunata cu pofta strica mintea cea fara de rautate''. Multe ispite sunt cu acest scop. De aceea teme-te de greseala si stai cu asezamant in chilia ta. (Evagrie Ponticul)22

ˇ         Daca ai prieteni, fugi de intalnirile dese cu ei, caci numai intalnindu-te rar cu dansii le vei fi de folos. Iar, daca vezi ca iti vine prin ei vreo vatamare, cu nici un chip nu te mai apropia de dansii. Trebuie sa ai ca prieteni pe cei ce pot fi de folos si de ajutor vietuirii tale. Fugi si de intalnirile cu barbatii rai si razboinici, si cu nici unul din acestia sa nu locuiesti impreuna; ba si de sfaturile lor cele de nimica sa te lepezi. Caci nu locuiesc langa Dumnezeu si nici statornicie n-au. Prietenii tai sa fie barbatii pasnici, fratii duhovnicesti si parintii sfinti; caci pe acestia si Domnul ii numeste asa zicand: ''Mama mea, fratii si parintii mei acestia sunt, care fac voia Tatalui Meu cel din Ceruri''. Cu cei imprastiati de griji multe sa nu te aduni, nici ospatare cu dansii sa nu primesti, ca nu cumva sa te traga in imprastierea lor si sa te departeze de la stiinta linistii. Caci au intr-insii patima aceasta. Nu pleca urechea ta la cuvintele lor si nu primi socotintele inimii lor, caci sunt cu adevarat pagubitoare. Spre credinciosii pamantului sa fie osteneala si dorinta inimii tale si spre ravna lor de-a plange. ''Caci ochii mei, zice, spre credinciosii pamantului, ca sa sada ei impreuna cu mine". Iar daca cineva dintre cei ce vietuiesc potrivit cu dragostea de Dumnezeu vine sa te pofteasca la masa si vrei sa te duci, du-te, insa de graba sa te intorci la chilia ta. De este cu putinta, afara de chilie sa nu dormi niciodata, ca de-a-pururi sa ramana cu tine harul linistii si vei avea intr-insa neimpiedicata slujirea jertfei tale. (Evagrie Ponticul)22

ˇ         Asezandu-te in chilia ta, aduna-ti mintea si gandeste-te la ceasul mortii. Priveste atunci la moartea trupului, intelege intamplarea, ia-ti osteneala si dispretuieste desertaciunea din lumea aceasta, atat a placerii cat si a straduintei, ca sa poti sa ramai nestramutat in aceeasi hotarare a linistii si sa nu slabesti. Muta-ti gandul si la starea cea din iad, gandeste-te cum se chinuiesc sufletele acolo, in ce tacere prea amara? Sau in ce cumplita suspinare? In ce mare spaima si framantare? Sau in ce asteptare? Gandeste-te la durerea sufletului cea neincetata, la lacrimile sufletesti fara sfarsit. Muta-ti apoi gandul la ziua invierii si la infatisarea inaintea lui Dumnezeu. Inchipuieste-ti scaunul acela infricosat si cutremurator. Adu la mijloc cele ce asteapta pe pacatosi: Rusinea inaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos insusi, a ingerilor, a Arhanghelilor, a Stapanilor si a tuturor oamenilor, toate muncile, focul cel vesnic, viermele cel neadormit, sarpele cel mare, intunericul si peste toate acestea plangerea si scrasnirea dintilor, spaimele, chinurile. Gandeste-te apoi si la bunatatile ce ii asteapta pe drepti: indraznirea cea catre Dumnezeu Tatal si catre Iisus Hristos, catre ingeri, Arhangheli, Stapanii, impreuna cu tot poporul Imparatiei si cu darurile ei: bucuria si fericirea. Adu in tine amintirea acestora amandoua si plange si suspina pentru soarta pacatosilor, imbraca vederea ta cu lacrimi de frica sa nu fii si tu printre dansii. Iar de bunatatile ce asteapta pe drepti bucura-te si te veseleste. Sarguieste-te sa te invrednicesti de partea acestora si sa te izbavesti de osanda acelora. Sa nu uiti de acestea, fie ca te afli in chilie, fie afara s nicidecum sa nu lepezi pomenirea aceasta dinaintea ta, ca cel putin printr-aceasta sa scapi de gandurile spurcate si pagubitoare. (Evagrie Ponticul)22

