Sfintele usi sunt deschise si perdeaua ridicata.
Diaconul, stând în fata usilor împaratesti zice cu glas mare:
Diaconul: Binecuvânteaza,
parinte.
Preotul, având capul descoperit, ia Sfânta Evanghelie cu amândoua mâinile, o
ridica putin si face semnul Sfintei Cruci pe sfântul antimis, începând cu
capatul de sus, apoi cu cel de jos, la stânga si la dreapta zicând:
Preotul:
Binecuvântata este împaratia Tatalui si a Fiului
si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Preotul închide sfintele usi, iar diaconul zice
ectenia mare. Daca nu este diacon o zice preotul din altar.
Diaconul: Cu pace Domnului
sa ne rugam.
În timpul ecteniei mari strana raspunde dupa
fiecare ectenie de cerere.
Strana: Doamne miluieste.
Diaconul: Pentru
pacea de sus si pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam.
Pentru pacea a toata lumea, pentru buna starea sfintelor
lui Dumnezeu Biserici si pentru unirea tuturor, Domnului sa ne rugam.
Pentru sfânta biserica aceasta si pentru cei ce cu
credinta, cu evlavie si cu frica de Dumnezeu intra într-însa, Domnului sa ne
rugam.
Pentru Prea Fericitul Parintele nostru (N) Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru (Înalt-) Prea
Sfintitul (Arhi-) Episcopul (si
Mitropolitul) nostru (N), pentru
cinstita preotime si cea întru Hristos diaconime, si pentru tot clerul si
poporul, Domnului sa ne rugam.
Pentru (aici se pomeneste Cârmuirea
tarii, dupa îndrumarile Sfântului Sinod), Domnului sa ne
rugam.
Pentru sfânt locasul acesta, tara aceasta si pentru toate
orasele si satele si pentru cei ce cu credinta locuiesc într-însele, Domnului
sa ne rugam.
Pentru buna-întocmire a vazduhului, pentru îmbelsugarea
roadelor pamântului si pen tru vremuri pasnice, Domnului sa ne rugam.
Pentru cei ce calatoresc pe ape, pe uscat si prin aer,
pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiti si pentru
mântuirea lor, Domnului sa ne rugam.
Aici se pot adauga si alte ectenii pentru felurite
cereri.
Pentru ca sa fim izbaviti noi, de tot necazul, mânia,
primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam.
Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi,
Dumnezeule, cu harul Tau.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, marita stapâna
noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara
Maria, cu toti sfintii sa o pomenim.
Când strana cânta Preasfânta Nascatoare...,
preotul zice încet rugaciunea antifonului întâi.
Strana: Preasfânta
Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.
Diaconul: Pe noi
însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.
Strana: Tie,
Doamne.
Preotul: Doamne
Dumnezeul nostru, a Carui stapânire este neasemanata si slava neajunsa, a Carui
mila este nemasurata si iubire de oameni negraita, Însuti Stapâne, dupa
milostivirea Ta, cauta spre noi si spre sfânta biserica aceasta, si fa bogate
milele Tale si îndurarile Tale cu noi si cu cei ce se roaga împreuna cu noi. Cu
glas tare, preotul zice ecfonisul:
Preotul: Ca Tie se
cuvine toata slava, cinstea si închinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfântului
Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Strana cânta acum antifonul întâi. La încheierea
antifonului, diaconul sta din nou înaintea sfintelor usi, îsi ridica orarul si
zice ectenia mica.
Diaconul: Iara si
iara cu pace, Domnului sa ne rugam.
Strana: Doamne,
miluieste.
Diaconul: Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste, pe
noi, Dumnezeule, cu harul Tau.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Pe
Preasfânta, curata, preabinecuvântata, marita stapâna noastra, de Dumnezeu
Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa o pomenim. Când
strana cânta Preasfânta Nascatoare..., preotul zice încet rugaciunea
antifonului îal doilea.
Strana: Preasfânta Nascatoare
de Dumnezeu miluieste-ne pe noi
Diaconul: Pe noi
însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.
Strana: Tie,
Doamne.
Preotul: Doamne
Dumnezeul nostru, mântuieste poporul Tau si binecuvânteaza mostenirea Ta;
plinirea Bisericii Tale o pazeste, sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei
Tale, Tu pe acestia îi prea mareste cu dumnezeiasca puterea Ta si nu ne lasa pe
noi, cei ce nadajduim întru Tine. Cu glas tare preotul zice
ecfonisul.
Preotul: Ca a Ta
este stapânirea si a Ta este împaratia si puterea si slava, a Tatalui si a
Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Strana cânta acum antifonul al doilea. La
încheierea antifonului, diaconul sta iarasi în fata icoanei Nascatoarei de
Dumnezeu, ridica orarul si zice ectenia mica.
inapoi Ectenia Mica
Diaconul: Iara si
iara cu pace, Domnului sa ne rugam.
Strana: Doamne, miluieste
Diaconul: Apara,
mântuieste, miluieste si ne pazeste, pe noi, Dumnezeule, cu harul Tau.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Pe Preasfânta,
curata, preabinecuvântata, marita stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si
pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa o pomenim.
Când diaconul
intra în altar pe usa dinspre miazazi, sta la locul sau la sfânta masa si se
înclina în fata preotului, în timp ce preotul zice rugaciunea antifonului al
treilea.
Strana: Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe
noi
Diaconul: Pe noi
însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.
Strana: Tie,
Doamne.
Preotul: Cel ce
ne-ai daruit noua aceste rugaciuni obstesti si împreuna-glasuite, Cel ce si la
doi si la trei, care se unesc în numele Tau, ai fagaduit sa le împlinesti
cererile, Însuti, si acum, plineste cererile cele de folos ale robilor Tai
dându-ne noua, în veacul de acum, cunostinta adevarului Tau, si în cel ce va sa
fie, viata vesnica daruindu-ne.
Cu glas tare, preotul
zice ecfonisul:
Preotul: Ca bun si
iubitor de oameni esti si Tie slava înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului
Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
În timp ce strana cânta antifonul al treilea sau
Fericirile, preotul si diaconul fac trei închinaciuni înaintea Sfintei Mese.
Preotul ridica Sfânta Evanghelie si o da diaconului. Diaconul merge înaintea
preotului în jurul altarului. Ei ies pe usa dinspre miazanoapte si se opresc în
mijlocul bi sericii.
Diaconul, stând în mijlocul bisericii, în fata preotului
si putin în dreapta sa, zice:
Diaconul: Domnului
sa ne rugam. Doamne miluieste.
Preotul zice
Rugaciunea Intrarii:
Preotul: Stapâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai
asezat în ceruri cetele si ostile înge rilor si ale arhanghelilor spre slujba slavei
Tale, fa ca împreuna cu intrarea noastra sa fie si intrarea sfintilor îngeri,
care slujesc împreuna cu noi si împreuna slavesc bunatatea Ta. Ca Tie se cuvine
toata slava, cinstea si închi na ciunea, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh,
acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Dupa rugaciune, diaconul, tinând orarul în mâna dreapta, arata catre
rasarit cu mâna dreapta si zice:
Diaconul: Binecuvânteaza, parinte, sfânta intrare.
Preotul,
binecuvântând catre sfântul altar, zice încet:
Preotul: Binecuvântata
este intrarea sfintilor Tai, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor.
Amin.
Ei se închina de doua ori. Diaconul îi da Sfânta
Evanghelie preotului sa o sarute. Amândoi mai fac o închinaciune. Daca însa în
biserica este arhiereu(sau la manastire, staret),ei îl înlocuiesc pe preot si
diaconul duce Sfânta Evanghelie celui mai mare sa o sarute, sarutând si el mâna
acestuia. Dupa ce se termina cântarea, diaconul, stând înaintea sfintelor usi,
înalta Sfânta Evanghelie cu icoana Învierii spre popor si zice:
Diaconul: Întelepciune, drepti!
Diaconul intra în sfântul altar prin sfintele usi.
Preotul se pleaca catre strani, intra în altar si, luând Sfânta Evanghelie, o
aseaza pe Sfânta Masa.
Strana: Veniti sa ne închinam si sa cadem la Hristos.
Mântuieste-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu,
(Duminica) Cel ce ai înviat
din morti, pe noi, cei ce-Ti cântam Tie: Aliluia.
(în zilele saptamânii) Cel ce
esti minunat întru sfinti...
La praznicile împaratesti, în loc de Veniti sa ne
închinam..., se cânta stihurile speciale.
Dupa aceasta cântare se cânta troparele si condacele
potrivite.
Dupa ce se cânta condacele, diaconul, stând între
sfintele usi, cu fata catre credinciosi si, tinând orarul în mâna dreapta,
zice:
Diaconul: Domnului sa ne
rugam.
Si întorcându-se în dreapta preotului îsi pleaca
capul catre acesta.
Strana: Doamne miluieste.
Diaconul zice cu glas încet catre preot:
Diaconul: Binecuvânteaza,
parinte, vremea cântarii celei întreit-sfinte.
Preotul îl binecuvânteaza pe cap zicând:
Preotul: Ca sfânt
esti Dumnezeul nostru si Tie slava înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh,
acum si pururea, - (Pauza)
La sarbatorile mai însemnate si mai cu seama când
slujba se face în sobor, preotul se opreste dupa cuvintele : ... acum si
pururea, iar diaconul se apropie de sfintele usi si aratând cu orarul catre
icoana Mântuitorului, zice:
Diaconul: Doamne, mântuieste
pe cei binecredinciosi.
Cei care se afla în altar cânta zicând aceleasi
cuvinte.
Diaconul: Doamne,
mântuieste pe cei binecredinciosi (de doua
ori)
De fiecare data, strana raspunde cu aceleasi
cuvinte.
Diaconul: Si ne auzi pe noi.
Este de asemenea obiceiul ca cei din altar sa
cânte Si ne auzi pe noi.
Dupa aceasta, diaconul, cu glas mare si înaltând
orarul, zice:
Diaconul: Si în vecii vecilor.
Când slujeste preotul singur, zice el însusi: Doamne,
mântuieste pe cei binecredinciosi.
Apoi el cânta singur: Si ne auzi
pe noi,
dupa care zice: Si în vecii
vecilor.
Strana: Amin.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh si acum si
pururea si în vecii vecilor. Amin.
În zilele de praznic, se poate zice si alta
cântare.
