Monday, 2017-11-20, 0:21 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Teologie Morala

Home » 2010 » August » 7 » Rolul sentimentului în acţiunea morală
2:34 PM
Rolul sentimentului în acţiunea morală

         În limba română, sentimentul evocă, în primul rând, o mişcare a afectivităţii sensibile, dar el păstrează şi o semnificaţie cognitivă (în latină „sentio” înseamnă: gândesc, stimez).

În sensul propriu, sentimentul nu se confundă cu emoţia sentimentală. Aceasta izvorăşte din resursele organice ale eului şi nu este decât o sensibilizare a subiectului cu privire la un obiect. Din momentul în care subiectul moral ia atitudine faţă de această mişcare a sensibilităţii, fie acceptând-o, fie reprimând-o, ea devine sentiment. Aşadar, sentimentul este un act intern, dar are tendinţa de a se manifesta în „afară” în anumite împrejurări oportune. Aceste manifestări, însă, nu aparţin în mod esenţial structurii psihologice a sentimentului. Mai mult, sentimentul ca atare nu este nici dorinţă, nici hotărâre de a „face” ceva. El este legat natural de acestea, dar înainte de toate el este „cutremurul” pe care-l trezeşte în noi o valoare sau o non-valoare; este ecoul şi răspunsul subiectiv pe care noi îl dăm acesteia. „Se află în sentiment o prezenţă intimă a valorii, scrie Louis Lavelle. Noi nu am avea niciodată revelaţia valorii fără această afecţiune interioară, căreia îi dăm numele de sentiment. Şi cum nu există senzaţie, oricât de simplă, care să nu manifeste un aspect al realului, nu există nici sentiment, oricât de familiar, care să nu conţină afirmarea împlinită a unei valori (…) El este pecetea însăşi a prezenţei valorii, aşa cum ea este recunoscută şi consimţită. Este o atingere a valorii aşa cum senzaţia este o atingere a realului”[1]. „Răspunsul subiectiv”, „prezenţa intimă”, nu vrea să însemne că sentimentul ar avea tendinţa să se replieze asupra lui însuşi, asupra unei valori devenită „a sa”. Dimpotrivă, sentimentul nu-şi găseşte „odihna” sa decât în orientarea sa dinamică spre „obiect”. Fiecare sentiment este polarizat de o valoare obiectivă pe care el o simte. Iubirea de Dumnezeu este în mod real orientată spre Dumnezeu şi nu spre sine însuşi. Iubirea desăvârşită se „odihneşte” total în Dumnezeu, chiar dacă nu se exteriorizează printr-un gest sau acţiune.

Deci sentimentul este întotdeauna în relaţie cu „obiectul” său. Făcând abstracţie de sentimentele tipic închise, „crispate”, un torent spiritual traversează orice sentiment orientându-l spre un scop pe care el îl atinge, chiar înainte de a-l cunoaşte pe deplin. Se poate spune că sentimentele, chiar fără intermediul acţiunii (sau al cuvântului), ating persoanele cărora se adresează, în funcţie de treapta sensibilităţii spirituale a acestora. „Curentul” de sentimente pozitive (iubire, bunătate, compasiune, umilinţă, respect, dreptate, puritate) este unul vivicator şi purificator.

Finalitatea unui sentiment este de obicei o persoană: Dumnezeu, aproapele, comunităţile personale, propriul eu. Fiinţele însufleţite pot fi obiecte ale sentimentelor, dar nu de aceeaşi valoare cu persoanele.

„Motivul” care trezeşte sentimentul este, deci, o valoare sau o non-valoare. Diferenţa este mare dacă sentimentul nu se adresează decât valorii sau non-valorii, în exclusivitate, sau dacă, plecând de la valoare, el priveşte şi subiectul valorii, persoana ca atare. Dacă cineva iubeşte o persoană, sentimentul are o altă putere decât dacă i se admiră numai virtutea ei în sine. Greşelile unei persoane constituie o non-valoare şi cer dezaprobarea, însă nu autorizează ura acelei persoane. Cine este iubitor de Dumnezeu nu poate să nu vadă în aproapele său, chiar păcătos fiind, icoana lui Dumnezeu, un frate a lui Hristos, un suflet chemat la mântuire.

          Un sentiment ocupă în suflet mai mult sau mai puţin loc. El poate fi central sau periferic. O mulţime de emoţii pre-sentimentale, acceptate sau nu, nu ating centrul gândirii sau al acţiunii. Altele dimpotrivă, pătrund până în nucleul conştiinţei, se instalează acolo şi determină mari zone ale gândirii şi acţiunii. Un sentiment de ostilitate, spre exemplu, dacă pătrunde în inima preocupărilor unui om, va face mult mai multe ravagii decât dacă el va fi periferic. Deci trebuie să cultivăm mai mult sentimentele de iubire faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

          O altă calitate a sentimentelor este profunzimea lor. Iubirea fraternă, spre exemplu, dacă este asumată în Dumnezeu este mai profundă decât iubirea pur umană. Dar profunzimea sentimentului depinde şi de subiect. Este pătruns intim de el sau superficial? Ce fel de cunoaştere are subiectul despre valoarea spre care tinde sentimentul? Are o cunoaştere intelectuală, rece, distantă, sau afectivă, vitală, intimă şi connaturală?

          Cercetătorii au analizat mai multe forme de viaţă umană,  valorile lor şi orientarea dominantă a sentimentelor, ajungând la următoarea împărţire:

.

Forme de viaţă

Valori predominante

Orientarea dominantă a sentimentului

 

Economică

- Valorile de gestiune şi utilitate

- Interes pentru muncă şi profesie

Estetică

- Frumuseţea

- Interes pentru valorile culturale; cultivarea armoniei personalităţii

Eroică

- Puterea

- Plăcerea de a domina; cultivarea stăpânirii de sine

Intelectuală

- Ştiinţa

- Viaţa consacrată cercetării adevărului; grija pentru obiectivitate

Socială şi iubitoare

- Bunurile comunitare

- Slujirea semenilor, altruismul

Religioasă

- Comuniunea cu Dumnezeu, mântuirea sufletului

- Consacrarea lui Dumnezeu

         

În general, nici o formă de viaţă din cele enumerate mai sus nu este în stare pură. Teoretic, o formă de viaţă economică se împacă cu una estetică sau religioasă, dar dacă ultima nu-şi face loc central în inimă, rezultatul va fi că în deciziile practice, când va trebui să alegem între valoarea „dominantă” şi cea religioasă, se poate stabili o falsă ierarhie. Cel mai mare pericol pe care-l prezintă formele de viaţă, ca şi orientarea sentimentelor constă în tendinţa lor de a nu mai lua în considerare valorile mai înalte.

Spre exemplu omul în viaţa căruia valorile dominante sunt cele economice sau politice, în anumite situaţii ar putea fi tentat să neglijeze sau să subordoneze valorile religioase şi morale valorilor economice sau puterii politice.



[1]  Louis Lavelle, Traités des valeurs, t. i, pp. 190-191.

Views: 769 | Added by: PortalOrtodox | Tags: Rolul sentimentului în acţiunea mor | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017