ˇ         Uneori trupul e bolnav si de trebuie sa mananci si de doua, de trei si de mai multe ori, sa nu fie intristat cugetul tau caci ostenelile trupesti nu trebuie sa fie tinute si in timpuri de boala si de slabiciune, ci trebuie lasate atunci mai slobod in anumite privinte, ca sa se intareasca trupul din nou spre aceleasi osteneli ale vietuirii. Iar in privinta infranarii de la anumite bucate, nu ne-a oprit dumnezeiescul cuvant ca sa nu mancam ceva, ci a zis: ''Iata am dat voua toate, ca pe legumele ierburilor'', ''mancati-le nimic cercetand'', si: ''Nu cele ce intra in gura spurca pe om''. Deci infranarea de la anumite bucate e lucru ce ramane la alegerea ta, ca o osteneala a sufletului. (Evagrie Ponticul)10 34

ˇ         Diavolii ori de cate ori ne vad ca stam la rugaciune, ne stau si ei cu sarguinta impotriva, sadind in mintea noastra cele ce nu trebuie, ca sa ni le aducem aminte sau sa le gandim in vremea rugaciunii. Asa vor ei sa duca mintea in robie, iar rugaciunea noastra sa o faca nelucratoare, desarta si nefolositoare. Caci desarta cu adevarat si nefolositoare este rugaciunea facuta fara frica, fara trezvie si priveghere. (Evagrie Ponticul)40

ˇ          Dintre dracii care se impotrivesc lucrarii noastre, cei dintai, care se ridica cu lupta, sunt cei incredintati cu poftele lacomiei pantecelui, cei ce ne furiseaza in suflet iubirea de argint si cei ce ne momesc cu slava de la oameni. Toti ceilalti vin dupa acestia sa ia in primire pe cei raniti de ei. Caci este cu neputinta sa cada cineva in mainile duhului curviei, daca n-a fost doborat intai de lacomia pantecelui. Precum nu poate tulbura mania pe cel ce lupta pentru mancaruri, sau bani, sau slava. Si este cu neputinta sa scape de dracul intristarii cel ce nu s-a lepadat de toate acestea. Nici de mandrie, cel dintai pui al diavolului, nu va scapa cineva, daca n-a smuls din sine iubirea de argint, radacina tuturor rautatilor, daca si saracia smereste pe om, dupa inteleptul Solomon. Scurt vorbind, este cu neputinta sa cada omul in puterea vreunui drac, daca n-a fost ranit mai intai de acele capetenii ale lor. De aceea si diavolul aceste trei ganduri i le-a infatisat Mantuitorului: intai indemnandu-l sa faca pietrele paini, al doilea fagaduindu-i toata lumea daca i se va inchina, si al treilea spunandu-i ca va fi acoperit cu slava daca va asculta, intrucat nu va pati nimic dintr-o asa de mare cadere. Dar Domnul, dovedindu-se mai presus de acestea, i-a poruncit diavolului sa mearga inapoia Lui. Prin acestea ne-a invatat ca nu este cu putinta sa alunge cineva de la sine pe diavolul, daca n-a dispretuit aceste trei ganduri. (Evagrie Ponticul)27

ˇ         Toate gandurile diavolesti furiseaza in suflet chipurile lucrurilor sensibile, cari, punandu-si intiparirea in minte, o fac sa poarte in ea formele acelor lucruri. Deci de la insusi lucrul care se deapana in minte poti cunoaste care drac s-a apropiat de tine. De pilda, daca in cugetul mea se infatiseaza chipul omului care m-a pagubit, sau m-a necinstit, el da pe fata gandul tinerii de minte a raului, furisat in minte. Daca iarasi se invarteste in minte gandul la bani sau la slava, dintr-acestea se va cunoaste duhul care ne necajeste. Asemenea si la alte ganduri, din lucru afli pe dracul ce e de fata si iti furiseaza naluciri. Cu aceasta nu zic ca toate amintirile acestor fel de lucruri vin de la draci, deoarece si mintea insasi, starnita de om, aduce inchipuiri de lucruri si fapte; ci numai acelea dintre amintiri, care aprind mania si pofta impotriva firii. Caci, prin tulburarea acestor puteri, mintea preacurveste in cuget si este razboita, neputand primi aratarea lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat legea, dar stralucirea luminii dumnezeiesti se arata puterii cugetatoare a sufletului in vremea rugaciunii, dupa inlaturarea gandurilor lucrurilor. (Evagrie Ponticul)27

ˇ          Nu va putea sa alunge de la sine amintirile patimase, omul care n-a avut grija de pofta si manie, pe una stingand-o cu posturi, cu privegheri si cu culcatul pe jos; iar pe cealalta imblanzind-o cu indelunga rabdare, cu suferirea raului, cu nepomenirea de rau si cu milostenii. Caci dintr-aceste doua patimi se tes mai toate gandurile dracilor, care duc mintea la primejdie si pierzanie. Dar este cu neputinta sa biruim patimile acestea, daca nu dispretuim mancarurile, banii si slava, ba inca si propriul nostru trup, pentru cei ce cauta adeseori sa-l atate. Pilda fara zabava sa luam de la cei ce se primejduiesc pe mare, care sar si din corabie de furia vanturilor si a valurilor rasculate. Aici insa trebuie sa fim cu luare aminte ca sa nu sarim din corabie spre a fi vazuti de oameni. Caci vom pierde plata noastra si ne va lua in primire un alt naufragiu si mai cumplit, sufland impotriva-ne vantul dracului slavei desarte. (Evagrie Ponticul)27