În timpul acestei cântari, preotul citeste în
taina:
Preotul: Dumnezeule cel sfânt, Care întru sfinti Te
odihnesti, Cel ce cu glas întreit-sfânt esti laudat
de serafimi si slavit de heruvimi si de toata puterea cereasca închinat; Cel ce
dintru nefiinta întru fiinta ai adus toate; Care ai zidit pe om dupa chipul si
asemanarea Ta si cu tot harul Tau l-ai împodobit; Cel ce dai întelepciune si
pricepere celui ce cere, si nu treci cu vederea pe cel ce greseste, ci pui
pocainta spre mântuire; Care ne-ai învrednicit pe noi, smeritii si nevrednicii
robii Tai, si în ceasul acesta, a sta înaintea slavei sfântului Tau jertfelnic
si a-Ti aduce datorita închinare si preaslavire: Însuti Stapâne, primeste si
din gurile noastre, ale pacatosilor, întreit-sfânta cântare si ne cerceteaza pe
noi întru bunatatea Ta. Iarta-ne noua toata greseala cea de voie si cea fara de
voie; sfinteste sufletele si trupurile noastre si ne da noua sa slujim Tie cu
cuviosie în toate zilele vietii noastre. Pentru rugaciunile Preasfintei
Nascatoarei de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor care din veac au bine-placut
Tie. Ca sfânt esti Dumnezeul nostru si Tie slava înaltam, Tatalui si Fiului si
Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Preotul si diaconul se închina înaintea Sfintei
Mese de fiecare data când se cânta Sfinte
Dumnezeule...
La Slava... Si acum..., diaconul, de la locul lui,
aratând cu orarul spre proscomidiar, zice catre preot:
Diaconul:
Porunceste, parinte.
Preotul merge la proscomidiar îsi pleaca capul si
zice:
Preotul:
Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Apoi diaconul arata catre scaunul de sus si zice:
Diaconul:
Binecuvânteaza, parinte, scaunul cel de sus.
Diaconul ramâne în dreptul coltului sfintei mese.
Preotul, se întoarce catre Sfânta Masa,
apoi merge catre scaunul cel de sus, zicând:
Preotul: Binecuvântat
esti pe scaunul slavei împaratiei Tale, Cel ce sezi pe heruvimi, totdeauna,
acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Preotul sta cu fata catre credinciosi în dreapta
scaunului de sus, locul din mijloc fiind rezervat episcopului.
Dupa Slava... Si acum..., diaconul stând între
sfintele usi zice:
Si strana cânta Sfinte Dumnezeule....
Dupa plinirea Cântarii celei întreit-sfinte,
diaconul venind între sfintele usi, cu fata spre credinciosi, zice:
Diaconul: Sa luam aminte.
Preotul: Pace
tuturor.
Cititorul: Si duhului tau.
Clericii merg
si stau înaintea scaunului înalt.
Cititorul sta
în mijlocul bisericii cu fata la altar si cânta prochimenul Apostolului. Apoi
diaconul zice:
Diaconul:
Întelepciune.
Si citetul: Din
Epistola catre...
Diaconul: Sa luam
aminte.
Cititorul, cu fata la altar, citeste Epistola.
Diaconul ia cadelnita cu tamâie si vine catre
preot pentru a primi binecuvântarea , apoi cadeste Sfânta Masa împrejur si în
sfântul altar si pe preot, apoi iese din altar si cadeste dupa rânduiala
icoanele, jetul arhieresc, stranile, pe citet si, din mijlocul bisericii, pe
ceilalti credinciosi. Apoi, intra în sfântul altar, cadind.
Întorcându-se catre Sfânta Masa, preotul citeste
încetisor rugaciunea dinaintea Evangheliei.
Preotul:
Straluceste în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stapâne, lumina cea
curata a cunoasterii Dumnezeirii Tale si deschide ochii gândului nostru spre
întelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri. Pune în noi si frica fericitelor
Tale porunci, ca toate poftele trupului calcând, vietuire duhov niceasca sa
petrecem, cugetând si facând toate cele ce sunt spre buna-placerea Ta. Ca Tu
esti luminarea sufle te lor si a trupurilor noastre, Hristoase Dumneze ule si
Tie slava înaltam, împreuna si Celui fara de început al Tau Parinte si
Preasfântului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si în
vecii vecilor. Amin.
Diaconul, ispravind de cadit, pune cadelnita la
locul ei, se apropie de preot si primeste de la el Sfânta Evanghelie si,
închinându-se înaintea Sfintei Evanghelii, o ia cu amândoua mâinile si pune
capatul orarului peste ea.
Dupa citirea Apostolului, preotul sta între
sfintele usi cu fata spre credinciosi si zice:
Preotul: Pace tie, cititorule.
Cititorul:Si duhului tau
Strana: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Diaconul iese cu Sfânta
Evanghelie prin sfintele usi. Înaintea lui merg doi purtatori cu sfesnice
cu lumânari; diaconul zice:
Diaconul:
Binecuvânteaza, parinte, pe binevestitorul Sfântului Apostol si Evanghelist (N)
Preotul, binecuvântându-l, zice:
Preotul: Dumnezeu, pentru
rugaciunile Sfântului, întru tot laudatului Apostol si Evanghelist (N) sa-ti dea
tie, celui ce binevestesti, cuvânt cu putere multa, spre plinirea Evangheliei
iubitului Sau Fiu, a Domnului nostru Iisus Hristos.
Diaconul: Amin.
În zilele saptamânii, preotul binecuvânteaza pe
diacon în taina.
Dupa aceasta, diaconul (sau preotul daca nu este
diacon) sta între sfintele usi cu fata catre credinciosi, si zice:
Diaconul:
Întelepciune, drepti, sa ascultam Sfânta Evanghelie.
Preotul: Pace tuturor!
Preotul sta între sfintele usi, cât timp diaconul
citeste din Sfânta Evanghelie.
Strana: Si duhului
tau.
Diaconul: Din Sfânta Evanghelie de la (N) citire.
Strana: Slava Tie,
Doamne, slava Tie.
Preotul sau diaconul al doilea zice:
Preotul: Sa luam
aminte.
Daca nu este diacon, preotul citeste Sfânta
Evanghelie, dintre sfintele usi, având de-a dreapta si de-a stânga câte un
sfesnic cu lumânare aprinsa.
Dupa citirea Sfintei Evanghelii, diaconul îndreapta
cartea catre preot care zice:
Preotul: Pace tie,
celui ce ai binevestit.
Strana: Slava Tie,
Doamne, slava Tie.
Preotul, primind Sfânta Evanghelie de la diacon, o
saruta si-i binecuvânteaza pe credinciosi cu ea în semnul crucii dupa care o
aseaza pe Sfânta Masa deasupra sfântului antimis.
Dupa citirea textului Evangheliei, urmeaza de
obicei tâlcuirea ei (predica).
Dupa predica, daca se tine acum, se închid
sfintele usi, iar diaconul stând în fata sfintelor usi, în mijlocul bisericii,
zice:
Diaconul: Sa zicem
toti, din tot sufletul si din tot cugetul nostru sa zicem.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Doamne,
Atotstapânitorule, Dumnezeul parintilor nostri, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne
miluieste.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul:
Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si
ne miluieste.
Strana: Doamne
miluieste (de 3 ori).
În acest timp, preotul zice în taina Rugaciunea
cererii staruitoare.
Diaconul sau, daca nu este diacon, preotul, zice:
Diaconul: Înca ne rugam pentru Prea Fericitul Parintele
nostru (N),
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, spentru (Înalt-) Prea
Sfintitul (Arhi-) Episcopul (si
Mitropolitul) nostru (N), si pentru
toti fratii nostri întru Hristos.
Înca ne rugam (aici se pomeneste
Cârmuirea tarii, dupa îndrumarile Sfântului
Sinod), pentru sanatatea si mântuirea lor.
Înca ne rugam pentru fratii nostri: preoti, ieromonahi,
ierodiaconi, diaconi, monahi si monahii si pentru toti cei întru Hristos frati
ai nostri.
Înca ne rugam pentru fericitii si pururea pomenitii
ctitori ai sfânt locasului acestuia si pentru toti cei mai dinainte adormiti
parinti si frati ai nostri dreptmaritori crestini, care odihnesc aici si
pretutindeni.
Înca ne rugam pentru mila, viata, pacea, sanatatea,
mântuirea, cercetarea, lasarea si iertarea pacatelor robilor lui Dumnezeu
enoriasi, ctitori si binefacatori ai sfântului locasului acestuia.
Aici se pot pune ectenii pentru diferite cereri.
Înca ne rugam pentru cei ce aduc daruri si fac bine în sfânta
si întru tot cinstita bise rica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei
ce cânta si pentru poporul ce sta înainte si asteapta de la Tine mare si multa
mila.
Preotul: Doamne
Dumnezeul nostru, primeste aceasta rugaciune staruitoare de la robii Tai si ne
miluieste pe noi, dupa multimea milei Tale, si trimite îndurarile Tale peste
noi si peste tot poporul Tau, care asteapta de la Tine mare si multa mila.
Preotul: Ca
milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava înaltam, Tatalui si
Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Acum se poate zice ectenia pentru cei chemati,
potrivit cerintelor parohiei. De obicei nu se zice în zilele de duminica, în
sarbatoarea Învierii sau în zilele de sarbatoare:
Diaconul: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila
Ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste.
Strana: Doamne miluieste. (de
3 ori)
Diaconul: Înca ne
rugam pentru odihna sufletelor adormitilor robilor lui Dumnezeu (N), si pentru
ca sa li se ierte lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie.
Strana: Doamne
miluieste. (de trei ori)
Diaconul: Ca Domnul
Dumnezeu sa aseze sufletele lor unde dreptii se odihnesc.
Strana: Doamne
miluieste. (de trei ori)
Diaconul: Mila lui
Dumnezeu, împaratia cerului si iertarea pacatelor lor, de la Hristos, Împaratul
cel fara de moarte si Dumnezeul nostru, sa cerem.
Strana: Da Doamne.
Diaconul: Domnului
sa ne rugam.
Strana: Doamne
miluieste.
Preotul: Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, Care ai
calcat moartea si pe diavolul l-ai surpat
si ai daruit viata lumii Tale, Însuti Doamne, odihneste sufletele
adormitilor robilor Tai (N), în loc
luminat, în loc cu verdeata, în loc de odihna, de unde a fugit toata durerea,
întristarea si suspinarea. Si orice greseala au savârsit ei cu cuvântul, cu
lucrul, sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun si iubitor de oameni, iarta-le lor. Ca nu este om, care sa fie viu si sa nu
greseasca; numai Tu singur esti fara de pacat; dreptatea Ta este dreptate
în veac si cuvântul Tau, adevarul.
Diaconul: Domnului
sa ne rugam.
