Teologie Morala

Libertatea umană este recunoscută atât de conştiinţa personală cât şi de societate, însă natura sa profundă, misterul ei, doar Hristos ni-l poate revela. Cuprinsă prin har în libertatea dumnezeiască, libertatea umană trebuie să fie, în Hristos, libertatea fiilor lui Dumnezeu. Ea este un dar pe care ascultarea liberă a lui Hristos, până la moartea pe cruce, ni l-a oferit. Ea ne invită să-l urmăm pe Hristos în ascultarea sa filială faţă de Tatăl şi ea se realizează prin ascultarea fiilor de Cel care nu „stăpâneşte” decât prin darurile iubirii sale paterne.

          Libertatea fiilor lui Dumnezeu nu suprimă liberul arbitru, ci îl presupune. În momentele decisive ale vieţii sale, omul posedă libertatea de a se decide pentru Dumnezeu sau împotriva Lui. Libertatea împotriva lui Dumnezeu ne conduce însă la sclavia păcatului. Omul căzut în păcat este în acelaşi timp „sclav” şi „liber”. Harul nu ne dă un liber arbitru pe care l-am avut dintotdeauna şi nu l-am pierdut, ci îl eliberează pe acesta de sclavia păcatului şi îi redă libertatea fiilor lui Dumnezeu.