Teologie Morala

         Decalogul sau cele zece porunci au fost date pe Muntele Sinai tot de Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu înainte de întruparea Sa şi în vederea Întrupării. După Întrupare, El a mărturisit că nu a venit să strice Legea şi Profeţii, ci să le împlinească (Mt. 5,17). De aceea Mântuitorul Însuşi a reinterpretat cele zece porunci în predica de pe Muntele Măslinilor (Mt. cap. 5) în rugăciunea sacerdotală şi în cuvântul rostit la Cina cea de Taină (Ioan 13 şi 17). Majoritatea comentatorilor consideră, totuşi, că cele nouă fericiri rostite în predica de pe munte constituie sinteza legii morale a celui de-al doilea Testament, deoarece ele cuprind, în enunţurile lor, virtuţile fundamentale ale vieţii creştine.

          Analizând conceptul de lege şi atribuindu-i mai mult un sens juridic, unii moralişti, mai ales protestanţi, au contestat caracterul de lege al celui de-al doilea Testament. Ei consideră că în viaţa creştină suntem eliberaţi de jugul legii prin iubirea şi jertfa Mântuitorului şi de aceea trebuie să fim inspiraţi numai de această iubire. Pentru a-i aduce pe cei neconvertiţi la credinţa creştină trebuie să le fie vestită iubirea lui Hristos, nu legea de pe Muntele Sinai. Această părere a fost împărtăşită şi este împărtăşită de unii teologi de orientare pietistă, însă contextul Evangheliei, ca şi conţinutul întregii Sfintei Scripturi, nu confirmă ipoteza unei opoziţii totale între Lege şi Evanghelie, ci doar o distincţie clară, prin care se subliniază etapele necesare creşterii şi maturizării spirituale a conştiinţei umane, pentru a înţelege scopul ultim al Legii, care este Evanghelia. Aceasta însă nu este „fără de lege”, ci este o lege nouă, a duhului, a harului şi a libertăţii (Ioan 17, 11-23; Mt. 28, 19-20). În acest sens Mântuitorul Însuşi a fost profeţit de profetul Isaia ca un Legiuitor (38,20). El a recunoscut şi întărit în mod expres exigenţele esenţiale ale Decalogului, mai ales iubirea şi sfinţenia. De aici vedem că Mântuitorul nu a cerut desfiinţarea legii, ci interiorizarea ei. De aceea legea celui de-al doilea Testament nu este expusă, din punct de vedere formal, sub forma unor porunci exprese, sau a unui cod sistematic de morală, ci sub forma unor îndemnuri care respectă în mod deplin libertatea şi responsabilitatea fiecăruia. Sinteza acestor îndemnuri se află, aşa cum am mai spus, în cele nouă fericiri pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le asemăna cu Decalogul.