Cuvântul virtute, folosit
adeseori în limbajul obişnuit, nu exprimă totdeauna o noţiune cu un înţeles sau
conţinut moral. Uneori, prin virtute se înţelege o însuşire esenţială a unei
persoane, în care intră ideea de putere, tărie, forţă. Alteori, prin virtute se
înţelege o însuşire sau o calitate superioară psihică, ori chiar fizică a unei
persoane. În mod obişnuit însă, prin virtute se înţelege o anumită conduită a
omului, corespunzător unor principii morale.
Analizându-l etimologic,
cuvântul virtute vine de la
latinescul „virtus”, acesta fiind la rândul lui termenul latin pentru ceea ce
grecii numeau________. Acest termen derivă de la Marte, zeul războiului, sau de
la rădăcina_____, ________, _________, ___________, __________ şi _________ în
sensul de a aduce ceva la îndeplinire, a face ceva plăcut, a încheia etc.
În latineşte, acest
cuvânt s-a tradus cu „virtus”, de la „vir” – bărbat, la început însemnând
curajul fizic, apoi forţa de rezistenţă împotriva patimilor şi ispitelor şi
practicarea obişnuită a binelui.