ˇ         Trebuie sa cercetam cum intiparesc dracii nalucirile cele din somn in mintea noastra si-i dau o anumita forma. Una ca aceasta obisnuiesc sa se intample mintii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o simtire oarecare, sau fie prin amintire, care intipareste in minte, miscandu-le, cele ce le-a agonisit prin mijlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, rascolind amintirea o intiparesc in cuget. Caci organele trupului stau in nelucrare, tinute de somn. Dar iarasi, trebuie sa cercetam cum rascolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Asa trebuie sa fie, deoarece cei curati si nepatimasi nu mai patesc una ca aceasta. Este insa si o miscare simpla a amintirii, starnita de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim si petrecem cu Sfintii. Sa fim insa cu atentie. Caci chipurile pe care sufletul impreuna cu trupul le primeste intru sine, amintirea le misca fara sa se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul ca adesea patimim una ca aceasta si in somn, cand trupul se odihneste. Trebuie sa stim ca precum ne putem aduce aminte de apa, si cu sete si fara sete, tot asa ne putem aduce aminte de aur si cu lacomie si fara lacomie; si asa si cu celelalte. Iar faptul ca mintea afla aceste sau acele deosebiri intre nalucirile sale, se datoreste vicleniei vrajmasilor. Dar trebuie sa stim si aceasta: ca pentru naluciri se folosesc dracii si de lucrurile de dinafara, ca de pilda de vuietul apelor, la cei ce calatoresc pe mare. (Evagrie Ponticul)25 28

ˇ         Scopul dracilor e ajutat mult de mania noastra, cand se misca impotriva firii, facandu-se al lor. De aceea toti zoresc sa o intarate zi si noapte. Cand o vad insa legata de blandete, atunci cauta pricini indreptatite ca sa o dezlege indata, ca facandu-se foarte aprinsa, sa o foloseasca pentru gandurile lor furioase. De aceea nu trebuie sa o intaratam nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte, ca sa nu dam chiar noi sabie primejdioasa in mana vrajmasului, ceea ce stiu ca fac multi si .mai mult decat trebuie, aprinzandu-se pentru motive neinsemnate. Caci spune-mi de ce te prinzi grabit la harta daca dispretuiesti bucatele, banii si slava? De ce hranesti cainele cand te lauzi ca nu ai nimica? Iar daca acesta latra si se ia dupa oameni, trebuie ca ai niscai lucruri si vrei sa le pazesti. Dar eu despre unul ca acesta cred ca e departe de rugaciunea curata, stiind ca mania este ciuma pentru o astfel de rugaciune. Si ma mir ca unul ca aceasta si pe Sfinti i-a uitat: pe David, care striga: ''Opreste mania si paraseste turbarea''; pe Ecclesiastul care porunceste: ''Alunga mania de la inima ta si scoate viclesugul din trupul tau"; pe Apostolul care randuieste: '' Sa ridicam in toata vremea si in tot locul maini cuvioase spre Domnul, fara manie si ganduri''. De ce oare nu invatam si noi de la obiceiul tainic si vechi al oamenilor, care alunga cainii din casa in vremea rugaciunii? Obiceiul acesta ne da sa intelegem ca mania nu trebuie sa fie cu cei ce se roaga. '' Mania este vinul serpilor''. De aceea nazireii se infraneaza de la vin. (Evagrie Ponticul)3

