Monday, 2017-09-25, 9:39 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Teologie Morala

Home » 2010 » August » 7 » Noţiunea de păcat
2:19 PM
Noţiunea de păcat

În Sfânta Scriptură, păcatul este consemnat prin denumiri felurite. Astfel, în ebraică, este redat prin cuvintele: hattat – îndepărtarea de la scop, awom – nedreptate, pesah – rebeliune, raşah – revoltă. Etimologic, hattat corespunde grecescului _________ şi înseamnă perversiunea unei voinţe, care ne îndepărtează de la scopul suprem şi ne face vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Hattat corespunde lui_________, pesah lui _________ şi__________, iar raşah corespunde lui _________ = a face rău.

          Dintre toţi aceşti termeni din ebraică, hattat, cu toate derivatele lui, exprimă cel mai adecvat conţinutul păcatului.

          În greceşte avem expresiile: ___________(Rom. 5,12; 7,7,2) cu sensul de îndepărtare de la scop; _________ - actul păcătos; _________ sau ____________ - violarea şi nesocotinţa legii (I Ioan 2,4; II Petru 2,6); ___________ - înfrângerea unei legi pozitive (Gal. 3,19; I Tim. 2,14); ___________ – neascultarea (Rom. 5,19; Evr. 2,3); ____________ - căderea, delictul sau falsul moral (Marcu 11, 25-26); ____________ - ignoranţă (Evr. 2,7; Fapte 17,30); _________ - micşorare (Rom. 11,12). În fine, __________ care se referă mai mult la lezarea lui Dumnezeu ca autor al legii.

          Expresia latină peccatum are un sens foarte larg, însemnând orice greşeală. De aceea întâlnim expresiile: peccatum naturae, peccatum artis.

          În literatura creştină, latinescul peccatum a dobândit un sens moral şi religios, dar este întrebuinţat spre a desemna, de asemenea, concupiscenţa şi, prin extensiune, pedeapsa şi jertfa pentru păcat, obiectul păcatului.

          În româneşte, termenul păcat are, desigur, mai multe sensuri. Dintre ele predomină sensul moral-religios al unei fapte potrivnice voinţei lui Dumnezeu.

          1. Conceptul de păcat în Sfânta Scriptură

          Atât în Vechiul cât şi în Noul Testament păcatul este conceput ca ceva negativ, adică opus voinţei şi orânduirii divine.

          În Vechiul Testament, în cartea Facerii, păcatul este conceput ca neascultare (Fac. 2,16; 3,11), care se pedepseşte în chip diferit (Fac. 4, 9-16; 6, 5-7, 11-13).

          După alegerea poporului israelit şi promulgarea legii mozaice, preceptele pozitive sporesc odată cu păcatele. Păcatele se prezintă acum ca acte de răzvrătire, mai cu seamă când sunt şi acte de idolatrie.

          În vremea profeţilor, păcatul apare mai vădit ca ofensă a lui Dumnezeu şi a aproapelui, ca un fel de nebunie, ca infidelitate faţă de făgăduinţa făcută lui Dumnezeu de către poporul ales; deci, ca un fel de adulter (Isaia 1,2; Ieremia 3, 1-2).

          În Noul Testament, Mântuitorul nu vorbeşte atât de natura păcatului, cât de distrugerea lui. Totuşi, îl presupune ca fiind: un act îngrozitor, o călcare a legii, o ofensă a lui Dumnezeu şi a aproapelui (Luca 15,18), o dezordine a voinţei omeneşti, care ajunge să se proslăvească pe sine în locul lui Dumnezeu (Ioan 12,43). Mântuitorul Hristos a osândit multe fapte păcătoase, pe care învăţaţii legii mozaice le menţionau printre cele oneste, cum sunt: mânia, ura vrăjmaşilor, slava deşartă. Şi ceea ce este mai important este că Mântuitorul califică drept păcate şi pe acelea care se consumă numai în inmă (Mt. 15, 19-20). Izvoarele păcatului sunt în inima rea (Mt. 18,7) şi ispita celui rău (Mt. 13, 39).

          În scrierile Sfântului Apostol Pavel, păcatul apare ca un fel de robire, de care ne eliberăm prin har (Rom. 6,18), ca împotrivire la legea lui Dumnezeu (Rom. 3,20; 7,7) şi ca neascultare (Evr. 2,2). Păcătosul va primi o pedeapsă îngrozitoare, pentru că el calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi întristează pe Duhul Sfânt (Evr. 10, 26-31; Efes. 4,30). Sfântul Apostol Pavel subliniază legătura păcatului cu puterile demonice (II Cor. 4,4).

          După Sfântul Ioan Evanghelistul, păcatul este călcarea legii, nedreptate, lucrare a diavolului (I Ioan 3,4; 1, 8-10).

          Prin urmare, în Sfânta Scriptură, păcatul apare ca: neascultare şi nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu, nelegiuire, nebunie, minciună, mândrie, nesocotirea şi ofensa lui Dumnezeu, absurditate, vină, violarea legii, abaterea de la ordinea morală. În ordinea harică, la aceasta se adaugă: părăsirea iubirii şi a prieteniei lui Dumnezeu, necinstirea lui Hristos şi a harului Său, pângărirea templului lui Dumnezeu.

          2. Păcatul după Sfinţii Părinţi şi Scriitori Bisericeşti

          Pentru Teofil de Antiohia[1] şi Sfântul Ioan Gură de Aur, păcatul este neascultare ; Sfântul Vasile îl concepe ca separare de Dumnezeu[2]. Sfântul Ioan Damaschin îl consideră ca „îndepărtarea voluntară de la ceea ce este potrivit cu natura la ceea ce este împotriva naturii”[3].

          Definiţia Fericitului Augustin a rămas clasică. După el, „păcatul este o faptă, o vorbă sau o dorinţă contra legii veşnice” (peccatum est vel factum, vel dictum, vel concupitum aliquid contra aeternam legem)[4]. El arată, mai departe, că legea veşnică este raţiunea divină sau voinţa lui Dumnezeu, care porunceşte conservarea ordinii naturale şi opreşte perturbarea ei. Ordinea naturală, care este conţinutul concret al ordinii morale, este tulburată când voinţa umană preferă bunurile inferioare celor superioare, mai precis, când părăseşte binele suprem, plenitudinea fiinţei şi a perfecţiunii pentru un bine mărginit şi zadarnic. Întoarcerea de la Dumnezeu spre sine este prima greşeală, de la care derivă toate relele păcatului. Motivul cel mai general şi mai adânc al păcatului este egoismul, acea iubire trupească de sine de care vorbeşte şi Sfântul Maxim Mărturisitorul[5]. Dar, precum cel ce-şi întoarce faţa de la soare rămâne întru întuneric şi frig, tot aşa oricine întoarce întoarce spatele lui Dumnezeu şi se îndepărtează de El se va întuneca, va îngheţa şi se va descompune[6].       


[1] Către Autolic, II,27; P.G., VI, 1095.

[2] Omilia că Dumnezeu nu este cauza răului, 8; P.G., XXXI, 348.

[3] Expunerea exactă a credinţei ortodoxe, IV, 20; P.G., XCIV, 1194.

[4] Contra Faustum Manich., 22, 27; P.L., XLII, 418.

[5] Capete despre dragoste, III,56; Filocalia, vol. II, trad. Pr. D. Stăniloae, Sibiu, 1947, p. 88.

[6] Vezi Fer. Augustin, Contra Secund. Manich., 11,15; P.L., XLII, 587,590.

Views: 655 | Added by: PortalOrtodox | Tags: Noţiunea de păcat | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017