Preotul: Ca Tu esti învierea si viata si odihna robilor
Tai (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava
înaltam, împreuna si Celui fara de început al Tau Parinte si Preasfântului si
bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul, sau daca nu este diacon, preotul:
Si se cânta, în altar o data, apoi la strani de
doua ori: Vesnica pomenire.
Strana: Vesnica
pomenire.
Preotul începe sa desfaca sfântul antimis. Totusi
Ectenia si Rugaciunea pentru cei chemati pot fi omise în unele situatii. În
acest caz antimisul se desface la zicerea Ecteniei Cererii Staruitoare,
înaintea ecfonisului. Daca se omite Ectenia pentru cei chemati, diaconul zice
acum Ectenia pentru credinciosi.
Diaconul: Rugati-va
cei chemati, Domnului.
Preotul desface partea din stânga sa.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Cei
credinciosi, pentru cei chemati sa ne rugam, ca Domnul sa-i miluiasca pe
dânsii.
Preotul desface partea din dreapta sa.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Sa-i
învete pe dânsii cuvântul adevarului .
Preotul desface partea de jos.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Sa le
descopere lor Evanghelia dreptatii.
Preotul desface pertea de sus.
Strana: Doamne
miluieste.
Apoi preotul începe sa stearga cu buretele sfântul
antimis, din toate partile, spre îndoitura din dreapta.
Diaconul: Sa-i
uneasca pe dânsii cu Sfânta Sa sobornicesca si apostoleasca Biserica.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul:
Mântuieste, miluieste, apara si-i pazeste pe dânsii, Dumnezeule, cu harul Tau.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Cei
chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati.
Strana: Tie,
Doamne.
Preotul citeste în taina:
Preotul: Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce întru cele de sus
locuiesti si spre cei smeriti privesti, Care ai trimis mântuire neamului
omenesc pe Unul-Nascut Fiul Tau si Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos,
cauta spre robii Tai cei chemati, care si-au plecat grumajii înaintea Ta, si-i
învredniceste pe dânsii, la vremea potrivita, de baia nasterii celei de a doua,
de iertarea pacatelor si de vesmântul nestricaciunii; uneste-i pe dânsii cu
sfânta Ta soborniceasca si apostoleasca Biserica si-i numara pe dânsii cu turma
Ta cea aleasa.
Preotul zice ecfonisul în timp ce însemneaza crucis
cu buretele deasupra sfântului antimis. Apoi îl saruta si îl pune la locul lui,
sus în dreapta antimisului.
Preotul: Ca si
acestia împreuna cu noi sa slaveasca preacinstitul si de mare cuviinta numele
Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii
vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul zice din mijlocul bisericii:
Diaconul: Câti
sunteti chemati, iesiti.
Iar de este un al doilea diacon, zice si acesta,
dintre sfintele usi:
Cei chemati, iesiti.
Apoi iarasi diaconul, din mijlocul bisericii:
Câti sunteti chemati, iesiti.
Diaconul, dintre sfintele usi:
Ca nimeni dintre cei chemati (sa nu ramâna).
Daca este numai un singur diacon, ori de slujeste preotul
singur, preotul zice tot dialogul:
Câti sunteti chemati, iesiti.
Cei chemati, iesiti.
Câti sunteti chemati, iesiti.
Ca nimeni dintre cei chemati (sa nu ramâna).
Diaconul, din mijlocul bisericii, zice:
Diaconul: Câti
suntem credinciosi, iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam.
Strana: Doamne
miluieste.
Se închide perdeaua de la sfintele usi. Strana
cânta din nou:
Strana: Doamne
miluieste.
Preotul citeste în taina Prima rugaciune pentru
credinciosi
Diaconul: Apara, mântuieste,
miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tau.
Strana: Doamne
miluieste.
Preotul: Multumim Tie, Doamne, Dumnezeul Puterilor,
Care ne-ai învrednicit pe noi a sta si acum înaintea sfântului Tau jertfelnic
si a cadea la îndurarile Tale, pentru pacatele noastre si pentru pacatele cele
din nestiinta ale poporului. Primeste Dumnezeule, rugaciunea noastra; fa-ne sa
fim vrednici a-Ti aduce rugaciuni, cereri si jertfe fara de sânge pentru tot
poporul Tau; si ne învredniceste pe noi, pe care ne-ai pus întru aceasta slujba
a Ta, cu puterea Duhului Tau celui Sfânt, ca fara de osânda si fara de
sminteala, întru marturia curata a cugetului nostru, sa Te chemam pe Tine în
toata vremea si în tot locul si, auzindu-ne pe noi, milostiv sa ne fii noua,
întru multimea bunatatii Tale.
Diaconul:
Întelepciune!
Preotul: Ca Tie se
cuvine toata slava, cinstea si închinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfântului
Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul: Iara si
iara cu pace, Domnului sa ne rugam.
Strana: Doamne
miluieste.(acum si la urma toarele ectenii de cerere)
Urmatoarele ectenii de cerere se zic numai daca
slujeste si un diacon. Daca preotul slujeste singur, el citeste în taina a doua
Rugaciune pentru credinciosi.
Diaconul: Pentru
pacea de sus si pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam.
Pentru pacea a toata lumea, pentru bunastarea sfintelor
lui Dumnezeu Biserici si pentru unirea tuturor, Domnului sa ne rugam.
Pentru sfânta biserica aceasta si pentru cei ce cu
credinta, cu evlavie si cu frica de Dum nezeu intra într-însa, Domnului sa ne
rugam.
Pentru ca sa fim noi izbaviti de tot necazul, mânia,
primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam.
Daca preotul slujeste singur el continua de aici.
Diaconul: Apara,
mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tau.
Strana: Doamne
miluieste.
Preotul: Iarasi si
de multe ori cadem la Tine si ne rugam Tie, Bunule si Iubitorule de oameni, ca
privind spre rugaciunea noastra, sa curatesti sufletele si trupurile noastre de
toata necuratia trupului si a duhului si sa ne dai noua sa stam nevinovati si
fara de osânda înaintea sfântului Tau jertfelnic. Si daruieste, Dumnezeule, si
celor ce se roaga împreuna cu noi spor în viata, în credinta si în întelegerea
cea duhov niceasca. Da lor sa-Ti slujeasca totdeauna cu frica si cu dragoste si
întru nevinovatie si fara osânda sa se împartaseasca cu Sfintele Tale Taine si
sa se învredniceasca de cereasca Ta împaratie.
Diaconul:
Întelepciune.
Diaconul intra în altar prin usa dinspre
miazanoapte.
Preotul: Ca sub
stapânirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa înaltam, Tatalui si Fiului
si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Strana cânta cântarea heruvimica pâna la: Ca pe
împaratul...
Strana: Noi, care
pe heruvimi cu taina închipuim si facatoarei de viata Treimi întreit-sfânta
cântare aducem, toata grija cea lumeasca sa o lepadam.
Preotul citeste în taina Rugaciunea din timpul
cântarii heruvimice:
Preotul: Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari
trupesti nu este vrednic sa vina, sa se apropie, sau sa slujeasca Tie,
Împaratul slavei; caci a sluji Tie este lucru mare si înfricosator chiar pentru
puterile cele ceresti. Dar, totusi, pentru iubirea Ta de oameni cea negraita si
nemasurata, fara mutare si fara schimbare Te-ai facut om, si Arhiereu al nostru
Te-ai facut, si, ca un Stapân a toate, ne-ai dat slujba sfânta a acestei jertfe
liturgice si fara sânge; ca singur Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stapânesti cele
ceresti si cele pamântesti, Care Te porti pe scaunul heruvimilor, Domnul
serafimilor si Împaratul lui Israel, Cel ce singur esti Sfânt si întru sfinti
Te odihnesti. Deci pe Tine Te rog, Cel ce singur esti bun si binevoitor, cauta
spre mine pacatosul si netrebnicul robul Tau, si-mi curateste sufletul si inima
de cugete viclene; si învredniceste-ma, cu puterea Sfântului Tau Duh, pe mine,
cel ce sunt îmbracat cu harul preotiei, sa stau înaintea sfintei Tale mese
acesteia si sa jertfesc sfântul si preacuratul Tau Trup si scumpul Tau Sânge.
Caci la Tine vin, plecându-mi grumajii mei si ma rog Tie: Sa nu întorci fata Ta
de la mine, nici sa ma lepezi dintre slujitorii Tai, ci binevoieste sa-Ti fie
aduse darurile acestea de mine pacatosul si nevrednicul robul Tau. Ca Tu esti
Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te împarti,
Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava înaltam, împreuna si Celui fara de
început al Tau Parinte si Preasfântului si bunului si de viata facatorului Tau
Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Dupa ce preotul a zis rugaciunea, el si diaconul
zic în taina cântarea heruvimica de trei ori, facând câte o închinaciune la
fiecare sfârsit.
Diaconul: ...Ca pe Împaratul
tuturor, sa primim pe Cel înconjurat în chip nevazut de cetele îngeresti.
Aliluia, aliluia, aliluia.
Si de nu s-a facut mai înainte acoperirea
Cinstitelor Daruri la proscomidiar, se face acum. Se ridica apoi perdeaua si se
deschid sfintele usi. Diaconul da cadelnita preotului, si, luând o lumânare
aprinsa merge înaintea preotului care tamâiaza Sfânta Masa împrejur, altarul
tot si iesind prin sfintele usi, tamâiaza icoanele si pe credinciosi. Preotul
zice în taina Psalmul 50 pâna la versul Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit....
Daca este timp el poate zice si alte tropare de umilinta. Întorcându-se la
Sfânta Masa, preotul da cadelnita diaconului. Amândoi fac apoi doua
închinaciuni înaintea Sfintei Mese, zicând:
Preotul: Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul si ma
miluieste.
Dupa aceea preotul saruta sfântul antimis, Sfânta
Cruce si Sfânta Masa. Diaconul saruta numai Sfânta Masa. Mai fac apoi amândoi o
închinaciune si se întorc plecându-se, dintre sfintele usi, catre credinciosi.
Merg dupa aceea la proscomidiar si închinându-se de trei ori, zic:
Dumnezeule curateste-ma pe mine pacatosul si ma
miluieste.
Diaconul: Ridica,
parinte.
Preotul, luând Aerul îl pune pe umerii diaconului,
zicând:
Preotul: Ridicati
mâinile voastre la cele sfinte si binecuvântati pe Domnul.