ˇ         Despre faptul ca nu trebuie sa ne ingrijim de imbracaminte si bucate, socot de prisos a mai scrie, insusi Mantuitorul oprind acest lucru in Evanghelii. ''Nu va ingrijiti, zice, in sufletul vostru ce veti manca, sau ce veti bea, sau cu ce va veti imbraca'', caci toate acestea le fac paganii si necredinciosii, care leapada purtarea de grija a Stapanului si tagaduiesc pe Facatorul. De crestinii este cu totul strain acest lucru, de indata ce cred ca si cele doua vrabii vandute cu un ban stau sub purtarea de grija a Sfintilor ingeri. Au insa dracii si obiceiul acesta: dupa gandurile necurate, aduc in suflet si pe acelea ale grijii, ca sa se departeze Iisus de la noi, umplut fiind locul cugetarii cu multime de ganduri, si sa nu mai poata rodi cuvantul, fiind coplesit de gandurile grijii. Lepadand dar asemenea ganduri, sa lasam toata grija noastra in seama Domnului, indestulandu-se cu cele de fata, cu imbracaminte si hrana saracacioasa, ca sa slabim in fiecare zi pe parintii slavei desarte. Iar daca cineva socoteste ca nu-i sta bine in haina saracacioasa, sa priveasca la Sfantul Pavel cum asteapta in frig si dezbracat, cununa dreptatii. Daca Apostolul a numit lumea aceasta stadion si teatru, oare cel ce s-a imbracat cu gandurile grijii, mai poate alerga spre rasplatirea chemarii de sus a lui Dumnezeu, sau mai poate sa lupte cu incepatoriile, cu domniile si cu stapanitorii intunericului veacului acestuia? Eu nu stiu daca-i va fi cu putinta; acest lucru l-am invatat de la insesi cazurile vazute. Caci se va impiedica in haina si se va rostogoli la pamant, ca si mintea de gandurile purtarii de grija, daca e adevarat cuvantul care zice ca mintea ramane statornic lipita de comoara sa, ca ''unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta''. (Evagrie Ponticul)6 41

ˇ         Dintre ganduri unele taie, altele se taie. Si anume taie cele rele pe cele bune, dar si cele rele se taie de catre cele bune. Sfantul Duh ia aminte la gandul cel dintai ce l-am pus si dupa acela ne osandeste sau ne primeste. Iata ce vreau sa zic: Am gandul de a primi pe straini si-l am intr-adevar pentru Domnul, dar venind ispititorul, il taie si furiseaza in suflet gandul de-a primi pe straini pentru slava. Sau am gand sa primesc pe straini ca sa fiu vazut de oameni; dar daca vine peste el un gand bun, il taie pe cel rau, indreptand catre Domnul virtutea noastra si silindu-ne sa nu facem aceasta pentru lauda de la oameni. (Evagrie Ponticul)28

ˇ         Deci daca staruim cu fapta la gandurile dintai, cu toata ispita celor de-al doilea, vom avea numai plata gandurilor ce ni le-am pus mai intai, deoarece oameni fiind si luptand cu dracii, nu putem tine gandul drept nestricat, nici pe cel rau neispitit, odata ce avem in noi semintele virtutii. Dar daca zaboveste cineva pe langa gandurile care taie (de-al doilea), se aseaza in tara ispititorului si va lucra starnit de ele. (Evagrie Ponticul)28

ˇ         Dupa multa bagare de seama am aflat ca intre gandurile ingeresti, omenesti si de la draci este aceasta deosebire: intai gandurile ingeresti cerceteaza cu de-amanuntul firea lucrurilor si urmaresc intelesurile si rosturile duhovnicesti, de pilda: de ce a fost facut aurul si pentru ce e ca nisipul si a fost risipit in anumite particele de sub pamant si de ce trebuie multa osteneala si truda pana sa fie aflat, apoi dupa ce e aflat, e spalat cu apa si trecut prin foc, ca apoi sa fie dat mesterilor, care fac sfesnicul cortului, catuia, cadelnita si vasele de aur, din care, din darul Mantuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonian. Dar gandul dracesc nu le stie si nu le cunoaste pe acestea, ci furiseaza numai placerea castigarii aurului fara rusine, si zugraveste desfatarea si slava ce va veni de pe urma lui. Iar gandul omenesc nu se ocupa nici cu dobandirea aurului si nu cerceteaza nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pamant, ci aduce numai in minte forma simpla a aurului, despartita de patima si lacomie. Acelasi cuvant se poate spune si despre alte lucruri, dupa regula aceasta desprinsa in chip trainic. (Evagrie Ponticul)28

