Saturday, 2017-09-23, 3:24 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Teologie Morala

Home » 2010 » August » 7 » Procesul psihologic al naşterii şi dezvoltării păcatului
2:14 PM
Procesul psihologic al naşterii şi dezvoltării păcatului

Această problemă atât de delicată a format preocuparea de predilecţie a asceţilor. De aceea, pentru lămurirea ei, vom recurge la experienţa lor[1].

          Astfel, Isihie monahul numără, în procesul stârnirii păcatului, patru momente şi anume: atacul, înrobirea, consimţirea şi fapta sensibilă. Sfântul Ioan Damaschinul numără şapte trepte: atacul, însoţirea, patima, lupta, robia, consimţirea şi făptuirea.

          Să încercăm acum analiza acestui proces complex. Ceea ce trebuie spus de la început este că germenul faptei rele stă în reprezentarea şi gândul rău sau primejdios. Astfel, prin mijlocirea simţurilor, a imaginaţiei sau intelectului, se prezintă voinţei un obiect, a cărui îmbrăţişare produce păcatul. Satana e cel ce aruncă în mintea noastră un gând al păcatului, aşa-numitul atac (BD@F$@8¬ = momeală), care se prezintă ca o simplă posibilitate. E, parcă, în afară de noi şi are un caracter de pură eventualitate fără însemnătate. Sfinţii Părinţi îl atribuie satanei, pentru că poartă pecetea unui gând aruncat de un străin.

          Dar momeala nu-i încă un păcat. Simpla cunoaştere a răului, chiar a celui mai mare rău şi a corupţiei, nu este rea în sine. Dar gândul evocă conţinutul răului şi înclinarea firească a persoanei; mai ales când o vie fantezie se asociază, înclinarea spre rău se trezeşte şi iată ispita reală. Ispita face ca imaginea lucrului să fie delectabilă, lucru ce produce în sensibilitate o mişcare, ce nu-i păcat; produce o înclinare spre obiectul respectiv, însoţită de o oarecare desfătare.

          Aceste înclinări spontane sunt inerente firii umane. Numai intensitatea lor variază după individ şi împrejurări.

          Acum vine rândul intelectului. El avertizează mai întâi că lucrul e delectabil şi apoi, că este rău. Momentul horărâtor este acela în care ia atitudine cugetarea noastră. Dacă am respins din prima clipă momeala, am scăpat de mrejele ispitei. Dacă însă începem a medita asupra ei, desfătându-ne în gând cu perspectivele păcatului, s-a produs însoţirea, adică amestecarea gândurilor noastre cu gândurile diavolilor vicleni. Gândul rău al păcatului nu mai e acum străin. Urmează consimţirea, adică planul comun al gândurilor noastre şi ale satanei pentru realizarea faptei. De aceea, se recomandă închiderea simţurilor şi întărirea minţii în poziţia ei, ca să nu mai hoinărească. Lucrarea de îndreptare începe cu credinţa. De aici datoria de a veghea asupra gândurilor, spre a elimina de la început gândul cel rău.

          Plăcerea involuntară, ieşită din reprezentarea răului, nu se însoţeşte de obicei cu gândurile păcătoase; nu e rea în sine. Trebuie însă tratată ca ispită. Când voinţa liberă îşi însuşeşte plăcerea, e de acord cu ea, ia naştere aşa-numita „desfătare îndelungată” prin care se acceptă caracterul păcătos al răului reprezentat.

          Dezvoltarea mai departe a „desfătării simple” într-o poftă rea este foarte uşoară. Desfătarea gândită din momentul al doilea se preface acum într-o dorinţă practică. De aceea, în vechiul Testament pofta este un păcat oprit prin porunca a şasea şi a şaptea şi expres prin porunca a noua şi a zecea din Decalog. Mântuitorul osândeşte pofta rea prin cuvintele: „Oricine priveşte o femeie cu gândul desfătării, a şi curvit cu ea în inima lui” (Mt. 5,28). De aici urmează că o poftă voluntară a unei fapte rele primeşte, după specie şi obiect, aceeaşi osândă ca şi o faptă rea împlinită. „Ceea ce vrei şi nu poţi Dumnezeu consideră ca făcut” (quidquid vis et non potes, factum Deus reputat), spune în această privinţă Fericitul Augustin[2]. Bucuria sau aprobarea pentru un păcat început este, de asemenea, un păcat.

          Faţă de aceasta, voinţa poate avea trei atitudini: a) consimţind pozitiv la săvârşirea ei, sau numai la desfăşurare; b) rezistând pozitiv; c) neconsimţind, dar nici rezistând, ci având o simplă atitudine negativă. Consimţământul voinţei (consensus) este deci al treilea moment psihologic al genezei păcatului şi cel mai însemnat, întrucât el pune pe faptă pecetea păcatului. Hotărârea liberă de a îndeplini fapta împlineşte şi încheie desfăşurarea procesului lăuntric al păcatului[3].


[1] Pr. D. Stăniloae, op.cit., pp. 63-67.

[2] Ennar. in Psalm, 4, VII, 2.

[3] Vezi şi I. Mausbach, op. cit., vol. I, pp. 254-255.

Views: 486 | Added by: PortalOrtodox | Tags: Procesul psihologic al naşterii şi | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017