El da sfântul disc diaconului, care îl tine în
dreptul fruntii. Preotul însusi ia sfântul potir. Diaconul iese înaintea
preotului prin usa dinspre miazanoapte facând Iesirea cu Cinstitele Daruri sau
Vohodul. Daca sunt doi diaconi, preotul pune mai întâi pe umerii celui de al
doilea un Aer, dându-i apoi cadelnita. Al doilea diacon merge înaintea
diaconului întâi. Iar de slujeste numai preotul, face el singur Vohodul, având
Aerul pe umeri, potirul în mâna dreapta si discul în mâna stânga.
Când sunt mai multi preoti si diaconi, cel dintâi
dintre preoti, împreuna cu diaconii, se pleaca catre credinciosi. Apoi vin si
ceilalti preoti începând de la cei cu rang mai mare, care se închina dupa
rânduiala si vin în fata proscomidiarului, având în mâna dreapta fiecare câte o
sfânta cruce, si, la nevoie, chiar cartea Dumnezeiestii Liturghii. Preotul care
a facut Proscomidia poarta copia si lingurita. Si fac Vohodul, mergând unul
dupa altul în urma preotului celui dintâi si când ajung în mijlocul bisericii,
se întorc cu fata spre apus. Când nu sunt diaconi, atât sfântul disc cât si
sfântul potir se iau de catre întâiul dintre preoti.
Iesind deci din sfântul altar, întâiul dintre
diaconi zice cu glas mare:
Diaconul: Pe voi pe
toti, dreptmaritorilor crestini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu întru
împaratia Sa, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin. (Acum
si la urmatoarele ectenii de cerere)
Al doilea diacon, mergând înaintea primului
diacon, se opreeste în fata icoanei Sfintei Fecioare. Primul dintre diaconi
intra în altar si sta în dreapta, asteptându-l pe preot sa intre cu Sfântul
Potir. Când preotul intra în altar, al doilea diacon îl cadeste si apoi intra
si el prin usa dinspre miazanoapte. Înainte de a intra în altar, preotul zice
urmatoarele ectenii de cerere:
Preotul: Pe Prea
Fericitul Parintele nostru (N),
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, spe (Înalt-) Prea
Sfintitul (Arhi-) Episcopul (si
Mitropolitul) nostru (N)t, sa-l
pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa.
Pe (aici se pomeneste Cârmuirea
tarii, dupa îndrumarile Sfântului Sinod), sa-i pomeneasca
Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa.
Pe fratii nostri: preoti, ieromonahi, ierodiaconi,
diaconi, monahi si monahii si pe toti cei din clerul bisericesc sa-i pomeneasca
Domnul Dumnezeu întru înparatia Sa.
Pe adormitii întru fericire patriarhi ai Bisericii
Ortodoxe Române, Miron, Nicodim, Justinian si Iustin, sa-i pomeneasca Domnul
Dumnezeu întru împaratia Sa.
Pe fericitii si pururea pomenitii ctitori ai sfântului
locasului acestuia si pe alti ctitori, miluitori si facatori de bine, sa-i
pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa.
Pe ostasii români cazuti pe câmpurile de lupta pentru
apararea tarii, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa.
Pe cei ce au adus aceste daruri si pe cei pentru care
s-au adus, vii si morti sa-i pomenasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa.
Pe toti cei adormiti din neamurile noastre, stramosi,
mosi, parinti, frati, surori si pe toti cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare
dupa numele sau, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa.
Nu se citesc acum pomelnice.
Întâiul dintre preoti zice, facând semnul Sfintei
Cruci cu potirul spre credinciosi:
Preotul: Si pe voi pe
toti, dreptmaritorilor crestini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu întru
împaratia Sa, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Strana cânta mai departe cântarea heruvimica de la
Ca pe Împaratul... pâna la sfârsit.
Strana: ...Ca pe Împaratul
tuturor, sa primim pe Cel înconjurat în chip nevazut de cetele îngeresti.
Aliluia, aliluia, aliluia.
Când preotii intra în altar, întâiul dintre
diaconi zice catre preotul care duce sfântul potir:
Diaconul: Preotia ta
sa o pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa.
Preotul zice catre diacon:
Preotul: Diaconia
ta sa o pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa, totdeauna, acum si
pururea si în vecii vecilor.
Diaconul: Amin.
Si pune sfântul potir pe antimis si ia sfântul
disc de la diacon, îl aseaza pe Sfânta Masa în stânga sfântului potir, întocmai
ca la proscomidiar, zicând:
Preotul: Iosif cel
cu bun chip de pe lemn luând preacurat trupul Tau, cu giulgiu curat
înfasurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus.
În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu,
în rai cu tâlharul si pe scaun împreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost,
Hristoase, toate umplându-le, Cel ce esti necuprins.
Ca un purtator de viata si mai înfrumusetat decât raiul
cu adevarat si decât toata camara împarateasca mai luminat s-a aratat,
Hristoase, mormântul Tau, izvorul învierii noastre.
Se închid sfintele usi si perdeaua lor. Preotul ia
acoperamintele de pe sfântul disc si de pe sfântul potir, le pune pe Sfânta Masa.
Dupa ce a luat Aerul de pe umerii diaconului, îl cadeste, apoi îl aseaza peste
Cinstitele Daruri, zicând:
Preotul: Iosif cel
cu bun chip de pe lemn luând preacurat trupul Tau, cu giulgiu curat
înfasurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus.
Luând cadelnita, preotul cadeste Cinstitele Daruri
de trei ori, zicând:
Preotul: Fa bine, Doamne, întru bunavoirea Ta, Sionului,
si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.
Diaconul: Atunci vei
binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot, atunci vor pune pe
altarul Tau vitei.
Preotul da înapoi cadelnita. Plecându-si capul,
zice catre diacon:
Preotul:
Pomeneste-ma, frate si împreuna-slujitorule.
Diaconul: Preotia ta
sa o pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa.
Apoi diaconul îsi pleaca capul si tinând orarul cu
trei degete ale mâinii drepte, zice:
Diaconul: Roaga-te
pentru mine, parinte.
Preotul: Duhul
Sfânt sa vina peste tine si puterea Celui preaînalt sa te umbreasca.
Diaconul: Acelasi
Duh sa lucreze împreuna cu noi în toate zilele vietii noastre. Pomeneste-ma,
parinte.
Preotul îl binecuvânteaza pe diacon si zice:
Diaconul: Sa te
pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa, totdeauna, acum si pururea si în
vecii vecilor.
Diaconul: Amin.
Diaconul saruta dreapta preotului, iese prin usa
dinspre miazanoapte si mergând la locul cel obisnuit, înaintea sfintelor usi,
zice:
Diaconul: Sa plinim
rugaciunea noastra Domnului.
Strana: Doamne
miluieste. (Acum si la urmatoarele ectenii de cerere)
Diaconul: Pentru
Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului sa ne rugam.
Pentru sfânta biserica aceasta si pentru cei ce cu
credinta, cu evlavie si cu frica de Dumnezeu intra într-însa, Domnului sa ne
rugam.
Pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mânia,
primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam.
Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi,
Dumnezeule, cu harul Tau.
Dupa asezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masa,
diaconul îsi urmeaza ectenia, în timp ce preotul zice în taina Rugaciunea
punerii-înainte.
Daca sunt mai multi preoti, Sarutul Pacii poate sa
înceapa în timpul acestei ectenii de cerere.
Diaconul: Ziua toata
desavârsita, sfânta, în pace si fara de pacat, la Domnul sa cerem.
Strana: Da Doamne.
(Acum si la urmatoarele ectenii de cerere)
Diaconul: Înger de
pace, credincios îndreptator, pazitor al sufletelor si al trupurilor noastre,
la Domnul sa cerem.
Mila si iertare de pacatele si de greselile noastre, la
Domnul sa cerem.
Cele bune si de folos sufletelor noastre si pace lumii,
la Domnul sa cerem.
Cealalta vreme a vietii
noastre în pace si întru pocainta a o savârsi, la Domnul sa cerem.
Sfârsit crestinesc vietii noastre, fara durere,
neînfruntat, în pace si raspuns bun la înfricosatoarea judecata a lui Hristos,
sa cerem.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, marita stapâna
noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa
o pomenim.
Strana: Preasfânta
Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Diaconul: Pe noi
însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.
Strana: Tie,
Doamne.
Preotul: Doamne,
Dumnezeule, Atottiitorule, Cel ce esti singur Sfânt, Care primesti jertfa de
lauda de la cei ce Te cheama pe Tine cu toata inima, primeste si rugaciunea
noastra a pacatosilor si o du la sfântul Tau jertfelnic; fa-ne vrednici a-Ti
aduce Tie daruri si jertfe duhovnicesti, pentru pacatele noastre si pentru cele
din nestiinta ale poporului. Si ne învredniceste sa aflam har înaintea Ta, ca
sa fie bineprimita jertfa noastra si sa se salasluiasca Duhul cel bun al
harului Tau peste noi, peste aceste daruri puse înainte si peste tot poporul
Tau.
Preotul: Cu
îndurarile Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care esti binecuvântat, împreuna cu
Preasfântul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si în vecii
vecilor.
Strana: Amin.
Preotul sta cu fata spre credinciosi si îi
binecuvânteaza.
Preotul: Pace
tuturor.
Strana: Si duhului tau.
Diaconul: Sa ne
iubim unii pe altii, ca într-un gând sa marturisim.
Strana: Pe Tatal,
pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita.
Preotul se închina de trei ori, zicând de fiecare
data:
Preotul: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea, Domnul este
întarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu.
Imnul aceasta îl poate cânta clerul din altar,
corul sau un cântaret.
Preotul saruta sfântul disc, sfântul potir si
marginea Sfintei Mese. Diaconul, face semnul crucii si saruta crucea de pe
orarul sau.
De vor sluji mai multi preoti, cel dintâi dintre
preotii împreuna-slujitori, dupa ce s-a închinat Cinstitele Daruri, trece în
partea dinspre miazazi a altarului. Al doilea preot saruta si el Cinstitele
Daruri si merge la cel dintâi care zice: Hristos în mijlocul nostru! Al doilea
preot raspunde: Este si va fi! Se saruta unul pe altul pe umeri si cel dintâi
zice: Totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Cel de-al doilea
preot trece în dreapta celui dintâi si asteapta amândoi pâna ce ceilalti preoti
s aruta Sfintele Daruri si vin la ei sa schimbe sarutul pacii.
Daca sunt mai multi diaconi, ei nu saruta
Cinstitele Daruri, ci fiecare sfânta cruce de pe orarul sau si apoi unul pe
altul, rostind aceleasi cuvinte si facând întocmai ca si preotii.