ˇ         Este un drac care se numeste ratacitor, care se infatiseaza mai ales in zorii zilei inaintea fratilor si le poarta mintea din cetate in cetate, din sat in sat si din casa in casa, prilejuind, zice-se, simple intalniri, apoi convorbiri mai indelungate cu cei cunoscuti, care tulbura starea celor amagiti si putin cate putin ii departeaza de cunostinta de Dumnezeu si-i face sa-si uite de virtute si de fagaduinta. Trebuie deci ca monahul sa observe acest gand de unde vine si unde sfarseste, ca nu fara rost si din intamplare face cercul acesta lung, ci vrand sa strice starea sufleteasca a monahului, ca, dupa ce si-a aprins mintea cu acestea si s-a ametit de prea multe convorbiri, sa fie fara veste de atacat de dracul curviei, sau al maniei, sau al intristarii, care intineaza si mai tare stralucirea tariei lui. Noi insa, daca vrem sa cunoastem lamurit viclesugul lui, sa nu graim indata catre el, nici sa dam pe fata cele ce se petrec, cum infiripa in minte si in ce chip putin cate putin vrea sa o impinga la moarte; caci va fugi de la noi, fiindca nu vrea sa fie vazut facandu-le acestea si asa nu vom cunoaste nimic din cele ce ne-am straduit sa aflam. Ci sa-i mai ingaduim o zi sau doua, sa-si ispraveasca lucrarea, ca afland cu de-amanuntul tot lucrul pe care l-a mestesugit, sa-l dam pe fata cu cuvantul si sa-l alungam. Dar fiindca se intampla ca in vremea ispitirii mintea, fiind tulburata, nu poate urmari cu de-amanuntul cele ce se petrec, sa faca aceasta dupa alungarea dracului. Dupa ce te-ai linistit, adu-ti aminte in tine insuti de cele ce ti s-au intamplat, de unde ai inceput, pe unde ai umblat si in ce loc ai fost cuprins de duhul curviei, sau al maniei, sau al intristarii si cum s-au petrecut acestea. Invata-le acestea si tine-le minte, ca sa-l poti da pe fata cand se va mai apropia de tine. Da pe fata si locul unde sta ascuns, ca sa nu-i mai urmezi. Iar daca vrei sa-l faci sa se infurie de-a binelea, vadeste-l indata ce se apropie si dezvaluie cu cuvantul locul dintai in care a intrat si al doilea si al treilea. Caci foarte tare se scarbeste, nesuferind rusinarea. Iar dovada ca i-ai grait tocmai la vreme o vei avea in faptul ca a fugit gandul de la tine. Caci este cu neputinta sa stea, fiind scos la aratare. Iar dupa biruirea acestui drac urmeaza un somn adanc si greu, o amortire a pleoapelor, insotita de cascari nenumarate si de umeri ingreuiati; dar de toate acestea ne sloboade Duhul Sfant, prin rugaciune incordata. (Evagrie Ponticul)28

ˇ         Foarte mult ne foloseste spre mantuire ura impotriva dracilor, care ne ajuta si la lucrarea virtutii. Dar sa o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlastar bun, nu suntem in stare, pentru ca duhurile iubitoare de placeri o sting si cheama din nou sufletul la prietenie si obisnuinta cu ei. Aceasta prietenie, sau mai bine aceasta rana, anevoie de lecuit, o tamaduieste insa doctorul sufletelor, prin parasirea noastra. Caci ne lasa sa patimim lucruri infricosate de la duhuri, noaptea si ziua, pana ce sufletul alearga iarasi la ura cea de la inceput, invatandu-se a zice catre Domnul, asemenea lui David: ''Cu ura desavarsita i-am urat, ca vrajmasi s-au facut mie''. Iar cu ura desavarsita uraste pe vrajmasi acela care nu pacatuieste nici cu fapta nici cu gandul, lucru care este semnul celei mai mari si celei dintai nepatimiri. (Evagrie Ponticul)28

ˇ         Dar ce sa zicem despre dracul care face sufletul nesimtit? Caci ma tem a si scrie despre el. Cand navaleste acela, iese sufletul din starea sa fireasca si leapada cuviinta si frica Domnului, iar pacatul nu-l mai socoteste pacat, faradelegea n-o mai socoteste faradelege si la osanda si la munca vesnica se gandeste ca la niste vorbe goale. De cutremurul purtator de foc el rade. Pe Dumnezeu, e drept, il marturiseste, insa poruncile Lui nu le cinsteste. De-i bati in piept cand se misca spre pacat, nu simte: de-i vorbesti din Scripturi, e cu totul impietrit si nu asculta. Ii amintesti de ocara oamenilor si nu o ia in seama. De oameni nu mai are rusine, ca porcul care a inchis ochii si a spart gardul. Pe dracul acesta il aduc gandurile invechite ale slavei desarte. ''Si daca nu s-ar scurta zilele acelea, nimeni nu s-ar mai mantui''. De fapt dracul acesta este dintre cei ce ataca rar pe frati. Iar pricina este invederata. Caci nenorocirile altora, bolile celor dosaditi, inchisorile celor nefericiti si moartea naprasnica a unora, pun pe fuga acest drac, intrucat sufletul e strapuns putin cate putin si e trezit la mila, fiind dezlegat de impietrirea venita de la demon. Desigur noi nu le avem pe acestea aproape de noi, data fiind si raritatea celor cuprinsi de neputinte printre noi. De aceea Domnul alungand acest drac, porunceste in Evanghelii sa mergem la cei bolnavi si sa cercetam pe cei din inchisori, zicand: ''Bolnav am fost si n-ati venit la Mine''. In orice caz sa se stie: daca cineva dintre monahi, fiind atacat de dracul acesta, n-a primit gand de curvie, sau nu si-a parasit chilia din nepasare, unul ca acesta a primit din cer rabdarea si neprihanirea si fericit este pentru o nepatimire ca aceasta. Iar cati s-au fagaduit sa cinsteasca pe Dumnezeu locuind laolalta cu lumea sa se pazeasca de acest drac. Caci a zice sau a scrie mai multe despre el, ma rusinez si de oameni. (Evagrie Ponticul)1

