Saturday, 2017-09-23, 3:20 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Teologie Morala

Home » 2010 » August » 7 » Teorii ce privesc originea conştiinţei morale
2:42 PM
Teorii ce privesc originea conştiinţei morale

Există mai multe teorii cu privire la originea conştiinţei morale care au fost şi sunt şi astăzi într-un permanent conflict, fiecare din ele considerând că deţine adevărul ultim. Unele pun accent pe elementele apriorice ale conştiinţei, altele pe cele aposteriorice. Bunul simţ ne spune, însă, că nu există conştiinţă şi nici conştiinţă reală în care elementele apriorice să nu se întrepătrundă cu cele aposteriorice. De aceea, în afara spaţiului teologic, Immanuel Kant ni se pare a fi făcut demersul cel mai important în clarificarea originii conştinţei morale. El a încercat să concilieze cele două tendinţe extreme: raţionalismul şi empirismul, care se pot manifesta în orizontul cunoaşterii. Punctul de plecare şi punctul de sosire al sistemului Kantian se întemeiază pe certitudinea faptului că legile raţiunii nu-şi au izvorul în experienţă, ci ele sunt apriorice, adică preced experienţa şi o coordonează. Prin aceasta el se opunea atât empirismului senzualist, care considera că orice demers al cunoaşterii se întemeiază pe experienţa sensibilă, cât şi raţionalismului vulgar, care considera că orice cunoaştere îşi are zvorul în ideile înnăscute ale raţiunii şi deci nu ţinea cont de experienţă. Opunându-se raţionalismului, Kant consideră că actul cunoaşterii este legat de experienţă, că el se exercită asupra obiectului experienţei, adică asupra unui fenomen pe care îl percepem în spaţiu şi timp, iar acolo unde încetează experienţa (adică unde nu mai este vorba de fenomen, ci de lucrul în sine) şi cunoaşterea încetează. Opunându-se senzualismului empiric, el afirmă că obiectul cunoaşterii este desigur sensibil, adică de ordin experimental şi transmis prin simţuri (senzaţii) dar lumea senzaţiei (obiectul experienţei sensibile) ar rămâne haotică şi confuză dacă subiectul raţional nu s-ar folosi de categoriile reprezentative ale timpului şi spaţiului pentru a pune în ordine aceste reprezentări cu ajutorul legilor gândirii (categoriile raţiunii: cauză, substanţă, contradicţie, identitate etc.)

          Cu toată încercarea pe care a făcut-o Kant de a depăşi cele două extreme, el rămâne totuşi raţionalist în sistemul său deoarece pune accentul pe autonomia raţiunii subiective. În cele două ipostaze ale sale, raţiunea teoretică se va aplica în ştiinţă şi raţiunea practică, în morală. Noi, în viziunea lui Kant, nu putem să cunoaştem lumea externă aşa cum apare ea (fenomenologică) dacă n-am avea în raţiunea noastră o formă specifică şi apriorică şi tot la fel noi nu am putea evalua faptele noastre dacă n-ar exista aprioric în sufletul nostru o funcţie specifică a raţiunii practice şi anume conştiinţa morală.

          Datorită raţionalismului său, Kant va exclude din conştiinţa morală elementele afective şi o va reduce doar la imperativul categoric. Această atitudine reducţionistă în ceea ce priveşte originea conştiinţei morale, va fi criticată de Herbert Spencer şi şcoala sa sociologică. H. Spencer considera că formele apriorice sunt deprinderi dobândite prin experienţă şi cristalizate în puteri psihice. Datorită repetării lor permanente şi transmiterii prin ereditate, noi le considerăm ca fiind apriorice, anterioare experienţei. Sufletul omului, după Spencer şi şcoala sociologică, era în perioada primitivă asemănător animalelor, incapabil de gândire abstractă. Viaţa lui intelectuală era constituită doar din reprezentări simple, izolate. De-a lungul timpului,a trecut prin trepte de prefacere şi formele apriorice cu care el se naşte acum sunt un rezultat al speciei întregi şi nu al experienţei individuale. Teoria lui Spencer este legată de teoria evoluţionistă. Ambele teorii anulează realitatea apriorică a conştiinţei morale şi susţin apariţia ei pe o anumită treaptă a evoluţiei omului. Această ipoteză evoluţionistă nu poate fi confirmată de experienţă. Dimpotrivă, experienţa aduce argumente în favoarea kantianismului. Dintotdeauna omul a avut aceleaşi facultăţi spirituale şi experienţa şi ereditatea n-au adăugat altele în plus, ci doar le-a îmbogăţit. Cum s-ar putea ca facultăţile spiritului şi categoriile apriorice cu care operează să fie create de experienţă, atâta timp căt nici o experienţă nu este posibilă fără ele? Teoria lui Spencer pleacă de la ideea că spiritul este o tabula rasa, deci ea presupune pasivitatea iniţială a fiinţei organice. Ori această pasivitate nu este prezentă nici în lumea anorganică, fiindcă atunci când sunt supuse la influenţe externe, fiecare reacţionează diferit. Piatra reacţionează la căldură altfel decât ceara. Topirea cerii este o consecinţă nu numai a temperaturii ridicate, ci şi a naturii sale specifice. Un fapt asemănător este şi procesul asimilării. Toate florile se hrănesc cu aceeaşi hrană dar fiecare se dezvoltă în funcţie de structura sa specifică. Aşa şi sufletul asimilează şi evaluează realitatea externă în funcţie de anumite coordonate apriorice cu care, spunem noi, l-a înzestrat Dumnezeu. Noi nu putem să ne imaginăm că există cunoaştere fără un subiect cunoscător ce poartă în el categoriile apriorice de receptare a impresiilor. Dacă spiritul nostru n-ar avea aceste forme, am fi doar sclavii excitaţiilor exterioare care ar curge ca un torent peste noi lăsând doar efecte biologice, ca la animale. De când există lumea, n-a existat om normal care să nu poarte în sine această capacitate specifică de asimilare a cunoştinţelor. Acest lucru este valabil şi pentru conştiinţa morală. Nu calitatea morală a acţiunilor a creat simţul moral, ci acesta, preexistând, a evaluat faptele şi le-a categorisit în bune şi rele. Din acest punct de vedere I. Kant a avut dreptate. Cunoştinţele morale, ca orice cunoştinţă sunt un rezultat a celor doi factori ireductibili: lumea exterioară cu acţiunea ei, pe de o parte, şi subiectul cu formele lui de gândire apriorice, pe de altă parte. Datorită acestor forme subiectul nu este pasiv în actul cunoaşterii, el nu este o simplă oglindă, ci el modifică şi crează într-un fel realitatea. Idealul moral sau legea morală este realitatea primordială şi fundamentală care valorizează experienţa, dar ea nu îşi are izvorul în experienţă. Deci originea conştiinţei morale nu este nici în educaţie, nici în experienţa individuală sau socială, nu-i nici o deprindere câştigată, ci există deodată cu sufletul, se naşte odată cu omul. Conţinutul ei îl oferă experienţa, dar ea nu se identifică cu conţinutul ei pentru că forma ei este apriorică.
Views: 916 | Added by: PortalOrtodox | Tags: Teorii ce privesc originea conştiin | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017