Diaconul care a zis ectenia zice de la locul sau
cu glas tare:
Diaconul: Usile, usile, cu întelepciune sa luam aminte!
Se ridica perdeaua sfintelor usi. Preotul ridica
Aerul deasupra Cinstitelor Daruri si îl clatina singur, ori cu ceilalti preoti
împreuna-slujitori, daca sunt mai multi. El zice, împreuna cu credinciosii,
Simbolul credintei si dupa cuvintele si a înviat a treia zi saruta Aerul si îl
aseaza la o parte împreuna cu celelalte acoperaminte.
Si întru unul Domn
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai
înainte de toti vecii: Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu
adevarat, nascut iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au
facut;
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire, S-a
pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria si
S-a facut om;
Si S-a rastignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat si
a patimit si S-a îngropat;
Si a înviat a treia zi, dupa Scripturi;
Si S-a înaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui;
Si iarasi va sa vina cu slava sa judece viii si mortii, a
Carui împaratie nu va avea sfârsit.
Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viata Facatorul, Care din
Tatal purcede, Cel ce împreuna cu Tatal si cu Fiul este închinat si slavit,
Care a grait prin prooroci.
Întru una, sfânta, soborniceasca si apostoleasca
Biserica;
Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor;
Astept învierea mortilor;
Si viata veacului ce va sa fie. Amin.
Diaconul: Sa stam
bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfânta Jertfa cu pace a o aduce.
Strana: Mila
pacii, jertfa laudei.
Diaconul îsi face semnul crucii, intra în sfântul altar,
ia un acoperamânt si apara cu evlavie Cinstitele Daruri. Se deschid sfintele
usi. Preotul, luând în mâna o cruce de pe Sfânta Masa, si stând între sfintele
usi, îi binecuvânteaza pe credinciosi zicând:
Preotul: Harul
Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si împar tasirea
Sfântului Duh, sa fie cu voi cu toti.
Strana: Si cu
duhul tau.
Preotul, înaltând Sfânta Cruce, zice tot cu fata
spre credinciosi:
Preotul: Sus sa
avem inimile.
Strana: Avem catre
Domnul.
Preotul se întoarce catre icoana Mântuitorului, se
pleaca si zice:
Preotul: Sa
multumim Domnului.
Preotul se întoarce apoi la Sfânta Masa. Se închid
sfintele usi si perdeaua.
Strana: Cu
vrednicie si cu dreptate este a ne închina Tatalui si Fiului si Sfântului Duh,
Treimei celei de o fiinta si nedespartita.
Preotul: Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti cânta
Tie, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lauda, Tie a-Ti multumi, Tie a ne
închina, în tot locul stapânirii Tale; caci Tu esti Dumnezeu negrait si
necuprins cu gândul, nevazut, neajuns, pururea fiind si acelasi fiind: Tu si
Unul-Nascut Fiul Tau si Duhul Tau cel Sfânt. Tu din nefiinta la fiinta ne-ai
adus pe noi, si cazând noi, iarasi ne-ai ridicat si nu Te-ai departat, toate facându-le,
pâna ce ne-ai suit la cer si ne-ai daruit împaratia Ta ce va sa fie. Pentru
toate acestea multumim Tie si Unuia-Nascut Fiului Tau si Duhului Tau celui
Sfânt, pentru toate pe care le stim si pe care nu le stim; pentru binefacerile
Tale cele aratate si cele nearatate, ce ni s-au facut noua. Multumim Tie si
pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre,
desi stau înaintea Ta mii de arhangheli si zeci de mii de îngeri, heruvimii cei
cu ochi multi si se rafimii cei cu câte sase aripi, care se înalta zburând...
Diaconul, sau daca nu este diacon, preotul face cu
sfânta steluta semnul crucii deasupra sfântului disc, atingând cu ea în cele
patru parti ale sfântului disc, când preotul zice cu glas tare:
Preotul: Cântare de
biruinta cântând, strigând, glas înaltând si graind:
Preotul saruta sfânta steluta si o pune deoparte.
Strana: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin este
cerul si pamântul de slava Ta! Osana întru cei de sus! Binecuvântat este cel ce
vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Diaconul sta în dreapta preotului, apara
Cinstitele Daruri cu un acoperamânt. Preotul zice în taina:
Preotul: Cu aceste fericite Puteri si noi, Iubitorule de
oameni, Stapâne, strigam si graim: Sfânt esti si Preasfânt, Tu si
Unul-Nascut Fiul Tau si Duhul Tau cel Sfânt. Sfânt esti si Preasfânt si slava
Ta este plina de maretie. Caci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult încât pe
Unul-Nascut Fiul Tau L-ai dat, ca tot cel ce crede într-Însul sa nu piara, ci
sa aiba viata vesnica. Si Acesta venind si toata rânduiala cea pentru noi
plinind, în noaptea întru care a fost vândut si mai vârtos Însusi pe Sine S-a
dat pentru viata lumii, luând pâinea cu sfintele si preacuratele si fara
prihana mâinile Sale, multumind si binecuvântând, sfintind si frângând, a dat
Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli, zicând:
Diaconul, tinând orarul cu trei degete de la mâna
dreapta, arata preotului sfântul disc, preotul, aratând cu dreapta Sfântul
Agnet, zice:
Preotul: Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu, Care se
frânge pentru voi spre iertarea pacatelor.
Strana: Amin.
Preotul continua, zicând în taina:
Preotul: Asemenea
si paharul dupa cina zicând:
Diaconul arata cu orarul sfântul potir, când
preotul, aratând cu dreapta spre sfântul potir, zice:
Strana: Amin.
Preotul continua zicând în taina:
Preotul: Aducându-ne
aminte, asadar, de aceasta porunca mântuitoare si de toate cele ce s-au facut
pentru noi: de cruce, de groapa, de învierea cea de a treia zi, de suirea la
ceruri, de sederea cea de-a dreapta, si de cea de a doua si slavita iarasi
venire.
Diaconul pune acoperamântul deoparte si stând în
fata Sfântei Mese ia sfântul disc cu mâna dreapta, si sfântul potir cu cea
stânga, cu mâna dreapta peste cea stânga în chip de cruce, le înalta deasupra
sfântului antimis la ...Tie Ti-aducem..., coborându-le, face semnul crucii cu
ele deasupra antimisului, în timp ce preotul zice:
Daca nu este diacon, preotul face el cele de mai
sus.
Preotul: Ale Tale dintru ale Tale, Tie Ti-aducem de toate
si pentru toate.
Strana: Pe Tine Te
laudam, pe Tine Te binecuvântam, Tie Îti multumim, Doamne, si ne rugam Tie,
Dumnezeul nostru.
În timpul acestei cântari preotul si diaconul se
închina de trei ori înaintea Sfintei Mese, zicând:
Clericii: Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul si
ma miluieste.
Apoi preotul ridicându-si mâinile zice troparul
Ceasului al III-lea:
Preotul: Doamne,
Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tau Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua
de la noi, ci ni-L înnoieste noua, celor ce ne rugam Tie.
Diaconul: Stih 1: Inima
curata zideste întru mine, Dumnezeule, si duh drept înnoieste întru cele
dinlauntru ale mele.
Preotul si
diaconul se pleaca din nou si preotul, ridicându-si mâinile, zice:
Diaconul: Doamne,
Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tau Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tai,
pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieste noua, celor ce ne rugam
Tie.
Diaconul: Stih 2: Nu
ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Preotul si diaconul se pleaca din nou si preotul,
ridicându-si mâinile, zice:
Preotul: Doamne,
Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tau Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tai,
pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieste noua, celor ce ne rugam
Tie.
Diaconul: Slava
Tatalui si Fiului si Sfântului Duh. Si acum si pururea si în vecii vecilor.
Amin.
Cuvintele diaconului care urmeaza nu se spun de
catre preot când acesta este singur. Când sunt multi preoti, numai cel dintâi
sfinteste Cinstitele Daruri.
Preotul zice în taina:
Preotul: Înca
aducem Tie aceasta slujba duhov niceasca si fara de sânge, si Te chemam, Te
rugam si cu umilinta la Tine cadem: Trimite Duhul Tau cel Sfânt peste noi si
peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte.
Diaconul îsi pleaca capul, arata cu orarul sfânta
pâine si zice încet:
Diaconul:
Binecuvânteaza, parinte, sfânta pâine.
Preotul binecuvânteaza peste Sfântul Agnet,
zicând:
Preotul: Si fa,
adica, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tau.
Diaconul: Amin.
Diaconul arata spre Sfântul Potir si zice:
Diaconul:
Binecuvânteaza, parinte, sfântul potir.
Preotul binecuvânteaza sfântul potir, zicând:
Preotul: Iar ceea
ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tau.
Diaconul: Amin.
Diaconul arata catre amândoua Sfintele, si zice:
Diaconul:
Binecuvânteaza-le, parinte, pe amândoua.
Preotul face odata semnul crucii asupra sfântului
disc si asupra sfântului potir, zicând:
Preotul:
Prefacându-le cu Duhul Tau cel Sfânt.
Diaconul: Amin,
Amin, Amin.
Preotul si diaconul se pleaca de trei ori, pâna la
pamânt. Apoi diaconul zice:
Diaconul:
Pomeneste-ma, parinte, pe mine pacatosul.
Preotul: Sa te
pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa, totdeauna, acum si pururea si în
vecii vecilor.
Diaconul: Amin.
Diaconul apara Sfintele Taine cu acoperamântul.
Daca este numai un preot, el acopera sfântul potir cu un acoperamânt mic. Apoi
continua:
Preotul: Pentru ca
sa fie celor ce se vor împartasi, spre trezirea sufletului, spre iertarea
pacatelor, spre împartasirea cu Sfântul Tau Duh, spre plinirea împaratiei
cerurilor, spre îndraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata sau spre
osânda.
Înca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca pentru cei
adormiti întru credinta: stramosi, parinti, patriarhi, prooroci, apostoli,
propovaduitori, evanghelisti, mucenici, marturisitori, pustnici si pentru tot
sufletul cel drept, care s-a savârsit întru credinta.
Preotul si diaconul cad în genunchi privind spre
dumneze iescul Trup si Sânge al Domnului. Terminându-se la strana imnul Pe Tine
Te laudam..., preotul ridica perdeaua usilor împaratesti si tamâind Sfintele
Taine zice:
Preotul: Mai ales
pentru Preasfânta, curata, prea binecuvântata, marita stapâna noastra, de
Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria:
Preotul da cadelnita diaconului care cadeste
Sfânta Masa împrejur, proscomidiarul, altarul, pe preot si pe cei din altar. Daca
preotul slujeste singur, el cadeste numai în fata Sfintei Mese. Diaconul pune
cadelnita la o parte si citeste pomelnicul bisericii pentru cei adormiti. În
acest timp la strana se cânta Axionul.