ˇ         Toti dracii fac sufletul iubitor de placeri; numai dracul intristarii nu primeste sa faca aceasta, ci el ucide gandurile celor ce au inceput aceasta vietuire, taind si uscand prin intristare orice placere a sufletului, daca e adevarat ca oasele barbatului trist se usuca. Daca acest drac razboieste pe un monah cu masura, il face incercat, caci il convinge sa nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia si sa inlature toata placerea. Dar daca staruie mai mult, naste ganduri care sfatuiesc pe monah sa-si ia viata, sau il silesc sa fuga departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gandit si l-a patimit dreptul Iov fiind asuprit de acest drac. ''De as putea, zice, sa ma omor, sau pe altul sa rog sa-mi faca mie aceasta''. Simbol al acestui drac este salbaticiunea numita naparca, a carei fire se arata prietenoasa, insa al carei venin covarseste veninul celorlalte fiare, ba daca e primit fara masura, omoara si animalul insusi. Acestui drac i-a predat Pavel pe cel ce a facut nelegiuire in Corint. De aceea si scrie cu ravna Corintenilor, zicand: ''Aratati-i dragoste, ca nu cumva sa fie inghitit unul ca acesta de o intristare mai mare''. Dar duhul acesta, care intristeaza pe oameni, stie sa se faca si pricinuitor de buna pocainta. De aceea si Ioan Botezatorul ii numea pe cei ce erau strapunsi de duhul acesta si alergau la Dumnezeu ''pui de naparci'', zicand: ''Cine v-a aratat voua sa fugiti de mania ce va sa vie? Faceti deci roade vrednice de pocainta; si sa nu vi se para a grai intru voi: Parinte avem pe Avraam''. Caci oricine a urmat lui Avraam si a iesit din pamantul si din neamul sau, s-a facut mai tare decat dracul acesta. (Evagrie Ponticul)9

ˇ         Cine si-a stapanit mania a supus pe draci; iar cine s-a robit de dansa nu se mai tine de viata monahala si e strain de caile Mantuitorului, daca se zice ca insusi Domnul invata pe cei blanzi caile Sale. De aceea cu anevoie poate fi vanata mintea monahului, care alearga pe campia blandetii. Caci de nici o alta virtute nu se tem dracii ca de blandete. Aceasta a dobandit-o acel mare Moise, care a fost numit "bland, mai mult decat toti oamenii''. Iar proorocul David a aratat-o ca este vrednica sa fie pomenita de Dumnezeu, zicand: ''Adu-ti aminte, Doamne, de David si de toata blandetea lui''. Insusi Mantuitorul nostru ne-a poruncit sa ne facem urmatori ai blandetii Lui, zicand: ''Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre''. Iar daca cineva s-ar infrana de la mancari si bauturi, dar prin gandurile rele ar intarata mania, acela se aseamana cu o corabie ce calatoreste pe mare, avand pe dracul carmaci. De aceea trebuie sa fim cu luare aminte din toata puterea la cainele nostru, invatandu-l sa rupa numai lupii si sa nu manance oile, aratand toata blandetea fata de toti oamenii. (Evagrie Ponticul)3

ˇ         Dintre ganduri singur cel al slavei desarte lucreaza cu multe mijloace. El cuprinde aproape toata lumea si deschide usile tuturor dracilor, facandu-se ca un fel de tradator viclean al cetatii. De aceea el umileste foarte tare mintea pustnicului, umpland-o cu multe vorbe si lucruri si intinandu-i rugaciunile, prin care acesta se straduieste sa-si tamaduiasca toate ranile sufletului sau. Gandul acesta il fac sa creasca toti draci dupa ce au fost biruiti, ca printr-insul sa primeasca intrare din nou in suflet, si sa faca astfel cele mai din urma mai rele ca cele dintai. Din gandul acesta se naste si cel al mandriei, care a facut sa cada ca un sunet din ceruri pe pamant pecetea asemanarii si cununa frumusetii. Salta-te din el si nu zabovi, ca sa nu vindem altora viata noastra, nici petrecerea noastra, celor fara de mila. Pe acest drac il alunga rugaciunea staruitoare de a nu face sau zice cu voia nimic din cele ce ajuta blestematei slave desarte. (Evagrie Ponticul)44