La praznicele împaratesti, axionul poate fi altul.
Strana: Cuvine-se
cu adevarat sa te fericim Nasca toare de Dumnezeu, cea pururea feri ci ta si
prea nevinovata si maica Dum nezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decât
heruvimii si mai marita fara de asemanare decât se rafimii, care fara
stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul l-ai nascut, pe tine cea cu adevarat
Nascatoare de Dumnezeu te marim.
Înainte de terminarea Axionului Nascatoarei de
Dumnezeu se savârseste sfintirea anafurei. Luând de la diacon vasul cu anafura,
preotul îl atinge de sfântul disc si de sfântul potir, zicând în taina:
Preotul:
Binecuvântata este anafura sfintilor Tai, Doamne, totdeauna, acum si pururea si
în vecii vecilor. Amin.
Trebuie stiut ca: anfura se taie de obicei din
prescura din care s-a scos Sfântul Agnet. Daca sunt credinciosi multi si nu
ajunge numai o prescura, se poate taia si prescura a doua, din care s-a scos
particica întru cinstea si pomenirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Prin
urmare, aceste doua prescuri trebuie sa fie întregi si mai mari decât
celelalte.
Preotul continua:
Preotul: Pentru
Sfântul Ioan Proorocul, Înaintemergatorul si Botezatorul, pentru Sfintii
maritii si întru tot laudatii Apostoli, pentru Sfântul (N), a carui
pomenire o savârsim, si pentru toti sfintii Tai; cu ale caror rugaciuni,
cerceteaza-ne pe noi, Dumnezeule. Si pomeneste pe toti cei adormiti întru
nadejdea învierii si a vietii celei de veci si-i odihneste pe dânsii, Dumnezeul
nostru, acolo unde straluceste lumina fetei Tale.
Înca Te rugam: Pomeneste, Doamne, pe toti episcopii
ortodocsi, care drept învata cuvântul adevarului Tau, toata preotimea, cea
întru Hristos diaconime si tot cinul preotesc si monahicesc.
Înca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca pentru toata
lumea, pentru sfânta soborniceasca si apostoleasca Biserica; pentru cei ce în
curatie si în viata cinstita vietuiesc, pentru (aici se pomeneste cârmuirea
tarii, dupa îndrumarile Sfântului Sinod). Da lor, Doamne, pasnica ocârmuire, ca
si noi, întru linistea lor, viata pasnica si netulburata sa traim, în toata
cucernicia si curatia.
Daca este timp, preotul citeste încet pomelnicele
viilor si mortilor. Pentru cei vii zice:
Pentru mântuirea si iertarea pacatelor robilor lui
Dumnezeu (N).
Iar pentru cei morti zice:
Pentru iertarea pacatelor si odihna sufletelor robilor
lui Dumnezeu
(N), în loc luminat,
de unde a fugit toata durerea, întristarea si suspinarea; odihneste-i,
Dumnezeul nostru, si-i salasluieste pe dânsii unde straluceste lumina fetei
Tale.
Acum preotul si diaconul se spala pe mâini. Dupa
terminarea axionului Nascatoarei de Dumnezeu, preotul spune cu glas tare:
Preotul: Întâi
pomeneste, Doamne, pe Prea Fericitul Parintele nostru (N),
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe (Înalt-) Prea
Sfintitul (Arhi-) Episcopul
(si Mitropolitul) nostru
(N), pe care-l
daruieste sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sanatos, îndelungat
în zile, drept învatând cuvântul adevarului Tau.
Strana: Pe toti si pe toate.
Diaconul pomeneste încet la proscomidiar
pomelnicul bi sericii pentru cei vii. Preotul se roaga în taina:
Preotul: Adu-Ti
aminte, Doamne, de orasul (sau: de satul, sau: de sfânt
locasul) acesta, în care vietuim si de toate orasele si satele si
de cei ce cu credinta vietuiesc într-însele. Adu-Ti aminte, Doamne, de cei ce
calatoresc pe ape, pe uscat si prin aer, de cei bolnavi, de cei ce patimesc, de
cei robiti si de mântuirea lor. Adu-Ti aminte, Doamne, de cei ce aduc daruri si
fac bine în sfintele Tale biserici, si îsi aduc aminte de cei saraci; si
trimite peste noi toti milele Tale.
Cu glas tare preotul spune urmatorul ecfonis:
Preotul: Si ne da
noua, cu o gura si cu o inima, a slavi si a cânta preacinstitul si de mare
cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si
pururea si în vecii vecilor.
Diaconul înconjoara Sfânta Masa spre coltul din
stânga plecându-si capul si preotul îl binecuvânteaza. Apoi diaconul iese prin
usa dinspre miazanoapte, mergând în mijlocul bisericii pentru rostirea
ecteniei.
Strana: Amin.
Preotul, stând în dreptul sfintelor usi se
întoarce catre cre dinciosi si, binecuvântându-i cu mâna, zice ecfonisul:
Preotul: Si sa fie
milele marelui Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toti.
Strana: Si cu
duhul tau.
Se lasa perdeaua.
Diaconul: Pe toti
sfintii pomenindu-i, iara si iara cu pace, Domnului sa ne rugam.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Pentru
Cinstitele Daruri ce s-au adus si s-au sfintit, Domnului sa ne rugam.
Ca Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Cel ce le-a
primit pe Dânsele în sfântul, cel mai presus de ceruri si duhov nicescul Sau
jertfelnic, întru miros de buna mireasma duhovniceasca, sa ne trimita noua
dumneze iescul har si darul Sfântului Duh, sa ne rugam.
Pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mânia,
primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam.
În timp ce diaconul îsi urmeaza ectenia, preotul
zice în taina rugaciunea de dinaintea Rugaciunii Domnesti:
Diaconul: Apara, mântuieste,
miluieste si ne pazeste pe noi Dumnezeule cu harul Tau.
Ziua toata desavârsita, sfânta, în pace si fara de pacat,
la Domnul sa cerem.
Strana: Da,
Doamne.
Diaconul: Înger de
pace, credincios îndreptator al sufletelor si al trupurilor noastre, la Domnul
sa cerem.
Mila si iertare de pacatele si de greselile noastre, la
Domnul sa cerem.
Cele bune si de folos sufletelor noastre si pace lumii,
la Domnul sa cerem.
Cealalta vreme a vietii noastre în pace întru pocainta a
o savârsi, la Domnul sa cerem.
Sfârsit crestinesc vietii noastre, fara durere,
neînfruntat, în pace si raspuns bun la înfricosatoarea judecata a lui Hristos,
sa cerem.
Unirea credintei si împartasirea Sfântului Duh cerând, pe
noi însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o
dam.
Strana: Tie,
Doamne.
Preotul: Tie,
Stapâne, Iubitorule de oameni, Îti încredintam toata viata si nadejdea noastra
si cerem si ne rugam si cu umilinta cadem înaintea Ta: Învredniceste-ne sa ne împartasim
cu cuget curat, cu cerestile si înfricosatoarele Tale Taine ale acestor sfinte
si duhovnicesti mese, spre lasarea pacatelor, spre iertarea greselilor spre
împartasirea cu Sfântul Duh, spre mostenirea împaratiei cerurilor, spre
îndraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata, sau spre osânda.
Cu glas tare preotul zice ecfonisul:
Preotul: Si ne
învredniceste pe noi, Stapâne, cu îndraznire, fara de osânda, sa cutezam a Te
chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tata, si a zice:
Cel mai mare sau strana zice rar si deslusit (daca
nu o cânta credinciosii) rugaciunea:
În timpul rugaciunii, diaconul îsi pune orarul
crucis peste piept.
Toti : Tatal nostru,
Care esti în ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie împaratia Ta, faca-se
voia Ta, precum
în cer
asa si
pe pamânt;
pâinea noastra
cea spre
fiinta da-ne-o
noua astazi,
si ne
iarta noua
greselile noastre,
precum si
noi iertam
gresitilor nostri,
si nu
ne duce
pe noi
în ispita,
ci ne
izbaveste de
cel rau.
Preotul: Ca a Ta
este împaratia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh,
acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Ridicând putin perdeaua, preotul zice:
Preotul: Pace
tuturor.
Strana: Si duhului
tau.
Diaconul: Capetele
voastre, Domnului sa le plecati.
Strana: Tie,
Doamne.
Preotul zice în taina rugaciunea de dupa
Rugaciunea Domneasca:
Preotul: Multumim Tie,
Împarate nevazut, Cel ce toate le-ai facut cu puterea Ta cea nemasurata si cu
multimea milei Tale din nefiinta la fiinta toate le-ai adus. Însuti, Stapâne,
cauta din cer spre cei ce si-au plecat Tie capetele lor; ca nu le-au plecat
trupului si sângelui, ci Tie, înfricosatorului Dumnezeu. Tu deci, Stapâne, cele
puse înainte noua tuturor, spre bine le întocmeste, dupa trebuinta deosebita a
fiecaruia: cu cei ce calatoresc pe ape, pe uscat si prin aer împreuna
calatoreste, pe cei bolnavi îi tamaduieste, Cel ce esti doctorul sufletelor si
al trupurilor noastre.
Preotul zice cu glas tare:
Preotul: Cu harul
si cu îndurarile si cu iubirea de oameni a Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care
esti binecuvântat, împreuna cu Preasfântul si bunul si de viata facatorul Tau Duh,
acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul se roaga în taina:
Preotul: Ia aminte,
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locasul Tau si de pe
scaunul slavei împaratiei Tale si vino ca sa ne sfintesti pe noi, Cel ce sus
împreuna cu Tatal sezi si aici în chip nevazut, împreuna cu noi esti. Si ne
învredniceste, prin mâna Ta cea puternica, a ni se da noua Preacuratul Tau Trup
si Scumpul Tau Sânge si prin noi la tot poporul.
Preotul si diaconul se închina de trei ori, zicând
în taina de fiecare data:
Clericii: Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul si
ma miluieste.
Diaconul sau, daca nu este diacon, preotul zice cu
glas tare:
Diaconul: Sa luam
aminte...
Preotul, luând Sfântul Trup cu amândoua mâinile,
Îl înalta în semnul Sfintei Cruci, deasupra sfântului disc, zicând :
Preotul:
...Sfintele, sfintilor.
Strana: Unul
Sfânt, unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatal. Amin.
Aceasta cântare se schimba în functie de zilele
saptamânii si se pot zice acum si alte cântari.
Strana: Laudati-l
pe Domnul din ceruri; laudati-L pe El întru cele înalte. Aliluia, aliluia,
aliluia!
Diaconul intra în sfântul altar si sta în dreapta
preotului care ia Sfântul Trup în mâini. Diaconul zice:
Diaconul: Sfarâma,
parinte, Sfântul Trup.
Preotul sfarâma Sfântul Trup în patru parti, cu
luare-aminte si cu evlavie, zicând:
Preotul: Se sfarâma
si se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfarâma si nu se desparte, Cel ce
se manânca pururea si niciodata nu se sfârseste, ci pe cei ce se împartasesc îi
sfinteste.
Aseaza cele patru parti pe sfântul disc în semnul
crucii astfel:
Diaconul arata cu orarul sfântul potir, zicând:
Diaconul: Plineste,
parinte, sfântul potir.
Preotul ia particica, însemnata cu IS, face cu dânsa
semnul Sfintei Cruci deasupra sfântului potir, si zice:
Preotul: Plinirea
potirului credintei Sfântului Duh.
Pune particica în sfântul potir. Apoi îsi sterge
degetele cu buretele, deasupra sfântului disc.
Diaconul: Amin.
Diaconul ia caldura si zice:
Diaconul:
Binecuvânteaza, parinte, caldura.
Preotul binecuvânteaza caldura, zicând:
Preotul:
Binecuvântata este caldura sfintilor Tai, Doamne, totdeauna, acum si pururea si
în vecii vecilor.
Diaconul, sau daca nu este diacon, preotul zice:
Diaconul: Amin
Diaconul toarna apoi în chipul Sfintei Cruci atât
cât chibzuieste ca ajunge sa încalzesca Sfintele, zicând:
Diaconul: Caldura
credintei plina de Duhul Sfânt. Amin.
Preotul împarte cu copia particica HS în tot
atâtea particele câti clerici împreuna-slujitori sunt. El le pune pe partea de
jos a sfântului disc. Cei prezenti fac trei închinaciuni si cer apoi iertare
unul de la altul. Apoi preotul zice:
Preotul:
Apropie-te, diacone.
Diaconul trecând prin partea de rasarit a Sfintei
Mese, vine la stânga preotului. Tinând palmele întinse crucis, dreapta peste
stânga, zice:
Diaconul: Da-mi mie,
parinte, Cinstitul si Preasfântul Trup al Domnului si Dumnezeului si
Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Preotul, având buretele între degetele de la mâna
stânga, ia una din bucatile din particica HS si tinând-o deasupra buretelui, o
da diaconului, zicând:
Preotul: Cinstitul
si Preasfântul Trup al Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus
Hristos se da tie diaconului (N), spre
iertarea pacatelor tale si spre viata de veci.
Diaconul, primind particica din Sfântul Trup în
palma dreapta, raspunde:
Diaconul: Amin.
Hristos în mujlocul nostru.
Preotul: Este si va
fi.
Diaconul saruta dreapta preotului si se duce în
partea de rasarit a Sfintei Mese si plecându-si capul asteapta sa ia si preotul
particica din Sfântul Trup. Preotul pune buretele sub degetul mijlociu al
mâinii drepte, între aratator si inelar, iar cu stânga ridica particica sa si o
pune în palma dreapta, zicând:
Preotul: Cinstitul
si Preasfântul Trup al Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus
Hristos se da mie preotului (N), spre
iertarea pacatelor mele si spre viata de veci.
Îsi sterge degetele cu buretele, deasupra
sfântului disc si asezând palma stânga sub mâna dreapta, se pleaca înaintea
Sfintei Mese si împreuna cu diaconul zic în taina rugaciunile dinaintea
împartasirii:
Cred, Doamne, si
marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos,
Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume sa mântuiesti pe cei
pacatosi, dintre care cel dintâi sunt eu. Înca cred ca Acesta este însusi
Preacurat Trupul Tau si Acesta este însusi Scump Sângele Tau. Deci ma rog Tie:
Miluieste-ma si-mi iarta greselile mele cele de voie si cele fara de voie, cele
cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru stiinta si întru nestiinta. Si ma
învredniceste, fara osânda, sa ma împartasesc cu Preacuratele Tale Taine, spre
iertarea pacatelor si spre viata de veci. Amin.
Cinei Tale celei de taina, Fiul lui Dumnezeu, astazi,
partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai, Taina Ta, nici sarutare
Îti voi da ca Iuda, ci ca tâlharul marturisindu-ma strig Tie: Pomeneste-ma,
Doamne, în împaratia Ta.
Nu spre judecata sau spre osânda sa-mi fie mie
împartasirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tamaduirea sufletului si a
trupului.
Preotul si diaconul se împartasesc, cu particelele
pe care le tin în mâini, cu frica si cu toata evlavia, stergându-si dupa aceea
mâna cu buretele deasupra sfântului antimis.
Preotul, luând cu amândoua mâinile si cu un acoperamânt
sfântul potir, se împartaseste de trei ori dintr-însul, zicând:
Preotul: Ma
împartasesc eu, robul lui Dumnezeu, preotul (N), cu
Cinstitul si Sfântul Sânge al Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor mele si spre viata de veci. Amin.
Apoi îsi sterge preotul buzele sale si sfântul
potir cu aco peramântul si zice:
Preotul: Iata S-a
atins de buzele mele si va sterge faradelegile mele si de pacatele mele ma va
curati.
Înca tinând sfântul potir cu un acoperamânt,
cheama pe diacon, zicând:
Preotul:
Apropie-te, diacone.
Diaconul vine, se închina si zice:
Diaconul: Iata vin
la nemuritorul Împarat.
Diaconul ia cu stânga coltul liber al
acoperamântului si îl aseaza sub barbie, iar cu dreapta apuca de marginea pos
tamentului sfântului potir, spre a înlesni preotului lucrarea, iar preotul îl
împartaseste de trei ori, zicând:
Preotul: Se
împartaseste robul lui Dumnezeu, diaconul (N), cu
Cinstitul si Sfântul Sânge al Domnului si Dumnezeului si Mântui to rului nostru
Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor sale si spre viata de veci.
Si diaconul zice:
Diaconul: : Amin.
Dupa ce s-a împartasit diaconul, preotul zice:
Preotul: Iata s-a
atins de buzele tale si va sterge faradelegile tale si de pacatele tale te va
curati.
Diaconul îsi sterge apoi buzele si sfântul potir
cu aco peramântul.
Punând întâi particelele NI si KA una dupa alta în
sfântul potir, diaconul (sau daca nu este diacon, preotul), zice:
Diaconul: Învierea
lui Hristos vazând, sa ne închinam Sfântului Domnului Iisus, unuia Celui fara
de pacat. Crucii Tale ne închinam, Hristoase, si sfânta Învierea Ta o laudam si
o slavim; ca Tu esti Dumnezeul nostru, afara de Tine pe altul nu stim, numele
Tau numim. Veniti toti credinciosii sa ne închinam sfintei Învierii lui
Hristos, ca iata a venit prin cruce bucurie la toata lumea. Totdeauna
binecuvântând pe Domnul, laudam Învierea Lui, ca rastignire rabdând pentru noi,
cu moartea pe moarte a stricat.
Când pune în sfântul potir particica Nascatoarei
de Dumnezeu, diaconul (daca nu este diacon, preotul) zice:
Diaconul:
Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a
rasarit. Salta acum si te bucura, Sioane, iar tu, Curata, Nascatoare de
Dumnezeu, veseleste-te întru Învierea Celui nascut al tau.
Când pune în sfântul potir, particelele pentru
cele noua cete ale sfintilor, diaconul (sau daca nu este diacon, preotul) zice:
Diaconul: O, Pastile
cele mari si preasfintite, Hristoase! O, Întelepciunea si Cuvântul lui Dumnezeu
si Puterea! Da-ne noua sa ne împartasim cu Tine, mai cu adevarat, în ziua cea
neînserata a Împaratiei Tale.
Diaconul sau preotul trage dupa aceea usor cu
buretele miridele pentru vii si pentru morti, si le pune în sfântul potir,
zicând:
Diaconul: Spala,
Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tau, pentru
rugaciunile sfintilor Tai.
Diaconul sau preotii, stergând apoi bine sfântul
disc si sfântul antimis, ia particelele ramase si le pune în sfântul potir pe
care dupa aceea îl acopera. Pune apoi pe sfântul disc Aerul, întocmit, apoi
sfânta steluta, iar peste ea acoperamântul. Dupa aceea, preotul citeste în
taina rugaciunea de multumire.
Preotul: Multumim
Tie, Stapâne, Iubitorule de oa meni, Datatorule de bine al sufletelor noastre,
ca si în ziua de acum ne-ai învrednicit pe noi de cerestile si nemuritoarele
Tale Taine. Îndrepteaza calea noastra, întareste-ne pe noi, pe toti, întru
frica Ta; pazeste viata noastra, întareste pasii nostri, pentru ruga ciunile si
mijlocirile maritei Nascatoarei de Dum nezeu si pururea Fecioarei Maria si
pentru ale tuturor sfintilor Tai.
Preotul si diaconul îsi spala mâinile. Când se
termina pre dica, se ridica perdeaua si se deschid sfintele usi, iar diaconul,
închinându-se o data, primeste sfântul potir de la preot si, stând între
sfintele usi, înalta potirul si zice:
Diaconul: Cu frica
de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati.
Strana:
Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul si s-a aratat
noua!
În Saptamâna Luminata strana cânta: Hristos a
înviat... (o data).
Întorcându-se spre sfântul altar, diaconul da
sfântul potir preotului. Credinciosii se apropie, unul câte unul, sa se
împartaseasca cu Sfintele Daruri. Preotul, stând cu fata catre ei si tinând în
mâini sfântul potir, zice rugaciunile dinaintea împartasaniei:
Preotul: Cred,
Doamne, si marturisesc..., Cinei Tale celei de taina..., Nu spre judecata sau
spre osânda...,
Credinciosii vin unul dupa altul cu umilinta si cu
frica, închinându-se si tinând mâinile strânse la piept. Preotul zice
fiecaruia:
Preotul: Se
împartaseste robul lui Dumnezeu (N) cu
Cinstitul si Sfântul Trup si Sânge al Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor lui si spre viata de veci.
În timpul împartasirii credinciosilor, strana
cânta: Trupul lui Hristos primiti..., Cinei Tale celei de taina... sau alte
cântari.
Strana: Trupul lui
Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati. Aliluia, aliluia,
aliuluia!