ˇ         Cand mintea pustnicilor a ajuns la putina nepatimire, si-a agonisit si calul slavei desarte, caruia indata ii da pinteni prin cetati, purtandu-si fara stapanire lauda izvorata din slava. si intampinand-o duhul curviei, printr-o randuiala nevazuta, o inchide intr-o cocina de porci, invatand-o sa nu se mai ridice altadata din pat inainte de a se face sanatoasa deplin, nici sa nu faca ceea ce fac bolnavii neascultatori care, purtand inca urmele bolii intr-insii, se dau la drumuri si merg la bai inainte de vreme, cazand din nou in boala. De aceea sezand locului, sa luam si mai bine aminte la noi insine, ca inainte de virtute, sa ne facem greu de miscat spre pacat, iar innoindu-ne intru cunostinta sa dobandim multime de vederi felurite. Si asa inaltandu-ne si mai tare, vom vedea si mai bine lumina Mantuitorului nostru. (Evagrie Ponticul)44

ˇ         A descrie toate lucrarile cele rele ale dracilor mi-e cu neputinta, iar a insira cu de-amanutul mestesugirile lor mi-e rusine, sfiindu-ma de cititorii mai simpli. Totusi asculta unele viclenii ale duhului curviei. Cand cineva a dobandit nepatimirea partii poftitoare si gandurile de rusine s-au racit, atunci arata barbati si femei jucand impreuna si-l face pe pustnic sa priveasca lucruri si forme de rusine. Ispita aceasta insa nu e printre cele ce tin multa vreme, deoarece rugaciunea neincetata si mancarea foarte imputinata, privegherea si indeletnicirea cu contemplatiile duhovnicesti o alunga ca pe un nor fara ploaie. Uneori se atinge insa si de trupuri, starnind intr-insele fierbinteala dobitoceasca. Si alte nenumarate mestesugiri unelteste vicleanul acesta, pe care nu e nevoie sa le mai raspandim si sa le mai incredintam scrisului. Fata de astfel de ganduri foloseste si aprinderea maniei, pornita impotriva dracului. De aceasta manie se teme el mai mult, cand se aprinde impotriva acestor ganduri si ii strica planurile despre ea e vorba cand se zice: ''Maniati-va si nu pacatuiti''. Ea da sufletului in ispite o folositoare doctorie. Dar uneori si mania aceasta e imitata de dracul maniei. Aceasta plasmuieste chipurile parintilor, sau ale unor prieteni si rudenii, ocarati de oameni nevrednici si prin aceasta misca mania pustnicului si-l indeamna sa zica sau sa faca vreun rau celor ce i s-au aratat in minte. La acestea trebuie sa fie monahul cu luare aminte si indata sa-si smulga mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zabovind pe langa ele, sa se pomeneasca in vremea rugaciunii taciune ce se mistuie de foc. In ispite de acestea cad mai ales cei iuti la manie si cei ce usor se prind la harta, care sunt departe de rugaciunea cea curata si de cunostinta Mantuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie Ponticul)3 4

ˇ         Gandurile veacului acestuia le-a dat Domnul omului, ca pe niste oi, pastorului bun. Si s-a scris: ''A dat fiecarui om cuget intru inima sa'', sadind in el si pofta si mania intru ajutor, ca prin manie sa alunge gandurile lupilor, iar prin pofta sa iubeasca oile, chiar cand e biciuit de vanturi si de ploi. I-a mai dat pe langa acestea si lege dupa care sa pazeasca oile, loc de verdeata, apa de odihna, psaltire, chitara si toiag. Si i-a randuit sa se hraneasca si sa se imbrace de la aceasta turma, iar la vreme sa-i adune fan. Caci zice cuvantul: ''Cine pastoreste turma si din laptele ei nu mananca?'' Pustnicul trebuie sa pazeasca deci zi si noapte turma aceasta, ca nu cumva sa fie rapit vreun miel de fiarele salbatice, sau sa-l ia talharii, iar daca s-ar intampla una ca aceasta in padure, indata sa-l smulga din gura ursului si a lupului. Asadar, daca gandul despre fratele nostru se invarte in noi cu ura, sa stim ca o fiara l-a luat pe el; asemenea si gandul despre muiere, daca se intoarce in noi amestecat cu pofta de rusine; la fel gandul despre argint si aur, daca se cuibareste insotit de lacomie; asemenea si gandurile sfintelor daruri, daca cu slava desarta pasc in minte! Si tot asemenea se va intampla si cu alte ganduri de vor fi furate de patimi. Si nu numai ziua trebuie sa fie monahul cu luare aminte la ele, ci si noaptea sa le pazeasca priveghind. Caci se intampla sa piarda ceea ce a agonisit, daca se lasa in naluciri rusinoase si viclene. Aceasta este ceea ce zice patriarhul Iacov: ''Nu am adus tie oaie rapita de fiara salbatica; eu plateam furtisagurile de zi si de noapte; si ma topeam de arsita zilei si de gerul noptii, incat s-a dus somnul de la ochii mei''. Iar daca din osteneala ni s-ar intampla vreo nepurtare de grija, sa grabim putin in sus pe stanca cunostintei si sa pastem iarasi oile sub muntele Sinai, ca Dumnezeul parintilor nostri sa ne cheme si pe noi si sa ne daruiasca intelesurile semnelor si minunilor. (Evagrie Ponticul)28