Cei împartasiti îsi sterg buzele cu sfântul
acoperamânt si saruta sfântul potir închinându-se.
La încheierea împartasirii credinciosilor,
preotul, tinând cu amândoua mâinile sfântul potir (sau, de nu este nimeni de
împartasit, luându-l de la diacon) îi binecuvânteaza pe cre dinciosi cu sfântul
potir si zice:
Preotul:
Mântuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvânteaza mostenirea Ta.
Strana: Am vazut
lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinta cea
adevarata, nedespartitei Treimi închi nându-ne, ca Aceasta ne-a mântuit pe noi.
De la Pasti pâna la Înaltare: Hristos a înviat...
(o data)
De la Înaltare pâna la Rusalii: Înaltatu-Te-ai
întru marire...
În timpul cântarii, preotul pune sfântul potir pe
sfântul antimis si diaconul pune în sfântul potir celelalte particele de pe
sfântul disc.
Preotul tamâiaza Sfintele Daruri de trei ori,
zicând:
Preotul: Înalta-Te
peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamântul slava Ta.
Preotul da cadelnita diaconului, care le ridica
deasupra capului si, trecând prin fata Sfintei Mese, se întoarce spre
credinciosi aratându-le sfântul disc, apoi îl duce la proscomidiar si-l pune
acolo.
Preotul se închina de trei ori în fata Sfintei
Mese si zice în taina:
Preotul:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru...
Daca nu este diacon, preotul se închina de trei
ori înaintea Sfintei Mese, ia sfântul disc cu mâna stânga si sfântul potir cu
mâna dreapta si tinând sfântul potir deasupra sfântului disc, zice în taina:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru...
Sfârsindu-se de cântat la strana: Am vazut Lumina
cea adevarata..., preotul se întoarce catre credinciosi, zicând cu glas mare:
Preotul:
...totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Sa se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca sa
laudam marirea Ta; ca ne-ai învrednicit pe noi sa ne împartasim cu sfintele,
dumnezeiestile, nemuritoarele, preacuratele si de viata facatoarele Tale Taine.
Întareste-ne pe noi întru sfintenia Ta, toata ziua sa ne învatam dreptatea Ta.
Aliluia, aliluia, aliluia!
În timpul acestei cântari, preotul merge la
proscomidiar si pune sfântul potir acolo (iar daca nu este diacon, duce si
sfântul disc). Preotul cadeste Sfintele de trei ori, nezicând nimic. Diaconul,
având capul acoperit, merge în fata sfintelor usi si zice ectenia (daca nu este
diacon, urmatoarea ectenie se zice de catre preot). Preotul se întoarce la
Sfânta Masa si strânge sfântul antimis, începând cu partea de rasarit si
continuând cu cea de apus, cea de miazazi si în urma cea de miazanoapte.
Diaconul: Drepti,
primind dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de
viata facatoarele, înfricosatoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie sa multumim
Domnului.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Apara,
mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tau.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul: Ziua toata
desavârsita, sfânta, în pace si fara de pacat cerând, pe noi însine si unii pe
altii si toata viata noastra, lui Hristos Dumnezeu, sa o dam.
Strana: Tie,
Doamne.
Diaconul merge înaintea icoanei Mântuitorului si
asteapta acolo cu capul plecat, pâna la sfârsitul rugaciunii amvonului.
Preotul face cruce peste sfântul antimis cu Sfânta
Evanghelie, zicând ecfonisul:
Diaconul: Ca Tu esti
sfintirea noastra si Tie slava înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh,
acum si pururea si în vecii vecilor.
Aseaza Sfânta Evanghelie pe Sfânta Masa, asa cum
era la începutul Sfintei Liturghii.
Strana: Amin.
Preotul, având capul acoperit si privind spre
credinciosi zice:
Preotul: Cu pace sa
iesim.
Strana: Întru
numele Domnului.
Diaconul: Domnului
sa ne rugam.
Strana: Doamne
miluieste.
Preotul, luându-si Liturghierul, iese prin
sfintele usi, merge în mijlocul bisericii, face o închinaciune catre altar si
zice rugaciunea amvonului.
Preotul: Cel ce
binecuvântezi pe cei ce Te binecuvânteaza,
Doamne, si sfintesti pe cei ce nadajduiesc
întru Tine, mântuieste poporul Tau si binecuvânteaza mostenirea Ta. Plinirea
Bisericii Tale o pazeste; sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe
acestia îi preamareste cu dumnezeiasca puterea Ta; si nu ne lasa pe noi cei ce
nadajduim întru Tine. Pace lumii Tale daruieste, bisericilor Tale, preotilor, (aici
se pomeneste Cârmuirea tarii, dupa îndrumarile Sfântului Sinod) si la tot
poporul Tau. Ca toata darea cea buna si tot darul desavârsit de sus este,
pogorând de la Tine, Parintele luminilor, si Tie slava si multumire si
închinaciune înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în
vecii vecilor.
Strana: Amin.
Daca credinciosii aduc daruri întru cinstirea si
pomenirea Sfântului sau pentru sarbatoare (colivi, brânza si oua, struguri,
pârga de poame, ori alte roade), se cânta la strana troparele si condacul
sarbatorii.
Strana: (Cântarea
cuvenita)
Preotul tamâind zice:
Preotul: Domnului
sa ne rugam.
Strana: Doamne
miluieste.
Preotul, stând lânga daruri, zice cu glas mare
rugaciunea potrivita cu felul de daruri (rugaciunile de acest fel se gasesc mai
departe în Liturghier).
Preotul: (Zice
rugaciunea potrivita din Liturghier)
Strana: Amin.
Strana cânta:
Strana: Fie numele
Domnului binecuvântat... (de 3 ori)
În Saptamâna Luminata... Hristos a înviat... (de
trei ori)
Strana continua cu Psalmul
33 (de trei ori):
Strana: Bine voi
cuvânta pe Domnul...
Preotul se pleaca spre credinciosi, în dreapta si
în stânga, si intra prin sfintele usi. Diaconul intra prin usa dinspre
miazanoapte. Merg catre proscomidiar unde îsi descopera si îsi pleaca capetele
amândoi. Preotul zice urmatoarea rugaciune:
Preotul: Plinirea
Legii si a proorocilor Tu însuti fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai
plinit toata rânduiala parinteasca, umple de bucurie si de veselie inimile
noastre, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Diaconul, din sfintele usi, zice:
Diaconul: Domnului
sa ne rugam.
Strana: Doamne
miluieste.
Diaconul îsi descopera capul, se întoarce la
proscomidiar si consuma ce a ramas din Sfintele Taine. El curata sfântul potir
cu vin si apa. Apoi îl sterge cu un stergar anume pregatit si pune sfântul
potir cu celelalte obiecte liturgice.
Preotul, acoperindu-si capul, binecuvânteaza pe
credinciosi dintre sfintele usi:
Preotul:
Binecuvântarea Domnului peste voi toti cu al Sau har si cu a Sa iubire de
oameni, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul se pleaca catre icoana Mântuitorului si
zice:
Preotul: Slava Tie,
Hristoase Dumnezeule, nadejdea noastra, slava Tie.
Strana: Slava.
Tatalui si Fiului si Sfântului Duh. Si acum si pururea si în vecii vecilor.
Amin.
Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.
Întru numele Domnului, parinte, binecuvânteaza.
Preotul: Cel ce a înviat din morti...; iar de nu va fi
duminica zice: Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile
Preacuratei Maicii Sale, ale Sfintilor, maritilor si întru tot laudatilor
Apostoli, ale Sfântului (N) (al carui
hram îl poarta biserica), ale celui între sfinti Parintelui nostru Ioan Gura de
Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, ale Sfântului (N), a carui
pomenire o savârsim, ale Sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si
Ana si pentru ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca si sa ne mântuiasca pe
noi, ca un bun si de oameni iubitor.
Strana: Amin.
Preotul se întoarce cu fata spre icoana
Mântuitorului si zice:
Strana: Amin.

despre dreapta credinta ortodoxa , yoga , vrajitorie , secte , reincarnare , parapsihologie , moarte , suflet , biserica, ortodoxa ,romana, calendar, crestin, ortodox, parintele, Cleopa ,vietile, sfintilor, icoane, biblia, evanghelia, Dumnezeu , vocea evangheliei ,masonerie, casatorie ,nunta, tantra, ,reincarnare, eros ,tantrice ,yoghin, yogaesoteric, , alchimia ,astrologie, horoscop, korosi , evanghelica ,sfarsitul lumii , taina cununuei ,curatirea de patimi, crestin ortodox, paginiortodoxe, viata, sfantul, sf., despre, Romania ,predici ,crestine, romaneste ,textul ,sfanta ,scriptura, online, download ,biblice ,spre, cer radio ,crestinism ortodox, biserici, mp3 ,muzica ,bizantina ,slujbe, curatirea, patimi ,crestinism, ministru, stefan cel mare, manastirea putna, sihastria, sambata, manastiri, parintele staniloae, arsenie boca, papacioc, cleopa, ioanichie, sofian,Despre dreapta credintaortodoxa , yoga , vrajitorie , secte , reincarnare , parapsihologie , moarte , Intamplari de necrezut, Calatoria sufletului dupa moarte. Despre puterea mistica a muzicii, Sfaturi ortodoxe, Predici ale Parintelui Cleopa, muzica bisericeasca gratuit , download colinde , arsenie boca , acatistul sfantului ciprian dezlegare farmece blesteme ,cantece bisericesti romanesti , muzica psaltica , acatist audio , icoane , acatiste mp3 , predici la inmormantare , muzica religioasa greceasca , pricesne ortodoxe , rugaciunea braul maicii domnului , sf stefan , prohodul domnului mp3 , download muzica bisericeasca ortodoxa , cantari bisericesti mp3 , mp3 , manastiri moldova , mihail si gavril , download muzica psaltica , cantece bisericesti , acatistul sfantului ciprian , crezul , manastiri , predici ortodoxe in format mp3 , sfaturi ortodoxe , moliftele sfantului vasile cel mare , calendar ortodox 2007 , adrese manastiri , acatiste , sfantul dumitru , poze mormant boca , acatistul sf ciprian , rugaciuni pt sporul casei , filme religioase , byzantion grup de muzica psaltica , viata sf fanurie , colinde download stefan hrusca , rugaciuni audio , 15 aprilie 2007 pastele ortodox , manastirea radu voda , liturghie mp3 , bibliografie stefan cel mare , manastirea prislop , modele de cruci ortodoxe , maica domnului , intrarea maicii domnului in biserica , sfantul mina,