ˇ         Dintre necuratii draci, unii il ispitesc ca om, iar altii il tulbura pe om ca pe un dobitoc necuvantator. Cei dintai apropiindu-se ne furiseaza ganduri de slava desarta, sau de mandrie, sau de pizma, sau de invinuire, care nu se ating de nici unul din dobitoace. Cei de-al doilea insa, aprind in trup manie si pofta de fire. Acestea le avem indeobste cu dobitoacele, fiind ascunse insa sub firea cea cuvantatoare. De aceea zice Duhul Sfant catre cei ce cad in ganduri omenesti: ''Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Preainalt, toti; iar voi ca niste oameni muriti si ca orisicare dintre capetenii cadeti''. Iar catre cei starniti dobitoceste zice: ''Nu fiti cum e calul sau catarul, la care nu este intelepciune, ci trebuie sa strangi cu zabala si cu frau falcile lor, caci nu se apropie de tine''. Dar sufletul care pacatuieste va muri. Si invederat este ca oamenii, daca mor ca oameni, se ingroapa de oameni, iar cand sunt omorati ca dobitoacele, sau cad jos, vor fi mancati de vulturi. Iar dintre puii acestora unii vor chema pe Domnul, altii se tavalesc in sange. Cel ce are urechi de auzit sa auda. (Evagrie Ponticul)27

ˇ         Cand vreunul dintre vrajmasi te va rani in lupta si vrei sa-i intorci sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fa asa precum te sfatuim: descoase in tine insuti gandul aruncat de el, ce fel este si din cate lucruri este alcatuit si care lucru tulbura mai mult mintea ta. Iar ceea ce zic, aceasta este: sa zicem ca e trimis de el gandul iubirii de argint. Desfa-l pe acesta in mintea care l-a primit, in sensul aurului, in aurul insusi si in patima iubirii de bani. Apoi intreaba: ''Ce este pacat dintre acestea? Oare mintea? Dar atunci cum este ca chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, avand minte, va spune aceasta vreodata? Oare aurul insusi e pacat? Dar atunci de ce s-a facut? Urmeaza asadar ca al patrulea lucru este pricina pacatului. Iar aceasta nu e nici lucrul ce sta de sine, nici ideea lucrului, ci o placere oarecare vrajmasa omului, nascuta din voia cea libera a sa si care sileste mintea sa se foloseasca rau de fapturile lui Dumnezeu. Aceasta placere avem sa o taiem, dupa indatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetand in acestea, se va nimici gandul, desfacandu-se intr-o simpla contemplatie a ta si va fugi de la tine dracul, dupa ce prin cunostinta aceasta mintea ta s-a ridicat la inaltime. Iar daca, vrand sa te folosesti impotriva lui de sabia sa, doresti sa-l dobori mai intai cu prastia ta, scoate si tu o piatra din traista de pastor a ta si cauta vederea lui, spre a afla cum vin ingerii si dracii in lumea noastra, iar noi nu mergem in lumile lor? De ce nu putem adica si noi sa unim pe ingeri si mai mult ca Dumnezeu si ne hotaram sa-i facem pe draci si mai necurati? Si cum se face ca luceafarul, care a rasarit dimineata, a fost aruncat la pamant si a socotit marea ca o coaja de nuca, iar tartarul adancului ca un rob? Si de ce incalzeste adancul ca pe o topitoare, tulburand pe toti prin rautatea sa si pe toti vrand sa-i stapaneasca? Caci trebuie sa stim ca intelegerea acestor lucruri foarte mult il vatama pe diavol si alunga toata tabara lui. Dar acestea vin cu incetul in cei care s-au curatit si vad intrucatva intelesurile intamplarilor. Cei necuratiti insa nu cunosc vederea acestora. Si daca, afland-o de la altii, ar spune-o si ei, nu vor fi auziti, fiind mult colb si zgomot de patimi in toiul razboiului. Caci trebuie sa fie cu totul linistita tabara celor de alt neam, pentru ca singur Goliat sa se intalneasca cu David al nostru. In felul acesta ne vom folosi de deslusirea razboiului si de vederea lui si in cazul celorlalte ganduri necurate. (Evagrie Ponticul)28